Aşezată cu faţada spre Piaţa “Regina Elisabeta” (n.r. azi Piața Libertății) şi flancată de strada Coroana, clădirea hotelului datează din secolul al XVIII-lea. Devine proprietatea arhitectului şef al oraşului, Mandel József, care îi modifică stilul, în 1891, conferindu-i un aspect eclectic clasicizant.

Decorarea pereţilor interiori îi aparţine pictorului Tilger, printr-o execuţie de un înalt nivel calitativ.
Mult timp hotelul a fost cel mai cunoscut din oraş, aici fiind cazaţi chiar şi membri familiei imperiale de Habsburg.
Ca şi în cazul celorlalte hoteluri din oraş, Coroana avea un apartament special, unde erau cazate personalităţile dar, spre deosebire de restul, această cameră era mobilată în stil popular, pereţii fiind împodobiţi cu trofee de vânătoare şi covoare ţărăneşti specifice Maramureşului.

Graţie numeroaselor oglinzi veneţiene cu rame sculptate și încrustate cu bronz, care sclipeau în lumina arămie a candelabrelor, cafeneaua amenajată la parter, în colţul clădirii, era considerată un punct special de atracţie. Restaurantul, închiriat de Östereicher Sámuel, servea meniuri renumite, printre care şi meniuri cuşer.
Grădina de vară era locul unde, la umbra copacilor, se puteau servi sortimente de bere şi băuturi scumpe.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r. Hotel Korona, actualmente Hotel Coroana

Cu o situație dramatică se confruntă sigheteanul Mihai Gheorghe. Imaginea oferită de acest biet bătrân, în vârstă de 73 de ani, este greu de descris în cuvinte. Abia mișcându-se, deplasându-se doar cu ajutorul unui cărucior cu rotile, este nevoit să înfrunte un destin crud. A crescut la casa de copii. A muncit o viață întregă în subteran. Ajuns la vârsta pensionării a avut parte de un tratament inuman din partea fiului care, neavând milă de el, îl bătea regulat. Cu lacrimi în ochi, nea Gheorghe ne povestește : “ La început m-am îmbolnăvit de diabet, iar ulterior am dezvoltat alte boli, nu mai puțin de 14 afecțiuni, care într-un final m-au doborât la pat și mă pot mișca doar cu ajutorul unui scaun cu rotile, fiind încadrat în pensie cu handicap grav. Am rămas să-mi duc traiul cu cel care credeam că-mi va fi un sprijin la bătrânețe. Nu a fost să fie. Soția a rămas cu casa iar eu cu fiul meu ne-am mutat într-un apartament pus la dispoziție de un cetățean. În loc să-mi fie alături propriul meu copil mă bătea rău de tot ca să-i dau banii de pensie. Dumnezeu a făcut ca el să moară înaintea mea. Proprietarul apartamentului mi-a spus că trebuie să-l eliberez. Unde să mă duc? Am încercat să fiu primit la o casă de bătrâni. Am fost refuzat deoarece nu au locuri. Am tot stat prin spital ,dar nici acolo nu mă mai pot ține. Am nevoie mai tot timpul de tratament de specialitate. Mai vin pe la mine reprezentanții unei asociații care se ocupă cu îngrijirea la domiciliu, dar nu este îndeajuns. Nu vreau altceva decât să fiu primit la o casă de bătrâni unde să-mi duc zilele care mi-au mai rămas’’.

Privindu-l pe acest bătrân cu sonda atașată de corp și sistemul împrovizat de frânghii suspendate în tavan, care îl ajută să se ridice în șezut, nu poți să nu te înfiori de ceea ce îi este dat acestui semen de-al nostru să pătimească. Poate acum în pragul sărbătorilor de iarnă i se va găsi și acestui om un loc la o instituție specializată pentru ca, într-un final să poată avea și el parte de ceva mai bun, de o alinare a suferinței. Ne despărțim de nea Gheorghe pe care îl lăsăm printre găleți și uneltele meșterilor care deja au început renovarea apartamentului pe care va fi nevoit să-l părăsească. „Cunoaștem acest caz și vom continua să-l sprijinim pe domnul Mihai Gheorghe în demersurile prin care să i se găsească un loc la o casă de bătrâni”, a spus Cornel Petrovai, asistent social la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sighetu Marmației.

