Cu prilejul Adunării generale a Romanian PEN Centre, care a avut loc la sfîrşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, scriitorul clujean Vasile Gogea (foto) a fost primit membru al acestei organizaţii mondiale a scriitorilor.

Iniţiat în 1921 de un grup de scriitori englezi şi francezi, International PEN (acronimul PEN semnifică „Poets Essayists Novelists” – “Poeţi Eseişti Prozatori”) a fost prima şi este până azi singura organizaţie mondială a scriitorilor. Carta PEN, aşa cum fusese ea formulată în 1921 de către părinţii fondatori ai organizaţiei, a fost alcătuită ca un act de reconciliere intelectuală între scriitorii de dincolo de toate frontierele, după experienţa devastatoare a primului război mondial. Cuprinzând treptat peste 100 de ţări de pe toate continentele, organizaţia a devenit un veritabil parlament scriitoricesc, care se preocupă de drepturile profesionale, de libertatea cuvântului şi, nu în ultimul rând, de libertatea autorilor, PEN Clubul Român a fost creat în 1923 şi a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu. A avut o activitate remarcabilă pînă în 1944, după cum se poate deduce din câteva caiete salvate de familia Cioculescu la arestarea lui Radu Cioculescu, remarcabilul traducător al lui Proust, şi care deţinuse mulţi ani funcţia de secretar al Centrului. Cioculescu a murit la scurt timp în închisoare, iar cei mai importanţi membri ai Centrului au fost şi ei arestaţi sau li s-a retras dreptul la semnătură.

Interzis după bolşevizarea României, şi recreat din iniţiativa poetei Ana Blandiana în septembrie 1990, PEN – Centrul România întruneşte în jur de o sută de prestigioşi scriitori români, printre care şi alţi membri ai Filialei Cluj a U.S.R., precum Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Dinu Flămând, Alex Goldiş, Vasile Igna, Virgil Mihaiu, Ion Pop, Adrian Popescu. În prezent, Preşedinte al PEN Club România este scriitoarea Magda Cârneci.

Să nu încheiem înainte de a reaminti că Premiul PEN Romania 2017 a fost acordat scriitoarei Ruxandra Cesereanu pentru volumul “Fugarii. Evadări din închisori şi lagăre în secolul XX” (editura Polirom, 2016).

V. DĂDULESCU

În perioada 1-3 Decembrie, Clubul Rotaract Sighetu Marmaţiei va derula cea de-a patra ediţie a proiectului Moş Nicolae îşi caută ajutoare. Acest proiect este organizat în vederea strângerii de rechizite şcolare, dulciuri şi jucării pentr elevii Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Sighetu Marmaţiei.

Datorită acestui proiect, în ediţiile trecute, zeci de copii au primit cadouri din donaţiile făcute de către sigheteni. Îi învităm şi anul acesta pe toţi cei care binevoiesc a ni se alătura la strângerea celor necesare. Membrii clubului Rotaract şi Interact vor fi prezenţi în perioada 1- 3 Decembrie între orele 11:00-15:00, pe platoul de la fostul Cinema Mara.

Invităm sighetenii să participe la  proiectul nostru şi la bucuria pe care o vom aduce acestor minunaţi copilaşi, ajutându-ne să umplem cizmele lui Moş Nicolae!

Contact/ Responsabili promovare proiect:

Anișoara Gog (Mârza)- 0752 397 828

La Sighet, sezonul balurilor cu și despre boboci se apropie de sfârșit!

Și-a fost, vineri, 24 noiembrie 2017 și Balul celor de la Liceul Tehnologic Forestier –  zic cei care au umplut sala de spectacole de la Palatul Cultural – frumos tare! Bobocii au avut de lucru și au “obosit” serios în probele de prezentare (unele în versuri), de cultură generală, de dans și de… talent (scenete, pantomime).

Elevii organizatori (clasele X-XII) au prezentat momente artistice savuroase, spumoase și mai ales pline de… talent: sceneta ”Nu citești o carte?” (Bența Tania, Peter Ioana), dans modern (Trupa de Majorete a LTF) – (Covaci Denisa, Bledea Bianca, Ion Alexandra, Blaga Tania, Pop Larisa, Ivanciuc Camelia, Pricop Alexandra, Iura Mariana, Talpoș Sorina), Infuența și efectele Facebook-ului (interpretare în limba engleză) – (Kolcsei Alexandru), Interpretare muzicală – două melodii în limba engleză (Tupiță Alexandra), sceneta ”Interviu pentru angajare” (Oanță Adrian, Perpelea Andrei), muzică populară Ansamblul folcloric” Flori de Maramureș” (40 elevi), sceneta ”Liceenii” (Costaniuc Simina, Rednic Adelina, Peter Ioana, Hera Alexandru, Mihai Daniel) și Dans Modern (Kovacs Gheorghe).

