„Aventura din Poieni” – zâmbete pentru toți!

Chiar dacă au trecut mai bine de trei săptămâni de la încheierea taberei de vară „Animator zâmbete pentru cei mici” organizată de Asociația „Frați Minori Capucini” în localitatea maramureșeană Poienile de sub Munte, cu sprijinul financiar al Consiliul Județean Maramureș, ecoul frumoasei experiențe este încă viu în memoria voluntarilor care s-au implicat în această tabără. Am reușit să „culeg” câteva dintre gândurile și trăirile câtorva dintre tinerii participanți, voluntari la organizarea acestui proiect deosebit:

Mica „aventură” din Poieni mi-a umplut inima de bucurie! Am întâlnit oameni frumoși cu un suflet minunat! Nu m-am așteptat să decurgă atât de bine tabăra cu acei copilași, au răspuns pozitiv la fiecare activitate, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Chiar îmi doresc să continue acest proiect pentru a ne reîntâlni cu acei copii. (Delia)

Ca voluntar în Poienile de Sub Munte, am redescoperit copilăria pe care am avut-o și eu: jocuri simple, prietenii pe viață, și râsetele care răsunau în tot satul. Tabăra organizată de „Micul Prinț” la Poieni a fost un succes prin jocurile educative/de cunoaștere, prin legătura creată între voluntari/educatori și copii. Toate activitățile realizate cu aceștia s-au transformat în niște amintiri frumoase atât pentru noi, cât și pentru oamenii de acolo. Căldura cu care am fost primiți ne-a făcut să ne simțim ca acasă. Ținem legătura cu copiii, și mă bucur că ne întreabă când mai venim la ei pentru că și eu aștept la fel de mult. (Andreea R.)

Când spun Poienile de sub Munte spun Speranță, magie… magia care ne-a învăluit pe noi, voluntari și educatori, venind în această experiență. Am fost primiți cu brațele deschise, am descoperit în acest loc nu doar niște oameni deschiși spre nou, ci o familie! Zilele petrecute cu copiii ne-au dat energia și dorința de a le revedea zâmbetele în fiecare dimineață. „Mai facem încă un joc?” – această întrebare simplă era pusă de copii, iar noi răspundeam cu un zâmbet imens știind că am reușit să creăm relația de prietenie. Da, pot spune că în această tabără am legat multe prietenii, am descoperit fericirea de care dau dovadă copiii, ajutorul pe care îl oferă, și mai ales, simplitatea care îi înconjoară. Aștept cu nerăbdare următoarea tabăra în Poienile de Sub Munte, pentru că oamenii de acolo mi-au intrat la suflet! (Alina R.)

Experiența pe care am trăit-o în Poieni, a fost una deosebit de frumoasă și reușită. Emoțiile m-au copleșit văzând mulțimea de copii care s-au bucurat de fiecare activitate pe care am propus-o. Fiecare zâmbet și fiecare îmbrățișare m-au făcut să dau tot ce am mai bun pentru ca acești copii să trăiască intens bucuria acestor zile. Am simțit că sunt exact acolo unde trebuie să fiu. Aș repeta experiența cu aceeași disponibilitate și cu aceeași dăruire! (Monica)

Echipa de coordonare a proiectului




Vara aceasta, pescărușul Jonathan Livingston a convins copiii de la Micul Prinț că merită să creadă în visele lor! (autor, Camelia Pesek)

După 5 săptămâni de activități intense, solicitante din toate punctele de vedere, se încheie cu succes cea de a 9-a tabără de vară anuală organizată de Asociația „Frați Minori Capucini” în cadrul Centrului de Zi „Micul Prinț”. Tematica din acest an s-a bazat pe ideea preluată din cartea „Pescărușul Jonathan Livingston” care încurajează „să crezi în visele tale!”, îndemn în jurul căruia au fost elaborate activitățile taberei.

Câți tineri și copii s-au bucurat de-a lungul acestor frumoși ani de apropierea prietenească, de stilul educativ deosebit, dar mai ales de entuziasmul sincer cu care educatorii și voluntarii au muncit…? Greu de spus. Cert este că, „ceea ce s-a semănat, mai devreme sau mai târziu, va purta rod”.

Cei aproximativ 70 de copii care ne-au fost parteneri în această vară în aventura desoperirii civilizațiilor antice (mayașă, vikingă, eschimoșă, dacă sau japoneză) au ajuns la sfârșit de drum bogați nu neapărat din punct de vedere teoretic, ci mai degrabă absorbiți de frumusețea învățării prin joc, competiție, abillități creative și mai ales de deschiderea înspre nou, prietenie și acceptare.

