„Orașul în Mișcare” – Sighetu Marmației își pune orașul în mișcare, pe bicicletă!

Asociația SOLOVAN organizează „Orașul în Mișcare”, un eveniment dedicat bicicliștilor și tuturor celor care cred că un oraș poate deveni mai sănătos, mai prietenos și mai viu atunci când oamenii aleg să se deplaseze activ și să ocupe spațiul urban într-un mod responsabil.
Evenimentul va avea loc duminică, 30 august 2026, începând cu ora 19:00, în Sighetu Marmației și își propune să aducă împreună oameni de vârste diferite, bicicliști cu experiență, familii, tineri și persoane care folosesc bicicleta pur și simplu pentru plăcerea de a pedala.
Traseul este: Platoul Curtea Veche – Sens giratoriu CIL – Biserica Reformată/ Sala Studio – Parc Grădina Morii.

Mai mult decât o plimbare cu bicicleta

„Orașul în Mișcare” nu este gândit ca o simplă tură de bicicletă.
Pentru Asociația SOLOVAN, evenimentul reprezintă o invitație la dialog despre felul în care folosim orașul, despre mobilitate, respect reciproc în trafic și despre dreptul tuturor participanților la trafic de a se simți în siguranță.
Bicicleta este, în același timp, un mijloc de transport accesibil, o formă de mișcare și o modalitate prin care oamenii pot redescoperi propriul oraș. Pedalând împreună, participanții au ocazia să privească Sighetul și dintr-o altă perspectivă: mai lent, mai atent și mai aproape de comunitate.
Evenimentul pornește de la o idee simplă: un oraș nu este doar o rețea de străzi și clădiri, ci este, înainte de toate, un spațiu pentru oameni.

De ce „Orașul în Mișcare”?

Într-o perioadă în care deplasarea cu mașina a devenit pentru mulți o rutină cotidiană, Asociația SOLOVAN consideră importantă promovarea alternativelor simple și accesibile.

Prin „Orașul în Mișcare” vrem să încurajăm:

  • folosirea bicicletei ca mijloc de deplasare urbană;
  • un stil de viață mai activ și mai sănătos;
  • respectul între bicicliști, pietoni și conducătorii auto;
  • responsabilitatea și atenția în trafic;
  • apropierea oamenilor de comunitatea în care trăiesc;
  • utilizarea spațiului public într-un mod civilizat și responsabil;
  • dialogul despre nevoile reale ale bicicliștilor din Sighetu Marmației.

Nu ne propunem să punem bicicliștii împotriva șoferilor și nici să transformăm traficul într-o competiție între categorii de participanți.
Dimpotrivă.
Ne dorim un oraș în care fiecare să ajungă acasă în siguranță!
Un mesaj important pentru traficul din Sighet
Unul dintre mesajele centrale ale evenimentului este acela că biciclistul nu este un „intrus” în trafic.
El este participant la trafic și are atât drepturi, cât și obligații.
În același timp, siguranța pe drumurile publice presupune responsabilitate din partea tuturor: bicicliști, conducători auto și pietoni.
„Orașul în Mișcare” își propune să contribuie, într-un mod pozitiv și neconflictual, la această cultură a respectului reciproc.
Pentru că, dincolo de regulamente, semne de circulație și marcaje, traficul înseamnă oameni.
Iar uneori, o distanță păstrată corect, o depășire făcută cu răbdare sau câteva secunde de atenție pot face diferența dintre o călătorie obișnuită și un accident.

Un eveniment pentru comunitate

Asociația SOLOVAN își dorește ca „Orașul în Mișcare” să devină mai mult decât un eveniment punctual.
Este un prim pas către o comunitate în care mișcarea, cultura urbană, implicarea civică și grija față de oraș să poată sta la aceeași masă.
Ne dorim ca oamenii să vină cu bicicleta, dar să plece și cu o idee.
Aceea că schimbarea unui oraș nu începe întotdeauna cu proiecte mari și bugete uriașe. Uneori începe cu oameni care ies din casă, se întâlnesc, discută și aleg să facă împreună un lucru bun pentru locul în care trăiesc.

