6 decembrie 2016 a fost o zi în care, o parte dintre elevii și cadrele didactice (Docineți Natașa, Răileanu Mariana, Bilcec Maria, Rednic Anca și Vlașin Daniela) de la Liceului Tehnologic „Marmația” au dăruit fructe, dulciuri si un colind drag copiilor înrolati în centrul Madre Colomba. Această bucurie nu poate fi măsurată în cuvinte și încântă ambele părți implicate în sensibila acțiune.

Autor, Adriana Ioana Vescan

La început de drum

Știm cu toții că orice început e greu. Întrebări sunt o mulțime. Răspunsurile le găsești sau nu, pe drum. Sunt oameni care te susțin, dar și oameni care te contestă. Sunt pași pe care trebuie sa-i faci, sunt gânduri pe care trebuie să le spui, sunt idei care așteaptă să fie așternute pe hârtie , chiar virtual.

Mi-aș dori ca „Salut, Sighet!” să fie o modalitate de informare a sighetenilor, de promovare a oamenilor de valoare locali, de încurajare a voluntariatului. Știți câți copii și tineri talentați și inteligenți are acest oraș? Cum ar fi să fie promovați și susținuți? Cum ar fi dacă am reuși să ne transformăm într-o comunitate care să poată să-i sprijine, în tot cursul anului, nu doar de sărbători, pe cei cu care soarta nu a fost darnică?

„Salut, Sighet!” ar putea să ne aducă mai aproape lumea. Să ne aducă, ,,acasă” în spațiul virtul, sighetenii plecați în lume să-și încerce norocul. Să ne prezinte Sighetu așa cum e, fără culoare sau apartenență politică.

Ceea ce aștept de la „Salut, Sighet!” e promovarea și cultivarea limbii române. Nu știu alții cum sunt , dar eu sigur sunt sătulă de mediocritate promovată pe toate canalele și undele; de dezacorduri și greșeli gramaticale, de exprimare aiurea, de urcat sus și coborât jos. Știu că nimeni nu e perfect, toți suntem supuși greșelii, dar, adevărul e că nu tuturor ne place să ne afișăm neștiința. Consider că în momentul în care vrei să te ocupi de presa scrisă sau vorbită, atunci musai e să stăpânești la perfecție limba în care te exprimi.

Ceea ce am scris sunt doar câteva gânduri din ceea ce mi-aș dori eu de la „Salut, Sighet!”
În rest, să fie într-un ceas bun și să sperăm că pasiunea echipei care se ocupă de „Salut, Sighet!” va face din acest site unul reprezentativ pentru acest colț de lume, pentru mass media locală .
Succes !

Autor, Roxana Pontoș

sursă foto: Peter Lengyel

Luni, 5 decembrie 2016, în ajun de Moș Nicolae, copiii Asociației Madre Colomba din Sighetu-Marmației au primit din partea clubului Rotary Sighet și a sponsorilor, încălțăminte de iarnă. La sediul asociației, sora Bianca împreună cu copiii i-au primit pe Bodnar Vasile, președinte în mandatul 2016-2017 al clubului Rotary Sighet și pe reprezentanții clubului Rotaract Sighet cu colinde și poezii de sărbătoare. Copiii au primit în schimb  câte o cutie cu pantofi de iarnă oferită cadou. În total au fost dăruite 93 de perechi de pantofi, iar suma totală a cadourilor se ridică la peste 8.000 de lei, bani primiți și din alte sponsorizări ale clubului.

Autor, Diana Mariana Apopi

Salut, Sighet! Salut, sigheteni!

Este  seara în care Moș Nicolae trece pe la toți copiii cuminți! Probabil că sighetenii adulți sunt ocupați cu darurile pentru cei mici sau pentru cei mai puțin mici. Ne-am gândit și noi, echipa „Salut, Sighet!”, să vă facem un dar de și din suflet, un dar pe care comunitatea locală să-l perceapă fără suspiciuni și/sau alte conotații.  Noul site (www.salutsighet.ro) pe care-l lansăm în această frumoasă seară, destinat în primul rând sighetenilor, se dorește a fi o voce a comunității, vocea și imaginea dumneavoastră! Sperăm să „rezistăm” cât mai mult – alături de celelalte publicații virtuale – și vă promitem știri, informații, reportaje, materiale audio și video de interes local și nu numai, realizate în mod obiectiv și profesionist.