Spectacolul a fost apreciat de public iar la final au fost desemnați (după atente și echidistante deliberări) câștigătorii: MISS BOBOC – Traistă Alexandra și MISTER BOBOC – Iurcuț Alexandru.

Au fost acordate și titluri suplimentare: MISS TALENT – Mureșan Roberta și MISTER TALENT – Pop Adrian, MISS POPULARITATE – Pop Cosmina și MISTER POPULARITATE  – Burmeleac Ionuț.

Invitatul special al Balului a fost  cântăreața Anamaria Spasiuc, fostă elevă a Liceului Tehnologic Forestier.

Și, la sfârșit – dar nu fără importanță – se cuvin adresate oficiale și neoficiale felicitări profesorilor organizatori: Maria Roman (director adjunct),  Erika Sarkadi Csiszar, Loredana Nemeș, Maria Godja, Ioana Csillik, Simona Turda.

Ne auzim la anu’!!!… și LA MULȚI ANI!

I. D. Kin

Un concert de George Enescu interpretat în premieră mondială de pianista Aurelia Vișovan

Prin strădania compozitorului, muzicologului și profesorului clujean, acad. Cornel Țăranu (un devotat cercetător și „restaurator” al partiturilor enesciene „neterminate”, făcînd o muncă extraordinară, asemănătoare celei a lui Perpessicius pe manuscrisele eminesciene), a fost descoperită în arhive o lucrare de tinerețe a marelui nostru compozitor George Enescu niciodată prezentată publicului și a cărei existență a fost unanim ignorată. Este vorba de Concertul pentru pian și orchestră, compus la Paris când compozitorul avea doar 16 ani. Sigheteanca Aurelia Vișovan, un „produs” al Școlii de Muzică „George Enescu” din Sighetu Marmației, s-a bucurat de privilegiul și onoarea de a fi prima interpretă a acestei lucrări scoase din uitare.

Concertul a avut loc la Cluj, vineri 24 noiembrie 2017, la Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum, de la ora 19:00, și a fost susținut de Orchestra „Antonin Ciolan”, dirijor Gabriel Bebeșelea, solistă Aurelia Vișovan (asistent universitar la Universitatea de Muzică din Viena, Austria).

Alături de Concertul pentru pian și orchestră de George Enescu, au fost interpretate și alte lucrări orchestrale ale aceluiași compozitor.

Pianista Aurelia Vișovan s-a născut la Sighet și va împlini anul acesta 27 de ani. A fost eleva profesorului Monica Chifor, clasele I – VI (în perioada 1995 – 2002), apoi a urmat Liceul de Muzică „Sigismund Toduța” din Cluj Napoca.

Este absolventă a Conservatorului “Gheorghe Dima” din Cluj și din anul 2016 doctorand la aceeași instituție, specializarea pian. În luna ianuarie 2017 și-a finalizat studiile și la Conservatorul de Stat din Viena (Austria). A câștigat numeroase premii la diverse concursuri naționale și internaționale.

Autor, Vasile Gogea

Sursă articol: Gogea’s blog

Red.: Stimată doamnă profesoară Aurelia Vișovan, sighetenii vă cunosc mai ales prin cele 4 decenii de activitate la Liceul “Dragoș Vodă” unde ați predat matematica și o vreme fizica, îndrumând un număr mare de elevi, care vă poartă peste ani un deosebit respect. Mai puțină lume, însă, cunoaște pasiunea dvs. pentru teatru și frumoasele realizări pe care orașul nostru le-a avut în acest domeniu cu o jumătate de veac în urmă…
A.V.: La început a fost o obligație, pe parcurs a devenit o pasiune. Trebuia să facem muncă culturală pe gratis în timpul liber, la început am recitat poezii în cadrul cenaclului “George Coșbuc”, apoi am fost cooptată în 1955 în trupa de teatru a Casei de Cultură, pentru un an de zile. Apoi m-am alăturat trupei de teatru a Sindicatului Medicilor unde am avut o activitate mai îndelungată. Totul s-a încheiat în 1968, când, având deja copii mici, a trebuit să renunț definitiv. Mi-a plăcut foarte mult, am pus mult suflet în teatru, dar a fost și foarte greu pentru că nu am vrut ca munca mea de profesoară să aibă de suferit. De aceea de multe ori îmi pregăteam lecțiile noaptea… Reprezentațiile noastre au fost la Sighet, la Sala Studio, dar am avut și turnee în alte localități : Vișeu de Sus, Baia Mare, Satu Mare, Dej…

