Apariţia calvinismului în oraş a dus la dispariţia, aproape completă, a romano-catolicismului. Revenirea lui are loc în anul 1717 odată cu sosirea din Baia Mare a călugărilor aparţinând Ordinului Minorit. Aceştia s-au stabillit temporar în oraş pentru a pune bazele unei noi comunităţi catolice şi pentru a organiza viaţa religioasă.

Ordinul din Sighet a fost înfiinţat de către regele Carol al III-lea, sprijinindu-l financiar prin intermediul trezoreriei imperiale.

Piatra de temelie a bisericii romano-catolice a fost pusă la 28 mai 1736, biserica primind hramul Sfântului Carol de Borrromeo.

La origini, biserica era amplasată în centrul pieţei centrale a oraşului dar, odată construit Palatul Finanţelor (partea dinspre parcul central al clădirii Curtea Veche), biserica a ajuns în colţul pieţei.

Stilul bisericii aparţine barocului târziu. Iniţial, turnul, în stil baroc transilvănean, a fost acoperit cu tablă de cupru, iar nava cu şindrilă. Din mobilierul original au rămas doar amvonul, bancile şi cele patru picturi ale altarelor laterale. Peretele opus amvonului păstrează epitaful comitelui Kvassay Josef, care marchează anul 1774. Altarul principal a fost realizat în anul 1862, fiind pictat de artistul Mezey József în stil neobaroc.

Un detaliu deosebit de interesant este reprezentat de aşa-numitul „altar armean”, realizat în stilul rococoului austriac, care prezintă scene din viaţa episcopului martir, Sfântul Gregorie. Pictura altarului a fost adusă la Sighet de către armenii stabiliţi în oraş. Originea altarului a rămas până astăzi necunoscută.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, candelabrul, inițial pentru lumânări, a fost adaptat utilizării curentului electric.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE COLINDE, DATINI ȘI OBICEIURI DE IARNĂ LA UCRAINENI, EDIȚIA A XXIV-A, SIGHETU MARMAȚIEI, 15.01.2017

Duminică, 15. 01. 2017

10⁰⁰ – 11³⁰     – Sf. Liturghie la Biserica Ortodoxă Ucraineană din Sighet;

11³⁰ – 12⁰⁰   – formarea coloanei;

12⁰⁰ – 12³⁰   – parada grupurilor de colindători prin centrul orașului până la Școala    de Arte ,,George Enescu”;

13⁰⁰ – 13³⁰­   – deschiderea festivă a Concertului de Colinde şi Urări de Anul Nou la Școala  de Arte ,,George       Enescu”;

13³⁰ – 16⁰⁰    –Școala  de Arte ,,George Enescu” – Concertul de Colinde prezentat de grupurile de colindători.

Mai trece un an, mai adăugăm bilanțului bunele, relele și amintirile lui 2016.

Ultimii ani m-au învățat că în acest bilanț cei mai importanți sunt oamenii. Cei de lângă tine, familia, prietenii, mulți, puțini, așa cum sunt, mai serioși, mai puși pe șotii, important e, până la urmă, că îi ai alături de tine. Nu știi ce aduce clipa. Orice pierdere materială sau financiară se acoperă, într-un fel sau altul, dar oamenii pierduți nu mai pot fi înlocuiți, doar așezați în cutia sufletului pentru neuitare.

În rest, aproape nu mai contează nimic! Nici că sistemul electronic al cardului de sănătate cade exact atunci când pacientul are mai multă nevoie, nici că sistemul de eliberare a tichetelor de călătorie al CFR este inoperabil exact când e cererea mai mare, dar nu e nici o problemă se poate cumpăra locul din tren la un alt preț, că de, toată lumea trebuie să trăiască.

Nu contează nici măcar faptul că, din patru în patru ani avem promisiuni, multe, care în cea mai mare parte rămân doar la acest stadiu, de momeală electorală, de vânătoare de votanți. Nu contează nici măcar faptul că, pentru a-și satisface propriile orgolii, unii sunt în stare să treacă peste orice. Ne-am obișnuit, am acceptat, mergem mai departe.

