XXXIV

Ziua în care m-am născut nu mai există, doar o femeie în a cărei trup s-au trasat granițe
din vara lui ‘89 până astăzi.

La început am văzut lumea în poze alb negru apoi Dumnezeu a atins-o și culorile au început să lăcrimeze. Chiar eu am fost trecutul unei lacrimi, cu o mamă tânără și frumusețe neînvinsă. Când venea  vremea, căutam ticăitul cu inimi și curând toate pădurile se întunecau ca o suflare în lumânări. De atunci am crescut mai mult în inima mea, prin locuri ascunse, cărând cărți într-o pungă de rafie kilometri întregi

la mulți ani palmelor tăiate
la mulți ani fericire născută-n dureri
rochiile mele cresc mai repede decât pot visa
la urmă viața cărților

și gândul că fiecare picătură de sânge ascunde o poveste.

***

Malurile nevăzute ale Izei 

ca un refugiu pe timp de furtună, viu de la Dumnezeu până astăzi

s-au copt toate pâinile mai puțin una căci degetele îngerilor au străpuns-o și din ea a ieșit ceva frumos, nepământesc

o existență plată cu nori imaginari izbucnesc ca niște cai sălbatici topiți în soare
tot așa dragostea mea este un vis care topește
totdeauna vinerea frântă
când dragostea intră în mine cu teamă absolută pentru înălțimi
și o inimă tare ce plutește în afara femeii

sub fiecare cer se naște o graniță
ea se aseamănă cu un fel de izvor stropit în culoarea sângelui
și văi ascunse dedesubturilor pământului

toate florile se nasc să moară iar din moartea lor se naște ceva și mai bun
ce nu poate fi rostit

cineva își sărbătorește ziua de naștere,
sufletul urcă ca o rochie topită pe piele

tot mai sus ca o corabie ce îngenunchează către toate trupurile cu păsări.

***

Quiet souls

Momentul în care simți o parte din univers vărsându-și o parte din stele iar eu îți pândesc
marginile sufletului cu o foarfecă imaginară, incapabilă să taie din tine

și plouă și-n inimile noastre
ca într-un miez viu fără cărări

pe unde a trecut dragostea s-a născut un cireș sălbatic fără de trup
ca într-o rotație completă,  desăvârșită a pământului

în cosmos nu plouă, dar șansele de viață trec ca un vârf de cuțit în carnea singurătății

azi suntem vii
doar sufletele noastre incomplete visează că se iubesc
că fac dragoste și apoi mor departe în lume

și visul acesta e cea mai vie formă de viață pe care o cunosc căci spală întunericul din el însuși,
ca o scară ce descinde-n abis ca într-un loc magic

Dumnezeu face decor pentru stele precum inima mea se face nesfârșită când dorm
(iar tu ești tot ce pot închipui mai ascuns, în toate gândurile ce se nasc să respingă orice fisură
în care se poate strecura moarte).

Antonia Luiza Dubovici

 

Nota redacției: Azi, 24 iulie, este Ziua Poetei Antonia Luiza Dubovici. De ziua ei ne-a dăruit Poezie iar echipa „Salut, Sighet!” –  deși la mii de kilometri depărtare – este alături de ea urându-i… Fericire și Inspirație, Mulți, Mulți Ani!

Stimați reprezentanți ai publicației “Salut Sighet”, apelez la dumneavoastră să-mi însăilați apelul meu în legătură cu mult mediatizata crimă de la Metroul din București și acum prin cazul multmediatizat al polițistului care a agresat sexual doi minori, să trag un semnal de alarmă în legătură cu promptitudinea celor de la 112. E adevărat  că și dacă ai vrea să preîntîmpini asemenea orori, apelînd la 112, nu ești luat în serios.

Dovada vie sunt chiar eu, care, în primăvara trecută am avut un incident cu numiții Bozai Nicoară și partenera acestuia Arba Lucica, care și-au cumpărat un teren pe care și-au construit o vilă în mai puțin de două luni și, dacă am avut curiozitatea să știu totuși cu cine mă învecinez, au devenit agresivi, și prin abuz de putere (amîndoi fiind agenți în Poliția Locală), mi-au devastat contorul de pe stîlpul de la stradă (instalat legal), întrerupîndu-mi curentul și provocîndu-mi un scurt circuit, lăsîndu-mă de sărbătorile Pascale de anul trecut, fără curent. La sesizarea mea imediată la 112, am fost pasată la Poliție, care mi-a răspuns: ,,Lăsați doamnă, nu țineți linia ocupată, că nu v-a pus viața în pericol! Sunați la Deranjamente să vă reconecteze la loc’’. De unde puteau să știe că persoanele reclamate erau de bună credință și eu sunt în siguranță?

