În fiecare an, luna decembrie ne oferă bucuria marelui praznic al Nașterii Domnului, sărbătoare mare a tuturor creștinilor.

Sunteți invitați la Concertul de colinde „Crăciun în Maramureș”, marți, 19 decembrie 2017, începând cu ora 15:00, în Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighetu Marmației.

Vor concerta grupuri corale și de colindători din Sighetu Marmației, Slatina (Ucraina), Budești, Breb, Mara, Săpânța, Rona de Jos, Călinești, Vadu Izei, Grupul A.T.O.P.S. și Grupul Moroșanca.

Organizatori: Protopopiatul Ortodox Român Sighet, Centrul Cultural Sighet.

La ora la care scriu aceste rânduri, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, se va fi întors definitiv în pamântul țării din care s-a născut și își începe odihna veșnică la Mănăstirea Curtea de Argeș. 16 decembrie 2017 este ziua în care istoria coboară în stradă și rămâne în memoria afectivă colectivă, drept ziua în care am condus pe ultimul drum, alături de zecile de mii de oameni, fiecare în felul său, un simbol, o speranță și un om bun. A fost o zi lungă, gravă, așa cum în ultimii 90 de ani România nu a mai avut, iar emoția din jur ne-a dus cu gândul că mâine începem comemorarea Revoluției din 1989.

Acum două nopți, în cele 5 ore petrecute la coada de la Palatul Regal pentru o plecăciune în fața catafalcului istoriei, iar apoi în multele reportaje difuzate de TVR1 în ultimele zile, am auzit de la oameni de toate vârstele, cuvinte amestecate despre Majestatea Sa Regele Mihai I, ultimul mareșal al României: demnitate, bunătate, onoare, respect, suveran al așteptării, a scurtat războiul cu 6 luni, contemporan cu Stalin și Hitler, Regele iubea Biblia, Regele iubea românii. Români care au adoptat un monarh străin în vremuri tulburi, când boierii nu mai reușeau să gestioneze o țară sfâșiată de conflicte și scufundată în sărăcie. Am văzut azi, marea familie a regalității europene reunită de respectul pentru un singur om, vărul lor preferat și Regele alungat zeci de ani din țara lui. Este admirabil cum un om simplu prin ființa lui, dar un om măreț prin faptele sale, rămânea atât de modest în toate situațiile în care l-a pus viața, poate tocmai prin aceea că nu era necesar să demonstreze nimănui că este Rege – un caracter măreț. Judecat, deopotrivă admirat și respectat, șarmantul Rege cu alură impecabilă, frumos în poze ca un star de cinema, ne-a amintit azi să privim tricolorul.

Dincolo de atmosfera tristă, solemnă, dincolo de organizarea fără cusur a ceremoniilor, oameni cuminți au oprit o lacrimă și au aruncat o floare peste afetul de tun care a purtat trupul Regelui pe Calea Victoriei, s-a simțit în aer o clipă de unitate și de demnitate. Fără a avea sânge românesc, Regele românilor, născut și educat în România în clasa palatină, alungat și ținut departe de țară șase decenii, și-a arătat de acolo de sus dragostea lui pentru români, devenind cauza comună care a adus, la un loc, zeci de mii de oameni, capete încoronate, curioși, monarhiști, bigoți, profesori și elevi, actori, bunici și nepoți, într-o atmosferă de Zi Națională. Ne-a oferit un moment în care te simți apropiat de cei din jur, în care uiți de vremurile tulburi pe care le trăim și azi, în care mulți doresc să îți împărtășească relația personală cu regalitatea sau părerile despre Altețele Sale Regale, în care împarți bucuros cu micul grup social format în jurul tău, transmisiile live de pe ecranul smartphone-ului.

Fără culoare politică și fără ură, din dragoste pentru aproape 100 de ani din istoria unui om și a unei țări, românii s-au purtat admirabil, cu respect, curiozitate și reverență! Pentru o clipă ne-am amintit că România contează și are un loc pe harta Europei.

