Ziua Europei sărbătorită la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet

Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației – Școală Ambasador a Parlamentului European a sărbătorit în avans, vineri, 7 mai 2021, Ziua Europei!

Școala Ambasador și Tech-X din cadrul Colegiului Național „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmației și-au unit forțele în acest an pentru a sărbători ziua de 9 Mai, Ziua Europei. În acest an 9 mai fiind duminica, am organizat evenimentul vineri, 7 mai 2021, în Sala Festivă a colegiului cu respectarea tuturor regulilor impuse de situația actuală a pandemiei. Ne-a bucurat mult prezența doamnei inspector școlar general prof. dr. Anca-Minodora Costin-Hendea care, prin cuvântul său ne-a mulțumit pentru invitație și ne-a felicitat pentru minunatele activități. Domnul Alin Spiridon Pralea a subliniat importanța datei de 9 Mai, Ziua Europei, iar doi ambasadori juniori ne-au prezentat aderarea României la Uniunea Europeană.

Totul a fost minunat, conform așteptărilor și mă bucur nespus că toți invitații au fost surprinși și încântați de momentele prezentate în cadrul evenimentului, mai ales prin jocul interactiv realizat de membrii echipei de robotică, prin intermediul căruia am primit și feedback despre tot ceea ce am pregătit. Lansarea din curtea colegiului de baloane în culorile UE și literele CNDV-UE a încheiat evenimentul, elevii participanți fiind, cred, încântați. Duminică 9 mai 2021, spre seară ne vom bucura de lansarea de lampioane.

Mulțumim mult tuturor celor care ne-au onorat cu prezența, celor care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment, domnului insp. școlar Marius Voinaghi pentru deschidere, sprijin și implicare, dar și pentru lecția de istorie pe tema semnificațiilor zilei de 9 mai. Indiferent de situația epidemiologică proiectele din CNDV continuă cu prezența fizică sau în online. (prof. Cornelia Hotea, coordonatorul Școlii Ambasador)

Vineri, 7 mai, cu prilejul marcării ,,Zilei Europei”, în sala de festivități a liceului, ambasadorii juniori ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, Școală Ambasador a Parlamentului European în România, alături de noi, membrii echipei de robotică Tech-X, coordonați de prof. Cornelia Hotea, am participat la pregătirea și susținerea evenimentului. Membrii Tech-X au imprimat color diplomele pe care urma să le acordăm elevilor de gimnaziu clasați pe primele 3 locuri la quiz-ul care a conținut întrebări despre Uniunea Europeană, un chestionar care i-a ajutat pe participanți să-și testeze cunoștințele și să învețe lucruri noi, utile. Alături de diplome, câștigătorii au primit și câte o medalie, pe care mentorul Alumni al echipei le-a confecționat cu ajutorul imprimantei 3D. Pe o față, medaliile conțin 12 stele pe fond albastru, simbolul Uniunii Europene, iar pe verso apare sigla clubului de robotică Tech-X. Pentru fiecare invitat din rândul oficialităților locale și județene am realizat o mapă ce cuprinde o scurtă prezentare a evenimentului, programul, echipa Școala Ambasador din acest an și câteva broșuri pe diverse teme, de la istoria Uniunii Europene la modalități de reducere a poluării. Totodată, clubul de robotică Tech-X a sponzorizat acest eveniment, inclusiv baloane și lampioane, pe care le vom lansa în cea de a doua parte a evenimentului, duminică, 9 mai. Ne-am ocupat de sonorizare, imagine și detaliile tehnice, de amenajarea sălii festive a liceului, asigurându-ne că toate măsuriile de distanțare socială sunt respectate. (Patricia Furtos, clasa a IX-a B, membru al echipei de robotică Tech-X a CNDV)

Proietul european „Școala Ambasador” este în așa fel gândit, încât să îmbine munca asiduă cu plăcutul. Orice activitate organizată de noi are în spate mult efort, multe ore de discuții aprinse, dar totul merită pe deplin. Evenimentul dedicat Zilei Europei nu este însă o excepție, printr-o muncă susținută a echipei a ieșit conform așteptărilor noastre. (Ștefania Michnea, ambasador junior, clasa a XI-a A)

