Sâmbătă, 24 iunie 2017, este nu doar o sărbătoare a oamenilor și a naturii (Sânzienele și Ziua Internațională a iei), ci și un moment cu o valoare aparte pentru comunitatea sigheteană. La Sala „George Enescu”, va avea loc schimbarea de mandat a cluburilor Interact-Rotaract-Rotary Sighet și Rotary-Voievodal, dar și a cluburilor din Baia Mare, Satu-Mare, Bistrița, Borșa, Vișeu, etc. La acest eveniment participă doisprezece guvernatori din trecut și se face în același timp schimbarea de mandat pentru Guvernatorul Districtului 2241 România și Republica Moldova. Vor participa reprezentanții a peste 30 de cluburi Rotary din România.

Anul rotarian se încheie, iar cei care au fost președinți în perioada 2016/2017, vor da mai departe colanul și ciocanul viitorilor președinți. La final de an rotaractian, rolurile se schimbă după cum urmează:

Ionel Mârza- președinte (past: Diana Mariana Apopi)
Flaviu Gyalog- vicepreședinte (past: Ionel Mârza)
Claudia Coman- secretar (past: Alina Liliana Moiș)
Daniela Grigor- trezorier
Valeriu Vana- PR

Anul 2016-2017 a însemnat pentru Clubul Rotaract Sighet, proiecte adresate comunității, precum și de promovare a Maramureșului. Amintim proiectele „Moș Nicolae caută Ajutoare” (70 de copii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă au primit pachete cu dulciuri, rechizite și haine), „Poveste de Crăciun” (10 familii au primit brazi, haine și alimente), „O cană de fericire” (ce a însumat peste 3.000 de lei strânși de club, bani ce au fost direcționați către secția de obstetrică-ginecologie a Spitalului Municipal Sighet, unde s-au renovat 3 băi), „De Dragobete, Rotaract Servește” (prin care s-au strâns 2.100 de lei ce au fost folosiți în următoarele proiecte), „De ziua Femeilor Uitate” (proiect ce a presupus o după-amiază împreună cu locatarii căminului de bătrâni din oraș, în care s-a dansat, s-au împărtășit povești de viață și s-a râs), „Mărțișoare caritabile” (mărțișoare confecționate de membrii clubului și care au fost ulterior vândute), „O zi în natură” (educație ecologică – o zi petrecută în pepinierele din județ sub îndrumarea ing. Adi Danci), „Lolipop party” (petrecere de strângere de fonduri).

Au existat și proiecte comune cu celelalte cluburi Interact și Rotary din Sighet, iar în toamnă va avea loc și conferința regională Rotaract, la Sighet.

Anul rotaractian s-a încheiat cu o ședință foto prin care tinerii rotaractieni s-au îmbrăcat în haine tradiționale, dorind să promoveze specificul zonei și frumusețea oamenilor și a tradițiiilor.

„Mulțumiri alese Cluburilor Interact Sighet, Rotary Sighet și Rotary Sighet Voievodal pentru sprijinul și încrederea oferite, pentru promptitudinea cu care au dat de fiecare dată dovadă în a ne ajuta. Le suntem recunoscători și ne mândrim că suntem parte din familia lor”, mărturisește conducerea actuală a Clubului Rotaract Sighet.

Autor, Diana Mariana Apopi

Azi ar fi împlinit 59 de ani. O vârstă la care Pișta – Ştefan – Alexandru BALÁZS, prietenul meu, sculptorul sighetean mereu pus pe glume, dur într-un mod copilăros, cu multă credință în artă și-n Unicul Creator, ar fi trebuit să lucreze. Avea numeroase proiecte și toate dedicate prietenilor, artiștilor, copiilor săraci. Poate că unii l-au uitat, poate că nici noi, prietenii lui, n-am făcut mai nimic pentru a-i păstra nestinsă “urma”, poate că nici nu contează ce rămâne după noi, contează mult mai mult ce a făcut în timpul vieții, în anii pe care i-a trăit, bucurându-i – fără orgolii stupide – pe ceilalți.

Pișta a fost omul – suflet, omul care nu a încetat să creadă că se pot dărâma munții. Am făcut, în timpul vieții lui câteva pariuri și pe toate le-a câștigat. Un pariu a fost și munca la finalizarea monumentului “Nenăscut, Neauzit, Nedorit”, amplasat în curtea Spitalului Municipal Sighet, pe care, în anul 2000, eu am considerat că nu-l va termina la momentul fixat. Dar Pișta, cu eforturi incredibile, într-o perioadă relativ scurtă, l-a finalizat. Pentru lucrarea respectivă, Pișta mi-a arătat cu mândrie, în momentul primirii, scrisoarea prin care era felicitat de Papa Ioan Paul al II – lea. Pișta era catolic, dar a făcut diverse lucrări și monumente pentru frații lui, așa cum îi considera, ortodocși și greco – catolici.

N-a primit pe pământ răsplata cuvenită, nici nu și-a dorit-o, deși uneori se revolta vocal, fiind răscolit și întristat de nedreptățile și ticăloșiile lumii pe care o… iubea. A avut mulți prieteni și, deși condiția lui materială era modestă, a dăruit la maxim, din puținul pe care-l avea.

S-a despărțit de viața pământeană tot în luna iunie, în 14 iunie 2014 dar, din păcate, uitarea cuprinde numele lui. Sunt convins că lui Pișta nu-i pasă, el ne binecuvîntează – cu umorul lui de artist “dur” – din nesfârșitele înălțimi!

