Nepoții lui Bogdan în închisorile comuniste (autor, Marius Vișovan)

Expresia „nepoții lui Bogdan” ne cuprinde simbolic pe noi toți maramureșenii dar în sens restrâns se referă la locuitorii satului Cuhea (actualmente Bogdan Vodă) vatra medievală a voievodului înainte de descălecarea în Moldova. Deși mai puțin masivă ca în Ieud sau Dragomirești rezistența anticomunistă a fost prezentă și aici și își are eroii ei, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, pe care încercăm să îi onorăm sau măcar sa îi salvăm de la uitare.

Cel mai prezent în literatura memorialistică și cu cei mai mulți ani de detenție la activ (11 ani în total) a fost Ștefan Deac (foto), membru al „lotului Vișovan”. Am avut ocazia să îl cunosc personal când se întâlnea cu tatăl meu la unele comemorări, dar a plecat la cele veșnice în 2003, și nu am apucat să îl includ în demersurile de intervievare a supraviețuitorilor și de publicare a mărturiilor foștilor deținuți politici, de aceea nu i-a fost până acum dedicat niciun articol (nici de mine și, din câte știu, nici de altcineva), apărând doar tangențial în mărturiile celorlalți.

A fost arestat în august 1948 și a cunoscut detenția la Sighet (până în mai 1949), apoi procesul la Cluj și perioada de triere de la Jilava, asemenea celorlalți membri ai lotului. Apoi  împreună cu majoritatea elevilor a ajuns la închisoarea pentru minori Târgșor (jud. Prahova) și de acolo la Canalul Dunăre – Marea Neagră, eliberat în 1953. Gheorghe Andreica, coleg de suferință în această perioadă și veritabil cronicar al grupului îl caracterizează astfel:

„ȘTEFAN DEAC (îi ziceam Fănică) din Cuhea. Era un flăcău bine legat, vânjos şi tăcut. Pe lângă că vorbea puţin, era şi foarte corect. Îi plăcea să asiste la ciondănelile noastre, ale celor mai mărunţi, distrându-se copios pe socoteala noastră. Datorită ţinutei sale de ţăran înstărit, l-am botezat „Chiaburul”. Fănică Deac era tipul tânărului răbdător şi nepăsător la suferinţă, rezistent si dârz ca mulți din consătenii lui.” (Gheorghe Andreica, „Cu ghiozdanul la închisoare”)

După o perioadă de libertate (1953-1958) este arestat și condamnat din nou împreună cu mulți dintre colegii din prima detenție și va executa pedeapsa la Satu – Mare, Jilava, Galați și în lagărele de muncă din Balta Brăilei, pâna în 1964. Toate relatările memorialistice (Aurel Vișovan, Gheorghe Andreica, Ioan Dunca) îl prezintă ca un om de caracter, rezistent și dârz, de încredere la bine și la greu. Fotografia lui apare în celula 74 a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, iar numele lui figurează pe placa memorială de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”. După detenție a locuit o perioadă la Timișoara, apoi la Baia Mare partea finală a vieții.

Alți consăteni care au suferit detenția politică în timpul regimului comunist au fost Mariș Vasile – Buheanu (student teolog greco-catolic), Buftea Irina (profesoară), Nan Gheorghe, Buftea Ion – Curatoru, Mareș Vasile, etc.

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată eroilor maramureșeni!

Preot prof. Marius Vișovan




70 de ani de la arestarea „lotului Vișovan”

Azi, 19 august, se împlinesc 7 decenii de la arestarea primului lot de deținuți politici maramureșeni, format din elevi și studenți, cunoscut sub numele de „lotul Vișovan”, căruia îi este dedicată celula 74 a Muzeului Memorial de la Sighet. Domnul Petru Codrea, unul din membrii grupului, rememorează evenimentul:

„Deși, după masivele arestări din mai ’48 activitatea noastră, a grupului de la Sighet, s-a redus foarte mult, Securitatea a aflat totuși de noi, trei luni mai târziu, în împrejurări niciodată elucidate pe deplin. Am auzit mai târziu că, probabil, cineva de la București a fost prins încercând să treacă frontiera având niște liste cu nume asupra sa, dar o explicație clară nu avem nici astăzi.

Eu am fost arestat de pe stradă de securistul Ștern la 19 august 1948, ziua în care a fost arestat și Aurel Vișovan. Am fost supus la interogatoriu, în care am ținut-o una și bună că nu știu nimic. Apoi am fost pus față în față cu Aurel care mi-a spus că pot declara liniștit fiindcă oricum Securitatea aflase de existența noastră. Se vedea pe el că fusese bătut îngrozitor…

Câteva zile am fost ținut în beciul Securității în niște celule încă neterminate, apoi, pe 29 august, am fost dus la închisoarea din Sighet alături de ceilalți 17 din grupul nostru. Merită menționate numele tuturor: Aurel Vișovan, Ioan Virag, Mihai Vlad, Nistor Man, Constantin Rad, Vasile Dunca, Ștefan Deac, Găvrilă Coman, Ioan Dunca, Gheorghe Bulacu, Iuliu Vlad, Iosif Andreica, Ioan Ilban, Petru Ulici, Ioan Motrea, Gheorghe Andreica, Grigore Hotico și cu mine. Mai târziu ni s-a spus “lotul Vișovan”, după numele liderului nostru.

Eram toți între 15 și 25 de ani și, geografic vorbind, eram un eșantion reprezentativ al Maramureșului, provenind din localitățile Ieud, Călinești, Rona de Jos, Șieu, Dragomirești, Cuhea (actualmente Bogdan Vodă), Bârsana, Săliște, Budești, Slatina (de peste Tisa), Vișeul de Mijloc, Breb și, bineînțeles orașul Sighet, capitala Maramureșului voievodal.

Merită menționați și camarazii care au reușit să scape atunci de arestare organizând rezistența în munți: Vasile Popșa, Ioan Rus, Mihai Șofron, Vasile Tivadar, Mihai Pop, Ion Nemeș, lor alăturându-li-se mulți țărani din satele maramureșene. Cu excepția lui Vasile (Lică) Popșa, ucis de Securitate în mai 1949, toți ceilalți au cunoscut pușcăriile comuniste.

Timp de o lună am stat singur în celula 82, apoi o vreme cu Iosif Andreica și apoi cu Ion Ilban. Nu aveam geamuri deloc și chiar a nins înăuntru. Mai târziu ne-au mutat pe toți într-o celulă mai mare, celula 74, unde aveam să stăm toată iarna și primăvara, cam 6 luni în total până aproape de plecarea la Cluj la proces.” (Petru Codrea, fragment interviu 2015)

Asociația Urmașilor Luptătorilor Anticomuniști (AULA)