Activitatea noastră s-a desfășurat parțial vineri, 7 mai, continuând până duminică, 9 mai. Împreună, Ambasadorii Juniori și Seniori, ne-am mobilizat în timp record și ne-am străduit să organizăm ceva frumos, plăcut invitaților noștri. Am pregătit inclusiv un joculeț interactiv pentru elevii prezenți, în speranța că vom destinde atmosfera. Eu sunt Ambasador Junior și am fost moderatorul evenimentului, „gazda” oaspeților noștri. Am reprezentat colectivul Ambasadorilor Juniori, transmițând mesajul nostru către comunitate. Fiind un membru nou al grupului Ambasadorilor, am fost surprinsă de implicarea colegilor mei și de determinarea lor de a organiza un eveniment perfect. Sper ca toate activitățile viitoare să fie cel puțin la fel de reușite ca aceasta, să menținem onoarea Colegiului nostru mulți ani de acum înainte. (Anastasia Herbil, clasa a IX-a B, ambasador junior)

Școala Ambasador este un proiect european coordonat la nivel central de Biroul de Informare al Parlamentului European (BIPE) de la București, inițiat în 2017, iar în 14 iunie 2018 și Colegiului Național „Dragoș-Vodă” a primit acest titlu.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul colegiului și pe pagina de facebook la adresele:
https://sites.google.com/view/cndv-scoala-ambasador/
https://www.facebook.com/cndv.pe

Salut, Sighet!




Tech-X de la CNDV Sighet intră la „luptă” în… Sezonul 5!

S-a dat startul sezonului 5 al competiției BRD FIRST Tech Challenge Romania, cu o temă incitantă: ULTIMATE GOAL.

Clubul de robotică Tech-X al Colegiului Național „Dragoș – Vodă” s-a înscris și în acest sezon, cu speranța că va atinge din nou performanța anului trecut când, după participarea la Regionala Cluj, a reușit calificarea la faza națională. Din cauza pandemiei faza națională nu a mai avut loc.

În urma calificării la faza națională, 5 absolvenți ai CNDV sunt acum studenți la facultatea de robotică, 3 dintre ei la Universitatea Tehnică București. Ne mândrim cu aceștia și contăm pe sprijinul lor în continuare!

După plecarea membrilor de clasa a XII-a, am organizat selecția de noi membri, am ales noul lider al echipei, elevul Rodilă Andrei din clasa a X- B, l-am cooptat în echipă pe Silviu Pontoș, elev în clasa a X- a B, cu rezultate remarcabile la concursuri de profil, precum și olimpici la informatică, apoi am început activitatea propriu-zisă.

Știu, este greu, este deosebit de complicat să atragem sponsori, deoarece este un proiect cu autofinanțare, sunt o serie de cheltuieli cu piesele și materialele necesare, dar trăim cu speranța că vom găsi oameni de bine, care să înțeleagă pasiunea noastră și să împărtășească cu noi dorința de a face cunoscut Colegiul nostru și în acest domeniu, care capătă amploare.

Dacă pandemia nu ne va permite revenirea la normalitate, toate competițiile vor alea loc REMOTE, ceea ce ne va îngreuna participarea, deoarece ne trebuie aparatură de transmitere live a tuturor meciurilor la care vom lua parte.

CALENDAR demo-uri & COMPETIȚII REMOTE FTC ROMÂNIA
GAME CHANGERS Sezon #5 – 2020- 2021

Regionala FTC Bucuresti – 16-25 aprilie; Rezultate si Festivitate 26 aprilie
Regionala FTC Cluj – 13-23 mai; Rezultate si Festivitate 24 mai
Regionala FTC Iași – 27 mai – 6 iunie; Rezultate si Festivitate 7 iunie
Regionala FTC Timișoara – 10-20 iunie; Rezultate și Festivitate 21 iunie

După experiența din sezonul trecut, după ce am învățat regulile și rigorile competițiilor în stil american, trebuie să ne mobilizăm pentru a crește performanța și a obține rezultate deosebite.

https://natieprineducatie.ro
https://www.facebook.com/techx.cndv
https://www.instagram.com/tech_x.cndv

profesor-mentor, Cornelia HOTEA




La CNDV Sighet: debut de an cu premii!

Cea de-a III-a ediție a competiției naționale Arduino – organizată de ADFABER, o organizație non profit care dezvoltă proiecte cu scopul de a aduce educația mai aproape de tehnologie – s-a desfășurat în perioada 14 septembrie 2020 – 15 ianuarie 2021. Echipa formată din Silviu Pontoș și Bogdan Giurgi, elevi ai clasei a 10-a B și profesor coordonator Andrea Burcuș, de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, s-a clasat pe locul III.