Ne propunem să fim într-un dialog permanent cu dumneavoastră, cititorii noștri, așteptându-vă cu toate informațiile corecte, serioase, pertinente, pe care ni le puteți furniza și pe care le considerați de interes pentru comunitatea locală.

Vom aborda, acordând atenția cuvenită, segmentul cultural-artistic care dă valoare unei comunități cu adevărat europene, dar nu vom neglija nici celelalte aspecte ale Sighetului. Și, nu în ultimul rând ne dorim să vă și descrețim frunțile. Prin urmare, vă așteptăm cu intervenții picante, la rubrica Ce-o zîs?(Gura lumii-i slobodă).

Ne vom strădui să fim onești, vă vom respecta opiniile și ideile imparțiale și constructive, vom fi reprezentanții unei societăți civile, în continuă și așteptată evoluție. Vă vom acorda întreaga noastră atenție, vom fi transparenți și vă vom trata cu respect.

Nu știm dacă Moșul nostru este suficient de bogat, dar, în mod sigur, nu-l putem, și nu-l puteți bănui de rele intenții!

Vă invităm să ne citiți! Vă așteptăm să ne fiți alături!

Autor, prof. Brîndușa Oanță,
coordonator site

Sport, aero(s)port, pe ruta Sighet – Aberdeen

Sorina Trifoi este sigheteancă.  A plecat “în lume” imediat după absolvirea Colegiului Naţional “Dragoş Vodă” şi s-a oprit în extremitatea vestică a Europei, tocmai în Aberdeen.  După studiile superioare cu specializarea sport finalizate în Aberdeen, a obținut un job ce o “fixează” în același oraș scoțian, dar pe… aeroport.  Revine acasă destul de rar, dar nu regretă  faptul că destinul i-a oferit șansa asumării… străinătății.

Ion Mariș: De ce ai ales să-ți faci studiile în afara României?

Sorina Trifoi: Mi s-a părut o oportunitate foarte bună să încerc alt sistem educațional decât cel cu care eram obișnuită din școală/liceu. Și având în vedere că am avut suport 100% din partea familiei am zis, de ce nu?

Ion Mariș: Au fost dificili anii studenției tale? Cum i-ai parcurs?

Sorina Trifoi: Studenția nu a fost grea. Aici se pune foarte mult accentul pe studiul individual, chit că este nevoie să te prezinți la toate cursurile, depinde de tine cât și cum mai studiezi după. Din motivul acesta ai libertatea și oportunitatea să muncești, să faci voluntariat și să te relaxezi, pe lângă studii.

Ion Mariș: De ce ai preferat să rămâi tot în Scoția, după absolvirea studiilor superioare?

Sorina Trifoi: În momentul în care am absolvit m-am întrebat „și-acum ce?”… exact la fel ca oricare student din țară sau din străinătate.  Aveam o idee despre ce voiam să fac, dar, cum bine știm, nu toate decurg conform planului și mai trebuie să adaptăm din când în când. Așa că „temporar” am început să lucrez la aeroport în Aberdeen și, spre surprinderea mea, m-am îndrăgostit de aviație și job-ul a devenit permanent.

Ion Mariș: S-a schimbat destinul tău prin “abandonarea” plaiurilor… natale?

Sorina Trifoi: Da. Mai mult ca sigur nu aș fi muncit în domeniul aviației.

Ion Mariș:  Cât de greu  este să fii departe de casă?

Sorina Trifoi: Sincer, este din ce în ce mai ușor.  În anii de facultate îmi permiteam vacanțe dese și lungi care au ajutat la tranziție.  Acum, de când cu munca, depind foarte mult de zilele de concediu.  M-a ajutat și tehnologia, în special Skype-ul, care face distanța de casă mai mică.

Ion Mariș: Ce îți “spune” România de acolo?

Sorina Trifoi: România de aici îmi spune multe și, din nefericire, câteodată suntem toți băgați în aceeași categorie nu foarte favorabilă.  Se știe că suntem un popor muncitor și silitor, dar, din păcate, din experiența profesională de traducător pentru poliție, am vazut cât de rău, noi, românii, ne putem strica imaginea.

