1

Herodot a „aburit” iar autoritățile locale! Ajunge cu această bătaie de joc!

Dacă noi putem decide cât, cum și de la cine consumăm căldură, gaze, electricitate, internet, telefon și TV, căci piața este liberă și concurențială, la salubritate nu se poate, există un singur operator, iar tarifele, în general, sunt fixe, abia în ultimii doi ani apărând conceptul „plătești cât consumi”, de care la Sighet încă nu s-a auzit – însă la Oradea, Câmpina, Brașov etc., da.

Drept urmare, consilierii locali trebuie să fie mai mult decât atenți și mai „bătăioși” atunci când decid în numele nostru aceste tarife.

Până și la serviciul de apă-canal, alt serviciu haiducesc unde, de asemenea, nu există concurență și e un singur operator, dispunem de apometre, astfel că avem măcar opțiunea să consumăm/ cheltuim cât dorim.

După ce au lăsat de Sărbători gunoiul pe străzi, în stil Napoli ori favelele braziliene, cei de la SC Herodot Grup SRL, care se prefac că execută curățenia stradală a Sighetului (ați văzut vreun municipiu mai murdar în Transilvania? Dacă da, care anume?) și colectează, într-un mod absolut primitiv, precum în evul mediu (nici măcar presat și balotat), deșeurile menajere ale Sighetului, i-au convins (cum, oare?) și pe noii aleși locali.

Herodot a presat pentru un alt tarif, mult mai ridicat (24 lei) în vederea acoperirii costului transportului deșeurilor la Oradea.
De ce Oradea? Pentru că ei sunt singurii care ne mai primesc, iar la Sighet nu se mai poate, deoarece, neefectuând triaj selectiv, recuperare sau măcar presare, Herodot a umplut rapid cele două depozite primitive de la Teplița, situate în buza caselor și care au fost închise de tribunal unul după altul.

S-a ajuns aici deoarece, până acum, toate modificările de preț și semnările/ prelungirile contractului cu Herodot au fost făcute prin generosul vot al consilierilor locali, fără transparență ori dezbatere publică. Între 2013-2018 tariful a crescut cu 250%, ducând la înzecirea în doar 10 ani a profitului net, de la 194.000 la peste 2.167.000 lei pe an, Herodot devenind astfel a treia cea mai profitabilă firmă din Sighet, după Plimob și Laguna!

Nota bene(!) și-au luat angajamentul fals că vor face reciclare adevărată și colectare pe două fracții, începând cu 1 ianuarie 2019 și încasând astfel, necuvenit, tariful majorat de salubritate, vreme de 2 ani!

Iar acum am aflat, pe surse, că ar fi obținut, inexplicabil, nu rezilierea înțelegerii și un „eject”, ci continuarea contractului, ca și cum nu și-ar fi satisfăcut „pohtele” ani de zile, și un nou tarif de 14 lei, în loc de 14,26/ persoană/ lună. Presupus tarif redus, care va fi plătit însă de către toți sighetenii (ceea ce era într-adevăr un lucru necesar) la casieria primăriei, odată cu impozitele! Nu ca înainte, când unii fentau și doar 22.000 plăteau (teoretic), ci de acum va fi achitat, zic ei, de absolut toți!

Vă dați seama ce cadou uriaș – dublarea numărului de clienți și colectarea banilor asigurată – a primit Herodot de la noua conducere a orașului, al cărui buget va juca de acum și rolul de tampon pentru ei?!

Este strigător la cer! 14 lei/persoană/ lună, fără tarife diferențiate!? Chiar dacă ești plecat 3 luni în Spania, ai 3 apartamente dar stai doar în unul, camionul Herodot nu poate ajunge la tine pe dealul din Iapa și chiar dacă reciclezi 50% ori compostezi!?
Pentru a înțelege enormitatea acestui tarif nesimțit, iată care sunt prețurile practicate în alte orașe, acolo unde veniturile sunt mult mai ridicate decât în Sighetul cel sărăcuț: Bistrița – 6,6 lei din 11,5 lei/ persoană/ lună, diferența fiind suportată de către primărie, Baia Mare – 7 lei (din 13, diferența fiind subvenționată de primărie), Alba Iulia – 9,97 lei, Cluj-Napoca – 10,93 lei (din 14, restul fiind subvenționat de primărie), Satu Mare – 10,95 lei, Arad – 11,28 lei, Oradea – 11,60 lei, București 11,7 lei sau Timișoara – 12,42 lei/ persoană/ lună!
Iar municipiul Sighet va plăti unul dintre cele mai ridicate tarife din România, deși are unul dintre cele mai mici venituri pe cap de locuitor?!

