Apariţia tiparului la Sighet. Controverse.

În nr. 34 din 20 august 1876 al revistei „Vasárnapi Újság” („Ziarul de duminică”), scriitorul sighetean Szépfaludi Örlősi Ferenc publică articolul „Máramarosi képek” („Imagini maramureşene”) în care, comentând de-acum cunoscura gravură reprezentând centrul Sighetului, scrie că clădirea cu un singur etaj  aflată în stânga imaginii ar fi o tipografie.

„A kis nyomdán kivűl, mely a rajzunk sarkán levő emeletes, ugynevezett „Nemesi” vendéglő mellett látható, alig van már földszintes ház Sziget főterén” („Cu excepţia micii tipografii, aflată în colţul desenului, lângă aşa-numitul hotel „Nemesi”, abia dacă mai sunt case fără etaj în centrul Sighetului”).

Amintita clădire aparţinea parohiei romano-catolice şi, din datele pe care le deţinem, în 1806 a fost oferită de către protopopul Simonchicz Incze tipografului Gottlieb Antal pentru a găzdui o tiparniţă. Dacă a fost sau nu prima tipografie din Sighet, este greu de stabilit. S-ar putea foarte bine să fie prima pe care o putem atesta prin documentele tipografului Gottlieb Antal păstrate la Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale (Corespondenţa dintre Gottlieb şi Szighethy, 1805. 40. Fasc. VI).

Gottlieb Antal s-a născut la Sighet în anul 1760, dintr-o familie de mici nobili, tatăl fiind slujbaş al coroanei. După cum reiese din cariera sa şi mărturiile contemporanilor, Gottlieb a fost un tipograf de talent şi bine pregătit, excelent om de afaceri. După o perioadă petrecută la tipografia lui Patzkó Ferenc din Pesta, în anul 1793 cumpără tipografia lui Ambró Ferenc din Vác şi curând ajunge unul dintre cei mai reputaţi tipografi din Regatul Maghiar. Chiar din primul an de activitate (1794) încheie un contract cu administraţia Sighetului în valoare de 5.200 de forinţi, şi se pare că munca i-a fost apreciată, pentru că este rugat să deschidă o filială. Primele demersuri le face în anul 1803 şi, având în vedere că era deja un tipograf recunoscut şi, în acelaşi timp, membru ales în administraţia oraşului Vác, aprobările le primeşte după doar câteva luni, în anul 1804. La 31 august 1804, îi scrie tipografului Szigethy Mihály din Debrecen şi, după ce îl anunţă că a cumpărat tipografia seminarului din Oradea, îi propune ca împreună să achiziţioneze tipografia nefolosită la acea vreme a grofului Károlyi şi să se asocieze la tipografia din Sighet, pentru ca astfel să controleze împreună întreg teritoriul. Szigethy Mihály nu acceptă oferta, el dorind să cumpere sau să se asocieze la tipografia orădeană. Printr-o scrisoare datată 17 septembrie 1804, Gottlieb reînnoieşte propunerea făcută lui Szigethy Mihály, menţionând că administraţiile şi episcopiile greco-catolice din Maramureş, Bereg şi Ugocsa urgentează deschiderea unei tipografii la Sighet, fapt pentru care s-au adresat Consiliului Locumteneţial, argumentând alegerea în privinţa tipografului prin faptul că tatăl lui Gottlieb a fost timp de mai mulţi ani în slujba coroanei şi în zonă nu se află nicio altă tipografie. Ulterior, din lipsa resurselor financiare şi, mai ales, a personalului calificat la care se adaugă şi sănătatea precară, Anton Gottlieb amână deschiderea tipografiei la Sighet, lucrările angajate din acest oraş fiind în continuare imprimate la Vác (Országos Levéltár. Budapest. ÍL Tan. 1807. 8. Revis. Libr. No 4.). Până la urmă, la 9 octombrie 1806, trimite preotului protopop romano-catolic Simonchicz Incze din Sighet tiparniţa achiziţionată de la Gutmann János Pál din Oradea, iar după o lună îi trimite şi literele, astfel încât la sfârşitul anului 1806, prima tipografie din Sighet îşi poate începe activitatea. Tipografia lui Gottlieb („Typis Antonii Gottlieb Marmarosiensis”) a funcţionat până în anul 1817 când a vândut-o unui anume Pál József cu 1.500 de forinţi. Ulterior, tipografia ajunge în proprietatea lui Sichermann Dezső, iar în 1872 se uneşte cu „Császári Királyi Könyvnyomda” („Tipografia Imperială Regală”) – înfiinţată în anul  1865 –  şi formează împreună „Máramarosi Könyvnyomda és Kiadói Részvénytársaság” („Tipografia şi editura maramureşeană SA”), fapt relatat de Szilágyi István în „Máramaros vármegye egyetemes leírása” („Descrierea judeţului Maramureş”, Budapest, 1876). De altfel, în aceeaşi lucrare, Szilágyi István scrie că în Sighet existau doar cele două tipografii amintite mai sus.