Ion Mariș: Cum te împaci cu… scoțienii?

Sorina Trifoi: Foarte bine,  majoritatea prietenilor mei și cei cu care lucrez sunt scoțieni.

Ion Mariș: Cât și în ce mod te afectează Brexit-ul, recent decis de UK?

Sorina Trifoi: Momentan nu se simte nici cea mai mică diferență.  Pe termen lung poate lucrurile se vor schimba, dar asta rămâne de văzut.

Ion Mariș: De ce ai decis să te îndrepți spre zona aviației?

Sorina Trifoi: Am ajuns să lucrez în aviație din întâmplare. Pot să spun că nu am anticipat că voi ajunge să lucrez în domeniul acesta și să îmi și placă ce fac.

Ion Maris: În ce constă – concret – și ce satisfacții îți oferă jobul actual?

Sorina Trifoi: Eu sunt una din persoanele responsabile cu ce se întâmplă cu un avion din momentul în care parchează pe stand și până când pleacă. Coordonez îmbarcarea și debarcarea de pasageri, încărcarea și descărcarea de bagaje și alte bunuri care mai însoțesc călătorul. Gestionez serviicile de curățenie, alimentare cu combustibil și catering timp în care mă și asigur că toate documentele aferente zborului sunt corecte. Totodată colaborez și cu echipajul de la bord pentru un „departure” la timp. În principiu, trebuie să mă asigur că cei din jurul meu își fac treaba la timp și corect.

Ion Mariș: Vizitele tale – destul de rare – la Sighet te încarcă pozitiv (te rog să faci abstracție de motivele strict familiale!) sau… negativ?

Sorina Trifoi: Când ajung la Sighet e liniște, e relaxare, nu e aceeași forfotă ca într-un oraș mai mare.  Eu consider că sunt în vacanță așa că profit cât mai mult să-mi încarc bateriile pozitiv până la următoarea vizită.

Ion Mariș: Ce schimbări ai remarcat, dacă ai avut timp să sesizezi, în Sighet?

Sorina Trifoi: Am observat că au apărut oameni cu idei noi care s-au materializat sub forma de… cafenele noi. Mi s-a părut că orașul începe încet, încet să se modernizeze.

Ion Mariș: Avem de câteva luni un nou primar și o nouă echipă în fruntea administrației locale. Ce le-ai propune pentru îmbunătătățirea “imaginii” Sighetului?

Sorina Trifoi: Investiția într-o sală de cinema ar fi un început. Nu știu dacă asta ține neapărat de îmbunătațirea imaginii orașului dar oferă activități în plus tineretului și nu numai.

Ion Mariș: Te implici în viața societății civile de acolo? Mai simplu spus, te implici, voluntarizezi, ai timp și pentru așa ceva?

Sorina Trifoi: În momentul de față nu am atât de mult timp pe cât mi-aș dori. La începutul facultății am voluntariat într-un magazin local, iar pe parcurs am ajutata la un centru de reabilitare din cadrul facultății. Totodată am fost implicată într-un program organizat de consiliul districtual local, în care le ofeream copiilor proveniți din familii cu nevoi, activități sportive și sociale.

Ion Mariș: Ce ar trebui să-ți ofere un angajator pentru a reveni în România?

Sorina Trifoi: Echivalentul a £1500 pe lună și posibilități de avansare/dezvoltare profesională.

Ion Mariș: Cum îți imaginezi viitorul? Unde?

Sorina Trifoi: În viitorul apropiat știu că vreau să călătoresc cât de mult posibil. Unde?… asta chiar nu contează. Iar la viitorul…  îndepărtat nu am stat să mă gândesc încă.

Ion Mariș: Ce sfaturi ai da unui tânăr, proaspăt absolvent de liceu, cu bacalaureatul luat bineînțeles, pentru a-și continua “drumul” în viață?

Sorina Trifoi: Să-și asume riscuri, să facă ce iubește – și aici mă refer din punct de vedere profesional – și să călătorească.

Ion Mariș: Cum își petrec timpul liber tinerii, acolo?

