Femei din Maramureș. Portrete povestite

„Io am lăut în vale, am spălat cânepă, am melițat, am tors, am făcut pânză. Tare greu o fost mai demult”, ne-a zis acum ceva vreme mătușa Floare Ciuc. Are aproape 90 de ani, dar la fel ne-ar spune multe femei din satele Maramureșului, chiar de-s cu 10, 20, 30 de ani mai tinere. O fost mai greu. Că totu se făcea de mână. Ce ai făcut, aia ai purtat, nu aveai de unde cumpăra. Și-apoi să hrănești o casă întreagă de oameni și de coconi, să faci curățenie, fără mașină de spălat, fără apă în casă! Și-apoi să te duci la fân, să te duci la sapă, să vii acasă, să faci oale după oale de mâncare. Greu. Și acuma? Acuma-i mai ușor? Îi mai ușor, zic ele, da nu stau nicio clipă. Și când se hodinesc lucră. Și când se uită la televizorul pe care nu-l aveau mai demult, fac câte ceva.

Am vorbit cu câteva maramureșence. Le-am îndemnat să ne povestească despre ele, despre viața lor, să își facă un autoportret din vorbe. Ce le place să facă? Ce și-ar dori? Când au fost mai mulțumite? Când le-a fost mai greu? De ce le e dor? Au fost vreodată în vacanță? Le-am întrebat și le-am ascultat.  Ba chiar le-am filmat. La ele acasă!

Ce ne-au zis a fost adunat în câteva portrete video publicate pe pagina de facebook a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Liviu Borlan Maramureș, în cadrul unui mini-proiect numit Femei din Maramureș. Portrete povestite.

Vă spicuim aici câteva dintre poveștile adunate în astă lună a lui marte.

Juja

Pe Juja Hăiducean am aflat-o acasă, lucrând, ca întotdeauna.
Asta face de când se știe: muncește.
Dacă se simte obosită sau are vreo supărare, lucrează cu lâna sau pornește „mașâna”…
Acuma să nu vă închipuiți că se suie în mașină și se duce undeva să stea în povești, la o cafea. Nu, nici poveste! E vorba despre „mașâna” de dărăcit. Deci tot lucru cu lâna.
Ne zice că imediat vine cu noi în casă, numa să mulgă vaca, da nu ia mult. După aia dă de mâncare la oi, după aia aruncă vreo 2-3 videre de apă peste pănura din piuă și într-un sfârșit, se pune să tragă lâna prin hrebincă, în timp ce ne spune povestea așa…

Eu de când mă știu, mă știu lucrând cu animalele, făcând fân, lucrând lâna oilor. Mă simțesc tare bine lucrând cu lâna. Nu știu de ce… dacă mă simțesc obosită, când lucru cu ea, nu-s obosită. O, în vacanță n-am fost! Știți ce bine ne sâmțim la câmp când merem la fân? Ca-n vacanță! Lucrăm cât putem, stăm jos, suntem hodiniți, mai ales când îi cald, nu ne stresăm deloc, se uscă fânu, noi ne hodinim! Nici nu văd altă vacanță!

Ascultați povestea integrală aici.

Ileana

Ileana Andreica (a Nănașului) o prins și ea dragul lucrului cu lâna încă de mică. Nu-i învățată cu hodina. De puțină vreme, o terminat de țesut două covoare faine pentru biserică, da încă mai trebe să gate covorul numărul 3, care o să fie cel mai cel.
Când i-o fost mai greu? Când am fost pă Bărăgan dusă, s-aducem produse. Că la noi nu se fac numa cartofi, fân. Și-apoi meream la mălai, la cules și atuncea era greu. Că eram acolo la grămadă, durmeam pă unde puteam, mâncam ce ne da de la cantină. Atunci o fost mai greu, ne zice mătușa Ileana.

Ce ar fi vrut să facă în viață? Aș fi vrut și eu să fac școală mai multă, da de mult, coconii care o învățat, o făcut școli, care n-o învățat o făcut agricultură și lucru de mână. Care o fost deștepți, o făcut școli. Amu tătă lumea face școală. Atuncea nu.

Ascultați povestea integrală aici.