Brăduța Annamaria Oanța

(foto principal: Octav Ganea)

Elevii de la Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu-Marmației (director – prof. Mariana Ștețca, director adjunct – prof. Maria Roman) au pornit dimineața devreme în ziua de 13 decembrie 2017 să colinde prin instituțiile din Sighet. Au colindat… colindând pentru al șaptelea an consecutiv în cadrul evenimentului caritabil ”Suflet bun, dăruiește de Crăciun” , cu speranța că vor aduna suficienți bani pentru a o ajuta pe colega lor, Georgiana (rănită în urmă cu câteva săptămâni într-un accident de mașină) dar și pe copiii de la o casă de tip familial din Sighet. O parte dintre elevi (să tot fi fost vreo… 20 – 25?!) au umblat prin oraș cu colindul iar o altă parte au confecționat frumoase ornamente ce ne-au fost prezentate și apoi vândute pentru același scop nobil în expoziția de la liceu, din aceeiași zi.

După ce și-au finalizat „itinerarul” prin urbea noastră, ne-am întîlnit toți, elevi și invitați (inclusiv primarul municipiului nostru, dl. Horia Scubli), la frumosul lor liceu, în sala multimedia, unde în fața unui public pro-activ – au continuat colindele tradiționale dar și cele din repertoriul internațional, interpretate în limbile engleză și franceză.

Colindătorii de bază – atât prin oraș cât și la liceu – au aparținut de fapt ansamblului folcloric ”Flori de Maramureș” (instructor prof. Ștefan Sas) de la Lic. Tehnologic Forestier care, așa cum cere datina, ne-au luat un pic și la… joc.

La finalul zilei, trăistuța lui Moș Crăciun a fost plină cu… 5000 de lei, ce au fost direcționați – o parte – spre Georgiana iar o altă parte s-au transformat în dulciuri și îmbrăcăminte, cadouri pentru copiii de la o casă de tip familial. Indiscutabil, elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic Forestier din Sighet știu să aducă zâmbetul în sufletul și-n casa celor ce apreciază colindul sincer, oferit cu drag.

Bine ar fi să încercăm – și să reușim – să ne-amintim de cei în suferință nu doar în pragul sărbătorilor. Așa să ne-ajute… (și) Moș Crăciun!

Autor, Ion Mariș

Duminică, 17 decembrie 2017, de la ora 19:00 are loc tradiționalul Concert de Colinde al Corului CRISTOS REGE la Parohia greco-catolică din Sighet (preoți Filip Onisim și Vasile Florea). Dirijează d-na prof. Rodica Gheorghiu.

Sunteți așteptați cu drag să pătrundeți în lumea atât de dătătoare de bine a colindului!

Joi, 14 decembrie 2017, Cluburile Rotary, Rotaract și Interact alături de Asociația Frați Minori Capucini au colindat la Căminul de Bătrâni Sighetu Marmației iar la final au dăruit 220 de pachete pregătite de către Clubul Rotary în colaborare cu partenerii. Cam așa sună o știre… Ei bine, aceasta nu este o simplă știre, ci o experiență de viață, care te zguduie.

Da, ești zguduit când colinzi și vezi în ochii lor o bucurie nespusă, negrăită, lacrimi care vin dintr-un abis al vieții pe care nu-l poți înțelege sau pătrunde, în care ți-e greu să privești, dar în același timp constați că, privind, te lipești de peisaj, de bucuria și de lumina din inima lor. Vorbesc despre bătrânii de la Căminul de Bătrâni cărora, probabil, nu le lipsește nimic material, însă le lipsesc musafirii, vizita, contactul cu oamenii din afară. Cred că acesta a fost cadoul lor cel mai de preț. Azi m-am simțit un om complet, datorită lor, a celor care ne-au primit cu colindul și, la rândul lor, ne-au colindat.

Azi am colindat, le-am făcut cu mâna, le-am dat mâna, i-am îmbrățișat, i-am privit în ochi, ne-am atins sufletele. Cam așa se simte Crăciunul la Sighet, cu multă dăruire și cu și mai multă dragoste!

Antonia Luiza Dubovici (Zavalic)

…30 decembrie 1947… aveam 14 ani, eram elevă la Liceul de fete “Domnița Ileana “ din Sighet (în clădirea actualului liceu ucrainean).