Poate că în unele momente noi, ca organizatori, am simțit oboseala și povara „vremii” – nu poți să pretinzi să ai aceeași energie și elan precum…. altădată – dar emoțiile pe care acesti copii simpli ți le trezesc, te fac să nu ții cont de limite, să dai totul pentru că în final știi că munca ta își găsește ecoul mai devreme sau mai târziu!

Chiar dacă tabăra s-a încheiat, aș dori să transmit participanților să prețuiască ceea ce au primit în această vară, să dea spațiu dorinței de schimbare și să nu uite că merită să crezi în visele tale!

Vacanță plăcută în continuare, ne revedem la toamnă!

Autor, Camelia PESEK




Tabăra de vară de la Centrul de Zi „Micul Prinț” a debutat în stil dacic (autor, Antonia Luiza Dubovici)

Luni, 03 iulie 2017, Centrul de Zi „Micul Prinț” s-a umplut cu multe zâmbete, culoare și entuziasm. Peste cincizeci de copii, cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani s-au alăturat invitației noastre de a petrece împreună o tabără de vară de neuitat, dedicată explorării unor culturi fascinante. Astfel, timp de cinci săptămâni copiii vor cunoaște aspecte inedite privind dacii, vikingii, eschimoșii, civilizația mayașă și civilizația niponă.

Așadar, am început această săptămână în forță, copiii fiind deosebit de încântați să cunoască informații specifice culturii strămoșilor noștri daci.

Dansurile și jocurile au fost cele mai atractive activități ale acestor două zile, iar copiii împreună cu educatorii și voluntarii s-au distrat copios.

Luni, am organizat o activitate de lucru manual, prin care copiii au reprodus stindardul de luptă al dacilor și anume balaurul cu cap de lup și trup de șarpe ce îi proteja pe strămoșii noștri în bătălii, aceștia aflând că lupul era simbolul mistic al dacilor. Mai târziu ne-am delectat cu o tombolă, unde copiii au câștigat numeroase jucării.

În fiecare zi activitățile sunt diferite și interesante, iar copiii le așteaptă cu nerăbdare. Dintre aceste activități menționăm cineforum pentru descoperirea celor mai fascinante culturi, excursii, jocuri, quizuri, dansuri, olimpiade sportive, crafturi, etc.

Antonia Luiza Dubovici




Se dă startul TABEREI de VARĂ la Centrul de Zi „Micul Prinț”!

Centrul de Zi „Micul Prinț” vă invită să descoperiți cele mai fascinante culturi ale lumii la TABĂRA DE VARĂ 2017.

Începând cu 03.07.2017, copiii cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani sunt așteptați zilnic – dimineața (de la 9:30 la 12:00) și după-amiază (de la 14:00 la 16:00) –  în cadrul Centrului de Zi „Micul Prinț” să participe la Tabăra de Vară 2017, care se va derula pe perioada a cinci săptămâni (3 iulie 2017 – 9 august 2017).

Deschiderea taberei va avea loc luni, 3 iulie de la ora 10.00 la sediul Centrului de zi „Micul Prinț”,  iar înscrierile se vor face la sediul centrului pe principiul primul sosit, primul servit, existând 60 de locuri disponibile.

Programul este gratuit iar activitățile sunt organizate de un personal specializat (cu studii licențiale și masterale în domeniul asistenței sociale, psihologiei și pedagogiei), respectiv voluntari cu experiență.

Și în acest an, Centrul de zi Micul Prinț vă invită să descoperiți cele mai fascinante culturi ale lumii, continuând călătoria noastră înspre explorarea unor culturi cu mare impact modial, astfel încât fiecare săptămână va fi dedicată cunoașterii unei culturi. Ediția Taberei de Vară Micul Prinț 2017, este dedicată dacilor, vikingilor, eschimoșilor, civilizației mayașe și civilizației nipone. 

Printre activitățile desfășurate menționăm: cineforum pentru descoperirea celor mai fascinante culturi; excursii, jocuri, quizuri, dansuri, olimpiade sportive, crafturi, tombolă și multă distracție. Petrece vara cu Micul Prinț și intră pe cel mai minunat tărâm al cunoașterii și al prieteniei!

Vă așteptăm cu drag!

Antonia Luiza Dubovici,
Centrul de Zi „Micul Prinț”