Ne croim vise, speranțe pentru 2017. Nu ne costă nimic. Nu ni le poate lua nimeni, nici visele, nici speranțele. E un alt început. E o altă unitate de măsurare a trecerii noastre pe Pământ. E un an nou ce bate la ușa noastră. Să încercăm să-l primim cum se cuvine, să încercăm să facem din el un an bun sau noi să devenim mai buni în anul ce vine. Să ne pese mai mult de ceea ce se întâmplă cu noi și cu cei de lângă noi, să conștientizăm că timpul ne este dat pentru a-l folosi, nu pentru a-l risipi, nu pentru a-l arunca de colo-colo timp de 364 sau 365 de zile, pentru ca în a 365 sau a 366 zi să ne întrebăm unde a zburat încă un an și să începem să-l căutăm febril. Să știm că anii vin și trec oricum, dar timpul se așterne peste noi.

Să credem în primul rând în noi, pentru a putea realiza măcar o parte din visele și speranțele cu care ne pregătim să întâmpinăm Anul Nou. Să fim conștienți că timpul trece, dar important e ce facem și ce lăsăm în urma noastră.

Anul Nou să vă fie așa cum vi-l doriți. Cu sănătate. Cu lumină. Cu împliniri. Înconjurați de oameni buni și frumoși.

La mulți ani!

Autor, Roxana Pontoș

sursă foto: Peter Lengyel

Sfârşit şi de la capăt

Voi cum vă beţi cafeaua? Cu zahăr sau cu lapte, încet sau repede, dimineaţa sau seara? Dar finalurile cum vă plac? Triste? Nostalgice? Exuberante? Eu le prefer senine, cu zâmbete şi la obiect. «Drum bun, ai grijă de tine, ne vedem la anu’!» Şi dacă nu ne mai vedem? Ei, asta-i altă poveste.

Finalurile pot părea lungi. Eternitatea clipei în care întorci spatele şi te strădui stângaci să aşezi un picior în faţa celuilalt. Finalurile pot fi grele, căci implică o sinceritate crasă faţă de propria persoană. Povestea nu e niciodată gata până nu te-ai aşezat în faţa ta la o masă şi nu ai scos din traistă toată povestea. Nu e gata nici atunci, căci ai de adunat şi de scăzut, de împărţit cu tine şi cu alţii, ca să poţi trage linie. Ai ieşit pe plus? Înseamnă că a fost bine. Dar ce faci când ştii de dinainte că ai ieşit pe minus? Nu-ţi vine să te aşezi la masa aia, nu-ţi vine nici măcar să fii în apropierea ei. Şi uite aşa, te trezeşti peste 10 ani cu de două ori mai multe mese care încă te aşteaptă şi pe care le porţi în spate zi de zi.

Mai mult, ce faci când presiunea socială îţi scoate în cale o masă mare cât 12 luni de zile? Când tu ştii că ai prea multe poveşti pe minus, pe care le-ai îngrămădit tot anul în fundul minţii tale? De asta fugiţi voi, nu? De asta vă refugiaţi în cozi interminabile, oale cu sarmale şi mesaje pline de dragoste adresate unor oameni pe care, accidental, i-aţi uitat în restul anului. De asta propovăduiţi bunătatea şi necesitatea rezoluţiilor, gândindu-vă că, poate, dacă alţii se aşează la mesele lor, masa voastră va uita de voi.

Finalurile cer timp, iar cozonacii nu se fac singuri. Fugim de noi pentru că ştim că am greşit, că nu am fost nici cei mai buni, nici cei mai frumoşi în ultimele luni. Fugim crezând că asta e tot ce am adunat pe masă, dar nu putem fi siguri, nu? Doar după ce te aşezi poţi să aduni faptele bune pe care le-ai facut şi doar atunci poţi să scazi ce nu a mers cum ar fi trebuit. Adică să priveşti în ochi ce a fost rău, să-i spui „mulţumesc” şi să îl arunci la gunoi. Pe tot, ca să nu-l mai porţi după tine încă un an de zile.