Organizatori și parteneri

Evenimentul „Orașul în Mișcare” este organizat de Asociația SOLOVAN, cu prijinul Primăriei Sighetu Marmației, a Jandarmeriei și a Poliției Rutiere.
Evenimentul beneficiază de sprijinul Kis Pipa Restaurant, The Coffee Factory, Cafeneaua Granell, Florăria Lisega în calitate de sponsori. Aceștia vor oferi câte un premiu unora dintre participanți.
Partenerii media ai evenimentului sunt Salut Sighet, Radio Sighet și Sighet Online, cărora le mulțumim pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în promovarea unei inițiative dedicate comunității locale.
De asemenea, organizatorii mulțumesc tuturor celor care contribuie la desfășurarea evenimentului, precum și instituțiilor implicate în asigurarea condițiilor de siguranță pentru participanți.
Ca partener s-a alăturat și proiectul Sighet Run.

Informații despre eveniment

Eveniment: Orașul în Mișcare
Organizator: Asociația SOLOVAN
Data: duminică, 30 august 2026
Ora: 19:00
Plecare: Platoul Curtea Veche; Sosire: Parcul Grădina Morii
Participare: bicicliști și iubitori ai mersului pe bicicletă

Participarea este gratuită, iar organizatorii încurajează toți participanții să respecte regulile de circulație, indicațiile organizatorilor și recomandările autorităților implicate în desfășurarea evenimentului.

Despre Asociația SOLOVAN

Asociația SOLOVAN este o organizație neguvernamentală locală care își propune să dezvolte proiecte pentru comunitatea din Sighetu Marmației și Maramureș, la intersecția dintre cultură, educație, natură, implicare civică și valorizarea comunității locale.
„Orașul în Mișcare” face parte din această viziune: aceea de a crea proiecte accesibile, construite împreună cu oamenii și orientate către lucrurile care pot face comunitatea mai activă, mai conectată și mai atentă la spațiul în care trăiește.
Pentru că un oraș nu se schimbă doar prin clădiri noi.
Se schimbă și prin oamenii care aleg să-l trăiască altfel!

Asociația SOLOVAN
Sighetu Marmației
Sound Of Local Origins, Values, Arts & Nature




Concert MASTERPIECE la Club Roua Sighet!

Vineri, 28 aprilie 2023, concert MASTERPIECE (singura trupă tribut Metallica din România), la Club Roua Sighet!

Concertul este organizat de Club ROUA & bEvent & Asociația Culturală SunRai și face parte din Night Dweels Tour 2023 – Masterpiece. Evenimentul va avea loc pe 28 aprilie 2023, de la ora 19:00 la Club Roua Sighet, Str. Ioan Mihalyi de Apsa, nr. 2.

Program:

19:00 – WARM-UP
20:00 – MASTERPIECE
22:00 – ROCKOTECA

Bilete: PRE-SALE 40 lei (până în 14.04.2023), 50 lei (din 15.04.2023).
Bilete se pot achiziționa de la ALL BRANDS, The Coffee Factory, Kis Pipa, Club Roua.

Copiii sub 12 ani au ACCESUL GRATUIT, cu condiția să fie însoțiți de un adult, posesor de bilet valid!

Sponsori: SUNRAI VILLAGE, The Coffee Factory, Friend’s Pub.

Parteneri media: Sighet Online, Salut Sighet, eZiarulTau.

ROCK WILL NEVER DIE! 




Open Poetic în „regia” Clubului Interact Sighet!

Ziua Internaţională a Poeziei este marcată, anual, în a 21-a zi a lunii martie. Poate mulți dintre voi ați trece peste ziua asta ca fiind una normală, dar Clubul Interact Sighet vă invită să celebrăm împreună această zi dedicată versurilor pe hârtie, printr-un Open Mic.

Acest microfon „deschis”, care vă va sta la dispoziție pentru a crea un spectacol live, va avea loc la The Coffee Factory, de la ora 18:00 (evident, 21 martie 2023!).

Dacă ai versuri rătăcite prin notițe sau prin colțuri de caiete, microfonul nostru îți va da ocazia să-ți faci vocea auzită și creația proprie cunoscută.

Te încurajăm să te înscrii pe link-ul de mai jos și… așteptăm cu încredere să-ți auzim versurile.

https://forms.gle/CfLJn6g2BxxXtao97

La finalul acestei experiențe unice, va avea loc și o tombolă cu diverse premii, realizată cu ajutorul sponsorilor noştri: Brisetto, luga’s Flower, Granell și The Coffee Factory.

Echipa Clubului Interact Sighetu Marmației




Clubul Interact Sighet vă propune… ”Book to go”!