Red.: Cine erau colegii cu care ați colaborat și care, în afara carierei profesionale s-au dedicat, ca și dvs., cu succes, și teatrului ?
A.V.: De la Casa de Cultură mi-i amintesc pe Mărioara Leordean, Andrei Calogherato, Ica Izvoranu, Alexandrina Năstase… iar din echipa medicilor pe dr . Circa, dr. Ursu, dr. Moigrădean cu soția, dr. Pârvu, dr. Vlad, dr. Pop Dionisie, dr. Miron ( vecinul nostru de lângă gară, unde locuiam atunci), prof. Titircă, prof. Lică, prof. Pârșe….

Red.: Enumerați, vă rog, câteva din piesele în care ați jucat.
A.V.: Cu cei de la Casa de Cultură am jucat „O noapte grea” de Lucia Demetrius (cu care am luat premiul doi pe țară la un concurs al teatrelor de amatori), „Tania” de Arbuzov (ambele în regia directorului nostru Ludovic Brückstein), am pregătit și „Gaițele” de Kirițescu dar n-am mai ajuns să o jucăm…. iar cu echipa medicilor „Titanic Vals” și „Escu” de Tudor Mușatescu, „O scrisoare pierdută” de Caragiale și „Opinia publică” de Aurel Baranga (în care am avut 3 roluri).

Red.: Care a fost cel mai mare succes al trupei medicilor din Sighet ?
A.V.: Participarea la faza națională a Concursului teatrelor de amatori ale Sindicatelor, la București în 1961. Un moment de mare încărcătură emoțională, în juriu fiind actori celebri de la Teatrul Național, care ne-a oferit costumele și decorurile. Am prezentat „O scrisoare pierdută”, eu jucând rolul eroinei feminine Zoe. Deși nu am luat premiu, am fost foarte apreciați, maestrul Birlic – unul din giganții teatrului românesc – urcând pe scenă pentru a ne felicita călduros, ceea ce ne-a onorat într-un mod cu totul deosebit.

Red.: Regretați faptul că Sighetul nu are un teatru ?
A.V. : Categoric, da. Îmi amintesc cu cât drag mergeam la teatru când eram studentă la Cluj și la București, deși buzunarul nu-mi permitea decât cele mai ieftine bilete. Cred că teatrul este foarte important pentru viața culturală a unei localități, pentru evoluția intelectuală a tinerilor.

Cinematograful, televiziunea, și mai nou internetul au avut fiecare perioada de glorie, captând atenția generațiilor respective.Teatrul însă nu va dispărea fiindcă are ceva ce nu poate fi înlocuit – contactul direct între sufletul omului din sală și sufletul omului de pe scenă, precum și emoția colectivă ce se creează astfel. Gustul pentru teatru, ca și cel pentru operă și muzica clasică se cultivă, se educă.

Red.: În numele cititorilor “Salut, Sighet ! “, vă mulțumim și vă mai așteptăm!

-Bună seara! Ce mai faci? vorbea cu mine calendarul de pe noptieră. Îl privesc şi încerc să îmi dau seama cum poate alerga atât de repede – maraton, ce mai! – acest calendar… are un antrenor bun, oricum.

Ei bine, cu ochii obosiţi după o zi lungă, privesc luna noiembrie. Are desenat un frumos peisaj cu frunze multicolore, dansând în bătaia vântului, iar apoi sfârşind prin a fi jos pe o alee umedă de la ploaie. Uitându-mă aşa, nu îmi venea să cred că ma aflu în această lună, că s-a scurs aşa de repede toamna. Îmi încrucişez picioarele şi încep să mă gândesc la lucrurile pe care nu am apucat să le fac. Ajung la o concluzie, realizez că mereu, nu doar eu, chiar şi ceilalţi, uităm să facem câte ceva. Poate un lucru mic, poate un lucru important, dar uităm şi asta duce doar la… dezamăgire.