Finalurile sunt despre curaj. Curajul de a-ţi spune mai întâi ţie „Iartă-mă !” şi după aceea celor în faţa cărora ai călcat strâmb. Finalurile sunt frumoase. Când ai rămas cu o masă plină de bine în faţa ta, când poţi să îl sărbătoreşti pe tot şi pe toţi cei care ţi-au fost alături pe drum.

Final fericit şi sincer, scurt şi la obiect !

Autor, Alexandra Nistor

(elevă, clasa a XII-a B, C.N. „Dragoș Vodă”)

Sigheteanca Mihaela Pop coordonează în Cluj Napoca un proiect social de succes pornind de la suma de doar 15 lei

„Nu există nimic mai puternic decât inima unui voluntar”, spunea Lt. Col. J. Doolittle. Într-adevăr, nimic nu este mai puternic decât inimile unor oameni care se adună din proprie inițiativă pentru a aduce puțin soare în viețile celor care îi așteaptă.

Putem face minuni și cu resurse puține, nu este nevoie decât de dăruire și dorința de a fi acolo pentru cei pentru care prezența ta este mai mult decât necesară, este o bucurie și o binecuvântare.

We Care își desfășoară activitatea nu doar într-un spațiu fizic, ci, mai ales, în inimile celor care îi primesc. Voluntarii care sunt implicați în acest proiect sunt de fapt colindătorii care merg în fiecare week-end la casele de copii și azilele de bătrâni. Pentru voluntarii și beneficiarii proiectului We Care, Crăciunul este în fiecare săptămână. Ce m-a impreionat de-a dreptul este că tot acest fenomen a pornit doar de la suma de 15 lei și din entuziasmul și bucuria inepuizabilă a doar două persoane: Mihaela Pop și Maria Paveliuc.

Acest lucru ne confirmă încă o dată că lucrurile mărețe nu pornesc decât din multă, multă dăruire.

Cam așa a început fenomenul We Care, din dorința de a ajuta, iar în momentul de față a strâns peste o sută de voluntari, mai mult decât orice organizație din Cluj Napoca. Ce admir cel mai mult la We Care este că se ocupă mai mult de oameni decât de hârtii. Că indiferent de obstacole și de greutăți, lumea din cadrul asociației este mereu senină.

We Care nu are încă un sediu, dar are ceva mai mult decât atât, are o forță de a trece dincolo de barierele indiferenței și de a găsi mereu timp pentru a petrece cu copiii și vârstnicii care sunt internați sau instituționalizați. Iată cum frumusețea din sufletele noastre se poate oglindi și-n sufletele celor din jur!

Am povestit cu una dintre inițiatoarele asociației We Care, este vorba despre Mihaela Pop, absolventă a Colegiului „Dragoș Vodă” și proaspătă absolventă a Facultății de Litere UBB Cluj Napoca, în prezent profesoară de limba engleză.

Antonia Dubovici : Mihaela, ce înseamnă We Care pentru tine?
Mihaela Pop: O modalitate de a mă implica în viața celorlalți, aducând o rază de speranță și bucurie într-o lume și așa cenușie. We care a fost gândit pentru a aduce o alinare copiilor și bătrânilor neajutoriați, de a le oferi un zâmbet, de a-i încuraja și de a le spune un lucru bun cu scopul de la însenina ziua. Ne desfășurăm activitatea numai în week-end în decursul a două ore/zi, sâmbătă mergem la centre de bătrâni și copii iar duminică la spitale și alte centre.

A.D. : Care este începutul poveștii We Care?
M.P: We Care a început de la o prietenie, iar prin această prietenie dintre mine și Maria (ce-a de-a doua coordonatoare a proiectului We Care), s-au legat multe alte prietenii cu oameni frumoși, cu inimi calde. Iar acest lucru ne propunem să găsim și pe mai departe, atât între voluntari cât și între beneficiari: prietenie, colaborare, entuziasm, dar și dorința de a face bine celor care sunt în nevoie. We Care a prins contur într-o zi frumoasă de primăvară însă toate demersurile necesare de la caritate la o asociație în adevăratul sens al cuvântului le-am efectuat abia în toamnă. Porțile ne-au fost deschise de o doamnă asistentă de la spitalul de oncologie care ne-a ajutat să ajungem la secția de onco-pediatrie. Am fost primiți cu brațele larg deschise și zâmbetul pe buze și acest lucru ne-a impresionat. Când am ajuns acolo, ne-am așteptat să vedem niște copilași bolnavi, în schimb am văzut copilași dornici de a se juca cu noi. Așa a început povestea We Care.