De fiecare dată, activitățile și competițiile organizate de ADFABER sunt atractive pentru elevi, inovatoare, incitante și aduc noutate prin cerințe variate și domeniile abordate. La ediția din acest an, echipele participante au avut de construit un robot bazat pe placă Arduino, care să îndeplinească niște funcții prestabilite. Tema competiției a fost Soluție Smart Home Office adică un dispozitiv care să facă munca de acasă mai eficientă. Sponsorul principal al concusului a fost firma Bosch România. La competiție au participat echipe din toată țara, formate din doi elevi de liceu și un profesor îndrumător. Proiectele trebuiau să îndeplinească cât mai exact funcțiunile impuse de juriu și să fie cât mai utile și ușor de utilizat. Elevii au avut de creat și alte materiale pentru prezentarea proiectului: poze din timpul realizării dispozitivului, prezentare PowerPoint a proiectului, filmulețe din timpul lucrului și cu produsul finit. S-a punctat și creativitatea în realizarea dispozitivului.

Echipa CNDV-istă a abordat cu ingeniozitate tema propusă, lucrând cu pasiune la robotul lor denumit Home Office 3000. Dispozitivul încorporează niște funcții de bază, precum alarmă, ventilație, contorizarea pauzei de masă, ora în timp real, având rolul de a eficientiza munca de birou de acasă. Elevii au creat și o interfață web cu ajutorul căreia se pot configura sau urmări anumiți parametrii, cum ar fi: temperatura camerei, umiditatea, ora exactă, luminozitatea, ora răsăritului și apusului soarelui, timpul petrecut în pauza de masă și altele. Dispozitivul permite acționarea automată a unor alarme și a ventilatorului care răcește aerul dacă temperatura este prea ridicată.

În ultimii ani, am început să participăm cu elevii noștri la competiții de robotică deoarece este un domeniu foarte atractiv pentru și în plină dezvoltare. Am folosit simulatoare pe calculator, am participat la competiții individuale și concursuri pe echipe. Colegiul are în dotare kituri lego de robotică procurate printr-un proiect Erasmus+ și un laborator de robotică dotat prin programul Nație Prin Educație – BRD First Tech Challenge Romania. Printre proiectele la care am mai participat cu elevii de la CNDV, în anii anteriori, se numără Hour of Code, Kids in Tech, Învăță să programezi cu Alice, Tehnovation Girls, Greenfoot, Bebras. Preocuparea pentru acest domeniu este în ascensiune așadar, atât elevii cât și profesorii ne implicăm din ce în ce mai mult în studiul acestei frumoase ramuri a informaticii.
Felicitări echipei!! (prof. Andrea Burcuș)

Fac parte din Clubul de Robotică TechX (coordonator prof. Cornelia Hotea) de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă”, iar anul acesta am participat, împreună cu colegul și prietenul meu Silviu Pontoș, la Concursul Național de Robotică Arduino, la care am obținut locul al III-lea. Sarcina noastră a fost să creăm un dispozitiv care să ne ajute la treburile cotidiene. Am realizat un sistem format din fire, butoane, leduri, placă Arduino, senzori și alte componente, care ne-a urcat pe podiumul concursului. Sunt fericit că am avut ocazia să particip la această competiție, iar premiul obținut este o recompensă pentru munca depusă și un imbold pentru efortul care urmează să-l depun în domeniul tehnologiei, punând accent pe robotică. Robotica a devenit una dintre pasiunile mele, un domeniu în care simt că pot să-mi aduc aportul. Robotica presupune creativitate, inventivitate, dexteritate, meticulozitate și vedere de ansamblu. Presupune, de asemenea, bagaj bogat de cunoștințe din domeniul matematicii, al fizicii și al informaticii, presupune multă muncă și, implicit, enormă răbdare. Voi continua să lucrez în programare pentru că-mi place și mă regăsesc în ceea ce fac. (Bogdan Giurgi)

De aproximativ trei ani, robotica este pasiunea mea și particip constant la toate concursurile pe această disciplină, pentru a mă antrena pentru o eventuală profesie. Mai ales pandemia ne-a demonstrat că robotica este o soluție pentru multele probleme cu care populația se confruntă în această perioadă. Din ce în ce mai mulți tineri sunt atrași de acest domeniu provocator, cu rezultate pe măsură. Fiecare concurs, fiecare proiect pe care îl abordez și îl finalizez, este o provocare atât personală, cât și pentru echipa din care fac parte. Și acest premiu este un „trofeu” și un „antrenament” pentru a deveni mai buni și a putea veni cu noi soluții și idei care să sporească încrederea în forțele noastre. (Silviu Pontoș) 

Felicitări tinerilor CNDV-iști! Și în pandemie și în școala on-line se pot întâmpla experiențe de succes! Felicitări echipei! Felicitări profesorilor!

Salut, Sighet!