Sorina Trifoi: Activitățile de aici sunt la fel de variate ca și în țară. Există numeroase cluburi sportive și cluburi cu obiective social – filantropice pentru cei care încă sunt studenți. Dar ai și nelipsitele cafenele, cluburi, baruri și săli de cinema care oferă câte ceva pentru fiecare.

Ion Mariș: Cum va arăta lumea peste un sfert de secol?

Sorina Trifoi: Asta este o întrebare foarte grea…. Vreau să fiu optimistă și să spun că va fi din ce în ce mai bine dar, pe de altă parte, vom fi “îngropați” în tehnologie, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este ideal.

Ion Mariș: Cum va evolua România în următorii zece ani?

Sorina Trifoi: Cred că vom prinde vremuri foarte grele înainte ca să ne fie mai bine, iar generațiile ce sunt momentan în școală vor avea cel mai mult de suferit.

Ion Mariș: Mulțumesc pentru timpul acordat și te așteptăm și-n proiecte… românești!

Sorina Trifoi: Voi încerca să identific și proiecte românești! (zâmbește) Mi-a făcut mare placere să vă răspund la întrebări. Mulțumesc și eu!

Autor, Ion Mariș

”Umbra  nu își împarte prada cu  nimeni”*

   Același discurs poetic de forță și acelaşi refuz al tentației confesiunii depline (cvasimistice). Echim Vancea ”merge” la sacrificiu. Un poet mult atent la construcția textului, la sincronizarea acestuia cu  scriitura literară “la zi”…

   Ar fi fost un poet senzorialist de excepţie (”o ploaie măruntă îmi biciuiește buzele/ precum o flacără albă” – Gânduri), un imagist febril, un poet al deplinei iubiri (fecioare şi bice – alătură el, de exemplu, în tandreţea lui), al clipei (”cîmpia plină de crengile verzi ale ninsorii/ înflorește în carnea de-o clipă a umbrei/ nici o scăpare nu-i/ nici un miracol” – Clipa), un nostalgic cuminte (“odată deschise pleoapele/ înspre toamnă/ nu ne mai putem aştepta la nimic/ de o bună bucată de vreme/ Moartea piere în vis – Ascultă), poet al Maramureşului magic… Ci, el a ales să fie poetul poemului alambicat. Premeditează disparențe absolut imprevizibile, cu efect contrastant (uneori comice sau de luare în derîdere). Un prestidigitator al polisemiilor – o îndeletnicire greu de controlat… Depoetizeză   sistematic, ca într-un un leitmotiv.

   De data asta, poetul accesează/…/ registrul tragicului – stăpân pe mijloacele sale, cu detaşare. Pentru că apa-i “zălăzită” şi ”umbra s-a așezat pe pagina de gardă a poemului” (Împotrivire).Năvălesc neantul, derizoriul, Nimenea: “ nimic nu mai seamănă cu revenirea celor morţi/ uşor de recunoscut după umbra în care stau înveliţi// şi în care se odihnesc păianjeni orbi” – Însingurare. Are loc ”retragerea stăpânilor de sănii” – Strigăt.Poetul caută un răstimp, un post-timp în care “caii îmbătrânesc pe cărări înzăpezite / cu pălăria călărețului trasă pe-o ureche”  (Elegie I) – o altă lumină.

   Observ că dozajul complicat de modestie şi vanitate, de umilitudine şi frondă specific artistului în general este respectat şi în cazul de faţă: fiecare titlu de poem începe cu o minusculă supradimensionată şi îşi rezervă o pagină întreagă. Tot astfel, Echim Vancea nu a oficiat încă nici o lansare de carte la Sighet. Mie mi-e dor să-l ascult citindu-ne nouă, sighetenilor.

