Trăim o perioadă ciudată și nu prea bună dar cine spune că avem dreptul doar la perioade bune? S-a schimbat viața de fiecare zi, trebuie să stai la rând la supermarket, să lucrezi de acasă, să-ți faci griji mai mari pentru bunicii și părinții tăi, oamenii poartă măști peste tot și toată povestea îmi aduce aminte de un film american SF al cărui nume îmi scapă dar nu e atât de important, toate seamănă.

Trec de la o fază la alta. Îmi spun că-i grav, apoi că nu este, apoi că varianta ideală ar fi să fim toți cumpătați și optimiști, de acasă. Trăiesc mai mult în online, mai mult decât de obicei și de obicei telefonul era prietenul meu. Acum pare dușmanul meu. Vibrează într-una – nu am mai suportat să tot sune și l-am pus pe vibrații – luminează la fiecare mesaj și primesc multe, pe diverse grupuri, în interes de serviciu, în interes personal, toate amestecate. Parcă în ultimele zile s-a mai calmat, învață și el să fie cumpătat. Să nu se intoxice cu știri dar nici să transmită mai departe că este o simplă răceală, să nu fie răutăcios spunând „alții greșesc, eu tot ce spun e adevărul adevărat”, să își ia o pauză atunci când nu îl mai ține bateria.

Nu pot să nu observ, de la mine de acasă, cum oamenii nu și-ar schimba pentru nimic în lume rutina lor de fiecare zi, mai degrabă ar susține că toată lumea greșește, că se exagerează, că până la urmă viața merge mai departe. Adevărat. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci în fiecare dimineață la aceeași oră pentru a-ți face plimbarea la supermarket după o pâine și două portocale, revenind acasă după trei ore timp în care ai mai povestit cu unul cu altul despre cât exagerează ăștia la televizor și cum tu știi mai bine că este o conspirație. Nici nu ar fi nevoie să iasă poliția noaptea ca să te trimită acasă atunci când te-ai hotărât brusc să ieși la o plimbare ca să-ți cumperi țigări sau să faci o vizită – așa, de amuzament – unui prieten terifiat de virus care nu ar avea puterea să-ți închidă ușa în nas. Nici să postezi #stamacasa pe facebook atunci când tu de fapt ești la un picnic în parc.

Cred că este de bun simț să respectăm regulile, să ne respectăm pe noi și pe celălalt. Să ne regăsim pe noi înșine, familia noastră, cărțile preferate sau altele noi, serialele pe care le-am întrerupt pentru că am fost foarte ocupați, să ascultăm o muzică bună și să avem răbdare. De mâine se va circula mai puțin, oamenii vor fi mai înțelegători, mai altruiști și mai empatici. Cel puțin mai mult ca până acum. Sau poate nu? Rămâne de văzut, #stamacasa. Nu numai în online, efectiv stăm acasă, contează mult, pentru noi și pentru ceilalți.

Crina VOINAGHI

sursă foto: www.rfi.ro (Facebook/Ala Nemerenco)

Sunt studentă. Locuiesc în Cluj-Napoca, orașul în care în fiecare minut al zilei ai ceva de făcut. De la parcuri la baruri, de la teatru la operă, evenimente în aer liber sau seri cu bere și jocuri de societate prin căminele studențești. E, am revenit acasă, la Sighet, unde lucrurile nu stau chiar așa. Pe lângă că nu se întâmplă mare lucru prin municipiul nostru, am mai primit și vestea că trebuie să #stămacasă.

Supărată, evident, îmi încep prima zi de auto-izolare la domiciliu. Netflix este un bun prieten de-al nostru, nu ne lasă la greu, iar tocmai de aceea i-am acordat multă atenție în prima zi. L-am răsfoit și am urmărit câteva filme interesante, apoi am început să mă plictsesc de ecranul laptopului și am decis să o stresez puțin pe sora mea mai mică. Surpriză! Avem multe în comun! La 16 ani ai ei este interesată de subiecte grele, precum religia și spiritualitatea, sistemul de învățământ, are o cultură generală bine pusă la punct pentru un copil de liceu și am fost șocată de logica argumentelor în discuțiile puțin mai aprinse. Copilul ăsta chiar are ceva de spus. Câștigul mi-a fost clar în prima zi de stat acasă.

Serile le petrecem în familie, vorbim mult despre noi și despre ce simțim, ce știm. Ne mai și certăm, dar virusul ăsta nu ne lasă să plecăm, să renunțăm la ideea finalității. Discuția trebuie să se termine undeva. Suntem nevoiți să ne rezolvăm problemele! Ce dezastru, nu? Mama are niște super-povești din copilărie, iar tata chiar e foarte amuzant. Ce de realizări! Virusul ăsta ne obligă să fim adevărați, să comunicăm real, să ne chinuim puțin ca să acceptăm că omul de lângă noi e diferit și are propriile opinii, idei, reguli de viață și valori. De asemenea, am avut timp să povestesc cu prietenii mei plecați în alte orașe sau țări, prieteni cu care nu m-am întâlnit de multă vreme, iar din cauza agitației de pană acum, nu am prea povestit. M-am uitat la multe documentare pe care am vrut să le urmăresc, am început o carte despre pictorul meu preferat, Vincent van Gogh, am ascultat muzică și am făcut yoga intens, nu o dată pe săptămână.