Autor, Liviu Șiman

Știu că suntem catalogați ferm, nu atât având în vedere profilul psihologic al maramureșeanului, ci mai mult pe considerente geografice: locuitori ai teritoriului unde “se agață harta în cui”. Nu cred că avem multe carențe intelectuale comparativ cu zonele favorizate de natură și educație, nu cred că avem IQ-ul mai mic dacă nu ne tragem de la… Bruxelles, Londra sau București. Nu cred că trebuie să ne afecteze imaginea izolaționistă pe care ne-o “trântesc” cei care învârt ciorba elitistă din zonele fierbinți ale țării sau ale lumii. De fapt gena “periferiei” o regăsim cu brio și-n segmentele dezvoltate ale societății noastre. Diversitatea umană și abundența de individualități/ personalități nu pot fi comasate simplist într-o masă amorfă și inertă, incapabilă de judecată proprie.

Dar, să revenim cu picioarele pe pământul care ne suportă pe absolut toți și să ne oprim un pic asupra statisticilor apărute zilele trecute ce vizează alegerile desfășurate în 11 decembrie. Se pare că parlamentarele de anul acesta au suscitat un interes mult mai redus decât precedentele alegeri din 2012, fiind prezenți la vot sub 40% dintre cetățenii “eligibili”. Prezența relativ redusă naște un mare semn de întrebare. Cine sunt cei care au cu adevărat… conștiință civică? Cei care – din diverse motive – au preferat să stea acasă, spectatori “profesioniști” sau cei care s-au “deranjat” și au ales? Oare oferta politică nu a fost destul de atractivă, credibilă? Simpla comoditate? Sunt multe explicații și multe… scuze.

Statistica ne spune că peste 60 % dintre cetățenii cu drept de vot nu au profitat de oportunitatea de-a decide pe cine trimit în Parlament. De ce nu reușesc “partidele” să-i convingă pe cei neimplicați politic dar, totuși, activi civic, să voteze? Oricum, regula democrației este clară, cei care doresc să spună ceva trebuie s-o facă prin instrumentele pe care le avem la dispoziție și care sunt validate de o lume pe care o iubim (uneori) orbește: occidentul.

Revenind la rezultatele proaspete pe care tocmai le-am disecat, deși sunt destui cârcotași, nu putem nega o schimbare de paradigmă. Cetățenii României sunt din ce în ce mai pragmatici, analizează potențialele rezultate pe termen scurt și mai puțin strategiile mirobolante pe termen mediu sau lung. Care profesor sau medic nu și-ar dori creșterea salariului?

În plus, oamenii par mult mai atenți la portretul cameleonic al candidaților și nu pot fi chiar așa ușor păcăliți sau… manipulați. La aceste alegeri segmentul urban a fost mult mai prezent la vot, ceea ce ne duce cu gândul la o asumare, în creștere, a dorinței de exprimare a spiritului citadin. De ce au pierdut unii și au câștigat ceilalți, nu ține doar de o teorie bazată pe epitete și metafore, de simpatii și antipatii (deși acestea contează destul de mult!) ci mai mult de… încredere. Pierderea încrederii într-o “țintă”, într-o idee – ideal, într-un model, poate schimba fundamental lucrurile. Partidul câștigător, social – democrat, s-a situat în fruntea clasamentului și la votul celor cu studii superioare, votul celor din urban, votul intelectualilor. Aceste semnale ne oferă imaginea deziluziei vis-a- vis de oferta liberalismului actual, lipsit de imaginație și de oameni credibili. Poate că o așezare pe principii social – democrate a societății noastre, cu ușor iz de liberalism, va limpezi puțin gândirea arhitecților viitoarei societăți bazate pe meritocrație. Fiecare este liber să gândească și să accepte ideile pe care se poate plia în mod concret, real, nu poate fi nimeni “tarat” de o opțiune sau alta pe care o adoptă neconstrâns și în deplină cunoștință de cauză. Nu demogagia ne va ridica nivelul de trai, ci proiectele precis calibrate (nu spun un lucru inedit!), tocmai de aceea societatea trebuie condusă alternativ de echipe cu ideologii diferite dar bine ancorate în contextul economic național, alternanța oferindu-ne un tablou complet al ofertelor și-al implementării lor. Dezamăgirea populației crește rapid când lucrurile nu funcționează, când așteptările nu sunt satisfacute în timp real, tocmai de aceea este bine de analizat “la rece” ce putem “primi”, în mod onest, sustenabil, de la un partid sau altul, fără a ne amaneta viitorul. În toate formațiunile politice sunt și bune și rele, nu cred că sunt unii mai deștepți decât ceilalți, dar sunt lideri care pot schimba semnificativ percepția populației. De data aceasta – contrar previziunilor subiective – și intelectualii au ales o altă cale. Sunt ai noștri mai puțin intelectuali decât cei din aceeași categorie a susținătorilor lui Nigel Farage, Donal Trump sau Marine Le Pen? Nici vorbă! Azi când informațiile circulă cu viteza… gândului și mai ales când acestea nu pot fi premeditat ascunse, unde este pericolul în a accepta profesionist ideile bune, bine conturate?