Ieșisem în oraș la niște cumpărături și ajunsă în fața cinematografului, văd cum lumea se oprește din mers și aud zgomotul puternic al unui difuzor montat la balconul cinematografului, care anunța “un comunicat de mare importanță”. M-am oprit și eu, în jurul meu lume de toate categoriile, tineri și bătrâni, orășeni și țărani… Vocea de la difuzor declamă : “Regele Mihai a abdicat! S-a proclamat Republica Populară Română!” Urmau niște fraze propagandistice din care am reținut doar “cel mai mare exploatator al țării”… apoi n-am mai receptat nimic. Eram total derutată, nu înțelegeam nimic… pe fețele tuturor celor din jur se citea consternarea și mâhnirea… n-am văzut pe nimeni bucuros.

Am ajuns acasă, părinții mei erau foarte îngrijorați… tata a zis doar atât: ”era de așteptat”. Eu eram prea mică și lipsită de viziune… am înțeles mai târziu că după falsificarea alegerilor din ’46 și arestarea lui Iuliu Maniu și a altor importanți lideri politici democratici abolirea monarhiei era ultimul pas al ocupantului sovietic pentru lichidarea suveranității României și instaurarea deplină a regimului comunist. În anul următor avea să fie arestat și tatăl meu…

Generația noastră a ținut foarte mult la regele Mihai. Îi admiram ținuta maiestuoasă din tablourile ce erau în toate sălile de clasă și în fotografiile de la începutul manualelor școlare. Nu ne puteam închipui țara fără rege. Iar pentru noi, cei ce am cunoscut și experiența amară a refugiului între 1940 și 1944  (când Ardealul de nord fusese sub ocupație maghiară) atașamentul față de regele nostru era și mai mare. Unde vedeam chipul regelui Mihai știam că suntem în România…

Prof. Aurelia Vișovan

sursă foto: Brada Oanță

Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, aflat sub directa dumneavoastră subordonare funcționează ca un muzeu regional având ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureș.

Sighetul  Marmației este singurul municipiu nereședință de județ ce deține un bogat patrimoniu muzeal, care pe lângă expozițiile de etnografie, istorie, științele naturii are un superb muzeu al satului maramureșean și opt mari obiective muzeale-case muzeu. Astfel deținem la Sighet Casa Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș, Casa Ilie Lazăr la Giulești, Casa Kazar în Vadu Izei, Casa Deac Moșu în Bogdan Vodă, Casa Dunca în Ieud, Casa Stan Ioan Pătraș în Săpânța și Casa muzeu școală confesională în Bârsana.

Cu profundă îngrijorare am aflat de intenția de scoatere a Muzeului Maramureșan din spațiul Casei Elie Wiesel, urmând a fi cedată Institutului Național de Studiere a Holocaustului din România ”Elie Wiesel” din București.

Nimeni, niciodată, nu ne-a consultat sau abordat pentru acest transfer atât de păgubos în intenția sa pentru instituția noastră, pentru cultura sigheteană și pentru cetățenii orașului.

După cum se știe Casa muzeu Elie Wiesel – Muzeul Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș a fost deschisă oficial la 29 iulie 2002, în prezența ilustrului fiu al Sighetului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Domnul Elie Wiesel, ambasadelor SUA și Israel, a președintelui de atunci a României, Domnul Ion Iliescu și a numeroase personalități din țară și din stăinătate.

În anul 2002, Ministerul Culturii și Cultelor, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor conferă Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației Premiul Tancred Bănățeanu pentru amenajarea expozițională și introducerea în circuitul turistic al Muzeului Culturii și Civilizației Evreiești din Maramureș – Casa Elie Wiesel.

Prin planul tematic și reorganizările din anul 2012, muzeografii instituției noastre au dat casei memoriale un simbol aparte, ce prezintă viața evreilor din Maramureș înainte și după Holocaust, date importante și fotografii despre Elie Wiesel în casa natală, gândurile sale despre sigheteni.

În ultima sa scrisoare adresată Primăriei Sighetu Marmației, Consiliului local, Muzeului și cetățenilor orașului, Elie Wiesel scria: ”Nu vă puteți închipui cât de rău îmi pare că nu pot fi azi alături de dumneavoastră. Muzeul pe care l-ați creat și organizat în casa în care am locuit este de mare importanță. Toți cei care i-au trecut pragul sunt sigur că au simțit atmosfera vremurilor când eu și familia mea încă mai trăiam acolo. Cu toată afecțiunea și recunoștința, Elie Wiesel” (noiembrie 2012).