Azi, prieteni, haideți să ne facem un pic de timp și să ne gândim la sculptorul Pișta Balazs!… Se va bucura!…

Autor (text & foto), Ion Mariş

E noapte afară, una din nopțile de mai când vântul abia adie, când răcoarea învăluie case și străzi, iar orașul se pregătește de culcare. Întunericul se lipește de gene și somnul potopește lumea obosită. Doar luminile din centru amintesc de claritatea zilei și de agitația cotidiană. Dacă o iei spre ieșirea din oraș, după ce ai trecut de clădirea aparținând Universității „Babeș-Bolyai”, după ce ai trecut de amintirea Fabricii „Părplast”, odinioară plină de oameni ce munceau pe trei schimburi, azi pustie, după ce ai trecut și de noua, dar ridicol de vechea Policlinică a Spitalului Municipal, ajungi în dreptul intrării Spitalului – loc de „terorizare” pentru nefericiții care se îndreaptă – poate pe ultimul drum – spre acest loc.

Parcul care adăpostește secțiile vechi, scorojite pe dinafară și pe dinăuntru, mucegăite și sparte pe alocuri, este încă frumos și destul de compact pentru a ascunde vederii tragedia comună din dosul copacilor. În unele saloane, ca-n filmele de groază, sărăcia, indiferența, mucegaiul și mizeria îți trezesc un impuls necontrolat de a o lua la fuga!

Îmi aduc aminte cum, odinioară un singur om, cu devotament și dăruire totală a reușit, în vremuri mult mai vitrege decât cele de azi, să pună pe picioare secția de pediatrie în incinta actualului complex „Grădina Morii”. Bogat sau sărac, când cineva își ducea copilul bolnav în spital, acel medic adevărat, care și-a dedicat întreaga viață copiilor cu probleme de sănătate, stătea zile și nopți întregi la căpătâiul lor și le urmărea evoluția. De aceea nu și-a întemeiat o familie decât foarte târziu; de aceea el nu și-a construit vile și nu și-a cumpărat mașini de fițe; nu avea timp pentru așa ceva; el strângea obiecte vechi, maramureșene și chiar și-a făcut acasă un mic muzeu. Doctorul Pop Victor – căci despre el este vorba – uita de ore lângă copiii lui bolnavi; le desena iepurași, rățuște, căței și le bucura zilele de suferință. Nu aștepta recompense de nici un fel. Recompensa lui era să-și vadă micuții pacienți ieșind sănătoși pe ușa spitalului.

Evident că, așa cum v-am obișnuit până acum, întorc să se vadă și cealaltă față a medaliei, cea obscură și de neînțeles, cea a unei părți a medicilor din Spitalul Sighet de acum. Dacă mergi la serviciul Urgențe, dacă nu ai cunoștințe și dacă ajungi acolo în timpul nopții, poți să mori la recepție, că nu te bagă nimeni în seamă. Dacă te bagă în seamă, atunci te aruncă efectiv pe un pat și trebuie să aștepți până când se face dimineață și se trezește medicul de gardă, care lasă vorbă înainte de a se culca liniștit, să nu fie deranjat. Oare cum poate să doarmă și nu are coșmaruri? Oare a uitat jurământul de la terminarea facultății prin care promitea solemn să se pună în slujba vindecării oamenilor? Sau este atât de „împăcat” încât nu îl mai interesează nimic? Pot să vă spun că, personal am însoțit pe cineva care făcuse un accident vascular la ora cinci dimineața și, ajunși la urgență, nimeni nu s-a uitat la persoana respectivă decât după raportul de gardă, adică după ora șapte! Iar un medic neurolog l-a văzut de-abia după ora nouă! Dacă ești o persoană trecută de șaptezeci de ani, nimeni nu te bagă în seamă că oricum ai trăit prea mult; iar dacă, ajuns într-un pat la terapie intensivă și, din cauza durerilor scoți tânguieli de durere, ești „atenționat” să taci, să nu-i deranjezi pe ceilalți!

În Policlinică, după ce ai reușit să prinzi un loc în fața cabinetului unui medic, stai și aștepți jumătăți de zi până când acesta vine și apoi aștepți la rând alte câteva ore! Ce contează că e frig, că e curent, că ești măcinat de boală? Vrei să stai în condiții cât de cât civilizate și să ți se dea atenție, te duci la cabinetul particular și scoți bănuții! Cine mai ține seama de faptul că plătești asigurări de sănătate? Banii aceia se pierd nimeni nu știe unde!

Dacă te internează într-una din secții, într-un pat cu saltea găurită, cu așternuturi care, în vremurile lor bune, au fost albe și fără găuri, cu niște paturi care fuseseră moștenite din spitalurile de campanie de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, poți fi fericit dacă au medicamente să te trateze. Dacă n-au, îți cumperi; dacă vrei să mănânci, îți cumperi; vrei analize, le plătești! Vrei medic, îl plătești! Salariul nu acoperă nevoile de nabab ale unora dintre ei și trebuie ca tu, care ai un venit mai mic decât ei, să-ți dai tot ce ai ca să fii tratat! Aș putea să vă număr pe degete medicii care sunt 100 % dedicați menirii lor de a vindeca.

Și, din nou zic: până când? De ce nimeni nu face nimic? Ne lăsăm furați, jumuliți din toate părțile. Ca să nu vă spun că nimeni nu a venit să vadă ce se petrece în Parcul dendrologic și nimeni nu a venit sa înlocuiască becul de pe stâlp, ceea ce vă povesteam cu ceva timp în urmă! Așa cum nimeni nu va reclama vreun medic ce a luat șpagă ca să te trateze cu toate că pentru asta primește salariu.

Și, pentru ca să nu las urâtul să mă stăpânească, vă voi scrie și vouă niște versuri care mie îmi plac foarte mult:

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire și de soare!
Și nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deșert de disperare.
Ne amăgește lenea unui vis
Pe care-l anulăm c-o șovăire!
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire. (În fiecare zi, Romulus Vulpescu)

Pe curând!