Calendarul încă mă privea şi aştepta un răspuns din partea mea… voi face ceva în privinţa aceasta sau nu? De cele mai multe ori uităm de lucrurile importante din viaţa noastră. Uităm să iubim ceea ce este în jurul nostru. A trecut toamna, iar noi, preocupaţi de treburile din viaţa noastră, nici măcar nu ne-am oprit să admirăm o frunză, sau poate nu am văzut copilul din parcare care stă în frig şi doarme pe frunze… dar timpul trece, iar noi suntem preocupați ca totul să ne iasă perfect.

Avem o vorbă “Ce repede trece timpul, iar eu nu am făcut nimic”. Ei bine trece repede pentru că noi îl facem să treacă, iar dacă ne-am opri măcar pentru o secundă să vedem ce frumoasă e viaţa, timpul ni s-ar părea ceva… relativ. M-am gândit să întorc mai repede o pagină din calendar şi să văd ce face Decembrie. Îmi oferă un desen alb, cu multă zăpadă, copii şi brazi îmbrăcaţi în veşminte albe. Meditez şi zic: Ah, decembrie, luna Crăciunului, luna cadourilor, luna bucuriei. Abia astept! Dar, realizez că la începutul toamnei am spus: E toamnă, ce bune fructe voi mânca, ce “recolte” frumoase voi strânge. Recolte am avut, dar poate mi-aş fi dorit şi câteva recolte sufleteşti atât din partea mea cât şi din partea celorlalţi.

Mă uitam concentrată la Decembrie şi am decis: de Crăciun voi sta cu familia mea, vom cânta colinde, vom mânca cozonaci făcuţi de mama şi vom fi fericiţi. Vom admira bradul, ne vom face cadouri, vom merge la biserică şi vom uita de toate problemele pe care le avem în viaţa de zi cu zi. Până la urmă, de ce ne comportăm aşa doar de sărbători? De ce nu deschidem ochii şi inima în fiecare zi? Gândul acesta era în mintea mea privind luna Decembrie. Chiar avem nevoie mereu de un motiv pentru a fi mai buni? Avem nevoie de o “maşină” care să ne împingă de la spate ? Nu. Avem nevoie de o schimbare. De ceva care să ne facă să fim mai buni. Eu zic să nu lăsăm calendarul să alerge fără să-i dăm un pahar cu apă. Să ne gândim şi la ceilalţi şi aşa poate nu va mai trece timpul fără să facem ceva care să ne bucure sufletul.
Toamna aceasta m-a făcut să meditez la această lume, dar, mai ales, m-a impulsionat să schimb ceva la mine şi… am încercat să ofer ceva și celor din jurul meu!

Anca Corneștean
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”

Citim tot mai puţin. Dar parcă mai selectiv. Fiecare caută „ceva” în cărţi: o lectură uşoară, o sursă de informaţie, un model de viaţă, o abordare deosebită a unei idei, un început de drum, un sfârşit de etapă, o surpriză sau o reconfirmare. Lectura (de timp liber) de calitate ar trebui să fie: iluminatoare, stimulatoare de minte şi de imaginaţie, plăcută şi… memorabilă.

În umbra lui Shakespeare – un roman istoric din Transilvania are câte un pic din toate aceste „ceva”- uri şi este din plin „de calitate”.

Walter Übelhart  împleteşte realitatea lumii noastre, a unui oraş prea puţin spectaculos al secolului al XXI-lea – Baia Mare, cu perioada în care Nagybánya (Frauenbach)  intra în secolul al XVII-lea. Mineritul ajutase la dezvoltarea zonei şi se puneau bazele unei instituţii de învăţământ superior în oraşul privilegiat de rege cu dreptul de a bate monedă proprie.  Toate acestea derulându-se pe fundalul acelei lumi medievale târzii  a misterelor, ocultismului, societăţilor secrete, a teatrului şi a familiilor  nobile.

Cartea incită prin jocul dintre lumină şi întuneric, dintre cunoaştere şi mister, prin reluarea unor întrebări ce au generat de-a lungul secolelor  ipoteze aproape incredibile şi, încă, disputate şi discutabile: Cine sunt autorii extraordinarei opere literare shakespeariene? Cine a fost William Shakespeare? Ce legătură ar putea fi între „Romeo şi Julieta”, Baia Mare şi alchimişti? Au existat solomonarii? Câte lumi mai există, în afară de lumea noastră?…

Dincolo de mister, conspiraţie şi superstiţie, În umbra lui Shakespeare este un roman bazat pe ani de documentare şi muncă, „muncă” ce a pornit de la o întâmplare absolut banală – o întâlnire şi o scurtă discuţie – din care a rezultat însă o poveste senzaţională. În care un autor celebru şi atât de iubit din spaţiul britanic, William Shakespeare, devine un simplu personaj, iar un personaj cvasi-necunoscut din spaţiul transilvan, Johannes Banfi Hunyades, devine autor.

