Sighet – Noua Sinagogă Sefardă sau Sinagoga Wisnitzer Kloiz

Singura sinagogă care a rămas până în prezent, construită între anii 1901-1902 de către comunitatea sefardă, aparţinea de fapt familiei Káhán.

Faţada monumentală realizată în stil eclectic, interiorul bogat ornamentat, balcoanele pentru femei susţinute de coloane din fontă frumos decorate; lumina pătrunde în interior prin geamurile de sticlă colorate, conferind sinagogii un aer mistic.

Ulterior, în partea de nord a sinagogii se alipeşte o mică încăpere, folosită ca heder (şcoală primară religioasă pentru băieţi).

La fel ca şi celelalte sinagogi, în timpul războiului, Wisnitzer Kloiz a fost folosită ca depozit de lenjerie de pat, plăpumi, perne şi saci cu pene şi puf. După 1944, când locuitorii oraşului află de tragica soartă a celor deportaţi, sparg uşile sinagogii şi jefuiesc depozitul; cum penele n-au prezentat interes, după un timp, acestea au fost împrăştiate în întreg oraşul.

Întorşi din lagărele de concentrare, cu puţinele resurse pe care le deţineau, cei câţiva supravieţuitori încep renovarea sinagogii, salvând astfel de la pieire un valoros monument de cult şi arhitectural.

Ultimul rabin al sinagogii a fost dr. Samuel Danzig, un om de mare educaţie, autor al mai multor volume de teologie şi psihologie.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Sighet – Casa Szöllősy

Casa Szöllősy se afla pe strada Kossuth Lajos, în vecinătatea spitalului. Ea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil eclectic specific vremii. Pentru cei care vizitau oraşul, venind dinspre Satu Mare, primul contact cu Sighetul era această clădire care, prin impunătorul aspect arhitectural domina zona de departe.

În imagine se văd coşurile de fum, care dau un aspect aparte atât clădirii, ca ansamblu unitar, cât şi individual, şi anume părţii de est a casei, unde ajungeau trăsurile, până la portalul principal, în dreptul unei construcţii special amenajate.

Casa deţinea primul teren de tenis din oraş (proprietarii de odinioară erau mari amatori de tenis, sport nou la acea vreme, fiind vorba de anii 1900) amenajat într-un parc îngrijit de grădinari pricepuţi. Partea terenului îndreptată spre stradă era delimitată de un frumos gard de fier forjat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Szöllősy este amplasată pe actuala stradă Avram Iancu.




Sighet – Palatul Băncii Austro-Ungare

Clădirea băncii austro-ungare a fost construită între anii 1906-1907 la intersecţia străzilor Lónyay Iános şi Jókai Mór, pe locul vechii case Bányai, după proiectul arhitectului Alpár Ignácz din Budapesta. Stilul este unul eclectic, specific lucrărilor arhitectului, cu toate că se pot regăsi şi elemente ale stilului art-nouveau. Atât interiorul cât şi exteriorul sunt bogat ornamentate. Clădiri de bănci aparţinând stilului eclectic, asemănătoare cu cea din Sighet, se pot întâlni şi în oraşe precum Cluj-Napoca, Nyiregyháza, Timișoara.

Intrarea principală, de pe strada Lónyay János, este marcată de o poartă frumos sculptată. Urcând treptele, la dreapta, găsim camera portarului. La parter se aflau birourile, camera directorului, locuinţa de serviciu, iar la etaj, sălile de primire a publicului. Toate încăperile aveau sobe de maiolică pictate manual.

La demisolul clădirii, la izbucnirea războiului, a fost amenajat primul buncăr împotriva bombardamentelor, realizat de firma « Kollerich R.T. » din Budapesta. Spre strada Jókai Mór, curtea băncii este închisă de un frumos gard din fier forjat, realizat în stil neo-baroc.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea este sediul… Băncii Comerciale Române – Sucursala Sighetu Marmației, membră a Grupului austriac Erste Bank.