Mariana ONA

Jurnalistul Liviu Șiman și avocatul Vasile Moldovan pregătesc pentru tipar un volum inspirat din procesele instrumentate în Sala de Judecată. Întâmplările povestite de cei doi readuc în prim plan „eroi” ce s-au remarcat prin fapte… condamnabile. Suntem – peste ani – părtași la partea mai puțin cunoscută a vieții unei comunități altfel pașnice. Pentru început, oferim cititorilor o scurtă povestire.

Iubire pierdută

Pentru adolescenți, emoțiile sunt pure și au cu totul alt nivel și înțeles față de cele pe care le trăiesc adulții. Acesta poate fi răspunsul la întrebarea: „de ce adolescența ți s-a părut cea mai fericită perioadă din viața ta?”.

Iubirea cunoscută în adolescență a dat naștere și unor proverbe, motiv pentru care „prima dragoste nu se uită niciodată”, fiind o iubire autenică, pură. Dar adolescența nu înseamnă doar un amalgam de emoții pozitive, ea este în același timp o perioadă încărcată de temeri, frustrări, conflicte interioare și alte emoții negative.

Adolescent fiind, s-a îndrăgostit pentru prima oară și simțea că toată lumea este a lui. Ieșirile prin parc, plimbările de seară și dansurile din club păreau rețeta perfecta pentru o viață fericită.

Într-o seară, o seară de martie, luna cadourilor, împreună cu gașca de prieteni, gașca de cartier, tânărul a ieșit în oraș. După ce au trecut pe la câteva baruri, puțin amețiți, au decis să-și continue distracția într-un club. Trecut de miezul nopții, avea să fie surprins când în club a zărit-o la o masă pe prietena, iubita sa. Și nu era singură. Era însoțită de o prietenă și doi barbați. Nu a avut curaj să se apropie, să o salute și să afle cine sunt bărbații misterioși cu care părea că se distrează.

Ceea ce a urmat rezumăm din actul de trimitere în judecată: „persoana vătămată s-a deplasat împreună cu un prieten la un club din Sighetu Marmației, pentru a se întâlni cu fiica sa; la ora 02.30-03.00, persoana vătămată, împreună cu prietenul, fiica sa și prietena acesteia au ieșit din club cu intenția de a pleca spre casă; inculpatul se afla într-un grup de persoane, care se deplasa în spatele celor mai de sus; în stradă inculpatul a strigat către partea vătămată, aceasta s-a întors și a fost lovită de către inculpat cu pumnul în zona feței, lovitură în urma căreia s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de carosabil, rămânând inconștientă; inculpatul a fugit, a luat un taxi și s-a deplasat spre casă”.

De la Spitalul din Sighet, datorită leziunilor suferite, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență de la Baia Mare, unde a stat internat în jur de o lună de zile. Verdictul medicilor a fost crunt, din raportul de constatare medico-legală rezultând că partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 75-80 zile de îngrijiri medicale iar acestea i-au pus în pericol viața. Șocul a fost puternic resimțit de către agresor care , pe lângă fapta reprobabilă, a aflat că bărbatul pe care l-a lovit nu era altul decât… tatăl fetei de care s-a îndrăgostit.

În urma judecării cazului, tânărul a fost condamnat cu închisoare de doi ani, a cărei executare a fost suspendată condiționat, potrivit condițiilor impuse de Codul Penal, a fost obligat să plătească despăgubiri civile și daune morale victimei, dar condamnarea cea mai grea a constat în pierderea iubirii, în care și-a pus atâtea speranțe.

A fost un eveniment nefericit, în care emoțiile negative l-au impulsionat spre săvârșirea unei fapte condamnabile, a cărei povară o va purta toată viața.

Liviu Șiman
Vasile Moldovan

Prima femeie viceprimar din istoria modernă a Sighetului, doamna Béres Ildikó este o persoană foarte energică, ambițioasă, ce a reușit să ridice prestigiul Liceului „Leöwey Klára” al cărui director a fost între anii 2004 – 2016. Este absolventă a Facultății de Industrializarea Lemnului din Brașov și a Facultății de Informatică Aplicată și Programare din Cluj. CV-ul doamnei Béres este completat și de un masterat în Managementul Resurselor Umane. Este membru UDMR și, o coincidență fericită, îi urmează soțului la Primăria Sighet, în funcția de viceprimar. Am profitat de ocazia pe care ne-a oferit-o doamna viceprimar de-a discuta liber, fără constrângeri, despre problemele cu care se confruntă municipiul și… nu numai.

Salut, Sighet!: Cum ați perceput trecerea de la școală/liceu, la Primărie?
Béres Ildikó: Având în vedere că am avut un mandat de consilier judeţean şi unul de consilier local, primăria nu a fost ceva nou pentru mine. Nu am venit ca un necunoscător, am făcut parte din Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică şi Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget şi finanţe, ambele importante pentru dezvoltarea oraşului. A fost interesant pentru mine faptul că anumite situaţii aparent simple de rezolvat, s-au dovedit greu de finalizat sau chiar imposibil de dus la bun sfârşit, datorită unor obstacole date de lege sau din anumite neglijenţe şi situaţii moştenite. La şcoală era mai simplu, trebuia să ştii ce vrei, să vrei să faci ceva, să-ţi faci un plan şi cu puţină implicare puteai să-ţi atingi scopul. După 25 de ani în învăţământ m-am despărţit greu de şcoală, dar trebuie să vă mărturisesc că nu a fost o abandonare totală a învăţământului. Cunoscând problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ din Sighet la început de an şcolar, vorbim nu numai de şcoli ci şi de grădiniţe, chiar în prima lună de viceprimar şi pentru faptul că se apropia începutul unui nou an şcolar în ordinea priorităţilor şi în limita posibilităţilor am încercat să mă axez pe rezolvarea unor situaţii cu care se confruntă şcolile de obicei în aceea perioadă.