Aşadar, aceasta carte ne prinde rapid prin subiectul său „fierbinte”, prin ritmul alert şi stilul modern. Ne lasă „cu gura căscată”, spectatori ai unei poveşti ce ne dezvăluie Baia Mare dintr-o perspectivă (să recunoaştem) prea puţin cunoscută.

Autor, Eliza Tudor

Marți, 21 noiembrie 2017, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Sighetu Marmației, prin director profesor Marfici Oresia Aurora, a derulat prima ediție a concursului local de creație plastică „Darurile toamnei”. Profesorii psihopedagogi Ștefănoiu Daniela și Mutaffof Melania, alături de colegii lor au derulat acest concurs în ideea de a dezvolta și în același timp a stimula creativitatea copiilor centrului.

„Copiii se întrec în a transmite mesajul acestui anotimp, trăindu-l ca nimeni altcineva. Este un prilej pentru ei de a se exprima prin desen, pictură sau colaje.”, susține Daniela Ștefănoiu, unul dintre coordonatorii proiectului.

Centrul a primit și vizita Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prin profesoarele Cristina Buda, inspector școlar pentru învățământ special și Malearciuc Simona, inspector pentru minorități (limba ucraineană-limba rusă modernă).

Proiectul a avut și parteneri în instituțiile Școala de Artă „Gheorghe Chivu” și Școala Gimnazială „Dr. Mihalyi de Apșa” prin structura Școala Gimnazială de Arte.

București, 20 noiembrie 2017  „Peste Prut, la răsărit” este titlul celei mai noi piese ce a fost lansată săptămâna trecută de tinerii artiști Paul Ananie, Nicu Mâță și Gabriel Dumitru. Versurile cântecului descriu durerea pe care au trăit-o basarabenii la despărțirea forțată de România.

La nici o săptămână de la lansare, „Peste Prut, la răsărit” a adunat mii de vizionări pe YouTube.

„Acest cântec reprezintă dorința noastră de a crea măcar o punte muzicală între două pământuri, care sunt de fapt unul și același.  Ideea s-a născut de la noi, de la prietenia noastră, așa ne-am dat seama că vrem să facem un proiect împreună”, a declarat Paul Ananie, autorul proiectului.

Veniți din colțuri îndepărtate ale țării, Maramureș, Argeș și Basarabia, vechea prietenie ce îi leagă pe cei trei artiști a reușit să nască refrenul acestei melodii manifest, care întârește dorința tinerilor de peste Prut de unire cu patria mamă: Doamne, Doamne, fă dreptate /  Ține frate lângă frate! / Dă-ne minte și credință / Stinge orice rea-voință!

„Până la acest cântec, nu am înțeles pe deplin această durere. Abia după ce am interpretat versurile am simțit ce au avut în suflete acei români frumoși, care au fost despărțiți de țara mamă. Prin acest cântec am învățat și experimentat și noi multe trăiri sufletești și sperăm ca și publicul să fie în asentimentul nostru”, a adăugat Paul Ananie.

Cântecul „Peste Prut, la răsărit” acompaniat de Orchestra Națională de muzică populară “Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, se bucură de un videoclip realizat în ținuturile frumoase ale Argeșului și este un dar pentru românii de pretutindeni.

Videoclipul poate fi urmărit pe: https://www.youtube.com/watch?v=8ML0LPWm5nw

Pentru detalii: Paul Ananie (telefon: 0741.097.817)

Comunicat de presă

Societatea noastră se dezvoltă continuu sub stindardul capacității omului de a lua deciziile corecte pentru destinul său, cât și pentru prezentul menit să reprezinte o etapă definitorie în evoluția sa. Stagnăm din comoditate. Preferăm ca alții să ia hotărârile în locul nostru. Ezităm atunci când suntem chemați la vot, dar organizăm greve și scandări în piețele mari ale țării atunci când conducătorii aleși provoacă pierderi. De ce? De ce nu am putea să evităm neplăcerile ulterioare? De ce nu am putea să îmbunătățim prezentul pentru copii, în loc să ne rezumăm la sintagma „Noi oricum nu mai putem schimba nimic.” Iubim să milităm pentru păstrarea valorilor Antichității, însă atunci când se pune problema de a le practica, preferăm să ne lăsăm pradă dulcelui somn al indiferenței.