A.D.: Ce-și propune We Care și unde își desfășoară activitatea?
M.P: Am avut activități și-n Sighet, de trei ani încoace mergem împreună cu niște prieteni să-i colindăm pe vârstnicii de la Casa de Bătrâni. Pentru anul viitor ne propunem să ne extindem și să ajungem la fiecare centru de plasament, centru de bătrâni și fiecare spital din Cluj-Napoca. Ne propunem să ajungem și la Sighet și Baia Mare, după ce ne îndeplinim obiectivele în Cluj Napoca.

A.D.: Ați întâmpinat obstacole în desfășurarea acestui proiect, dacă da, de ce natură?
M.P: Da, am întâpinat mai multe obstacole în primul rând instituționale, apoi privind aprobările necesare, apoi înscrierea ca asociație, obstacole din partea altor asociații de profil care ne considerau concurență, care chiar ne-au închis accesul înspre anumite centre. Dar toate aceste obstacole le-am primit cu brațele deschise întrucât am înțeles că drumul spre ceva cu adevărat frumos și măreț nu este ușor. Am învățat să ne bucurăm de greutatea lucrurilor frumoase. Atât eu cât și Maria suntem două firi ambițioase, când nu mai credeam eu, credea ea și viceversa, atunci ne încurajam reciproc, atunci ne reaminteam că scopul We Care sunt oamenii, iar datorită a ceea ce credem și în ceea ce investim (în a-i face fericiți pe cei pe care-i vizităm), greutățile nu mai sunt obstacole, ci doar provocări. Proiectul l-am început cu 15 lei, și tot cu 15 lei am făcut fericiți peste 100 de beneficiari: copii și bătrâni.

A.D.: Care este motto-ul asociației We Care?
M.P: Împarte zâmbete.

A.D.: Echipa We Care este în creștere, cine se poate alătura?
M.P: Avem peste 150 de voluntari constanți și ni se poate alătura oricine are o inimă bună și dorește să dăruiască din timpul lui 2 ore/săptămână pentru a face pe cineva fericit. În fiecare weekend avem aproximativ 30 de persoane care se implică indiferent de vârstă, studii, poziție socială etc. Porțile noastre mereu sunt deschise pentru toți doritorii.

A.D.: Dacă și cum putem oferi vreun sprijin pentru asociația We care?
M.P: Avem nevoie de materiale în special: plastelină, creioane colorate, hârtii colorate, foarfece, bani pentru bilete de transport, pentru cadouri, pentru cheltuieli administrative etc., uneori avem donații anonime, alteori primim direct la mână, iar când rămânem fără provizii, punem din propriul buzunar deoarece încă nu avem donații constante, cim în general, ni se oferă doar pentru anumite activități. Iar când nu avem bani, mergem cu ce avem, de fiecare dată cu tot dragul. Avem un cont bancar, unde putem fi ajutați: RO95RNCB0106150102450001.

Mai multe despre comunitatea și activitățile asociației We Care, puteți afla de pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/WeCare22/?fref=ts

Autor, Antonia Dubovici

Si iarăși e Crăciun…cumpărături, cadouri, mâncare, băutuuuuuură….A mai trecut un an și cu toții ne pregătim pentru marea sărbătoare: facem liste, gândim meniuri, stabilim cine e ”de invitat” și unde am vrea să participăm, și bineînțeles…Revelionul! Cu tot ce presupune: ținută, coafură și altele (după caz).