Salut, Sighet!: Care sunt principalele atribuțiuni din fișa postului de viceprimar?
Béres Ildikó: O să vă răspund mai scurt la această întrebare, fişa postului prevede o serie de atribuţii pentru primar şi viceprimar, nu am amintit doar de viceprimar deoarece nu există fişe separate pentru primar şi viceprimar. Trebuie să subliniez faptul că, viceprimarul are în subordine activităţile repartizate de Primar şi Consiliul Local, reprezintă instituţia în relaţiile externe, conform prerogativelor conferite de LEGEA nr. 215/2001 şi conform împuternicirilor şi delegărilor acordate de Primar.

Salut, Sighet!: Este potrivită o femeie pentru o asemenea funcție grea, de execuție?
Béres Ildikó: Am ajuns la acele vremuri în care consider că nu mai putem să separăm funcţii, meserii pe categorii, femei sau bărbaţi. Vedeţi, femeile pot fi întâlnite şi se descurcă în toate domeniile de activitate indiferent că este vorba de o meserie specifică pentru femei sau o meserie specifică pentru bărbaţi, şi o să fac o mică paranteză – bărbaţii nu demonstrează întotdeauna același lucru. O femeie vede lucrurile altfel, este mai precaută, mai calculată, mai inventivă şi mai diplomată. Se spune deseori că „în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică” sper ca şi în cazul de faţă să fie aşa.

Salut, Sighet!: În curând se împlinește un an de când dețineți această funcție. Ce ați reușit să realizați până în acest moment pentru Sighet?
Béres Ildikó: Este greu de vorbit la momentul acesta despre realizări şi mai ales despre realizări individuale. Mi se pare necinstit să spună cineva că poate să realizeze individual lucruri pentru oraş. Munca din primărie este o muncă de echipă care se bazează pe competenţă, corectitudini, respect, încredere, înţelegere, colegialitate . După o perioadă în care aceste elemente au lipsit, a urmat o perioadă de reabilitare, de recuperare a elementelor lipsă; încet, la început cu paşi mai mărunţi recuperăm tot ce s-a pierdut, iar acum urmează o perioadă de revenire şi realizări, dar după cum am încercat să vă explic numai în limita posibilităţilor, bugetului disponibil, cadrului legal permisibil. Nu întotdeauna munca noastră are rezultate spectaculoase. Chiar dacă nu se vede, noi zi de zi muncim şi facem ceva pentru oraşul nostru şi locuitorii acestui oraş. Pentru a finaliza o lucrare vizibilă este nevoie de timp pentru pregătirea documentaţiilor, proiectelor, licitaţiilor pentru executarea lucrărilor, toate acestea nu sunt activităţi spectaculoase pentru cei din exterior. Am avut o satisfacţie deosebită la încheierea cu succes a licitaţiei pentru continuarea lucrărilor de la blocul Fucs.

Salut, Sighet!: Vă oferă consiliere soțul dumneavoastră, fost viceprimar al Sighetului în perioada 2004 – 2008?
Béres Ildikó: Bineînțeles, ţinând cont de faptul că soţul meu are o experienţă bogată în administrația locală, în cazul în care am nelămuriri sau dificultăți în rezolvarea unor probleme specifice administraţiei îi cer sfatul şi părerea, ne consultăm chiar dacă părerile sunt diferite, pentru mine contează foarte mult părerea lui. Între anii 2004 -2008, ani în care soţul meu a fost viceprimar, a fost o perioadă legislativă diferită faţă de perioada actuală, priorităţile şi problemele cu care s-a confruntat comunitatea locală au fost altele, o parte din aceste probleme au fost rezolvate, o parte din ele au rămas nerezolvate şi prezintă şi acum teme de discuţie modul lor de rezolvare.
Acum o să vă mărturisesc unul din secretele căsniciei noastre fericite, pentru liniştea familie şi evitarea discuţiilor inutile am avut o înţelegere: acasă evităm discuţiile pe tema problemelor de serviciu sau discuţiile pe teme politice, încercăm să ne ocupăm de familie şi viaţa noastră personală.

Salut, Sighet!: Cum colaborați cu dl. Horia Scubli și câtă libertate de mișcare vă oferă Primarul Sighetului?
Béres Ildikó: Cu dl. primar Horia Scubli ne cunoaştem încă din liceu. În momentul în care mi-am asumat această funcţie ştiam cu cine o să lucrez, cunoşteam foarte bine omul care urma să-mi dea dispoziţii. Poate dacă nu-l cunoşteam aşa de bine nu acceptam această schimbare de funcţie, deoarece, ştiţi bine, am plecat de pe o funcţie unde am fost avantajată din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut munca pe care o făceam, am avut succese şi satisfacţii. Am găsit persoana din liceu în care am toată încrederea şi speranţa că va duce mai departe cu cinste, munca mea de mulţi ani din Liceul Leöwey Klára. Am considerat că am ajuns la maturitatea de a încerca să fac ceva pentru acest oraş, pentru copiii noştri, pentru tinerii şi bătrânii noştri, alături de o persoană în care am încredere, mă susţine şi cred că şi el are încredere în posibilităţile mele. Am venit cu multe iniţiative şi proiecte pentru oraş şi sper ca împreună cu primarul Horia Scubli, echipa din primărie şi colegii consilieri să le putem realiza. Nu ştiu ce înţelegeţi prin libertatea de mişcare! Fiecare dintre noi are atribuţii ce trebuiesc rezolvate, nimeni nu impune modul de rezolvare, condiţia este ca sarcinile să fie bine realizate, legal realizate şi cât se poate de operativ.

Salut, Sighet!: Ce aspecte nu vă plac din Primăria Sighet?
Béres Ildikó: Permiteţi-mi ca aspectele care nu-mi plac să nu le fac publice, ci să le rezolvăm pe plan intern. Vă mulţumesc pentru înţelegere!