Chiar dacă nu ne pasă, când vorbim de lucruri “minore”, gen vot sau implicare politică, nu putem continua să negăm eficiența lor și să ne dorim mai mult fără să… acționăm. Ține de educație, o educație complexă (ce include și respectul pentru “adversar”), să ne debarasăm de egocentrism și să acceptăm si adevărul celuilalt.

Până la urmă nu contează culoarea învingătorilor, contează performanțele pe care ni le vor oferi. Parafrazând un mare învingător al vremurilor demult apuse putem spune… Vae Victoris!… Nu le va fi ușor!

Autor, Ion Mariș

-15 decembrie 1637: episcopul Maramureşului, Dimitrie de Moisei, se plânge în Congregaţia Maramureşului că vicecomitele Nicolae Tordai l-a împiedicat în exercitarea slujbei arhiereşti.

-15 decembrie 1643: Congregaţia Maramureşului cere întărirea pazei pe drumurile comitatului care erau năpădite de hoţi şi tâlhari la drumul mare.

-15 decembrie 1887: se naşte la Slatina (azi Maramureşul de nord) Iosif Fischer, avocat, ziarist, deputat de Maramureş al P.N.Ţ. şi al Partidului Evreiesc în trei legislaturi.

-pe 15 decembrie 1944 soseşte de la Bucureşti la Sighet maiorul sovietic Emil Zaharcenko, comandant militar al Maramureşului (aflat sub ocupaţie sovietică din octombrie 1944 până în aprilie 1945), care a contribuit decisiv la rămânerea regiunii între graniţele României, în timpul încercării de alipire a acesteia la URSS din iarna 1944/1945.

Autor, Teofil Ivanciuc

Este foarte greu, în fața unei pagini albe, să scrii despre un scriitor. Sau despre un militant civic. Sau despre un inițiator al unui proiect unic în țară și în Europa – MEMORIALUL. Sau despre un coordonator de programe editoriale. Sau despre un premiant UNESCO.

Poate să încerci să scrii despre un om. Cu zâmbetul lui. Cu politețea lui. Cu blândețea lui. Cu grijile lui. Cu atenția pe care o acorda fiecărui interlocutor. Cu bucuria unei reușite. Cu speranța următoarei reveniri la Sighet.

Este foarte greu să scrii despre un OM. Chiar dacă ai avut privilegiul de a-l fi cunoscut personal…

Autor, Adriana Ilban

sursă foto: internet

Stau şi mă gândesc la ce înseamnă Maramureşul şi la ce ar trebui să se gândească un străin atunci când aude despre noi. Am avut, şi nu de puţine ori, surprize plăcute, constatând cu mândrie că mulţi ne cunosc şi atunci când vine vorba de Maramureş sunt mult mai bine informaţi decît omul de rând de la noi. Însă acest caz este un apanaj al excepţionalilor şi sunt recunoscător celor ce mi-au îndrumat destinul şi paşii întru a-i cunoaşte. Şi totuşi, ce avem noi, astăzi, de dat lumii? Să fie oare civilizaţia lemnului cea care ne caracterizează? Să fie oare bisericile noastre faimoase din lemn un specific local care îi oferă Maramureşului unicitatea întru expresie? Să fie piatra, în varianta ei preţioasă şi convertită în flori scoase cu trudă şi sacrificii din inima pământului darnic al Maramureşului? Să fie oare cerul albastru de Sighet? Să fie faimoasa ospitalitate împinsă până la limita renunţării la sine a gazdei şi convertită într-o încântare a oaspeţilor?

