Maramureșenii, românii din Spania au sărbătorit Centenarul! [FOTO]

Împinși de necazuri, de nevoi, de dorința de a schimba soarta lor și a familiilor pentru care se sacrifică, românii au luat calea pribegiei, a emigrației, și-au format “cealaltă” Românie, România de… afară. Peste 4 milioane de români, răspândiți în toate colțurile Europei, dar și ale globului, rezistă greutăților și marilor provocări pe care și le-au asumat “ajutați” de criza generalizată de după revoluție, mereu cu gândul acasă și reconstituie, în momentele de sărbătoare, crâmpeie de țară pe-acolo pe unde se află și muncesc. Marile sărbători, religioase și/sau naționale îi unesc și le oferă ocazia de-a construi câte o mică Românie din tradițiile, amintirile și “micile” comori pe care le poartă cu ei pretutindeni.

Mulțumim cititorilor noștri care ne urmăresc și ne apreciază munca, mulțumim doamnei Maria Sălăjan din Baia Mare care ne-a expediat o serie minunată de imagini de la Sărbătoarea Centenarului din Madrid. Acești minunați concetățeni de-ai noștri care se bucură și ne bucură cu România “secretă”, puternică, vie, ferecată în sufletele lor admirabile, iubitori neprefăcuți de țară, aceștia sunt prietenii și patrioții adevărați. Ei, cei care au fost ”abandonați” de țară, dar continuă s-o iubească, merită respectul nostru. Gesturile lor de devotament și mândire de români sunt mult mai puternice și mai credibile decât toată demagogia și falsitatea conducătorilor noștri care (cei mai mulți) nu ne mai reprezintă!

Mulțumim, dragi prieteni din România exilată!

Salut, Sighet!

Galerie foto: Maria Sălăjan




LIFESTYLE: Reconversie în Estremadura, Spania (autor, Paul Seling)

Ne-au plăcut întotdeauna renovările și reconversiile. Caracterul pe care clădirile vechi îl dau proiectelor este greu de obținut de o clădire integral nouă. Dar reconversiile sunt și ele o formă de artă, și exemple negative se găsesc destule printre cele reușite. Uneori încercările sunt forțate, pretențioase sau pur și simplu urâte.

Cele foarte bune reușesc întotdeauna să respecte caracterul căldirii existente și în același timp să introducă o perspectivă nouă. Efectiv, să transforme vechiul în nou.

În cazul de față, un grajd abandonat a fost reconvertit într-o casă unifamilială. Situat în Guijo de Santa Barbara, în Caceres, Estramadura, Spania, clădirea se găsește într-o zonă cu istoric, într-un mediu pur, natural. E de asemenea o zonă cu contraste puternice, veri fierbinți și ierni necruțătoare, reci.

În timp ce au încercat reconversia unui grajd grav afectat de trecerea timpului, arhitecții din Madrid, Abaton Architects, au încercat și să integreze noua construcție în mediul înconjurător.

Situată departe de orice sursă de electricitate sau apă, clădirea beneficiază de instalații ecologice de captare a energiei solare și a apei pe timpul iernii. Oricum, designerii clădirii au echipat-o în așa fel încât să consume minim de energie posibil.

Orientată spre sud, casa de 322 mp e ideal poziționată pentru a capta soarele pe timp de iarnă, în timp ce consola de la etaj o protejează de căldura toridă a verii. Ferestrele sunt acoperite cu obloane de lemn, pentru o izolare mai bună.
Două izvoare situate în apropiere aprovizionează cu apă pură băile și piscina, și folosesc de asemenea și la irigarea grădinii.

Poate cele mai plăcute însușiri ale acestei reconversii sunt liniile orizontale, folosirea și evidențierea pietrei și a lemnului învechit. Ferestrele mari oferă vederi spectaculoase către natura înconjurătoare și adaugă câte ceva armoniei și liniștii întregii case.

Paul Seling




Prin undele radio spre lumea larg deschisă (Liviu Șiman)

În plină eră a modernismului, când comunicațiile cunosc o dezvoltare profundă, când printr-un simplu click se poat realiza legături în orice loc de pe glob, există oameni care preferă să comunice cu semeni de-ai lor prin intermediul undelor radio. Radioamatorii, căci despre ei este vorba, petrec ore în șir în fața stațiilor radio, pe care adesea și le construiesc singuri, în așteptarea realizării unei legături cu colegi aflați în locuri îndepărtate.

Și la Sighet radioamatorii din cadrul Asociației CQ-IZA, YO 5 K L J, pasionați de acest sport tehnico-aplicativ, desfășoară ample activități. Pentru a afla mai multe despre radiomatorii sigheteni am petrecut câteva ore împreună.