Dacă te-ai gândit vreodată să aduci o schimbare la scară mai largă decât propria persoană, Clubul Interact Sighet are un proiect pentru tine!

”Book to go”, proiectul cel mai recent, vrea să stârnească interesul tuturor spre lectură și totodată, are o motivație caritabilă în spate. Scopul nostru este de a strânge cât mai multe cărți care pot fi aduse la unul dintre punctele noastre de colectare din Sighet (IUGA’s Flowers și The Coffee Factory). Acestea vor fi date mai departe persoanelor dornice să le citească (în schimbul unei mici donații financiare) prin intermediul unui stand în parcul central, în perioada 17-18 octombrie 2022.

O parte din banii strânși vor fi folosiți pentru aprovizionarea cu produse alimentare pentru animalele din adăpostul de câini, iar altă parte pentru cumpărarea unor pachețele (conținând fructe, dulciuri, etc.) destinate copiilor dintr-un centru maternal.

Așadar, dacă vreți să împărțiți o părticică din cultura voastră cu cei din jur, vă invităm până în data de 14 octombrie la punctele noastre de colectare menționate mai sus. Și nu uitați că fiecare carte se măsoară în viitoare sâmbete!

Comunicat Interact Sighet




Rafael Fenici – Acoustic Live Evening @ The Coffee Factory

Profesorul Rafael Fenici (de la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet) va oferi un recital special de chitară acustică celor pasionați de măiestria muzicii.

Vă așteptăm la The Coffee Factory (vis-a-vis de Primăria Sighet) pe 18 august 2022, de la ora 19:00.

Intrarea liberă!

Organizatorii




Duo-book indian la Sighet | VIDEO (autor, Sorin Markus)

Vineri, 24 ianuarie 2020, Șerba Simona a lansat duo-book-ul „Daduwani” la The Coffee Factory.

Autor, Sorin MARKUS

foto: captură video




Festivalul de scurt metraje „Short to the Point” continuă pe 27 august 2017 la The Coffee Factory, Sighet

SHORT FILM FACTORY te provoacă la film, în cadrul unui eveniment lunar care aduce filme de autor, cu intrare liberă, în 27 de locații alternative de proiecție din România – August 2017.

Terasele, cafenelele și barurile sunt locurile în care ne-am învățat deja să consumăm sport în condiții decente de proiecție, după ani întregi în care pe ecranele din aceste locații au găzduit doar reclame și, uneori, canale TV de muzică, în lipsă de inițative mai creative. SHORT FILM FACTORY provoacă românii la un nou tip de divertisment și, astfel, încearcă să conducă publicul cinematografic român către următorul nivel de culturalizare și integrare în social. De ce? Pentru că da, viața bate filmul și putem face asta.

10 scurtmetraje premiate anterior în cadrul festivalului Short to the Point (STTP) vor rula în 27 de spații alternative din tot atâtea orașe din țară, în ultima săptămână a lunii august. O selecție de 120 de minute de film, povești spectaculoase venite din toate colțurile lumii, care continuă o tradiție de peste 8 ani de proiecții speciale, oferind publicului din românia șansa unică de a urmări filme scurte multi-premiate, cu intrare liberă, în 30 de orașe diferite. Dintre cele 17 filme premiate în februarie 2017 în cadrul festivalului, au fost selectate pentru proiecție 10 cele mai bune producții.

Cele 27 de orașe care vor găzdui proiecții și spațiile de proiecție sunt: Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, București, Buzău, Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Iași, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț, Sibiu, Sighetu Marmației, Suceava, Târgoviste, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vama Veche.

Aici puteti gasi detalii legate de locatiile STTP: http://spunepescurt.ro/venues.

Proiecțiile de scurtmetraj sunt organizate de Short to the Point (International Short Film Festival) – o reţea internatională de distribuţie, difuzare şi promovare a filmelor de scurtmetraj. În ultimii ani SHORT FILM FACTORY a reușit să creeze o punte de legătură intre filmmakeri, cinefili si spectatorii ocazionali, având ca scop construirea unui nou tip de comunitate urbană.