Nu contestăm datele prezentate în articolul „Precizări despre prima biserică românească şi despre apariţia tiparului la Sighet”, singura concluzie pe care o putem trage este că ar fi timpul să se alcătuiască o echipă de cercetare pentru scrierea unei monografii a Sighetului. Datele publicate aleatoriu, oricât de corecte ar fi, nu fac altceva decât să creeze confuzii.

Autor, Ioan J. Popescu




Precizări despre prima biserică românească şi despre apariţia tiparului la Sighet

Istoria Sighetului este una singură, drept pentru care trebuie făcute câteva precizări:

 

 Gravura Sighetului din 1864. Detaliu pe care apare mica capelă, situată imediat dincoace de clădirea etajată a hanului.

1. Pe locul farmaciei „Manna” din centrul oraşului (P-ţa Libertăţii colţ cu str. A. Mureşanu) s-a ridicat în anul 1772 capela romano-catolică „Bunul Păstor”, pe un teren donat de către episcopul Transilvaniei (originar din Sighet) Sigismund Stoica, capelă ce a devenit apoi nu prima tipografie, ci întâia biserică românească din Sighet. Românii şi ucrainienii din oraş au avut o parohie comună între anii 1723-1871, an când s-au separat, biserica lor fiind cea ucraineană de azi (iniţial de lemn, adusă de la Săcel prin 1746, iar apoi de piatră, sfinţită în anul 1808). Dovezi clare ale amplasamentului capelei sunt hărţile din anii 1783 şi 1836, pe care clădirea este marcată precis. Aceasta apare şi în gravura oraşului din anul 1864 (foto). 

Tit Bud spune: „a fost anume în piaţa Sigetului o capelă romano-catolică, posesiunea episcopatului din Satmare. Vicariul Pavel a recurs la episcopul din Satmare şi acela a conces cum că românii să folosească aceia capelă până ce îşi vor zidi sieşi biserică.” Iar la pagina 11: „Parochia română s-a stradat românilor în 9 Juliu 1871 şi în 1 August 1871 în ziua S. Profet Ilie s-a servit în capela românilor liturgie solemnă” („Însemnări şi date despre înfiinţarea parochiei gr.cat. române din Sigetul Maramureşului”, Gherla, 1905, p. 10-11).

Apoi, în anul 1892, s-a sfinţit biserica nouă de pe str. Dragoş Vodă („biserica lui Popa Man” cum este azi cunoscută) şi românii s-au mutat acolo. Fosta capelă din Piaţă a fost deconsacrată, clădirea fiind lărgită şi etajată şi devenind spaţiu comercial şi de locuit, destinaţie păstrată până azi. De altfel, deasupra faţadei se află un arc în stuc, care reprezintă chiar rama acoperişului capelei „Bunul Păstor”, care a fost înglobată în noua clădire şi nu demolată complet.

Ioan Mihalyi de Apşa spune (în „Diplome maramureşene…”, Sighet, 1900, p. 255) că, din familia nobilă Stoica de Crişăneşti provin episcopul ortodox Iosif Stoica (canonizat apoi sub numele Sf. Iosif Mărturisitorul, n.n.), vicecomitele Ladislau Stoica care s-a bătut cu tătarii în 1717 şi ai cărui fii au fost făcuţi baroni în 1749 şi „episcopul romano-catolic al Transilvaniei, Sigismund Stoica, care a fondat xenodochiul (azilul de bătrâni, n.n.) din Sighet la anul 1761 şi a zidit tot acolo capella romano-catolică dedicată Pastorelui celui Bun” în 1772.