După decesul în iulie 2016 a ilustrei personalități, conducerea muzeului prin muzeografii de specialitate a luat contact cu fiul acestuia, Domnul Elisha Wiesel, stabilindu-se pentru viitor coordonarea unei acțiuni comune de a face o casă memorială care să includă obiecte, documente, fotografii, diplome ale marelui dispărut.

Menționăm că în toți cei 15 ani de la inaugurarea casei-muzeu, i-au trecut pragul zeci de mii de vizitatori (în 2016 numărul vizitatorilor a depășit 4200, vizitatori cu plată). Până la 1 decembrie 2017 la Muzeul Maramureșan au fost înregistrați 50.000 vizitatori cu plată, fiind unul dintre cele mai vizitate complexe muzeale din România.

La Casa muzeu Elie Wiesel am organizat în toți acești ani sesiuni științifice, simpozioane, întâlniri cu mari personalități (Heidi Fried, Maia Morgerstern etc.) întruniri ale evreilor din Sighet și din diaspora evreiască, făcând din casa-muzeu un loc al toleranței între noi toți, indiferent de naționalitate, religie sau rasă.

Pierderea acestei case simbol al înțelegerii dintre noi va fi percepută ca o separare a memoriei evreilor, a lui Elie Wiesel de ce înseamnă cu adevărat memoria personalității sale la Sighet, casa în care s-a născut și a crescut, strada, parcul central, Grădina Morii, orașul cu farmecul său inegalabil, ”De la Sighet la Oslo” se intitulează un capitol al memoriilor sale. Nu cu mulți ani înaintea sfârșitului revedea mereu Sighetul, locurile amintirii, tot mai pregnant de la o vârstă a sintezei. Eu, colegii mei muzeografi mai tineri, spunem și vorbim tuturor despre acestea. Citiți cartea de impresii și veți găsi ce cred oamenii despre munca noastră.

Vestea pierderii Casei Elie Wiesel de la Muzeul Maramureșan a provocat din prima zi o vie emoție în spațiul public. Comunitatea evreilor sigheteni este alături de noi, afirmând că ”nu dăm nimănui Casa Elie Wiesel, Elie Wiesel este al nostru și casa lui este a noastră, a Sighetului” (Markus Sorin, 12 decembrie 2017). La fel spun și românii ”Casa Wiesel este a Sighetului și așa trebuie să rămână” (Teofil Ivanciuc, 12 decembrie 2017).

Consiliul de administrație și Consiliul științific al Muzeului Maramureșan din Sighetul Marmației m-au mandatat să prezint acest punct de vedere ferm al nostru, de a vă ruga, având puterea de decizie, să nu lăsați separarea Casei Elie Wiesel de instituția noastră. Nu vrem să fim partinici, nu ne implicăm în tabere politice, nu scriem pe facebook despre înțelegeri politice, incompetențe, rele  intenții sau nepăsare.

Argumentul economiilor, al competenței noastre ca specialiști ne jignește și ne dă dreptul la a fi mândri de munca noastră, talentul nostru de muzeografi și înțelegerea pentru lumea din jur și problemele ei.

Sighetul și sighetenii se mândresc cu orașul care este ”capitala culturală a Țării Maramureșului”, ”Orașul muzeelor”. Așa să fie!

Cu tot respectul ce vi-l port tuturor și fiecăruia dintre dumneavoastră,

muzeograf Gheorghe Todinca
director al Muzeului Maramureșan
13 decembrie 2017

Scrisoare deschisă

Casa Memorială „Elie Wiesel” trebuie să rămână Sighetului!

Stimaţi consilieri locali ai Municipiului Sighetu-Marmaţiei,

Din nou vi se cere să decideţi soarta unei instituţii emblematice de cultură sighetene. De data aceasta este vorba despre Casa Memorială „Elie Wiesel”. Muzeul Culturii Evreieşti.

Astfel, joi, 14 decembrie, va trebui să aprobaţi, sau nu, cererea Secretariatului General al Guvernului României, care, la solicitarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, vrea să cedaţi această Casă emblematică pentru Sighet către Institutul bucureştean.