Cred că, mai întâi de toate, Maramureşul este o stare de spirit cu care lumea ar putea deveni mult mai bogată. În ritmuri lente de colinde, acompaniate de clopotele bisericilor ce ne reprezintă, împodobiţi cu aurul pământului nostru, păşind pe flori de mină în miros de castane coapte, cu cireş înflorit la urechi şi busuioc în păr, îmbrăcaţi în straiele noastre de sărbătoare, i-am putea da lumii starea de „acasă” pe care o are oricine vine, cu credinţă şi cu dragoste, în Maramureş. Astfel, albastrul cerului nostru ar putea completa paleta cromatică a Europei cu căldura şi lumina acestui atât-de-pretutindeni acasă, obiceiurile noastre ar putea întregi tabloul manifestărilor întru omenesc, reînnodând trecutul din muzeele lumii cu prezentul din lumea dacilor nesubjugaţi pentru care credinţa trece dincolo de vremelnicia fiinţei, iar Maramureşul să devină ceea ce, în fapt, este: poarta veşnic deschisă, ca şi sufletul oamenilor de aici, prin care lumea vine şi revine, acasă. Pentru că acasă înseamnă acolo unde îți e sufletul, iar noi, cu credinţă, cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu, trebuie să intrăm şi să locuim întru lume.

Autor, Mihai Pătrașcu

sursă foto: Peter Lengyel

A murit Borsányi Julián (Sighet, 1 octombrie 1903 – München, 12 decembrie 1992), inginer, ofiţer, istoric, ziarist. Studii superioare la Academia Militară din Budapesta. Până în anul 1945 , la Ministerul Apărării Naţionale Maghiare conduce secţiile de cercetare ale apărării aeriene şi predă la mai multe facultăţi tehnice. Publică în presa vremii. Din 1945 se mută la München. Între 1951-1954 lucrează în cercetare, între 1955-1969 este redactor la Radio Europa Liberă (sub numele de Bell). Lucrări: “Das Rätsel des Bombenangriffs auf Kaschau, 26. Juni 1941”, “Wie wurde Ungarn in den II. Weltkrieg hineingerissen?” (München 1978); “A magyar tragédia kassai nyitánya” (München, 1985).

Autor, Ioan J. Popescu

V-ar plăcea să călătoriți în… Zimbabwe?! Cred că știți, sau bănuiți pe unde se află această “exotică” țărișoară! De fapt nu e greu de aflat, pentru asta nu trebuie să “tocim” coordonatele geografice, nu e cazul să ne obosim mintea cu repere inutile, doar tasta pe “Google” și… gata! Și totuși, ce căutăm în Zimbabwe?

Alina Pisuc este sigheteancă. A parcurs etapele aparent “banale” din viața formală, specifică oricărui individ, a absolvit Colegiul Național “Dragoș Vodă” după care s-a orientat spre o meserie “adecvată” zilelor noastre: dreptul. A urmat facultatea în Vestul țării, la Timișoara și, după un popas la Universitatea Populară din Roma pentru obținerea certificării internaționale în cunoașterea limbii italiene a revenit în orașul de pe Bega unde a finalizat un master în Legislație și Integrare Comunitară Europeană. Pare un master destul de… pompos dar, așa se clădește educația europeană. Alina stăpânește foarte bine limbile engleză, franceză, italiană și spaniolă. Cu bagajul de cunoștințe acumulate a preferat însă să părăsească… Europa. La ora actuală Alina trăiește și studiază în… Harare (Zimbabwe). Ați înțeles de ce aveți nevoie de… Internet?!

Și dacă tot a ajuns Alina Pisuc acum, la începutul lunii decembrie și pe acasă, pe la Sighet, am convenit să o întreb și să… ascult/ascultăm!

Chiar rar pe la Sighet, doamnă Alina Pisuc?
Cam aşa, rar, însă intens fiindcă de fiecare dată când revin aici totul mi se pare nou şi fascinant.

Să studiezi la Tmișoara sună bine. Să dai o fugă până la Roma este… reconfortant. Să “evadezi” tocmai în Africa înseamnă… aventură?!
Aş răspunde reţinând ideea de evadare, însă aş nega ideea de aventură datorită sensului pe care îl implică, de acţiune riscantă şi supusă elementelor aleatorii. Faţă de lumea preponderent materialistă în care m-am format ca fiinţă socială, Africa reprezintă o „evadare” într-o altă lume care, contrar aparenţelor sau percepţiilor superficiale, este mult mai reală şi clar definită decât lumea materială, şi anume, lumea spirituală.