Autor, Marin Slujeru

*   Editura Echim, 2016, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureș. Celelalte volume de poezie: Fotografie  după un original pierdut Ed. Litera, 1990, Doctor fără arginţi – Ed. Dacia 1997, Abatere de la  dialog – Ed. Echim, 1998, Mâţa pe spini – Ed. Limes, 2001, Cititorul de drept comun – Ed. Timpul, 2002, Sehonnai költemények / Poeme de niciodată – Ed. Limes, 2003,  poezii traduse în l. maghiară de Fábri Sándor şi  Ioan J. Popescu, Ocupantul provinciei – Ed. USR-RPS, 2004, Ningă-l-ai – Ed. Limes, 2004, eu, celălalt – Ed. Fundaţiei Orient-Occident, 2005, defăimarea liniştii – Ed. Limes, 006, Domeniu public – Ed. Limes, 2007, Şearpele când îl doare capul –Ed. Axa, Botoşani, 2007, o fi şi cum zici d.ta – Ed. Junimea, 2007,  Surâsul călătorului, trad. în l. ucraineană de Paul Romaniuc – ed. Limes, 2007, portret restant , după o noapte albă – Ed. Eikon, Cluj, 2008, Titlul mai târziu – Ed. Junimea, 2009, Hramuri – Ed. Dacia XXI, 2010, Afară de unu singur – Ed. Limes, 2010, o noapte de umbre – Ed. TIPOMOLDOVA, 2011, să nu spui niciodată “noapte bună” – Ed. Limes, 2012, pricină şi martor absenţei – Ed. eLiteratura, 2013, Fiecare zi cu tăcerea ei anume –   Ed. Echim, 2014, precum – Ed. Echim, 2015, Neguţătorul de anotimpuri – Amanda Edit Verlag, ediţie bilingvă, în română-albaneză, trad. de Baki Ymeri.

Sursă foto: facebook

Peştera ”Mohelca” din Crăciuneşti, unicat în România

Situată pe raza localităţii Crăciuneşti, peştera ”Mohelca” este singura peşteră din România conglomerat de terasă.

”Peştera are o vechime de peste 1000 de ani. Se presupune că această peşteră a fost creată de apele Tisei care, pătrunzând în baza pietrişului de terasă, a spălat liantul nisipos, creând o peşteră cu geneză fluviatilă, formată prin levigare. La săpăturile efectuate în anul 1972 în această zonă, la circa 100 de metri de peşteră s-au descoperit locuinţe din secolul I-IV atestând continuitatea prezenţei umane în zonă”, spune muzeograful Timur Chiş.

Locul este încărcat de mister. Sunt teorii potrivit cărora peştera a fost săpată manual, un argument fiind pietrişul scos din peşteră şi care a fost depozitat la baza intrării. Amplasarea peşterii la răsărit şi panta descendentă a peşterii permite pătrunderea razelor solare pâna la oglinda lacului. Exact la răsărit razele solare se reflectă perpendicular pe luciul de apă, creând un spectacol unic, lucru care sugerează că peştera ar fi fost construită pentru a folosi la unele ritualuri, fiind probabil un loc sacru. La mijlocul laturii estice, la o înălţime de 4 metri, se află intrarea în peşteră. Galeria de acces în peşteră este scundă, după o distanţă de 9 metri se ajunge la baza unui mic lac unde înălţimea peşterii este de 1 metru, zonă ce permite staţionarea a 3-4 persoane pe marginea lacului. Cartată în 1977 de Clubul de Speologie ”Emil Racoviţă” din Bucureşti, a fost recartată în 1999 de Clubul de Speologie ”Montana” din Baia Mare, printre cei care au participat la operaţiunea de cartare numărându-se şi regretatul Iştvan Dumitru. Cuvântul ”mohelca” vine din limba ucraineană şi este un diminutiv al termenului de ”mohela” ceea ce înseamnă mormânt. Se spune că aici ar fi fost îngropată comoara regelul maghiar Attila, lucru care i-a atras şi-i atrage pe căutătorii de comori, ale căror urme se pot vedea în zonă.

”Au fost mulţi care au încercat să descopere comoara. Îmi aduc aminte pe când eram copil cum un om înstărit şi-a cheltuit toată averea încercând să găsească comoara”, a spus un localnic.

”Cred că este doar o legendă existenţa acestei comori, dar, după cum se poate observa, există încă mulţi care continuă să caute comoara în speranţa că o vor găsi”, a adăugat muzeograful Timur Chiş.

Peştera poate constitui un punct de atracţie turistică dacă va fi pusă în valoare.