Directorul Institutului, Alexandru Florian (de altfel, la o simplă căutare pe Google, puteţi afla cine este respectivul) s-a întâlnit pe 5 septembrie la Bucureşti cu primarul Horia Scubli, care a fost atunci şi acolo de acord cu cedarea Casei Wiesel către Institutul Holocaustului. Prin cererea adresată a doua zi Guvernului, Florian ne-a jignit profund: „prin transferul Casei Wiesel la Institut, se creează condiţiile financiare şi de expertiză profesională pentru relansarea activităţilor biografice şi memorialistice precum şi cele de civilizaţie evreiască în Sighet. Astfel se va putea valorifica patrimoniul istoric prin înscrierea acestui edificiu în circuitul naţional şi european al turismului memorialistic şi de promovare a lui Elie Wiesel”! Chiar aşa?!

Istoria Casei Wiesel a început în 2000, când demersurile directorului de atunci al Muzeului, dr. Mihai Dăncuş, au dus la demararea investiţiei. Inaugurarea a avut loc în 2002, în prezenţa lui Elie Wiesel însuşi, a Marelui Rabin Menahem Cohen, a Preşedintelui României, a ambasadorilor SUA şi Israelului etc. Unde erau pe atunci Alexandru Florian şi Mihai Tudose? De ce Sighetul nu poate să se bucure de ceea ce a construit? Căci Casa a fost reparată şi menţinută în funcţiune de-a lungul anilor cu banii oraşului. Ca o fereastră a Sighetului către ţară şi lume. Doar numele Wiesel se vinde bine. Iar Florian vrea acum s-o înscrie în “turismul memorialistic”, cică.

Amintim că, numai anul acesta, Casa „Elie Wiesel” a trecut printr-o nouă reabilitare plătită de Consiliul Local, a organizat un marş comemorativ cu peste 1000 de participanţi (incluzându-i pe Preşedintele Comunităţii Evreieşti din România, Aurel Vainer, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, o serie de rabini din ţară şi străinătate etc.) şi a co-organizat o reuniune internaţională comemorativă întinsă pe patru zile, în care Fundaţia Tarbut Sighet împreună cu administraţia locală, Muzeul Maramureşului, Comunitatea evreilor şi Centrul Cultural municipal, au organizat vizite la obiectivele evreieşti sighetene, prezentări de film, piese de teatru şi conferinţe. De altfel, în această casă au loc în fiecare an manifestări de calibru internaţional.

Stimaţi consilieri locali,

Colegii voştri dintr-o legislatură anterioară au votat cedarea Palatului Cultural şi au aprobat apoi o chirie aberantă către Episcopia Ortodoxă (deşi iniţial fusese vorba despre folosirea gratuită a spaţiilor), ca apoi voi să acceptaţi fără proteste evacuarea scandaloasă din Palat, de la o zi la alta, a instituţiilor culturale esenţiale ale oraşului.

Drept urmare, nici azi nu avem Bibliotecă Municipală.

Apoi, aţi aprobat modificarea structurii şcolare în aşa fel încât prestigioasa Şcoală de Muzică şi Arte Plastice din Sighet şi-a pierdut personalitatea juridică, devenind o „anexă” (apropos, aţi putea să vă corectaţi greşeala la aprobarea noii structuri şcolare pentru 2018-2019).

Este adevărat, nimeni nu v-a întrebat dacă vreţi un Cui pe Pietonală, un Scaun într-un giratoriu la intrarea în Centrul Istoric şi dacă sunteţi, sau nu, de acord ca Fusul Maramureşean al marelui sculptor Pătru Godja Pupăză din Parcul „Grădina Morii” să dispară, în urmă cu două săptămâni. Acesta să fie noul mod de a face cultură şi artă în oraş?

Acum, primarul vă cere să acceptaţi cererea Guvernului şi să oferiţi cadou Bucureştiului Casa „Elie Wiesel”, vizitată anual de mii de turişti din toată lumea.

Mai mult, dacă veţi vota cedarea acestei case, se va crea un precedent periculos. Mâine, poate, primarul sau Guvernul Tudose vă va cere să cedaţi nu ştiu cui Muzeul Satului şi celelalte secţii ale Muzeului Maramureşean. Oricum, dacă se cedează Casa Wiesel, toate bunurile aflate acolo precum şi în Casa Drimer din Muzeul Satului vor pleca la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, a cărui proprietate sunt, muzeul sighetean urmând a fi afectat serios de această măsură.