Lansat în anul 2009 sub forma unei caravane cinematografice în 28 de orase din Romania, STTP a devenit un festival lunar la care se inscriu filme din toate colturile lumii. Festivalul Short to the Point ofera lunar 13 categorii de premii celor mai bune scurt metraje inscrise, urmand ca acestea sa fie proiectate in cadrul evenimentului national Short Film Factory by Short to the Point.
Ilustrațiile posterului sunt realizate de Almatheya Andra – www.behance.net/Almatheya.

LISTA FILME 27 AUGUST 2017 – The Coffee Factory
A WHOLE WORLD FOR A LITTLE WORLD
BEST FILM @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Fabrice Bracq
Country: France
Duration: 15:00
Synopsis:
A woman tells a great story to her baby. In the manner of a tale with princes and princesses, she remains into his memories to pass on his daughter.

#MEAT
BEST EXPERIMENTAL SHORT FILM @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Marc J. M. van den Broek
Country: Germany
Duration: 07:10
Synopsis:
#MEAT distills a hundred years of human inventiveness and arrives at a wordless digital dystopia that’s as inescapable as man’s thirst for knowledge and power.
Shot as a series of fragments by Belgian-born artist and sculptor Marc van den Broek, this six-minute art film resembles a retrofitted tale of Faust.
Essential elements of humanity – the written word, the human body, music – are clasped and reduced to mechanical function by van den Broek’s eerily beautiful
sculptural restraints, strapped first onto a hand, a leg, head, finally an entire body. Hooks and eyes in the bowels of a warehouse reflect a fragment of binary script and double up as industrialization’s invitation to mass consumption. Ancient songlines metamorphose into the hum of drones.

ELLES OU MOI (THEM OR ME)
SPECIAL JURY AWARD @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: PH Debiès
Country: France
Duration: 03:17
Synopsis: „They” suck up his whole life. He’s going to have to make a choice.

ELO
BEST SCREENPLAY @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Helen Takkin
Country: Estonia
Duration: 15:00
Synopsis:
Elo is a stubborn kindergarten child whose sole purpose is to escape the repression of her evil teacher. One day a new teacher Helena appears and Elo’s life changes completely.

HEAD SPACE
BEST YOUNG DIRECTOR @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Emma Huibregtse
Country: United States
Duration: 04:55
Synopsis: A single mother concerned with her son’s inability to cope, sees the tables turn when faced with danger.

KARMA
BEST ANIMATION SHORT FILM @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Peter Zhaoyu Zhou
Country: United States
Duration: 03:48
Synopsis: A boy meets a fish in a mysterious forest.

LIGHT SIGHT
SPECIAL JURY AWARD @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Seyed M. Tabatabaei
Country: Islamic Republic of Iran
Duration: 07:34
Synopsis: M.E., the imprisoned character in a room is attracted to a hanging light and tries to catch it. But the room itself becomes an obstacle on his way.

ME (ASMAD)
SPECIAL JURY AWARD @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Prabhjit Dhamija
Country: India
Duration: 29:57
Synopsis: In a slow paced himalayan village in India, a young boy goes through a guilt-led state due to an incident for which he feels responsible. In the course of events the film enquires into the idea of ‘me’, thoughts, actions, suffering, and the degree of man’s free-will.

THE BOY BY THE SEA
BEST NARRATIVE SHORT FILM @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Vasily Chuprina
Country: Netherlands
Duration: 06:56
Synopsis: The story of an unlikely friendship. A young boy sitting by the sea, watching the stones he throws disappear beneath the surface. An old lighthouse keeper. A different truth beyond the water.

THE INTERVIEW
SPECIAL JURY AWARD @ STTP FEBRUARY 2017 AWARDS
Director: Marc GURUNG
Country: France
Duration: 17:38
Synopsis:

Christophe, in his thirties, black, passes a job interview in the company where his girlfriend, Emma, works. The same night, convinced he got the job, the couple celebrates the event. But in the heat of the moment, Christophe asks himself if he will be chosen for his skills or if he received special treatment. The evening has only just begun…

DUMINICĂ, 27 AUGUST 2017, ORA 19:00, LA THE COFFEE FACTORY SIGHET.

INTRAREA LIBERĂ!




SHORT FILM FACTORY la SIGHET!

SHORT FILM FACTORY te invită la film. 8 scurtmetraje premiate în cadrul festivalului Short to the Point (STTP) vor rula în 30 de spații alternative din tot atâtea orașe din țară, în ultima săptămână din luna iunie. 150 de minute de film, povești spectaculoase venite din toate colțurile lumii, continuă o tradiție de peste 8 ani de proiecții speciale, oferind publicului șansa unică de a urmări filme scurte multi-premiate, cu intrare liberă, chiar la el în oraș. Printre surprizele din această lună se numără o producție autohtonă și un titlu proaspăt întors de la Cannes.