Pe ce se întemeiază suma aceasta?! Faceți publice calculele aferente, contractul și anexele acestuia, facturile achitate în ultimii ani către Herodot, spuneți-ne ce veți face dacă nu se încasează destui bani ori, dimpotrivă, mai mulți decât trebuie, sau dacă gunoiul va trebui dus încă mai departe și mai costisitor.

Spuneți-ne câți cetățeni rezidenți (presupus plătitori) credeți că are Sighetul, că nici măcar acest lucru nu se știe precis! Serviciul de Evidența Populației are un număr, Direcția de Statistică – altul! Câți dintre sigheteni se află permanent în străinătate? Câți dintre ei nu pot plăti (veterani, social, fără venit etc.)? Cu care cifră ați operat când ați făcut calculele?
Și atunci, de unde ați scos cei 14 lei?! Pentru transparența maximă a implicării autorităților publice locale ar fi interesant de analizat structura calculației de preț în noul consens asigurat de „bunăvoința” resetată a conducătorilor noștri!

Vă solicităm să nu mai luați decizii pripite ori pritocite în spatele ușilor închise, ci bine chibzuite, transparente și mai ales corecte în primul rând pentru noi, cetățenii urbei, și abia apoi pentru afaceriștii gunoiului!

Apropo, cât timp va rămâne prețul acesta și pe când v-ați gândit la următoarea scumpire?!…
Mulțumim din inimă pentru soluțiile „alternative” apărute… de îndată!

Teofil Ivanciuc
Ion Mariș

 

Foto: Salut, Sighet!




Ne-au încălţat! De Crăciun, Consiliul Local Sighet a aprobat, discret, umflarea serioasă a tarifelor de salubritate

Cu câteva zile înainte de Crăciun, Consiliul Local a cedat solicitării SC Herodot Grup SRL, firma care asigură salubritatea municipiului, şi a mărit, pentru a patra oară în cinci ani, tarifele percepute, care au ajuns astfel printre cele mai ridicate din România!

Începutul acestei mizerii (vi se pare că Herodot face o treabă de calitate, aşa ca prin Vest? Mie, nu!) a fost făcut în 2003, atunci când societatea numită a semnat un contract de concesionare a salubrizării Sighetului, înţelegere întinsă pe 8 ani (prelungită ulterior cu alţi 4 ani), compania preluând toţi angajaţii Serviciului municipal de Utilitate Publică, care a fost desfiinţat.

Tarifele au fost apoi mărite în 2008, în 2011 şi în 2013, când, o persoană ajunsese să plătească suma de 5,5 lei/lună.

În paralel, în anul 2014, plata pentru curăţenia străzilor oraşului (fără banii viraţi de cei 25000 de abonaţi) era de 1,65 milioane lei, ca în 2015 să urce la 4,34 milioane lei (deci aproape 1 milion de Euro!).

Tot în 2014 a fost prelungit cu 10 ani, fără vreo dezbatere publică, contractul cu Herodot (Hotărârea Consiliului Local – în continuare HCL – nr. 76, decizie luată unanim, cu 0 voturi împotrivă sau abţineri).

O nouă majorare a tarifelor a venit în 2017 (HCL 10, votată unanim, cu 0 voturi împotrivă ori abţineri), când preţul pentru persoanele fizice a urcat la 7,19 lei fără TVA/lună (în contextul în care directorul societății de salubrizare declara presei din localitate că „noi am propus o mărire de la 5,55 lei/persoană/lună la 6,52 lei”)! Şi atunci, cum s-a ajuns de la 6,52 la 7,19 lei?! Absolut incredibil!

Pe 7 august 2018, o şedinţă extraordinară a CL provocată de obligativitatea transportării gunoiului la Baia Mare, a majorat tarifele la 9,02 lei/persoană/lună, iar pentru agenţii economici, de la 71,73 lei/mc fără TVA la 90,23 lei/mc (HCL 78, decizie unanimă, cu 0 voturi contra sau abţineri).