Îmbarcați la bordul unui autoturism ne îndreptăm spre sediul acestora situat într-un loc mirific , la poalele Solovanului. Ajunși la destinație, printre pomii înfloriți face o notă discordantă antena lungă de peste 30 de m întinsă deasupra unui deal ce mărginește zona. Intrați în sediu, radiomatorii nerăbdători pornesc stația, care emite și recepționează în gama undelor lungi și ultrascurte. Nu trece mult timp și se reușește stabilirea unei legături cu un radioamator din Moscova. Urmează o altă serie de legături realizate cu cei din Slovenia, Slovacia și Polonia. Fiind timp de zi condițiile de propagare a undelor radio nu sunt prea prielnice. Condițiile optime sunt cele pe timp de noapte. Printre două legături radioamatorii sigheteni îmi povestesc despre pasiunea lor.

„Am început cu frecventarea Cercului de electronică ce funcționa în cadrul Casei Pionerilor. Era în anul 1969. Îmi aduc aminte când am cumpărat primul tranzistor cu suma de 1 leu, sumă mare pe acele vremuri. Treptat, pasiunea s-a dezvoltat și, pe lângă construirea de diverse montaje electronice, am învățat să depanez aparatură electronică. În ceea ce privește radioamatorismul am început cu o stație de recepție, după care am trecut și la emisie. În prezent, alături de colegii mei radioamatori continuăm să ne derulăm activitatea din dorința de a realiza legături cât mai numeroase cu colegii aflați în cele mai îndepărtate colțuri de lume. Chiar în epoca Internetului, a telefoniei mobile, radioamatorismul își păstrează farmecul aparte care nu se poate compara cu altceva”, a spus Petru Ivanciuc, YO5 QDI.

„Mi-am dorit foarte mult să devin radioamator. Înainte de 1989, fiind angajat al Ministerului de Interne, acest lucru era imposibil. După anul 1989, alături de colegii mei mai în vârstă, am deprins tainele radioamatorismului. Pe vremuri se lucra în telegrafie (Codul Morse, not. red) foarte mult și abia apoi se trecea la legăturile în fonie. Pentru noi nu există satisfacție mai mare decât să reușim să realizăm legături cu colegii aflați la foarte mare distanță. De-a lungul vremii radioamatorii sigheteni au reușit să stabilească legături confirmate de QSL-uri (cărți poștale care atestă legăturile bilaterale realizate, not. red.) cu regele Husein al Iordaniei și cu regele Juan Carlos al Spaniei. Într-adevăr poate părea demodat să realizezi legături prin intermediul stațiilor de emisie-recepție când există sateliți și alte mijloace ce facilitează comunicațiile. Nouă, activitatea de radioamator ne oferă mari satisfacții. Pasiunea pentru radiomatorism se transmite de la o generație la alta. Sperăm ca și noi să o transmitem mai departe. Nu se poate descrie prin cuvinte ceea ce simțim când, de exemplu, realizăm o legătură cu Japonia. Radioamatorismul este și o modalitae de a se însuși cunoștințe și deprinderi utile. Nu putem trece și peste latura utilitară a radioamatorismului și importanța acestuia în cazul unor situații de urgență când mijloacele clasice de comunicare cad sau în cazul unor activități de descoperire și căutare a persoanelor victime ale unor accidente, cum a fost cel de avion din Munții Apuseni. Ne dorim să ducem pe mai departe tradiția veche de peste 60 de ani a radioamatorismului sighetean”, a spus Ioan Molnar, YO5 OJC.

„Și eu am început cu electronica, în anul 1979, la Baia Mare. Am urmat cursurile Liceului de Telecomunicații din Baia Mare și, în paralel, cursuriele de electronică de la Casa de Cultură. Am început cu telegrafia, dar aceasta nu s-a prins de mine. Revenit la Sighet am luat legătura cu radioamatorii locali și am devenit radioamator cu acte în regulă. În prezent, alături de colegii mei ne străduim să impulsionăm și să dezvoltăm radioamatorismul sighetean. Este o pasiune care îți oferă multe satisfacții”, a spus Gheorghe Râșco, YO5 QBS.

Printre alte aspecte ce privesc activitatea radioamatorilor sigheteni aflu că aceștia derulează și acțiuni de promovare a Sighetului în țară și străinătate prin intermediul undelor herțiene.

„Într-adevăr, fiind sigheteni nu putem să nu ne implicăm și noi în promovarea municipiului de la poalele Solovanului. Așa a fost și în cazul mai multor evenimente de anvergură. Ultimul a fost Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, când l-am făcut cunoscut colegilor din țară și străinătate, care așa au aflat de noi și și-au manifestat un mare interes pentru a cunoaște mai multe despre Sighet, Maramureș, oamenii locului, tradiții și obiceiuri. Cu acest prilej împreună cu cei de la Centrul Cultural Sighetu Marmației au fost emise diplome care au fost împărțite radioamatorilor, pentru acest lucru îi mulțumim domnului Dan Spiridon Pralea, managerul Centrului Cultural Sighetu Marmației”, a punctat Ioan Molnar, YO5 OJC.