Urbariul satului Glod, tipărit în anul 1774

2. Conform datelor subsemnatului (publicate în „Sighetul Marmaţiei. Ghid cultural-turistic”, ed. Echim, Sighet, 2007 şi în „Sighetul Maramureşului. Patrimoniu şi turism”, ed. Valea Verde, Sighet, 2012), tiparul este atestat la Sighet încă în secolul al XVIII-lea.

Astfel, o menţiune a tiparului o avem din luna iulie a anului 1774, de când datează urbariile în limba română cu caractere chirilice (imagine) ale lui Ion Dunca din Glod şi Ion Plohod din Dragomireşti, „tipărite aproape sigur într-o tipografie din Sighetu Marmaţiei” (cf. celui care le-a aflat în arhive: Ion. M. Bota, în „Contribuţii la istoria învăţământului românesc în nord-vestul Transilvaniei”, din „Marmaţia”, IV, Baia Mare, 1978, p. 100).

În arhivele comitatului se păstrează privilegiile tipografilor din anii 1788-1792 stabilite de congregaţia Maramureşului, de aici rezultând cert că în acea vreme aici exista cel puţin o tipografie! (Joódy Pál, „Scurtă prezentare a arhivei fostului judeţ Maramureş”, în „Revista arhivelor”, nr. 2, Bucureşti, 1958, p. 265-271).

Mai ştim că Virág György Jáczint a tipărit în 1786 la Sighet („Szigeten Máramarosbann”) lucrarea „Pásztor ének Tokody György urnak, n. Bihar vármegye második v. ispányjának mikor a n.-váradi megyébenn az oskolák második igazgatójává tétettnék”. În 1799, într-o tipografie sigheteană al cărui nume nu-l cunoaştem, se tipăreşte „Oda in sepultura spectabolis…Stephanis Pogány de Cséb scripta in gymnasio Scholarum Piarum Szigethi”, iar în 1805 (şi nu în 1806), Anton Gottlieb („Typ. Gottlieb”) tipăreşte în oraş („Szigethi in Hungarorum Marmatia”) o primă cărticică, „Oratio de rebus, ad incrementum humanorum morum, et studiorum in Regio Scholarum Piarum Gymnasio Szigethiensi per decursum anni scholastici 1804. praeclare, et utiliter gestis, quam … publice dixit Innocentius Simonchicz”.

În loc de concluzii, în încercarea de a stabili adevărul istoric, susţinem că:

1. Farmacia „Manna” de azi se află pe amplasamentul capelei „Bunul Păstor”, ridicată în anul 1772, acolo unde a funcţionat – între anii 1871-1892- prima biserică românească din Sighet, lucru care ar merita marcat printr-o placă memorială.
2. 
Tiparul la Sighet nu a apărut în 1806, ci în secolul XVIII, nu ştim sigur când anume  (arhivele maramureşene deţin „vagoane” de documente care aşteaptă să fie cercetate).

Credem că dovezile de mai sus sunt suficiente pentru a contesta afirmaţiile recent apărute în presă, conform cărora, în decembrie 2016 s-ar fi aniversat 210 ani de la deschiderea primei tipografii din Sighet (în 1806), tiparniţă ce s-ar fi aflat pe locul farmaciei „Manna” de azi.

Sigur, este posibil ca tipografia lui Gottlieb să se fi aflat pe aceeaşi parcelă de  teren donată bisericii catolice de către episcopul Sigismund Stoica şi care se întindea paralel cu strada A. Mureşanu, cuprinzând capela amintită, azilul de bătrâni, hanul „Kiss Pipa” şi alte clădiri. Dar, tipografia n-a putut fi instalată pe locul farmaciei „Manna”, deoarece acolo se afla deja capela „Bunul Păstor”.
   

Autor, Teofil Ivanciuc

Sursă articol: AICI