Poate, ne dorim să fim în tendițe, de aceea ne rezumăm la simple idei irosite în vânt sau poate, am uitat ce înseamnă ele cu adevărat. Ne amintim de personalități precum Cicero, ale cărui fapte le privim cu superficialitate, gândindu-ne că fiecare dintre noi ar proceda la fel, însă atunci când țara se îneacă în corupție, preferăm să-l judecăm pe cel de lângă noi spunând că nu ajută cu nimic, în loc să fim chiar noi cei care am face-o. Totul începe cu acel impuls interior, astfel că azi, aleg să schimb ceva, să depășesc măcar cu un procent ignoranța… să-mi reamintesc ce înseamnă valorile Antichității.

Marcus Tullius Cicero, personalitate emblematică a emisferei politice, oratorice și filosofice din toate timpurile este cel care concepe cele patru „Catilinare” (In Catilinam orationes quattuor) prin intermediul cărora dezvăluie conspirația pusă la cale de Lucius Sergius Catilina, candidat, pentru a treia oară consecutiv, la funcția de consul în cadrul Senatului Roman. Calea legală spre consulat fiindu-i închisă, Catilina pune la cale un complot. Începutul direct al primei Catilinare, „Exordium ex abrupto”, abundă în interogații retorice menite să destrame planul lipsit de scrupule al lui Catilina – cel de a răsturna forma de guvernământ și de a-i asasina pe cei doi consuli aflați în funcție, Marcus Tullius Cicero și Caius Antonius Hybrida.

Corupția generează similitudini negative între ceea ce a însemnat societatea antică și ceea ce ne este dat să vedem azi. Individul, deși incompatibil cu statutul dorit din cauza anumitor calități esențiale necesitate, își dorește să-și atingă scopul apelând la metode ilegale. Diferența este că, din păcate, societatea noastră acceptă aceste metode în multe dintre cazuri, refuzând să acționeze asemenea lui Cicero, pentru a beneficia de anumite aspecte ulteriore. Merită, oare, să ne vindem destinul și demnitatea pentru incorectitudine? Merită să suportăm incompetența oamenilor care și-au primit funcția pe nedrept în schimbul unui teanc de bani sau diverse servicii infime?

Cicero a considerat că răul trebuie tăiat de la rădăcină, motiv pentru care incipitul abrupt marchează calitatea de orator al acestuia, întrucât, deși Cicero nu se afla în posesia dovezilor, fusese crezut de majoritatea auditoriului – „Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra? Quamdiu etiam furor iste tuus nos eludet?” (Până când, în sfârșit, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră? Cât timp, chiar, furia asta a ta își va bate joc de noi?).

Adesea, este de ajuns să ascultăm acea voce care ne îndeamnă să nu rămânem indiferenți la ceea ce este incoerent în demersul vieții noatre sociale. Tumultul cuvintelor rostite de Cicero va persita și asupra următoarelor Catilinare, în cadrul cărora, consulul amintește pericolul pe care continuă sa-l reprezinte aliații lui Catilina, chiar și după exilarea lui. Cicero nu se limitează la cuvinte risipite în vânt, ci aduce dovezi solide pentru a demonstra veridicitatea discursului său, probe constituite de scrisorile către alobrogi, prin care aceștia erau atrași in complot. Cicero nu militează doar pentru apărarea funcției sale, ci și pentru a îndepărta orice pată de nedreptate de pe veșmântul societății pe care o conduce, Catilina devenind un exemplu negativ prezentat în plen. Acesta este momentul în care mulțimea se remarcă în mod indirect, deoarece calitatea conducătorului dovedește competența poporului, motiv pentru care trebuie să fim conștienți că cel ce devine conducătorul propriei națiuni, reprezintă vocea noastră. Nu permiteți să se audă altceva decât ceea ce gândițti cu adevărat!

Așadar, actualitatea socială și politică, deși fundamentată pe baza valorilor promovate în spațiul antic, necesită cu ardoare să nu dea uitării ce reprezintă ele cu adevărat, să nu renunțe la a acționa și a se exprima în numele binelui național, întrucât dincolo de aparențe, țara devine reflexia individualității noastre umane.

Hotea Maria-Manuela
clasa a XI-a E, C.N. „Dragoș Vodă”