Privindu-i pe radioamatorii sigheteni cu câtă atenție și dedicare se străduiesc să stabilească o legătură, rămân impresionat. Sub coordonarea acestora trec și eu la stația de emisie-recepție și purced la căutarea unor radioamatori aflați în trafic. După filtrarea semnalului de paraziții specifici, spre încântarea mea, găsesc vreo câțiva . Într-adevăr, este ceva plăcut să auzi o voce aflată la mare depărtare.

Vorbind de tradiția radioamatorismului sighetean, ajungem la cei care și-au adus o mare contribuție la dezvoltarea acestuia. Din păcate, mulți nu se mai află printre noi.

„Nu putem să nu ne amintim de cei care ne-au călăuzit primii pași și care ne-au fost adevărate modele. Cu profundă recunoștință îi amintim pe regretații : Vasile Oceanu, Alexandru Sztupar, Iosif Stadler, Ferdinand Vizauer, Vasile Roman. Îmi aduc aminte de domnul profesor Alexandru Sztupar, care, grav bolnav, paralizat, nu putea nici vorbi, în dorința de a comunica, reușea să bată codul morse cu… limba pe un microfon. A fost un împătimit radioamator așa ca și ceilalți, care, trecuți în eternitate ne obligă să ducem pe mai departe ceea ce au început ei”, a spus Ioan Molnar, YO5 OJC.

Mă despart de radioamatorii sigheteni cu un sentiment de satisfacție generat de faptul că am reușit să pătrund într-o lume mai aparte. Le promit că voi reveni și altă data în mijlocul lor. Stația radio se stinge încet, încet, odată cu lăsarea serii, dar doar pâna la data următoare când, repornită, ne va duce pe calea undelor spre lumea larg deschisă.

Liviu Șiman




Călătorind cu Ingrid: Sighet, Roma, Paris…(autor, Ingrid Dan)

Ingrid DanUnde aş merge dacă aş putea pleca?

„Du-te, tu, călătorule de lumină şi vezi-mi lumea largă!” Vezi-mi lumea largă cu arta creată de omul inspirat și omul pasionat, cu locașurile neatinse de om și cotloanele ce te lasă cu respirația tăiată, cu civilizațiile în eternă evoluție și cu fauna veșnic uluitoare.

Cine nu ar sări la oportunitatea de a călători oriunde în lume dacă banii nu ar mai constitui o problemă? Să zicem că așa stă treaba: ai toți banii pe care ți i-ai putea dori, poți avea tot ce îți dorești, poți face tot ce vrei (mă rog, în limita bunului simț), poți pleca oriunde. Încotro o apuci?

Bineînțeles, primele locații care își fac apariția în mintea omului dornic să vadă lumea sunt orașe precum Roma, Paris, Londra, în principal marile capitale culturale ale lumii. Nici eu nu aș refuza o vizită a Parisului, prin mâna căruia au trecut atâția artiști, scriitori și muzicieni, oraș care le-a oferit inspirația care i-a propulsat în carierele lor. Trecând prin Place St-Michel, mi l-aș putea închipui pe Hemingway, sărac, dar fericit, scriind într-o cafenea, descoperindu-și vocația. În partea opusă a Franței, în orașul Arles aș putea descoperi câmpurile galbene în bătaia arzătoare a soarelui, care l-au înnebunit pe van Gogh.

Ce n-aș da să ajung în Spania, la Muzeul Salvador Dali din Figueres! La dorința artistului, muzeul e în sine un obiect suprarealist, un labirint, și găzduiește cea mai mare colecție a operelor lui Dali, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai suprarealismului.

Apoi m-aș aventura în Norvegia, pe platforma de stâncă Preikestolen unde, în fața unei prăpăstii de 600 de metri, ai impresia că dacă ai cădea, ar dura o veșnicie să ajungi în apă. Cred, totuși, că priveliștea și adrenalina ar alunga sentimentul de neliniște și oboseala cauzată de drumeția de câteva ore care duce la platou.

Pe urmă aș vizita Asia. Prima oprire ar fi la Marea Moartă, unde mirosul plăcut de sare din aerul marin e dus la extrem. Aș trece și pe la templele tibetane din Himalaya, pentru o nouă percepție asupra spiritualității, dar și pentru a le admira din punct de vedere arhitectural. O altă destinație ar fi Kenya unde se poate vedea mulțimea de păsări flamingo de pe Lacul Nakuru. Nu aș putea să termin călătoria fără să văd Marele Recif de Corali și Opera din Sydney.

O călătorie de genul ăsta, cu o varietate de locații care mai de care mai diverse, la distanțe din ce în ce mai mari, ar fi un vis devenit realitate. Dar până va deveni bugetul mai permisiv, la fel de tentantă mi se pare ideea unei drumeții în stilul lui Jack Kerouac, luând-o din loc de pe coasta de Est a Statelor Unite spre Oceanul Pacific, făcând autostopul, cu cincizeci de dolari în buzunar.

Autor, Ingrid Dan 

(elevă, clasa a XI-a A, C. N. Dragoş Vodă)