În toată forfota aceasta parcă ceva lipsește…din ”ecuația” sărbătorilor. Lipsește ”necunoscuta” care, spre deosebire de matematică, în acest caz ar trebui să fie o certitudine. Oare câți dintre noi reușim să ne oprim în gălăgia în care ne aflăm și să medităm la adevăratul sens al Crăciunului? Recunosc, suntem tentați să cădem în ispita tensiunilor datorate miilor de motive pe care le resimțim în această perioadă, dar e important să avem curajul să cerem putere să trecem peste cele… trecătoare și să acordăm atenție lucrurilor durabile, eterne chiar: să fim mai buni, și nu e un clișeu, chiar asta trebuie să facem și e ușor, la îndemâna oricui; să ne gândim la bucuria împărtășirii lucrurilor, cu cei dragi nouă dar și cu cei cu care poate ne este mai greu să trăim; să fim cumpătați… da, să ne abținem de la pornirile pline de tensiune sau egoiste și să încercăm să nu fim zgârciți în a oferi înțelegere, acceptare, ajutor.

În societatea contemporană, când materialismul și consumismul sunt la rang de ”Must do” ține de fiecare dintre noi să ”salvăm” puțin din spiritul Crăciunului și să oferim Celui care a venit în lume sărac, un acoperiș în casa sufletului nostru!

Crăciun Fericit tuturor!
Camelia Pesek

Autor foto: Lucian Bogdan

15 familii cu situație precară din Sighetu-Marmației se pot bucura acum de bradul de Crăciun datorită proiectului comun (Poveste de Crăciun, ajuns la cea de-a doua ediție) al Clubului Rotaract Sighet și al celor două cluburi Rotary din municipiu. Împreună cu  brăduții, familiile au primit luni, 19 decembrie, și podoabe de pom, pachete cu alimente, haine și jucării.

Autor, Diana Mariana Apopi

Duminică, 18 decembrie, Corul „Cristos Rege” (dirijor, prof. Rodica Gheorghiu) şi cvartetul Voces (format din Rodica Gheorghiu-sopran, Monica Chifor-alt, Ştefan Loga-tenor şi Teodor Popovici-bas) au susținut, în prezența unui numeros public, tradiționalul concert de colinde la Biserica Greco-Catolică din Sighet.

Filmare: Camelia Pesek

-18 decembrie 1415: familia de Domneşti este pusă în stăpânire în moşiile Rona de Jos, Berbeşti, Călineşti, Baloteşti (azi contopit cu satul Sârbi), apoi Domneşti, Lipceni, Boureni Drăgoeşti, Neagova, Găneşti şi Apşa de Sus (ultimele aflate azi în Maramureşul de nord).
-18 decembrie 1473: mandat al regelui Matia Corvin cerând cercetarea plângerii văduvei Margareta a lui Ioan Urda de Leordina, care a fost păgubită de fiii răposatului Ambrozie de Dolha, ce au ocupat cu forţa moşia Leordina şi părţi din Rozavlea, Poiana şi Lunca, aparţinând văduvei.
-18 decembrie 1637: în congregaţia comitatului Maramureş, vicecomitele Nicolae Tordai îl acuză de trădare pe episcopul local Dumitru Pop de Moisei, din motive pe care nu le cunoaştem.

-În afara calendarului: orarul curselor de autobuz din anul 1924

Autor, Teofil Ivanciuc

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Sala Radio Sighet a avut loc cea de-a treia ediție a concursului de artă și oratorie S.Q.S. (Speeches Questions Sand). Evenimentul a fost organizat de Asociația Țara Maramureșului Turistic, Cultural și Ecologic, în colaborare cu Rotaract Sighetu Marmției.

Cei 10 concurenți au susținut discursuri pe tema acestei ediții- SQS-Fericire, succes, bunăstare- iar la final, publicul și juriul de specialitate au votat câștigătorii. Aceștia sunt:

Locul 3: Ștefania Miculescu
Locul 2: Oana Mariș
Locul 1: Corina Vele

S.Q.S. este un concurs de artă și oratorie care promovează liberatea de exprimare, libertatea de gândire și umanismul. S.Q.S. permite oratorilor amatori și profesioniști, să-și învingă temerile, să-și transmită mesajele, să-și dezvăluie viziunile, iar în Sighet a fost organizat pentru prima dată de clubul Rotaract Sighet, fiind un proiect derulat la nivelul întregii țări, încă din 2014.

Autor, Diana Mariana Apopi