Din cele 25 de filme premiate în decembrie 2016 în cadrul festivalului, au fost selectate pentru proiecție 8 cele mai bune producții. Printre ele se regăsește scurt metrajul Limbo, în regia lui Konstantina Kotzamani, film care a participat la Semaine de la Critique în cadrul festivalului de la Cannes (2017). O altă surpriză inclusă în programul lunii iunie este producția românească The Lake, regizat de Ana Dascălu, distinsă în cadrul festivalului cu Premiul pentru cel mai bun tânăr regizor. Din distribuție fac parte Beatrice Rubica, Ada Gales, Teodora Colt, Smaranda Sirca, Ada Dumitru, Adela Mihai, Carla Teaha, Dan Zorilă și Cezar Grumăzescu.

Luna iunie a anului 2017 marchează un număr record de locații în care se va desfășura evenimentul SHORT FILM FACTORY. Cele 30 de orașe care vor găzdui proiecții sunt: Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, București, Buzău, Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Iași, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț, Sibiu, Sighetu Marmației, Suceava, Târgoviste, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vama Veche.

SHORT FILM FACTORY este un eveniment lunar dedicat cinefililor și celor care savurează ocazional cinema-ul. Proiecțiile de scurtmetraj sunt organizate de Short to the Point (International Short Film Festival) – o reţea internatională de distribuţie, difuzare şi promovare a filmelor de scurtmetraj.

În ultimii ani, SHORT FILM FACTORY a reușit să creeze o punte de legătură intre filmmakeri, cinefili si spectatorii ocazionali. Lansat în anul 2009 sub forma unei caravane cinematografice în 28 de orașe din România, STTP a devenit un festival lunar la care se înscriu filme din toate colțurile lumii. Festivalul Short to the Point oferă lunar 13 categorii de premii celor mai bune scurt metraje înscrise, urmând ca acestea să fie proiectate în cadrul evenimentului național Short Film Factory by Short to the Point.

Ilustrațiile posterului sunt realizate de Almatheya Andra – www.behance.net/Almatheya.

Pentru mai multe informații vă invităm să ne vizitați aici:
http://spunepescurt.ro
https://www.facebook.com/shorttothepointfilmfest
https://twitter.com/shorttothepoint
https://www.instagram.com/monthlyshortfilmfest

Programul Short Film Factory Iunie 2017

BUCUREȘTI
Marți 27 Iunie, ora 20:30
The PUB Universității
Address: Bulevardul Regina Elisabeta 9, București
Phone: 0728 843 782

IAȘI
Joi 29 Iunie, ora 18:00
Sala Galeriile de Artă
Tătărași Athenaeum, Cultural institution
Address: Strada Ion Creangă 14, Iași 700321
Phone: 0232 261 846

TÂRGU MUREȘ
Marți 27 Iunie, ora 21:00
J’ai Bistrot
Address: Piața Mărășești 6, Târgu Mureș 540327
Phone: 0372 989 296

ARAD
Joi, 29 Iunie, ora 22:00
Club Nerv
Address: Praporgescu,F.N.,(Complex Perla), 2900 Arad, Romania
Phone: 0756 045 454

TIMIȘOARA
Miercur,i 28 Iunie, ora 21:00
Manufactura
Address: Splaiul Tudor Vladimirescu 9, Timișoara
Phone: 0732 948 001

ALBA IULIA
Duminică, 25 Iunie, ora 20:00
Taverna by Rockultura
Address: Bulevardul Ferdinand I 64, Alba Iulia
Phone: 0785 154 980

SUCEAVA
Marți, 27 IUNIE ORA 19:30
Pub la Fierarie
Address: Strada Mărășești 27, Suceava 720181
Phone: 0771 262 251

TULCEA
Marți, 27 Iunie, ora 20:00
Old Times Pub
Address: Frasinului, vis-a-vis de Piata E3, Tulcea 820187
Phone: 0735 657 657

HUNEDOARA
Vineri, 30 Iunie ora 20:00
Bar Diesel
Address: Strada Gheorghe Lazăr, Hunedoara 331060
Phone: 0735 223 533