Salut, Sighet!: Dați-ne câteva exemple de probleme puțin mai dificile cu care v-ați confruntat până în acest moment.
Béres Ildikó: Nu există probleme dificile şi mai puţin dificile într-o primărie, aici există doar probleme care trebuie rezolvate şi într-un mod cât mai favorabil pentru locuitorii oraşului. Problema locuinţelor sociale – este una dintre problemele grave, chiar foarte grave. În prezent, primăria nu dispune de locuinţe sociale şi nu numai, avem un număr mare de cereri din partea celor cu locuinţe retrocedate. Până la darea în folosinţă a celor două blocuri sociale situaţia este foarte tristă.

Salut, Sighet!: Ce rol are UDMR-ul în Consiliul Local?
Béres Ildikó: Suntem doi consilieri UDMR, în cazul în care partidul de opoziţie se opune sau se abţine pentru trecerea anumitor proiecte votul nostru este decisiv.

Salut, Sighet!: Știm că ați făcut foarte multă muncă de teren. Ce probleme mai grave ați identificat în comunitatea locală?
Béres Ildikó: Am făcut şi voi mai face muncă de teren. Consider că din birou şi postări nu poţi conduce un oraş, din acest motiv şi eu şi domnul primar mergem pe teren de câte ori considerăm de cuviinţă. Problema cea mai gravă este… mentalitatea multor sigheteni. Atât a celor care locuiesc în cartiere cât şi a celor care circulă prin centru şi pe străzi. Comunitatea locală plăteşte lunar o sumă însemnată pentru salubrizare. Banii noștri!! Când aruncăm chiştoacele pe trotuare, seminţele, hârtiile, gunoaiele pe lângă tomberoane, golim scrumierele maşinilor în parc, NU NE GÂNDIM LA BANII NOŞTRI? Aceşti bani i-am putea cheltui şi altfel, reparând spre exemplu o faţadă a unei clădiri din centru. În urma deplasărilor pe teren şi nu numai, am evaluat situaţia clădirilor din zona centrală care urmează să fie reparate, situaţia carosabilului care necesită reparaţii în special pe zonele centrale dar nu numai, amenajarea spaţiilor verzi şi a spaţiilor de joacă, toate aceste lucrări sunt urgenţe care trebuie efectuate acum primăvara.

Salut, Sighet!: Ați avut în vedere în mandatul precedent de consilier cosmetizarea clădirilor din centrul vechi. Având acum posibilitatea deciziei, cum veți aborda acest aspect?
Béres Ildikó: Nu am avut discuţii serioase în mandatul precedent de consilier despre repararea clădirilor, dar cred că aţi observat din prima lună a mandatului meu am început să reparăm faţada clădirilor din centru, a porţilor, am cerut proprietarilor să repare faţadele magazinelor. Într-adevăr este o cosmetizare doar, deoarece lucrările serioase de reabilitare necesită sume foarte mari, documentaţie costisitoare şi primăria poate să realizeze aceste lucrări doar prin accesarea unor proiecte de finanţare specifice acestor tipuri de lucrări și care, din păcate, în acest moment nu pot fi accesate. Până reuşim să accesăm un asemenea proiect trebuie să ne mulțumim doar cu o cosmetizare, părerea mea este: „nu neapărat nouă, dar curată”. Asta nu înseamnă că nu pregătim documentaţia şi aşteptăm cu încredere deschiderea liniilor de finanţare.

Salut, Sighet!: Vă place cum arată azi Sighetul? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Béres Ildikó: Îmi place că este oraşul meu, este oraşul unde m-am născut, am crescut, trăiesc. Nu-mi place, deoarece lipsesc multe lucruri care s-ar fi putut realiza dar nu au prezentat interes. Oamenii sesizează doar lucrurile negative, fără a se implica în rezolvarea lor. Nu ne interesează ce se întâmplă în jurul nostru, ne place senzaţionalul şi critica. De multe ori lucrurile pozitive nici nu le observăm.

Salut, Sighet!: Spune-ți-ne o idee, un proiect pe care doriți să-l realizați/implementați în acest an.
Béres Ildikó: Sala Studio, mai bine spus sala „Viorel Costin”. Este de neconceput să nu avem în oraş o sală de spectacole. Sunt mai multe proiecte prevăzute în bugetul acestui an, să sperăm că o să putem realiza cât mai multe din ele şi nu o să avem surprize neplăcute care impun redirecţionarea banilor.

Salut, Sighet!: Sighetenii s-au plâns în ultima vreme de reapariția câinilor vagabonzi pe străzi. În sarcina cui cade rezolvarea acestei probleme?
Béres Ildikó: Primăria Sighetu Marmaţiei a încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia „Prietenii Animalelor”, după 6 luni de parteneriat putem spune că în adăpostul de la Sighet nu s-a mai efectuat nici o eutanasiere iar majoritatea câinilor care au fost abandonaţi şi strânşi de pe străzi de către echipa de ecarisaj de la SPG Urbana au fost adoptaţi. După cum bine ştiţi în această perioadă este sezonul de împerechere a câinilor şi o mare parte din cei pe care îi strângem sunt apoi revendicaţi de proprietari. În schimb ne confruntăm cu o problemă a abandonului masiv al câinilor . Nu de multe ori Poliţia Locală a amendat şoferi de autoutilitare care aduceau un număr mare de câini din alte localităţi şi îi abandonau la intrarea în oraş. Fac apel prin intermediul publicaţiei dumneavoastră la întreaga comunitate să sesizeze Poliţia Locală când sunt martori la astfel de situaţii. Un număr de înmatriculare ne poate ajuta în identificarea făptaşilor. Nu sunt adepta amenzilor, dar cred că disciplina, respectul şi spiritul civic ne vor ajuta să soluţionăm această problemă atât de stringentă pentru comunitatea noastră. În adăpostul nostru în prezent sunt 110 câini comunitari care, în curând, vor fi daţi spre adopție în Germania prin intermediul Asociaţie ”People 4 pets”.