Autor, Liviu Şiman

Opt ţesătoare maramureşene au fost nominalizate pe lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO

Pe data de 2 decembrie, UNESCO a decis în cadrul celei de-a 11-a sesiuni a Comitetului privind Păstrarea Moștenirilor Culturale Intangibile al ONU, care a avut loc la Addis Abeba, Etiopia, să introducă pe lista Patrimoniului Mondial Imaterial, „Meşteşugul covoarelor tradiţionale de perete din România şi Republica Moldova”, piese textile „cunoscute sub numele de scoarţă, păretar, lăicer, velinţă, lădar sau chilim”.

Ca exemple de bune practici, în baza de date au fost introduse un număr de şase ţesătoare din judeţele Botoşani, Buzău, Dolj şi Neamţ, o societate comercială din Dolj, precum şi comunităţile de maici de la mănăstirile Agapia (Neamţ) şi Horezu (Vâlcea). Alături de acestea, au fost alese următoarele maramureşence: Maria şi Ioana Hodor, Maria Știopei şi Iuliana Frânc (toate patru din Bârsana) şi Parasca şi Anghelina Sidău, respectiv Ana şi Maria Trifoi (toate din Botiza), împreună cu un grup cam la fel de numeros de ţesătoare din Republica Moldova. Este pentru prima dată când, în dosarele UNESCO, Maramureşului i se recunoaşte binemeritatul loc. Trebuie spus că documentaţia a fost supervizată de către dr. Narcisa Ştiucă de la Universitatea Bucureşti.

Pentru păstrarea acestui meşteşug, cu atribuţii clar definite, au fost desemnate Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Muzeul Olteniei din Craiova şi Muzeul de Etnografie din Botoşani, alături de Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti şi instituţii similare de la Chişinău. Acestea „vor întocmi proiecte, vor publica lucrări de specialitate, vor ajuta meşterii prin sprijinirea creşterii prestigiului acestora, oferindu-le asistenţă pentru a participa la activităţi de promovare, contribuind la organizarea de evenimente culturale, de la nivel local până la internaţional”.

Astfel, nici Muzeul Maramureşului din Sighetul Marmaţiei şi nici Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare nu au fost selectate, deşi jumătate din numărul meşterilor selectaţi de UNESCO sunt maramureşeni! Imensele colecţii de covoare ale celor două instituţii şi publicaţiile editate de-a lungul timpului de către etnografi ai celor două instituţii, se pare că nu au fost suficiente. Nu are rost să speculăm de ce: la mijloc pot fi animozităţi personale, ori, poate, insuficientul contact între angajaţii de azi ai celor două muzee, fie cu instituţiile din Capitală, fie cu ţesătoarele din sate. Cine ştie? Oricum, lucrurile nu mai pot fi schimbate.

Totuşi, numărul de-a dreptul imens (2-300) de ţesătoare maramureşene care ştiu să lucreze, ca nicăieri altundeva, „păretare”, sau „peretare” (cum li se spune ţolurilor de perete din Maramureş), ne îndeamnă la sentimente amestecate.

 În Maramureş nu se doineşte şi nu se colindă

Celelalte elemente de Patrimoniu Mondial Imaterial UNESCO înregistrate în România sunt: dansul „Căluşul”, ceramica de Horezu, Doina, Colindul şi Dansul bărbătesc. Câte o vorbă despre ultimele trei:

Doina (în Maramureş „horea cu noduri”), a fost înscrisă în UNESCO în 2009. În mod absolut inadmisibil şi scandalos, ca performeri ai doinei „maramureşene” au fost notate 11 persoane provenind din şase sate din Lăpuş, plus alţi câţiva interpreţi de doine din trei sate din judeţul Gorj şi dintr-unul din Dolj! Deci, nimeni din Maramureşul istoric, deşi avem şi noi câteva horitoare excepţionale! Trebuie spus că documentaţia pentru dosarul UNESCO a fost compilată de către Institutul de Etnografie şi Folclor din Bucureşti…

„Colindatul de ceată bărbătească” a fost înscris de UNESCO în 2013, într-un dosar comun România-Republica Moldova. Selecţia satelor reprezentative unde acest obicei ar fi încă viu, cuprinde 14 comunităţi din România, printre care şi Bixadul din Oaş, dar niciun sat din Maramureşul istoric, acolo unde colindatul bărbătesc din casă în casă, este mai prezent ca oriunde altundeva în ţara noastră! Pentru aceasta, trebuie să-i mulţumim aceluiaşi Institut de Etnografie şi Folclor din Bucureşti, care a întocmit dosarul…