Lenuța
Zi-i Lenuței lui Opriș să îți vorbească despre satu’ de azi și de demult, despre cum se îmbrăcau femeile, despre cum se jucau coconii, despre obiceiuri de Paști și de Crăciun și îți povestește până mâine, fără să te adoarmă, cu mult haz și tâlc.
Pe mine nu mă doare gura, numa picioarele mă dor, zice tanti Lenuța și explică la fel de bine și cum se fac brozbuțele, și cum se făcea o sanie în trecut.
De data asta, am îmbiat-o să ne vorbească despre ea. Despre ea și viața ei, despre ce-i place și ce nu-i place. Și ne-a vorbit. În timp ce frământa aluatu pentru răsteuță, povestea călătorind în timp, de la copilărie la zilele noastre și înapoi la vremea când s-a măritat și iar în prezent.

N-o fost zî, nici când am fo copil la părinți, nici de când m-am căsătorit să n-ai ce pune pe masă. C-ai lucrat și ai avut de tăt felu. Ai avut picioci, ai avut mazăre, ai avut păstăi, câte doi-tri porci, câte patru-cinci vaci în grajd, 12-20 de oi, care după posibilitate, o fo brânză, o fo urdă, o fo de tăte, da cu banii o fost mai greu. Când ai vrut să faci oarice, să construiești, o fo greu de bani…

Ascultați povestea integrală aici.

Povești mai sunt, găzdoaie mândre mai avem, așa că am vrea ca în timp, să mai adăugăm portrete povestite în colecția creată anul acesta, odată cu Ziua Femeii.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel

foto: Miya Kosei

Etnograf, muzeograf, editor, publicist și profesor universitar, Mihai Dăncuș s-a născut la data de 10 februarie 1942 în localitatea Botiza, Maramureș. Din anul 1999 este doctor în științe, specialitatea etnografie și folclor.

Este absolvent al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet și al Facultății de Filologie, specialitatea Limba și literatura română a Universității “Babeș – Bolyai” Cluj-Napoca.

A fost directorul Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației în perioada 1977 – 2011, iar din anul 1998 a fost profesor asociat al Universități “Babeș – Bolyai”, predând cursul de etnografie la extensia din Sighetu Marmației, Facultatea de Geografie. A devenit profesor asociat al Universității de Nord Baia Mare, Facultatera de Litere și Filosofie, specializarea Etnologie din anul 2004.

Alături de Francisc Nistor, Mihai Dăncuș a fost ctitorul incontestabil al Muzeului în aer liber – Muzeul Satului Maramureșean din Sighet, inaugurat în anul 1981.

Profesorul Mihai Dăncuș a publicat numeroase articole, studii, volume de autor, volume în colaborare dar, multe alte lucrări așteaptă în manuscris.

La mulți ani, Domnule Mihai Dăncuș!

(Salut, Sighet!)

***

Una dintre personalitățile Maramureșului, care și-a pus amprenta asupra vieții culturale în zonă, împlinește o frumoasă vârstă. Fără a exagera, putem afirma că domnul Mihai Dăncuș, la fel ca predecesorii săi din familiile vechi ale Maramureșului, și-au adus prinosul lor la evoluția zonei natale. De la începutul carierei și până în prezent, Mihai Dăncuș s-a concentrat atât pe studierea aspectelor teoretice ce țin mai ales de evoluția etnografiei și a vieții materiale a românilor maramureșeni, dar și pe îndeplinirea unei misiuni de viață, cea legată de adunarea de obiecte muzeale aflate pe cale de dispariție și continuarea unui vis vechi al unor maramureșeni vizionari, acela de înființare a Muzeului în aer liber. Salvarea unor case și apartenențe, datând din secolul al XVI-lea face ca acest Muzeu să dețină un patrimoniu inestimabil, comparabil cu cele mai bogate muzee de profil din lume, iar datarea și studierea lor reprezintă o muncă de pionierat extrem de utilă Maramureșului.

La ceas aniversar, în an aniversar, dorim unui Om ce poate fi definit model ca intelectual, patriot adevărat, și maramureșean fără pereche, un sincer La mulți ani, cu sănătate și cu putere de muncă, alături de cei dragi sufletului!

Cu considerația cuvenită, din partea altui maramureșean, Livia Ardelean!

(Livia Ardelean, Cluj-Napoca)

***

Profesorul doctor Mihai Dăncuș, muzeograf cunoscut și recunoscut, etnolog de excepție, face parte din categoria foarte rară a spiritelor enciclopedice, a elitelor umaniste, a celor pasionați și întotdeauna gata să construiască, să împlinească, să lase în urmă realizări majore, incontestabile. De aceea Maramureșul îi este îndatorat lui Mihai Dăncuș și trebuie să-l cinstească și să-l prețuiască mereu!

La mulți ani, Mihai Dăncuș!

(Ștefan Mariș, Baia Mare)

sursă foto: www.graiul.ro