Salut, Sighet!: Ce se mai aude cu interminabila ”poveste” Fucs?
Béres Ildikó: Am amintit de ea la începutul interviului, sperăm că până în august se va rezolva problema utilităţilor şi unul din blocuri se va putea da în folosinţă iar pentru cealălalt, în luna ianuarie s-a finalizat licitaţia, firma de construcţie câştigătoare va continua construcţia.

Salut, Sighet!: Mai avem o nelămurire: școala neterminată din zona Sălii Polivalente (așa numita Școală cu 16 clase) – este de mulți ani o clădire abandonată. Oare când va fi finalizată și utilizată, ținând cont că au fost direcționate fonduri destul de mari către aceasta.
Béres Ildikó: Situaţia cu această construcţie este mai interesantă deoarece clădirea este proprietate a municipiului, dar a fost dată în administraţie Inspectoratului Şcolar Maramureş pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor. La momentul actual Primăria pregăteşte documentaţia către Guvernul României pentru a face un schimb prin care Şcoala cu 16 clase va trece în proprietatea Ministerului Educaţiei, astfel ISJMM va putea finaliza investiţia. În cadrul aceleiaşi documentaţii clădirea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” va trece în proprietatea municipiului, astfel liceul va putea beneficia de fonduri de la bugetul local şi nu numai.

Salut, Sighet!: Ținând cont că ați fost și consilier județean, care este/poate fi sprijinul pentru rezolvarea unor probleme din Sighet din partea Consiliului Județean (CJ)?
Béres Ildikó: În primul rând sprijin pentru finanţarea Spitalului Municipal Sighet, având în vedere că acesta deserveşte doar 30% din populaţia Sighetului restul pacienților fiind din localităţile limitrofe. În aceeași situaţie este şi Muzeul Maramureşean – Muzeul Satului, costurile mari de restaurare necesită implicarea în finanţare a CJ. O serie de activităţi culturale şi educative pot beneficia de surse de finanţare de la CJ în urma depunerii proiectelor de finanţare întocmite conform Ghidului aplicantului, aprobat şi lansat la începutul fiecărui an financiar.

Salut, Sighet!: Beneficiind de poziția dumneavoastră favorabilă (la parterul Primăriei) de perspectiva cuiului, cum percepeți imaginea „glumeață” de la fereastra dumneavoastră?
Béres Ildikó: Nu mă deranjează, nu am nici mult timp să îl admir și nu cred că deranjează pe nimeni din moment ce Primăria nu a făcut niciun efort financiar pentru amenajarea lui. Turiştii şi cei care vizitează Sighetul apreciază gestul, nu ştiu ce aş putea să comentez la adresa lui. Bineînțeles cârcotași, nemulţumiţi, o să găsim tot timpul, dar știți cum spune o vorbă „fiecare minune ţine două zile apoi devine obişnuinţă”.

Salut, Sighet!: Ce evenimente culturale sunt prevăzute a se desfășura pe parcursul anului 2017 în Sighet?
Béres Ildikó: De organizarea evenimentelor culturale din Sighet se ocupă Centrul Cultural Sighet după un calendar aprobat si prezentat la începutul fiecărui an. Bineînţeles tradiţionalele festivaluri nu vor lipsi nici anul acesta din Calendarul Cultural. În momentul tipăririi Calendarului Cultural o să aveţi mai multe informaţii despre aceste evenimente, organizarea acestora depinde foarte mult şi de bugetul anului 2017.

Salut, Sighet!: Aveți un masterat în Managementul Resurselor Umane. Ce resurse umane aveți în subordine și care este implicarea lor în gestionarea activităților?
Béres Ildikó: Resursele umane cu care lucrez în primărie nu au nicio legătură cu masteratul meu, dar, acesta mă ajută în procesul de realizare a obiectivelor organizaţionale prin atragerea, reţinerea, dezvoltarea, îndepărtarea şi utilizarea corectă a resurselor umane din Primărie.

Salut, Sighet!: Există precedente favorabile pe traseul predecesorilor dumneavoastră în funcție: ultimii doi viceprimari au fost și primari. Vă tentează la următoarele alegeri să candidați pentru poziția de primar și ce plusuri ați aduce?
Béres Ildikó: CU SIGURANŢĂ NU!!!!!! Deşi aş avea multe idei pentru plusurile care s-ar putea aduce oraşului DAR !!!!! acum fiind aici, în miezul problemelor, îmi dau seama că nu este aşa de uşor precum pare din afară.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviu, Doamna Viceprimar!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

sursă foto: Peter Lengyel

Spitalul Municipal Sighetu Marmației dorește să încurajeze oamenii să doneze voluntar sânge și vă aduce la cunoștință că în data de 07.03.2017, între orele 09:00-11:00, în incinta LABORATORULUI DE ANALIZE MEDICALE din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației se va desfășura o noua Campanie de donare de sânge.

Este prima campanie de acest fel din Sighetu Marmației, din acest an. Și pentru că e în apropierea zilei de 8 Martie, vă invităm să fiți alături de noi și în această campanie. Donarea de sânge poate fi un altfel de cadou pentru cea pe care o iubiți, mamă, fiică, soră, iubită, prietenă, sau pur și simplu o colegă.

Majoritatea spitalelor din România se confruntă cu o acută lipsă de sânge. Potrivit statisticilor, doar 2 din 100 de români donează sânge în fiecare an. Așadar, dacă vrei într-adevăr să ajuți și tu, nu mai amâna momentul, deoarece chiar de tine poate depinde viața unui om. Să donezi sânge este un gest frumos pe care trebuie să-l faci cel puțin o dată în viațî. Centrele medicale au nevoie în permanență de sânge. Cu cât există mai mulți oameni dispuși să doneze sânge, cu atât mai mulți pacienți vor avea șanse să se însănătoșească mai repede. Donarea de sange este un exemplu de altruism și umanitate. Ce poate fi mai uman decât o persoana care donează sângele său unui necunoscut? Să nu uităm că sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs și nu poate fi obținut decât prin bunăvoința celui de lângă noi. Va mulțumim!