În fine, dansul bărbătesc („Feciorescul”) a fost înscris în UNESCO în 2015, printre localităţile de referinţă unde ar fi jucat regulat, regăsindu-se şi Bogdan Vodă (Maramureş), aleasă printre alte 38 de localităţi din 12 judeţe ale ţării. Dacă Maramureşul a intrat cu o singură localitate, alte judeţe au avut „noroc”, în Hunedoara dansându-se foarte frumos în trei sate, iar în judeţul Cluj în nu mai puţin de 18 localităţi, inclusiv în municipiile Gherla, Câmpia Turzii, Turda sau Cluj-Napoca… De, ce să-i faci, tradiţii ca în Cluj-Napoca nu mai găseşti nicăieri, a decis pentru totdeauna Institutul „Arhiva de folclor a Academiei Române” din, surpriză!, Cluj-Napoca, adică principalul autor al documentaţiei aprobate de UNESCO!

Fără a fi adepţii nici unei teorii a conspiraţiei, se poate observa clar că, atât timp cât UNESCO s-a aflat la mâna Institutelor de Folclor, Maramureşul a fost cam neglijat…

Cât despre Patrimoniul Mondial Material UNESCO, acolo Maramureşul are înscrise din 1999 opt biserici de lemn (localizate în Ţara Maramureşului, Lăpuş şi Chioar, poate pentru a semăna confuzia vizavi de adevărata identitate a regiunii, dosarul datorându-i-se Ministerului Culturii, condus la acea vreme de Ion Caramitru), iar pe lista tentativelor eşuate se mai află rezervaţia Pietrosu Rodnei (din 1991) şi pădurile virgine din munţii Ţibleş (din 2015), în timp ce pe lista Patrimoniului Imaterial, pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc se află în aşteptare.

Pentru o clarificare de final, UNESCO este unul singur, aşa că, nu, Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi Mănăstirea Bârsana nu se află şi nu s-au aflat niciodată, pe nici un fel de liste UNESCO!

Revenind de unde am plecat, este senzaţional faptul că opt ţesătoare maramureşene au fost înscrise pentru totdeauna pe listele Patrimoniului Mondial Imaterial, ceea ce le obligă, atât pe dânsele cât şi pe comunităţile din care fac parte, să nu cedeze în faţa kitsch-ului şi să transmită meşteşugul cât mai nealterat, pe mai departe.

Felicitări acestora şi aşteptăm ca CJ Maramureş, cunoscut apărător şi iubitor al tradiţiilor,  să le confere titlul de Cetăţean de Onoare ai judeţului pe care-l vor reprezenta de acum înainte, toată viaţa, în faţa celor 195 de state membre ale prestigioasei organizaţii UNESCO.

Autor, Teofil Ivanciuc

Sursă foto: Teofil Ivanciuc

Cuvânt de întâmpinare

Dragi sigheteni, mai de demult
Aveați „Jurnalu”-n bătătură
Și-așa tot omul era cult,
Știa ce mișcă în cultură

Și-n viața urbei, zi de zi,
Mondenități, politichie,
Ce-a fost, ce este, ce va fi,
Chiar și umor și parodie

Dar vremuri grele au venit
Și-aici, ca-n tot cuprinsul țării,
Orașu-n neguri amorțit
Ce-i bun, curând a dat uitării.

De-aceea încercăm acum,
Chiar de-i în ceasul doisprezece,
Să o pornim din nou la drum
On line, și-așa, ca un duș rece

Să vă trezim dragi cititori
Iar gustul pentru pulsul vieții,
Să credeți iar în zâmbet, flori,
Să spargeți negurile ceții!

Revista se va strădui
Să vă prezinte totu-n toate
Și zilnic, dac-o veți citi,
Sunt satisfacții garantate.

Eu, oricum împăcat în tot,
Cu satisfacție deplină,
Pot spune și-o să spun, cât pot:
SALUT SIGHET, SALUT LUMINĂ!

Autor, Lucian Perța

Sursă foto: facebook