De ce Harare, de ce Zimbabwe?
Pentru că înţelegerea oricărei manifestări sau mişcări necesită studierea originilor. În urmă cu 78 de ani o apariţie mistică unui tânăr zimbabwean de 15 ani, Ezekiel H. Guti, i-a schimbat viaţa. De atunci şi până astăzi viaţa a milioane de oameni din peste 120 de naţiuni a fost transformată radical prin mesajul pe care acest tânăr, astăzi în vârstă de 93 de ani, l-a primit şi transmis mai departe (eu fiind unul dintre receptori). De aici porneşte de fapt întreaga mea evadare în Africa. Cu ceva ani în urmă când am început să studiez Biblia îndeaproape, atenţia mi-a rămas mereu pe un fragment din Evanghelia după Ioan unde Isus ne spune că vom face lucruri şi mai măreţe decat a înfăptuit El pe pământ. Mi s-a părut un “imbold” extraordinar însă problema era că nu reuşeam să găsesc corespondenţa în lumea din jurul meu. În acelaşi timp, am ajuns să îmi pun întrebări cu privire la diferitele ritualuri şi tradiţii religioase. Am ajuns să nu mai răspund mecanic la acestea dacă nu le regăsesc fundamentarea în „Constituţia” umanităţii (Biblia).

Astfel, am pornit într-o „călătorie” spirituală în aflarea „bazei legale”. După multe căutări, în anul 2015 l-am întâlnit pe slujitorul lui Dumnezeu, Ezekiel H.Guti (apostol, profet, evanghelist, pastor şi învăţător) la Birmingham, în Marea Britanie, iar mesajul transmis a fost în măsură să îmi demonstreze că acesta este singurul fundament, singurul „temei legal” care să facă posibilă îndeplinirea operelor de calibrul celor împlinite de Isus: vindecări miraculoase, alungarea spiritelor rele, schimbarea cursului naturii etc.

Până în anul 2015 pot să spun că nu mi-a lipsit nimic in viaţă. Din contră, am avut o bogată experienţă personală şi profesională însă am ajuns în punctul în care mi-am dat seama că viaţa e mai mult decât rutina mersului la serviciu, a încasării salariului şi a ieşirii la shopping.

Pentru ce perioadă ai decis să te stabilești la Harare?
Este o stabilire temporară, doar pe durata celor trei ani de studiu şi poate a unui alt an de practică.

Nu-i un “pic” obositor să trăiești în lumea exotică africană?
E obositor doar în ceea ce priveşte adaptarea la condiţiile calde de climă, a percepţiei relaxate asupra timpului şi a sincopelor în furnizarea utilităţilor. În rest, „exoticitatea” culturală şi etnică este o sursă permanentă de nou pe care pe mine mă încântă şi pe care o asimilez ca pe o îmbogăţire interioară.

Ești mulțumită cu viața din Zimbabwe?
Da, sunt foarte mulţumită fiindcă imi oferă mai mult decât imi imaginam. Eu oricum nu căutam confort material. Nu am dus niciodată lipsa, nici în România nici în Italia. Ceea ce căutam era o viaţă trăită la un nivel mai înalt spiritual.

Interacționezi cu populația și cultura africană locală?
Permanent. Personalul didactic şi majoritatea colegilor sunt africani, respectiv zimbabweni. Pe lângă acest fapt, particip frecvent la evenimente de evanghelizare a populaţiei locale care presupun predici adresate unei adunări compuse din mii de persoane precum şi consiliere personală. Interacţiunea e fructuoasă de ambele părţi. Localnicii sunt nemaipomenit de bucuroşi şi onoraţi de atenţia acordată şi de aportul adus în viaţa lor, iar eu mă simt tot mai bogată cu fiecare destin pe care îl ating şi păstrez în trezoreria inimii.

Colegiul la care ești înscrisă (Africa Multination for Christ College, Harare) este doar pentru creștini? Ce faci concret acolo?
Creştini şi aspiranţi. Oricine e binevenit. Ce fac acolo? Programa şi programul sunt menite să ne înveţe şi demonstreze cum să relaţionam cu divinitatea astfel încât aceasta să se manifeste pe deplin în vieţile noastre, iar noi să experimentăm o viaţă împlinită, în armonie, pace şi bucurie indiferent de circumstanţele care ne înconjoară. Pe scurt, o viaţă în Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

Există constrângeri pe care Zimbabwe le “impune” ?
Zimbabwe este o naţiune multietnică ce respectă diversitatea culturală. Astfel, obiceiurile şi tradiţiile culturale sunt respectate de localnici însă nu sunt impuse străinilor. Daca însă aceştia decid să le adopte şi practice, atunci îşi asigură o şi mai mare deschidere, acceptare şi respect din partea populaţiei locale.

Președintele Robert Mugabe conduce Zimbabwe de aproape 30 de ani. Există contradicții politice în statul condus de fostul aliat al lui Nicolae Ceaușescu?
Să fiu sinceră, nu am simţit. Poate şi pentru că majoritatea timpului îl petrec în campus, lecturând subiecte legate de viaţa spirituală. Am luat într-un fel o pauză de la mondenitate şi politică.