Comunicat Spitalul Municipal Sighet

Marți, 27 decembrie 2016, la Sighetu Marmației s-au împărțit ”căni de fericire”.

În atmosfera plină de ”draci”, alaiuri de colindători, voci la microfon și zumzetele oamenilor nerăbdători să își cheltuie banii rămași după sărbători, în Parcul Central din Sighet, un grup de tineri a împărțit ”căni de fericire”. Începând de la orele friguroase ale dimineții și mai apoi în avalanșa de fulgi de nea și stropi de ploaie de după-amiază, Clubul Rotaract Sighet a invitat trecătorii la un pahar de ceai din zahăr ars cu aromă de rom, dar și la o cană de vin fiert cu iz de portocale, scortișoară și cuișoare. Deși prețurile au fost ceva mai ridicate în comparație cu cele de la ”căsuțele concurente” care au avut oferte similare, tinerii Clubului Rotaract i-au convins pe oameni să cumpere de la ei, pentru o cauză nobilă.

Proiectul O cană de fericire a avut drept scop strângerea de fonduri care urmează a fi direcționate. Cui? Spitalului Municipal Sighet. Probabil că în mintea dumneavoastră apar gânduri contradictorii: ”e o faptă bună!”, ”de ce spitalului? ar trebui să aibă suficienți bani să se gestioneze singuri” etc. Totuși, alegerea tinerilor rotaractieni a fost simplă: ”Am vrut să facem ceva pentru a îmbunătăți condițiile. Chiar dacă se știe ce se întâmplă cu banii în spitalele din țară, dacă nimeni nu face ceva, vom rămâne la același stadiu. Poate că puținul pe care noi îl oferim, și sperăm să fie gestionat cu grijă, lucrurile vor merge pe calea cea dreaptă”. ”Atunci când nu voi mai vedea bătrâni pe coridoarele spitalului cu punga după ei pentru a fi băgați în seamă, atunci poate ar merita ajutați”, ni s-a spus. ”E adevărat, însă suntem încrezători că lucrurile se vor schimba încetul cu încetul. Cu ajutorul nostru, cu ajutorul vostru.”, spunem noi.

O cană de fericire a însemnat și o ocazie de a sta de vorbă cu oamenii, de a ne aminti cum e să râdem cu poftă, de a afla că suntem receptivi atunci când vine vorba să ajutăm pe cineva, fie ea și o instituție. Până la urmă, noi, oamenii, suntem cei care călcăm pragul acestor instituții și dorim să avem condiții cât mai bune. Au fost trecători, turiști români, dar și turiști străini care au fost atrași de straiul de sărbătoare al celor doi rotaractieni care i-au așteptat la standul foto și care le-au prezentat proiectul. Au fost oameni care au donat 3 lei, 5 lei, 10 lei, 20 de lei. Oameni care au încredere în proiectele menite să ajute comunitatea.

Clubul Rotaract Sighet a strâns 3.050 de lei pe care urmează să îi transforme în materiale ce vor fi folosite pentru a termina renovarea celor 3 băi de la secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Sighet. Ambele cluburi Rotary din Sighet și-au trimis reprezentanți la ”căsuța Rotaract”, atrăgând alți trecători și formând pâlcuri de oameni curioși. ”A fost o zi frumoasă, cu de toate. Am înghețat de frig, ne-am panicat că nu strângem bani, ni s-a blocat de câteva ori fierbătorul și nu mai curgea vin, am rămas fără căni, s-a mai luat și curentul, am încins câte o horă scurtă în fața căsuței, ne-am mai pozat și, la final am respirat ușurați murmurând colindele lui Aurel Tămaș. Am fost fericiți și sperăm că și voi, cei care ne-ați fost alături !” (clubul Rotaract Sighet)

Autor, Diana Mariana Apopi

Sighetenii sunt invitați la „O cană de Fericire” în timpul Festivalului de Datini si Obiceiuri „Marmația”

Clubul Rotaract Sighet (președinte mandat 2016-2017, Diana Apopi) desfășoară marți, 27 decembrie, începând cu ora 10.00, proiectul districtual „O cană de Fericire”. Aflat la cea de-a doua ediție la Sighet, proiectul se desfășoară concomitent, în preajma Crăciunului, în majoritatea orașelor din țară în care există câte un club Rotaract. Sighetenii, și nu numai, sunt invitați la o cană de vin fiert sau ceai, iar banii strânși în urma donațiilor vor fi direcționați către Spitalul Municipal Sighet.

Împreună cu Rotary Sighet si Rotary Voievodal, sponsori ai acestui proiect, alături de Primăria Sighet, Hotel „Grădina Morii” și Casa Iurca de Calinesti, sub sloganul ”Prietenul Spitalului”, se dorește finalizarea lucrărilor pentru trei băi din incinta secției de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Sighet. Cluburile își propun să sponsorizeze cu materialele necesare pentru ca pacienții spitalului să aibă condiții mult mai bune, în perioada în care vor fi internați.

„O cană de Fericire” se va desfășura între orele 10.00-22.00, în Parcul Central din Sighet.