Veţi vota da? Sper că nu. Căci nu primarul sau Guvernul sunt proprietari pe acele bunuri şi nu trăim în dictatură. Este legal ca ei să o ceară şi la fel de legal este să refuzaţi această cerere inoportună. Nimeni nu vă poate obliga sau pedepsi dacă nu veţi fi de acord.

Credeţi că prin trecerea la Institutul Holocaustului Casa Wiesel va avea mai mulţi turişti decât are acum? Va aduce mai mulţi bani la bugetul Sighetului? Muzeul Maramureşului va economisi enorm cu factura la curent şi salariile celor doi angajaţi? Nu observaţi că nici măcar nu s-a pus problema despăgubirilor financiare (valoarea de inventar a Casei Wiesel este de 272 mii RON, fără a se calcula valoarea reparaţiilor multianuale sau impactul asupra veniturilor Muzeului Maramureşului)? Credeţi că, în actuala formulă, Casa Wiesel nu era deja intrată în „circuitul turistic naţional sau european”?

Stimaţi consilieri locali,

Vă îndemn, şi alături de mine se află foarte mulţi alţii, să votaţi gândindu-vă nu la conjuncturile politice ale momentului, ci la un viitor cât mai bun al Sighetului. Prea de multe ori în ultimul an de zile cultura oraşului a fost decapitată. Vă rog să votaţi împotriva înstrăinării Casei „Elie Wiesel”!

Teofil Ivanciuc

Îmi persistă în minte întrebarea dumneavoastră, ce ne-ar putea solidariza: monarhia sau republica?

Eu voi încerca să abordez această temă prin prisma omului simplu, fără referiri documentare, istorice, fără să aduc argumente nici pro, nici contra niciuneia dintre cele două forme de guvernare.

Atît monarhia cît și republica, după umila mea părere, reprezintă două stări de fapt. Nu simpla schimbare de la una la alta ar rezolva problemele grave în care ne zbatem. Soluția salvatoare ar fi ca fiecare dintre noi să încerce el cu el însuși să-și revizuiască conduita atît față de persoana proprie, cît și față de cei din jur.

Bunul simț, buna măsură a lucrurilor bine făcute, a conștiinței, valori care ar trebui să ne însoțească mereu, acestea nu țin și nu vor ține niciodată neaparat de forma de guvernare. Comportamentul în societate nu are regali scrise, ele izvorăsc din cei 7 ani de acasă și din frică față de Dumnezeu!

,,Poartă-te și cînd ești singur de parc-ai fi printre oameni și tot timpul de parc-ar sta Dumnezeu numai cu ochii pe tine’’. Citat din Ileana Vulpescu, într-una din cărțile sale. Degeaba așteptăm de la regi sau președinți să ne ghideze, ei au alte treburi mai importante de făcut. Fiecare suntem datori să lucrăm în noi, cu noi și asta în fiecare zi.

Știți cînd o să reușim să ne solidarizăm unii cu alții? Atunci cînd se va produce o revoluție mentală începînd de la cel mai umil slujbaș, pînă la cel de pe scaunul cel mai înalt.

1) Atunci cînd un brutar, cofetar sau patiser nu-și va face calcule cît îi iese, introducînd în banalul cozonac de Crăciun sau de Paște otrăvuri și înlocuitori (doar că se vînd la greu de sărbători), ci se va gîndi că în fiecare cumpărător se poate ascunde propriul copil, o mamă o soră. Adică să-i pese!
2) Atunci cînd medicii nu vor fi nevoiți să iasă la rampă gîtuiți de plîns că li se sinucid pacienții, cînd le văd neputința de a-i ajuta.
3) Atunci cînd va fi respectată profesoara, fie ea și dintr-un cătun izolat din Teleorman, și nu va fi luată la bășcălie și bătută pe fund de niște golănași rurali.
4) Atunci cînd vom ști să ne comportăm cînd suntem la căpătîiul unui muribund sau mai tîrziu, atunci cînd trece în lumea celor drepți.