SIGHETU-MARMAȚIEI
Duminică, 25 Iunie, ora 19:00
The Coffee Factory
Address: Sighetu Marmației Strada Bogdan Vodă, 435500 Sighet, Maramureș, România
Phone: 0758 454 033

TÂRGOVIȘTE
Joi, 29 Iunie 2017
Moshu Pub
Address: Strada Alexandru Ioan Cuza 29, Târgoviște 130049
Phone: 0722 397 760

BOTOȘANI
Vineri, 23 Iunie, ora 21:00
CHROME BAR
Address: Calea Națională nr. 113 (Carisma), 710221, Botoșani

CRAIOVA
Joi, 29 iunie, ora 21.30
Dream On Pub
Address: Calea Unirii 196, Craiova 200330
Phone: 0351 421 681

VAMA VECHE,
Joi, 29 Iunie, ora 22:00
Papa la Sanyi
Address: Strada Falezei, Vama Veche, Constanța, România 5600
Phone: 0365 424 490

BAIA MARE
Vineri, 30 Iunie, ora 20.30
Podul Viilor 9
Address: str. Podul Viilor 9 , Baia-Mare
Phone: 0362 730 932

PIATRA NEAMȚ
Vineri, 30 Iunie, ora 20:30
Ceainaria Teaz
Address: Strada Petru Rareș 11 A, Piatra Neamț
Phone: 0758 628 913

ORADEA
Joi, 29 Iunie, ora 20:00
Bodega
Address: Strada Arany János 7, Oradea
Phone: 0727 018 712

DEVA
Vineri, 30 Iunie, ora 21.00
John’s Club
Address: Gheorghe Bariţiu, Deva
Phone: 0254 233 511

RÂMNICU VÂLCEA
Luni, 10 Iulie, ora 20.00
Aby Stage Bar
Address: Calea lui Traian, Râmnicu Vâlcea
Phone: 0761 312 655




Seară muzicală israeliană la Sighet [VIDEO]

În această duminică (5 februarie 2017) tumultuoasă meteorologic și politic, două orașe înfrățite, Kiryat Yam și Sighetu-Marmației, au decis să se dedice culturii și au organizat o seară muzicală la Coffee Factory, în centrul orașului Sighetu-Marmației.

n.r. Concertul (cu un repertoriu lărgit) va fi oferit publicului sighetean azi, 6 februarie, de la ora 18.00, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică.

Autor, dr. Sorin Markus




Salut, Fabrica de Cafea!

Coffe1Vis-à-vis de palatul sobru al administrației locale, încălzește atmosfera un robot ce înghite boabele de cafea și transformă aromele într-un brand agreat de tineret (și nu numai!): The Coffee Factory!

Incinta localului este capitonată cu numeroase cărți, lucruri vechi recuperate dintre amintirile bunicilor și multe alte interesante obiecte de design interior cu tentă… tradițională. Sighetenii s-au obișnuit ca, săptămânal, să savureze aici și diverse evenimente culturale.

„Salut, Sighet!” a făcut „o pauză” de cafea și vă spune povestea cam așa:

Salut, Sighet: Cine este Silviu Lică și cum s-a asociat cu… robotul de cafea?
Silviu Lică: Bună ziua și mă bucur că îmi dați posibilitatea să mă prezint: sunt sighetean, am 39 de ani din care ultimii 15 i-am petrecut în domeniul cafelei. Am început ca inginer de espressoare profesionale – un job aproape inexistent în România – și, încet, încet, dar sigur, m-a cucerit complexitatea acestui domeniu care împletește multă muncă, știință, artă, fizică, chimie, electronică, termodinamică, activarea și perfecționarea simțurilor gustativ și olfactiv etc.

The Coffee Factory este un pas firesc în evoluția mea personală, o sinteză de cunoștinte și energii ale colegilor și colaboratorilor mei specialiști sau nu în ale cafelei: marketeri, oameni de vânzări, contabili și responsabili cu logistica, designeri, tehnicieni espresso, furnizori, traineri și, nu în ultimul rând, barmani și ospătari.