În fine, pe 18 decembrie 2018 s-au votat tarifele valabile începând de la 1 ianuarie 2019. În premieră, s-a decis că deşeurile vor fi categorisite ca fracţie umedă, respectiv uscată (hârtie, plastic, sticlă, metal),  preţul pentru cea uscata scăzând la 8 lei/pers./lună (9,52 cu TVA), în timp ce pentru cea umedă va urca la 11,09 (13,19 lei cu TVA), aşadar o medie de 11,35 lei/pers./lună, proporţional crescând şi tariful aplicat agenţilor economici, de până la 131,94 lei/mc fracţia umedă. În acelaşi timp consilierii au umblat şi la celelalte preţuri, astfel că măturatul stradal manual a urcat la 16,19 (19,27 lei cu TVA) pentru 1000 mp! Aceasta în timp ce la Sibiu sau Cluj-Napoca, măturatul stradal manual se plăteşte cu 9 sau 10 lei/1000 mp…

Discreta HCL 116 prin care tarifele s-au dublat faţă de 2013 (!), a fost votată de 12 consilieri (de la PSD, PNL, UNPR şi un independent), nimeni (0 – zero) n-a simţit nevoia să voteze împotrivă, 4 consilieri (de la PNL şi PSD) abţinându-se, votul nefiind unul politic… Oricum, aceasta a fost prima HCL de majorare a tarifelor la care au existat câteva abţineri, pentru că precedentele decizii au trecut ca-n brânză…

Ce înseamnă aceste tarife ASTRONOMICE? Păi, hai să vedem preţurile din alte localităţi:

Primăria Sectorului 4 din București  percepe 9,6 lei/pers./lună pentru cei cu venituri nete lunare mai mari de 2.000 lei, respectiv  6 lei/pers./lună, dacă au venituri mai mici de 2.000 lei. Deci, aplică un tarif diferenţiat pe importanta componentă socială, lucru care la Sighet nu interesează pe nimeni!

O persoană plăteşte pe lună 6,5 lei la Târgu Mureș, 7 lei la Bistriţa sau Zalău, 7,2 lei la Cluj Napoca,  7,9 lei la Sibiu, 8,15 lei la Călăraşi, 8,68 lei la Piteşti, 9,08 lei la Alba Iulia, 10 lei la Satu Mare sau Bacău, 10,40 lei la Reşita şi 10,76 la Oradea. Deci, Sighetul, cu cei 11,35 lei, nu stă rău, nu? Deşi s-a străduit, municipiul nu a reuşit, încă, să atingă recordurile naţionale care par să fie deţinute acum de Baia Mare (12,86 lei), respectiv Botoşani (13 lei/pers./lună).

Separarea pe fracţie umedă şi uscată este încă rară în România, deşi cei de la Herodot i-au păcălit pe consilierii sigheteni că ar fi obligatoriu aplicabilă. Am găsit, totuşi, câteva locuri unde se practică deja, cum ar fi Fălticeni, unde persoanele fizice achită 8,33 lei/pers./ lună pentru toate tipurile de deşeuri menajere şi doar persoanele juridice (!) achită tarife diferenţiate pentru fracţia umedă (45 lei/mc plus TVA), sau fracţia uscată (55 lei/mc plus TVA).

Întrebarea vine firesc : de ce sighetenii plătesc asemenea tarife ? Pentru că se poate şi pentru că nimeni nu protestează !

Doar aţi văzut că la măririle din ultimii ani nu a existat nici un consilier care să voteze împotrivă !

În aceste condiţii, constatând şi că cei din Consiliul Local sighetean nici nu diferenţiază tarifele percepute în funcţie de venituri, nici nu au impus tarifarea fracţiilor uscată sau umedă doar pentru persoanele juridice – cum s-a decis în alte localităţi, şi ştiind că actualul contract cu Herodot (despre prelungirea căruia cetăţenii nu au fost întrebaţi) expiră abia în 2025, este foarte posibil ca tarifele să se mai dubleze în viitor încă odată, din moment ce ele s-au dublat deja, în doar 5 ani!

Situaţia este cu atât mai dureroasă cu cât acest tip de taxare, unul fix, nu poate fi redus prin economisire, cum se poate în cazul consumului de apă, gaze sau electricitate, exact cuantificabil.

Acum, care ar fi soluţia pentru a intra în normalitate?

Păi, după mine, o primă măsură ar fi reducerea imediată a tarifelor, ţinându-se cont de veniturile populaţiei Sighetului, mult sub media naţională, astfel ca preţurile să nu mai fie printre cele mai ridicate din ţară, ci printre cele mai reduse.

Iar o a doua măsură ar fi cea legată de calitatea serviciilor : Herodot pare certat cu apa (e adevărat, extrem de scumpă !) şi aceasta se vede bine în lunile calde, atunci când tomberoanele, platformele şi camioanele societăţii miros pestilenţial, în loc să fie spălate bisăptămânal, în timp ce praful de lângă bordurile de pe unele străzi şi alei nu a mai fost răzuit din secolul XX.

Curăţenia oraşului lasă de dorit, tarifele sunt până la cer şi acest lucru nu mai poate continua aşa!

Teofil IVANCIUC