Noi, oamenii de rînd, cu o educație medie, ce putem înțelege atunci cînd în Parlament se începe ziua cu un moment de reculegere pentru regele mort și se termină cu insulte și injurii ca la ușa cortului?
Cum să-i înveți pe acești ,,emanați’’ că tăcerea, decența, respectul trebuie să-i marcheze mai ales în aceste momente?

Nu vreau să le țin prelegeri, eu, un om de la țară, despre solemnitatea acestui moment, vreau doar să citez un scurt fragment din cartea ,,Doar cu Dumnezeu în lume’’ scena înmormîntării bunicului.

,,Mama din momentu’ cînd tata o ieșît din ocol, n-o mai rîs.  Ieu, cel puțîn n-am mai văzut-o rîzînd pînă ce s-o prăpădit șî ie…’’

Pentru fiecare casă, TATA e un REGE!
La fel cum pentru o țară REGELE e un TATĂ!
Atunci cînd un TATĂ – REGE iese din ,,ocol’’ tristețea ar trebui să fie maximă și să se vorbească în șoaptă…

Era așa de mare lucru de a nu se face de rușine Parlamentul,în aceste zile de doliu? Nu le-a pus nimeni interdicție de a rîde, dar să nu se facă totuși de… rîs!

În încheiere, eu atîta mai am de spus: istoria se va scrie, indiferent de voința noastră și ne va judeca.
Apa curgătoare nu păstrează gunoaiele, numai s-o lași să curgă…

Ileana  Pisuc
Dallas,9 decembrie 2017

Vine Crăciunul.  De obicei se simte în aer tensiunea de dinainte, aşteptarea, nerăbdarea, dorinţa de a fi totul ca la carte. Faci un rezumat cu o lună înainte şi în mintea ta totul iese perfect, masa arată ca în emisiunile de la Paprika, invitaţii sunt radioşi, odihniţi, bine dispuşi, tu la fel, cineva îţi pregăteşte casa, altcineva părul, altcineva calmează copiii, pisica, peştii, câinele sau alte animale de companie. În fiecare an sunt lucruri care nu se schimbă, vechi de când lumea şi altele care se prezintă complet diferit.

Mai sunt două săptămâni şi acest an nu face notă discordantă. Multe lucruri sunt la fel: aşteptarea, târgurile de Crăciun cu super sclipici şi lumini, colindele care se revarsă cam de peste tot, roşul Moşilor şi poate al cadourilor sau brazilor, filmul Singur acasă de pe Pro Tv. Dar e şi acel ceva diferit. Atmosfera este destul de încărcată negativ pentru că mai există nişte oameni care respiră acelaşi aer cu noi şi vorbesc aceeaşi limbă care în loc să se bucure de aroma unui pahar de vin cald cu scorţişoară se adună în pieţe pentru a protesta. Îşi dau timpul şi energia pentru o idee. Nu pentru bani, cum ar sugera unii, ci pentru că ei ştiu că nu e corect aşa şi tare ar vrea să fie. Pentru că vine Crăciunul, pentru că oamenii trebuie să fie mai buni ascultători, mai înţelegători, mai omenoşi, mai modeşti. Nu se prea potriveşte veselia luminilor cu furia celor care strigă iar cele 14 zile care au mai rămas până la Crăciun au un voal nou şi roşu. Sau mai degrabă gri.

Acest voal îl urăsc cel mai mult. Şi apoi:

– Schimbările peisagistice din oraşe făcute de unul sau doi oameni în numele tuturor, ca părintele care spune lasă, că ştiu eu ce e mai bine pentru tine şi interzicându-i copilului să participe la corul de Crăciun;

– Cozile şi învălmăşeala de la supermarketuri;

– Bradul împodobit cu două săptămâni înainte;

– Faptul că singura întrebare posibilă în răstimpul acesta este „Ce faci de Crăciun?” sau „Ce faci de Revelion?”  ori  amândouă mitraliate deodată.

Ce îmi place cât de cât sau mai mult, după caz:

– Dimineaţa devreme când e linişte şi aproape ger;

–  Că există sporturi de iarnă;

– Bucuria sinceră a unor oameni;

– Libertatea de a scrie.

Vă invit să vă puneţi şi voi ordine în gânduri, să fiţi mai buni şi mai toleranţi, oriunde v-aţi afla şi oricât de puternici v-aţi simţi.

Autor, Crina Voinaghi