M-am interest de la mai mulți colegi  de-ai acestora și e de notorietate că mai ales Arba Lucica ar fi o persoană… problemă. Am adus la cunoștință și d-lui primar Scubli Horia, în calitate de șef peste aceste „organe”, chiar a doua zi, care m-a pasat mai departe la directorul  Păcurariu de la ELECTRICA  Sighet, care a trimis un angajat să mă racordeze din nou. Dar, împotriva  FAPTEI ca atare de AGRESIUNE și de PRIVARE DE DREPTUL meu de a mă folosi de un bun legal cu plata la zi și de a-mi pune VIAȚA ÎN PERICOL, de ce nu s-au luat măsuri? Se putea foarte bine ca la adăpostul întunericului să fiu atacată și agresată, fiind o persoană singură și casa fiindu-mi mai izolată. Am apelat la Parchet, Poliție, D.N.A., fără a se lua nicio măsură. Se pot găsi toate plîngerile făcute la aceste instituții !

Ultima ispravă a acestor ,,agenți’’ puși pe fapte “bune” a fost să devasteze piatra de hotar dintre noi tăind cu drujba și tîrnăcopul tot ce a reprezentat mejdă și gard viu. M-am trezit cu bolovani aruncați peste gard, o minune a fost că m-am ferit la timp să nu-mi cadă în cap. Am apelat din nou la Poliție, nimeni nu s-a deplasat la fața locului! Am lăsat bolovanii care și acum se pot vedea (să nu distrug probele).
În ultimă înstanță am apelat la mass-media și prin intermediul publicației „Salut Sighet!”, am adus la cunoștința sighetenilor, unde ni se duc taxele și impozitele, ce fel de ,,slujbași’’ ținem în spinare!
Am părăsit țara, anume să-i las în plata DOMNULUI dar,  SURPRIZĂ !

Doamna se simte ofensată și mă dă în judecată pretinzînd suma de 50. 000 de lei, reprezentînd daune aduse onoarei acestei agente de la Poliția Locală, Arba Lucica, plata cheltuielilor procesuale, scuze publice prin intermediul publicației dvs., „Salut, Sighet!”.  Adică din victimă, mă transformă în inculpată. Oare ce-i mînă în luptă pe acești ,,polițiști”, pe ce se bazează, cine le ține spatele, cine încurajează aceste fapte împotriva unor cetățeni pașnici?

Eu, violul, îl consider cea mai odioasă faptă, indiferent de forma acestuia. În cazul meu, acești indivizi și-au permis să-mi violeze contorul electric lăsîndu-mă fără curent timp de o săptămînă (perioadă în care am făcut rost de bani ca să mă rebranșez pe un alt stîlp) cu toate că terenul pe care ei l-au cumpărat era un teren cu sarcini, adică stîlpul de curent era acolo legal!

Pentru mine, curentul a însemnat toate condițiile necesare de viață. Totul la mine e pe bază de curent: apă, mîncare, baie, etc. Am fost privată de cele mai elementare condiții de viață. De ce? Pentru că mi-am permis să fiu curioasă cu cine mă învecinez peste noapte?  Cu ce drept am fost umilită în propria mea gospodărie?

Aici, în America dacă vrei să cumperi o casă sau apartament se fac ședințe de asociații de proprietari pentru a afla ce hram poartă viitorul cumpărător, dacă nu-i violator, pedofil, drogat, criminal căutat, etc. Pe mine „curiozitatea” m-a costat  umblete, plîngeri penale, iar acum un proces în derulare declanșat, culmea, după ce am plecat din țară.

Rog frumos, reprezentanții publicației „Salut, Sighet!”, dacă se poate, să mai redați încă o dată articolul meu legat de acest caz, pentru ca opinia publică să judece cu ce am „ofensat-o”  pe această doamnă, Arba Lucica și pe partenerul acesteia, Bozai  Nicoară. Articolul în cauză se numește „Acești paznici pe cine, ce păzesc?”. Dacă am folosit cuvinte triviale sau i-am lezat demnitatea cu neadevăruri, sunt pregătită să mi le asum.

Cu mulțumiri,
Ileana Pisuc
8 Ian. 2018/ Dallas