(Persoană de contact- Ionel Marza: 0744 123 773)

Autor, Diana Mariana Apopi

Norii negri ai vremurilor incerte se lasă peste Europa, sau peste UE s-o spunem mai tehnic, tocmai acum când creșterea economică a României are irizări optimiste. De vreo trei ani creștem încet dar nesperat de adevărat. Cine poartă responsabilitatea acestui succes?… evident, nu politicienii! Există două lumi “aproape” paralele: sectorul privat (neutru, în consolidare, avid de investiții) și sectorul public (anost, bun consumator) asezonat de segmentul politic (multicolor, dar foarte bine organizat). Lăsat în pace și fără a i se pune piedici cu orice preț, sectorul privat este cel care contribuie la creșterea sănătoasă a PIB-ului. Din fericire, în ultimii ani au fost relaxate anumite condiții din mediul economic deși micile întreprinderi sunt în continuare cel mai mult supuse riscului. Există totuși un aspect pozitiv, micile afaceri beneficiază de prezumpția de… flexibilitate. Nu se poate nega că au fost create și programe de finanțare – deși procedurile de accesare rămân foarte greoaie – pentru infuzia de cash în sectorul privat pe partea de investiții, inclusiv de la bugetul de stat (mai ales pentru start – up – uri). Teoretic poți crește dacă ai șansa unui grant, care să-ți aducă bani “gratis” la momentul oportun. Dar, în marea majoritate a cazurilor se ratează momentul cheie, acel punct “critic” în care poți fi “împins” spre dezvoltare.

Sursa consistentă de bani nerambursabili și anume fondurile europene, fonduri ce încă se absorb într-un procent nesatisfăcător, țin de o zonă în care poveștile de succes sunt de domeniul excepției. Noi ar fi trebuit să “forțăm” modernizarea țării in integrum, nu să forțăm privatizarea patrimoniului public în avantajul “inițiaților”. De-abia acum ies la iveală, în ritm amețitor, ilegalitățile și matrapazlâcurile celor care s-au capitalizat din… nimic. Justiția se trezește încet și a început să țină contabilitatea evaziunii, fără a fi în pas și cu recuperarea prejudiciilor. Oricum, este încă foarte rentabil să faci pușcărie și să rămâi cel puțin cu o parte (bună) din banii furați de fapt din visteria țării.

Lucrurile s-au “așezat” oarecum, cei care s-au “albit” între timp (vorba americanilor cu făcutul primului milion de dolari, nu-i o glumă!) au reușit să-și crească averile, unii dirijând banii spre investiții sustenabile dar, problema gravă rămâne, la o analiză corectă, soliditatea economică a clasei de mijloc, cea care aduce unei societăți dezvoltate bunăstarea durabilă. Mai putem contabiliza un boom spectaculos al sectorului IT, dar, fără alte câteva ramuri care să ajute și partea de “hard” noi vom rămâne tot în lumea… periferiei. Stăm foarte bine și la exportul de materie cenușie dar asta ne aduce tot minusuri la buget.

Există o mare discrepanță între orașele grele din țară (București, Cluj, Tmișoara și încă 2 – 3 centre urbane) și zonele gri sau incolore din regiunile mult rămase în urmă. Într-o zonă gri se zbate și Sighetul, lipsit de investiții majore, lipsit de idei spectaculoase și – nu în ultimul rând – ducând o lipsă acută de resurse umane, meseriași, profesioniști cu studii superioare, etc. Fabricile mari din urbea noastră duc lipsă de forță de muncă, Spitalul Municipal nu are suficienți medici specialiști, micii antreprenori sunt “neinstruiți” pentru situațiile limită, populația orașului nu prea are chef de viață (vorba unui prieten!). Lipsește bucuria zilnică! Oare, de ce?

Banii, în economia Sighetului sunt și azi prea puțini. Dacă nivelul de trai al sighetenilor (și chiar al Maramureșului) stă doar pe la mijlocul clasamentului din România, poate că “vina” o poartă și cei aproape 10.000 de cetățeni “dispăruți” din oraș, care au uitat să mai alimenteze constant (evident din cauza crizei economice mondiale) conturile celor de acasă. Probabil că s-a saturat și Europa de noi (Anglia în mod sigur!) și nu ne mai plătește rezonabil, unii dintre ai noștri fiind deja (fericiți) șomeri ai Vestului. Analizând situația socio – economică a Sighetului în comparație chiar și cu Baia Mare, vom observa mai multe puncte slabe, care ne confirmă teoria conform căreia Uniunea Europeană ne-a oferit firmituri (evident nu doar din vina ei, aici putem discuta și despre capacitatea noastră creativă și managerială în întocmirea de proiecte).

Neavând nicio șansă să ne îmbogățim, propun să ieșim cu Sighetul din Uniunea Europeană că tot nu mai avem mari speranțe la banii lor (excepție fiind politicienii actuali și viitori, ce promit fonduri de parcă le-ar câștiga la… poker) . Un Sighet exit, să-l numim “siexit” ar atrage atenția Europei și, probabil, am avea cel puțin un incoming turistic exploziv, lumea s-ar înghesui să vadă minunea din Centrul Europei, atitudinea noastră hotărâtă și demnă va regenera pofta de viață a locuitorilor orașului nostru, dorința de-a rămâne aici (în primul rând pentru cei tineri!) și de-a ne consuma local resursele, fără să cotizăm la birocratica Uniune.

Cred că pasul strategic pentru noi, în lipsă de alte idei, măcar de-ar fi să ne consolidăm izolarea, ar fi această ieșire spectaculoasă dintre bogații de la masa plină de stele (galbene și nu numai), pentru a le demonstra că noi suntem printre cei mai hotărâți și serioși oameni de la munte și ne apărăm așa cum știm mai ales “sărăcia și nevoile și…”…și nu știu ce a mai rămas. Să le arătăm noi europenilor, dar mai ales vecinilor, cu o mișcare anticipativă, mușchii, că prea mulți ani, zeci de ani, s-au folosit de mușchii și de creierele noastre!

Sunt hotărât, votez “Sighet exit”!…

Autor, Ion Mariș

sursă foto fundal: Peter Lengyel