Salut, Sighet: Cu ce chei/cifru funcționează robotul de cafea? De unde l-ați convins să se „deplaseze” la Sighet?
Silviu Lică: Rulez în prezent câteva mici afaceri dintre care o firmă de distribuție cafea proaspăt prăjită de noi și localul The Coffee Factory. Tot ceea ce întreprind azi, se bazează pe cunoștințele acumulate în cei 15 ani de activitate în domeniul cafelei. Și, partea amuzantă e că niciodată nu le știi pe toate și îmi place ideea de a descoperi sau îmbunătăți ceva în fiecare zi…

Salut, Sighet: De ce ați decis să reveniți în țară și, mai ales în Sighet, unde ai impresia că nu se-ntâmplă nimic?
Silviu Lică: Cred că cei care am locuit mai mulți ani în Occident suntem datori să facem ceva pentru România…chiar și a trimite turiști străini aici. Dacă locuiești departe, e ceva ce ai facut pentru țara ta. Eu unul mi-am facut un plan mai elaborat. Mi-am propus să vin acasă și, cu cunoștințele dobândite, să contribui cât pot la dezvoltarea culturii cafelei și să răspândesc practicile de business sănătoase. Sighetul e un loc bun pentru a-ți face rodajul…

Salut, Sighet: Să înțelegem că aveți o… afacere socială?!
Silviu Lică: Afacere socială e mult spus, deși cred că orice întreprindere privată trebuie să aibă și un scop social…la urma urmei, dacă nu faci ceva valoros și de folos pentru oameni, nu ar trebui să exiști! În altă ordine de idei, visez tot timpul la cum aș putea returna societății măcar o parte din bunăstarea de care mă bucur și îmi dau seama că orice proprietar de butic sau cafenea, magazin etc își poate permite să ofere o masă caldă, zilnic, unui sărman..

Salut, Sighet: De ce o “Fabrică” vis-à-vis de… Primărie?
Silviu Lică: Îmi place să folosesc uneori denumiri reci și rigide cum ar fi această „fabrică” unde puteți servi o băutură atât de caldă și delicată… Și-apoi, dacă Primăria se învecinează cu o închisoare, de ce nu ar avea și o fabrică peste drum?

Salut, Sighet: Are “sens” afacerea dumneavoastră?
Silviu Lică: Sigur că are. Învăț enorm din ea. Am cunoscut foarte mulți oameni și mi-am făcut o grămadă de prieteni și cunoștințe. Sunt bucuros că v-am cunoscut pe dvs. de exemplu… altfel nu știu dacă ne-am fi intersectat vreodată… deci, am mult de câștigat așa.

Salut, Sighet: Care este segmentul, dintre clienți, care „atinge” cărțile din bibliotecă ?
Silviu Lică: Persoanele care ating cărțile sunt de toate vârstele. Dar, în principal, sunt oameni curioși și care sunt obișnuiti cu cartea: copii, studenți, elevi, intelectuali sau pur și simplu cei împinși de plictiseală.

Salut, Sighet: Din ce se cunoaște, la această oră, este localul cu cea mai mare priză la tineri. Oare de ce?
Silviu Lică: Cred că mulți tineri vin la noi ca să evadeze din tipare… trebuie să recunosc: e un loc mai aparte, în care detaliile noncomformiste le descrețesc frunțile și poate îi atrage și ideea unui local totuși liniștit și fain în plin centrul orașului…

Salut, Sighet: Cum credeți că s-ar putea relansa afacerea dumneavoastră, dacă la un moment dat, ar intra într-o anumită rutină?
Silviu Lică: Dacă aș ști, n-ar mai trebui să lucrez de acum înainte…

Salut, Sighet: Acum, după aproape doi ani de existență a acestei „Fabrici”, vă rugăm să ne spuneți (cu maximă sinceritate!) dacă a meritat investiția?
Silviu Lică: Avem un an și 3 luni de la deschidere, deci e prematur să dau verdicte dar, dacă mă întrebați dacă aș fi în poziția acum să deschid localul, aș răspunde cu DA!

Salut, Sighet: Și pentru potențiali investitori: ce alt fel de afaceri ar putea implementa în Sighet?
Silviu Lică: Cred că orașul nostru suferă de pe urma serviciilor de proastă calitate în general, deci e de lucru enorm pentru cei care doresc să ofere consultanță (pe multe domenii), design (pe multe domenii), service (pe multe domenii), producție, IT, call centre etc.

Salut, Sighet: Vă mulțumim mult și vă dorim succes… de-plin!

 

Oanță Brîndușa
Ion Mariș

sursă foto: Lucian Bogdan (elev)