Cum este percepută Europa din inima continentului african? Dar România?
Europa şi implicit România sunt percepute ca destinaţii ideale pentru o viaţă confortabilă şi lipsită de griji datorită bunăstării materiale pe care o percep că le-ar caracteriza. Nu în ultimul rând sunt fascinaţi de moda noastră, ei acordând o destul de mare atenţie felului cum se îmbracă şi mai ales pe varietatea articolelor de îmbrăcăminte.

Diferențele culturale, sociale, economice dintre europeni și africani sunt puternice ?
La nivel cultural şi social nu resimt mari diferenţe între africani şi noi, cei din Europa de Est. Prioritatea materialului şi deci a capitalului nefiind aşa de pronunţată ca în Europa de Vest, societatea este clădită pe valori creştine în centrul cărora stă familia, creştineşte şi nu doar legal constituită, respectul faţă de semeni, îndeosebi faţă de persoanele în vârstă, aprecierea deosebită a femeii ca mamă şi pilon al vieţii casnice şi, în general, raportarea comportamentului uman faţă de divinitate şi nu atât faţă de partea sancţionatoare a legii ca şi limitare a libertăţii personale. La fel ca şi noi sunt foarte deschişi şi direcţi în relaţionarea cu cei din jur, neexistând „programarea” vizitelor care există în Vestul Europei, iar ca fire sunt foarte calzi, ospitalieri şi generoşi.

Din punct de vedere economic aş spune că da, există diferente în nivelul de trai. Din păcate furnizarea serviciilor de utilitate publică suferă întreruperi şi, în general, lipseşte confortul şi multitudinea de servicii cu care suntem obişnuiti noi, europenii. Legat de aspectul “economic” cred că este şi lipsa de creativitate în ceea ce priveşte designul interior. Casele mi se par un pic austere însă poate observaţia mea este şi subiectivă având în vedere că în cei 5 ani în care am locuit în Italia ochiul şi-a format un anumit standard al frumosului, al armoniei formelor şi al utilităţii obiectelor care alcătuiesc spaţiul de locuit.

Care sunt punctele forte ale statului african Zimbabwe?
Aeroportul Internaţional Cascada Victoria (una dintre cele 7 minuni ale lumii), bogata cultură africană, mâncarea preponderent organică, lacul Kariba, cel mai mare lac artificial din lume. Și, nu în ultimul rând, Zimbabwe pare să fie cea mai bogată ţară din lume în resurse naturale ca diamantul, aurul, platina, cromul, fierul, cuprul şi cărbunele.

Cum arată Sighetul văzut din… Africa?
Sighetul văzut din Africa este pur şi simplu „acasă”. Este origine şi formare. Este ceea ce reuşesc să dăruiesc Africii şi ceea ce mă face unică şi încântătoare în ochii ei.

Mama ta a publicat, cu doar câteva luni în urmă, la Editura Valea Verde, o interesantă carte: “Doar cu Dumnezeu în lume”. Presupun că-i moștenești talentul. Te-ai gândit să-ți așterni pe “ hârtie” experiențele tale interesante de viață?
În momentul de faţă, nu. Am impresia că viaţa începe abia acum (la 35 de ani), deci sunt undeva la „Prefaţă” (zâmbește!). Oare câţi dintre noi găsesc această parte a oricărei cărţi interesantă?

De ce ai nevoie pentru a fi fericit?
De o relaţie de dragoste cu Dumnezeu. O relaţie liberă de tradiţii sau ritualuri. O relaţie care implică experienţa personală a manifestării Sale, iar nu cunoaşterea Lui prin prisma teologiei. Cu alte cuvinte, Isus ne dezvăluie legea, în sens de principiu, care operează în relaţia dintre lumea spirituală şi materială. Şi anume că lucrurile materiale au fost create „să ne urmeze”, să ni se adauge vieţii noastre, iar nu noi să le urmărim.

Pentru tineri poate fi Sighetul o variantă pentru împlinirea profesională?
Desigur. Cred însă că înainte de a se stabili în Sighet este util să locuiască şi în alte oraşe mai dezvoltate ale ţării sau chiar în alte ţări pentru a fi expuşi şi altor moduri de abordare a lucrurilor. Dacă în urma acestor experiențe reuşesc să asimileze şi să pună în practică doar ce este bun, atunci Sighetul va rămâne mereu un oraş viu şi în acord cu vremurile.