Când aveam ocazia să fac toate acestea dacă nu stăteam acasă? Până să fie nevoie să ne izolăm puțin, mergeam la facultate, munceam, activam într-un ONG și se presupune că mai aveam și viață socială. Eram mereu prinsă între cursuri, deconturi și postări pe Facebook. Odată cu asumarea responsabilității de a avea grijă de mine și de semeneii mei, a venit și doza de timp petrecut cu mine. M-am bucurat de fiecare minut de liniște. Mi-am băut cafeaua cu mama.. M-am reapucat de pictat. Am privit apusul de pe balcon și am dansat prin casă.

Sigur că îmi pare rău pentru ce se întâmplă la nivel mondial. Sunt o fire empatică, care suferă și pentru oamenii pe care nu îi cunoaște. Am tot respectul și toată admirația pentru cadrele medicale, armată, poliție, pentru oricine este la datorie și care are mare grijă de noi și de securitatea noastră. Îmi imaginez câte ore de nesomn s-au acumulat până acum, cât stres, câtă responsabilitate. Ei își fac treaba cât de bine le stă în putință și cred că cel mai bine îi putem ajuta stând acasă, cu familia. Dacă ei nu pot face asta, măcar să se bucure prin intermediul nostru. Faceți-o de dragul lor!

V-am spus multe despre mine și despre cum îmi petrec timpul. Știu că nu asta vă interesează, dar doresc să transmit pe această cale că în tot acest haos este și ceva pozitiv. Într-o lume fără timp, dintr-o dată am reușit să căpătăm prea mult. Îl putem valorifica, prin diferite metode care depind de interesele și nevoile fiecăruia.
Îndemn pe toată lumea să profite de această perioadă făcând tot ce nu a avut timp să facă până la hashtag-ul #stauacasă. Să ne bucurăm că ne numărăm printre cei sănătoși, care nu sunt în spitale, cu psihicul la pământ. Să citim, să ne uităm la filme și seriale, să gătim, să facem tot ce ne pică bine. Avem o mulțime de variante.

Planeta ia o pauză. Hai să luăm și noi!

Oana M. MARIȘ

„Orice haos este o nouă ordine, pe care tu încă nu o vezi”.

Salut, dragi cititori ai site-ului www.salutsighet.ro și nu numai. Vă salut tocmai de la 3112 km distanță, și dacă vă gândiți că sunt pe vreun munte, pe undeva, NU, deși mi-aș dori nespus. Vă salut din Irlanda – Dublin, situată în Europa de Vest.

Irlanda-frumoasă, deși mai mereu ploioasă, este pregătită de primăvară, narcisele și lalele au acaparat atenția trecătorilor, o țară curată, cu bune maniere, cu oameni simpli, respectuoși, cu bun simț la fiecare pas. Stau la 30 de minute de mers cu mașina de centrul orașului, care este chiar capitala, Dublin. Vin cam de două-trei ori pe an în Irlanda (marea și iubirea mă cheamă), pe 14 martie am avut zborul, urmând să vin în vacanță, ca să-mi petrec cele 10 zile de liniște, spun „urma” pentru că începând de astăzi, mă număr printre cetățenii statului Irlandez pentru cel puțin două luni (așa se spune).

Toate companiile aeriene și-au anulat zborurile spre România, până când vom ieși din starea de urgență sau până când lucrurile vor lua o altă direcție. Nu pot să spun că regret această „împiedicare”… aici îmi este familia, nu sunt singură, însă trecem tot prin aceeași panică și îngrijorare ca și în România. Ziua stau în casă, citesc, Netflix-ul e best friend-ul meu în această perioadă, mai ies în curtea casei, iar cel mai des, sun acasă la Sighet și mă informez despre situația actuală. Aud că toată lumea e acasă, izolată, totul închis. Wow! În sfârșit Sighetul respiră. Prea multă agitație pentru un oraș așa mic.

Această pandemie de Coronavirus, pune la grea încercare întreaga omenire… dar, stau să mă gândesc: oare vom învăța ceva după toate acestea? A venit momentul să facem o pauză de la tot și să ne concentrăm asupra a ceea ce valorează cu adevărat. Suntem în momentul în care trebuie sa fim solidari, responsabili, să urmăm niște reguli (până la urmă, nu e așa rău să stai în casă), nu se cere imposibilul, ci doar să fim responsabili pentru viața noastră și a celor din jurul nostru.

Eu totuși vreau să cred că acesta este un „stop” a tot ceea ce înseamnă „nesănătos”. Până la urmă, pe lângă dezastrul global „Corona” ne oferă cumva indirect un dar: cel al timpului, al cititului, să-ți petreci timpul cu familia, să te joci cu copiii, să ne descoperim valorile, dorințele și să ne reorganizăm prioritățile. Acum avem timp să-i sunăm pe ai noștri, să citim tot ce ne-am propus și nu am reușit pentru că eram „ocupați”. După toate acestea, vom învăța să iubim mai mult? Să fim mai atenți la cei de lângă noi? Să fim mai responsabili?!

Vă sfătuiesc să reflectați asupra a ceea ce se întâmplă, rugati-vă des și mult, fiți responsabili, ascultați autoritățile, iubiți și petreceți-vă timpul într-un mod sănătos. Gândiți-vă la momentul în care această „poveste” va fi transpusă în istoria României, la momentul în care ne vom putea îmbrățișa, să alergăm haotici pe străzile Sighetului. Dar pentru moment: STAȚI ACASĂ! Să stăm la distanță azi, pentru a ne putea îmbrățișa mâine.

Sighet, mi-e dor de tine, chiar și așa cu „gropițele” tale.

P.S. Un lucru absolut minunat la acești oameni: în fiecare zi, magazinele sunt deschise între orele 9-12 doar pentru vârstnici. Nu e frumos? Egalitate, fraternitate și solidaritate!

Monica BUD
(corespondență din Irlanda
20.03.2020)