„Șurubarii” Sighetului au semnat… condica de prezență! (autor, Ion Mariș)

Nu, nu este despre… „a fost odată ca niciodată!”… începutul unor povești/ întâmplări de altădată devenite doar… amintiri (situații specifice zilelor noastre). Este despre… a fost odată și continuă și azi!

O categorie aparte și destul de „galonată” era să fii „șurubar” înainte de schimbarea de regim din 1989, dar și după acel an cutremurător pentru țara noastră. Cei care au muncit la Întreprinderea Mecanică Sighet (unde se produceau organe de asamblare) și/ sau la actuala SC Mecanica Sighet SA (cu același profil) s-au întâlnit să aniverseze cei 50 de ani de existență neîntreruptă a fabricii. Au fost aproape 150 de Oameni, sosiți din toate colțurile țării, unii chiar din străinătate (Franța, Israel, SUA etc) pentru a se bucura de reîntâlnirea colegilor, prietenilor, unii revăzându-se nu „doar” după câțiva ani ci după zeci de ani. Zâmbete, îmbrățișări, priviri nedumerite, bucuria recunoașterii tinerelor chipuri de altădată acum încărcate de un număr de ani.

La această întâlnire de/cu suflet au concurat exemplar actualii conducători ai SC Mecanica Sighet SA (Claudiu Prodan – manager și Tania Maier – Prodan împreună cu familiile), care au punctat aniversarea cu însemnele specifice, persoanalizate, ale profilului… șurubăresc.
Au avut scurte intervenții și foștii directori, Voicu Chioreanu (cel care a contribuit la actul de naștere al întreprinderii, în anul 1975) și Mircea Sechel dar și prefațatorul uneia dintre cărți, scriitorul Gheorghe Mihai Bârlea (având alt tip de conexiune cu Mecanica Sighet SA).

A fost nu doar aniversare ci și o comemorare a celor plecați la ceruri de-a lungul anilor, a celor care au contribuit – la nivelul fiecăruia de competențe – la existența acestei unități aparținând industriei construcțiilor de mașini.
S-ar putea scrie multe pagini despre fiecare fost „șurubar” și despre traseul pe care l-a urmat fiecare dar și despre cei care n-au mai fost prezenți și pentru care s-a ținut un moment de reculegere.

Prietenia, amintirile (predominant cele bune) au contat pentru numeroșii participanți.

Evenimentul (16 august 2025) a fost – probabil – unic la nivelul țării. Au fost lansate, în fabrică, două cărți scrise de foștii „șurubari” (Gheorghe Mihăiescu – „Vibrochenul și Veverița” și Ion Mariș – Cu spatele la Centru”), cărți tipărite la singura tipografie din Sighet (Aska Grafika, deținută tot de un „șurubar”, Laci Kadar). Pentru a completa ineditul evenimentului au fost expuse și câteva sculpturi „semnate” de Ion Bledea (trecut și el prin „școala” organelor de asamblare). Din păcate – din motive obiective – un alt fost „metalist” nu a putut participa la întâlnirea noastră, deși ne-am fi dorit și o mică expoziție cu lucrări de artă de-ale lui. Mă refer, și nu știu câți cunosc aceste „detaliu”, la prietenul Attila Cosovan, sigur unul dintre cei mai realizați dintre noi toți, ajuns profesor universitar la cea mai prestigioasă universitate din Bundapesta (Universitatea Corvinus).

Un scurt video „memento vitae” de la întâlnire puteți urmări în continuare:

Ce poți gândi, cum „justifici” traseul ulterior, după un număr de ani petrecuți, lăsați în urmă, într-un loc de muncă? „Justificarea”  a constituit-o prezența neașteptat de mare la întâlnirea șurubarilor. Ne-am bucurat de revedere, de cei care au considerat că este importantă marcarea jubileului, am ascultat gândurile și amintirile devoalate ad-hoc, ne-am bucurat că mai sunt tineri sigheteni care și-au asumat implicarea (atât de evitată) în producția industrială și că „fabrica de șuruburi” a fost și este o pepinieră de… OAMENI!

Foto & Video & Text: Ion Mariș
(fost inginer „șurubar”)