Cine conduce lumea?
„dumnezeul veacului acestuia” (II Corinteni 4:4). Fiind scris cu literă mică, nu cred că are nevoie de introducere suplimentară. Şi o conduce într-un mod foarte subtil, din „scaunul” minţii noastre prin manifestări ce circumscriu înşelăciunii la nivel de percepere a realităţii, îndoielii, fricii, dragostei de bani (atenţie, nu a banilor) însă şi celor aparent pozitive, ca nenumaratele activităţi de „divertisment” care însă prin frecvenţa şi intensitatea lor ne consumă întreg timpul pe care ar trebui să îl dedicăm şi scopurilor nobile. Astfel, încet dar sigur, ni se ia viaţa întrucât ni se ia timpul, iar viaţa înseamnă timp.

Industrializarea, globalizarea accelerată din zilele noastre duc la… omogenizare? Se pierd și/sau estompează valorile locale, tradiționale?
Într-o anumită măsură, da. Nu cred că reuşim să ne opunem cu totul valurilor schimbării. Însă, cu privire la anumite valori locale, tradiţionale, nu pot să spun că regret pierderea sau estomparea lor. Mi se pare că multe dintre acestea sunt rezultatul unui amestec de elemente păgâne (unde noţiunea de idol înseamă orice manifestare spirituală sau materială căreia i se atribuie puteri supranaturale, în măsură să afecteze realitatea) şi creştine. Iar acest fapt îmi creează confuzie. Ca şi creştin, cum poţi să fii şi păgân, iar ca păgân să fii şi creştin? Cred tot mai mult că lucrurile nu se mai pot adopta doar pentru că „aşa se face” sau pentru că „aşa spune lumea”. Cred că e nevoie de a le fi cercetată originea şi mai ales „baza legală”.

Ce aștepti de la sigheteni? Cum crezi că va evolua Sighetul?
Aştept să îşi pună mai multe întrebări şi să fie mai înclinaţi către cercetarea personală a adevărului şi a corespondenţei sale cu realitatea înconjurătoare.

Mulțumesc mult pentru interviu și succes în tot ceea ce faci!
Şi eu vă mulţumesc şi vă doresc zile cu soare şi inspirate!

Autor, Ion Mariș

Un lucru mai puțin știut este faptul că Ignatius von Born, descoperitorul telurului și al bornitei, s-a născut la Cavnic.

Acesta a văzut lumina zilei în anul 1742, într-o familie nobilă, fiind fiul unui ofițer de artilerie, concesionar minier. Copilăria și-o petrece la Alba Iulia și Sibiu, după care, în 1755 se înscrie la un colegiu iezuit din Viena. După absolvirea acestuia, petrece o periodă scurtă ca membru al ordinului iezuit, dar îl părăsește, și este admis la Universitatea din Praga unde primește licența în drept în 1763. Se dedică studiului geologiei și domeniilor conexe.

A fost primul care a organizat și clasificat colecțiile de minerale, a scris mai multe tratate de mineralogie, științele naturii, metalurgie și minerit. Lucrările lui au fost tipărite în engleză, germană, latină și italiană. Datorită meritelor sale este ales membru al unor academii și societăți științifice din Anglia, Italia, Germania și Suedia. Ca semn de apreciere și recunoaștere internațională, bornita, un cunoscut mineral, îi poartă și în prezent numele. În urma activităților de experimentare realizate de el, a fost introdus și larg utilizat în Europa procedeul de amalgamare a minereurilor auroargintifere. Este una din descoperirile majore în minerit. Maria Tereza îl invită, în 1776, la curtea vieneză și îi încredințează catalogarea și administrarea colecției imperiale de minerale. Este numit consilier aulic. Ulterior, organizează și coordonează activitățile miniere din imperiu, deschiderea multor mine în Transilvania fiind datorate lui. După ce împărat a devenit Joseph al II-lea, Ignatius von Born este numit consilier intim al acestuia având aceleași idealuri umane. În 1785 i se oferă titlul de Cavaler imperial. Cu sprijinul împăratului, în 1786, organizează primul congres de minerit și metalurgie din lume, la Skleno, Slovacia.

Ignatius von Born are legătură și cu descoperirea telurului, când la Scarâmb, lângă Zlatna, se descoperă un zăcământ mineral ce se asemăna foarte mult cu aurul. Se implică în cercetarea acestui nou mineral și, până la un moment dat, toți erau convinși că s-a descoperit Piatra filozofală.

Ignatius von Born s-a afirmat și ca literat, pe lângă lucrările de specialitate publicând și lucrări pamfletare și satirice în care ironia și malițiozitatea sunt caracteristici definitorii. Ignatius von Born a fost implicat și în Masonerie. Încă de pe vremea studenției este inițiat, iar ulterior este consacrat maestru, după care ajunge maestru venerabil al Lojii Adevărata Concordie, una dintre cele mai puternice loje din imperiu. Din această postură îl consacră în Lojă pe Mozart, care, în semn de gratitudine și recunoștință, îi dedică exclusiv cantata Die Maurerfreude.

Ignatius von Born a fost și un militant pentru susținerea principiilor egalității oamenilor, aducând din Africa un băștinaș pe care îl inițiază în Lojă. Există supoziții, neconfirmate științific, că Ignatius von Born l-ar fi cunoscut și susținut pe Horea. Sigură este legătura cu Budai Deleanu, care a frecventat anturajul lui. Ignatius von Born moare în 1791, fără a mai apuca premiera operei Flautul Fermecat de Mozart, operă inspirată de epopeea descoperirii telurului, care se credea a fi Piatra filozofală, iar personajul Sarastro din operă întruchipându-l pe Ignatius von Born.

Autor, Liviu Șiman
n.r. Mulțumim domnului Sorin Gădăleanu pentru sprijinul acordat la documentarea acestui material. .

A încetat din viaţă Dolezalek Friederich (Sighet, 5 februarie 1873 – Berlin, 10 decembrie 1920), fizician, chimist, savant.

Faptul că la automobile folosim acumulatoare, că avem telefonie prin cablu, că facem „raze” la spital şi multe alte lucruri intrate în firescul cotidian se datorează în mare parte unui savant sighetean. Friederich (Ferenc) Dolezalek s-a născut acum 143 de ani, la 5 februarie 1873 la Sighet, într-o familie de ingineri de mină şi farmacişti de la care de mic a deprins tainele meseriei. După terminarea studiilor medii în oraşul natal, la vârsta de 20 de ani se înscrie la Technische Hochschule din Hannover apoi la Universitatea din Göttingen, Germania, unde-l va avea profesor, apoi coleg şi colaborator pe Walther Nernst, laureat al Premiului Nobel pentru chimie. Interesat deopotrivă de chimie şi de fizică (teza de doctorat susţinută la vârsta de numai 25 de ani este legată de termodinamica amestecurilor omogene), în anul 1896 brevetează o invenţie care va fi folosită de Wihelm Conrad Roentgen în dezvotarea aparatului care-i poartă şi azi numele şi este folosit în toate spitalele din lume. Aparatul inventat de Friedrich Dolezalek este un electrometru-cuadrant utrasensibil, folosit printre altele la verificarea legilor lui Ohm şi la determinarea constanţei dielectrice. Succesul invenţiei îi sporeşte elanul creativ şi în anul următor elaborează teoria acumulatoarelor cu plumb. Din anul 1900 este invitat să lucreze în cercetare la Institutul de Fizică şi Chimie din Berlin ca apoi, celebra firmă Siemens & Halske să-l angajeze pentru a dezvolta utilizarea telefoniei prin cablu la mare distanţă şi utilizarea curentului alternativ. Începând din anul 1904 îl găsim profesor la diferite universităţi din Germania şi director al Institutelor de Fizică din Göttingen şi Charlottenburg din Berlin unde pune bazele teoriei amestecurilor binare şi a soluţiior saturate. Intensa activitate de cercetare a savantului sighetean nu este întreruptă nici de Primul Război Mondial, folosind perioada şi investiţiile militare pentru a pune bazele Institutuui de Cercetări de Chimie, Fizică şi Electrochimie din Göttingen care-şi va deschide porţile în toamna anului 1919. Din păcate, marele savant Friedrich Doezaek nu s-a putut bucura prea mult de succesele institutului pentru că a murit la Berlin la 10 decembrie 1920, exact în ziua în care fostului profesor, coleg, colaborator şi prieten apropiat Walther Nernst i se decernează Premiul Nobel pentru chimie. Apreciat şi respectat în cercurile ştiinţifice, lucrările lui Friedrich Dolezalek sunt studiate de studenţii facultăţilor de fizică şi chimie iar invenţiie lui se află la loc de cinste în muzeele din Germania, Sardinia, Marea Britanie şi SUA, numele de Friedrich Dolezalek figurând alături de cel al localităţii natale, Sighetu Marmaţiei, în enciclopediile de specialitate din întreaga lume.

Autor, Ioan J. Popescu