Abdullah, blândul Domnului (Decembrie 2015 – Jurnal de tabără) – autor, T. Müller

Abdullah, blândul Domnului
(Decembrie 2015 – Jurnal de tabără)

Abdullah stă rezemat de peretele de lângă birou și așteaptă să vin. El zâmbește mai mereu și ochii lui mari și căprui mă privesc naiv și inocent – ca un prunc născut azi.

Abdullah poartă o cămașă în carouri, impecabil călcată, are față bronzată și vocea timidă. E un om lat în spate, cu mișcări încete, dar sigure. Mâinile și le ține împreunate sau pe lângă corp. Abdullah e un munte de liniște.

El repetă întrebările în germană, întrebările învățate pe de rost, dacă îi răspund, nu înțelege.

Colegii de cameră spun că el gătește mereu și face curat, că îi îndeamnă cu vocea mică la rugăciune de cinci ori pe zi. M-am încruntat un pic, apoi m-am descruntat și am râs. “Știii, sosial, el vrea să ne rugăm pentru Merkel și pentru Europa, și pentru tine, sosial”.

Sosial sunt eu, “derivată” din munca mea de asistent social, Sozialarbeiterin. Am “derivat” și plutesc așa, în deriva asta de muncă împreună cu exact o sută de alți plutitori care au scăpat.

“Sosial! Sosial!” Abdullah mă întreabă șoptit: “A venit poșta azi, sosial?” … a venit, însă nu pentru tine, mâine, poate, vielleicht vielleicht vielleicht.

El așteaptă rezultatul cererii lui de azil. Un plic mare, butucănos și galben, plicul atotputernic și singur hotărâtor, plicul monstruos al birocrației germane, plicul care e mai lat și mai adânc decât Marea Mediterană. Ar trebui să am o fanfară sau cel puțin un toboșar la mine în birou ca să acompanieze deschiderea plicului. Ratatatatatatataaaa până cuțitul de hârtie taie plicul, rtrrtrtrtrtrtttrttttttttrrrrrrr până scot încet scrisoarea și, în funcție de ce scrie acolo: un an, trei ani, deloc, marș înapoi, să trâmbițeze victorios oda bucuriei sau să scârțâie marșul funebru. Ar trebui să am cel puțin zece femei îmbrăcate în negru care să țipe și să urle bocete atunci când scrie: NEIN.

Ah was. Nu se întâmplă nimica din toate astea, plicul e la fel de anost ca orice plic, pe fața celui care primește vestea tremură carnea și, indiferent de ceea ce scrie în plic, reacția este timidă și ștearsă, autistă de-a dreptul.

Abdullah pare a avea capul greu, cuvintele nemțești nu îi intră în urechi și nu îi ies pe gură neam.

El numai zâmbește și mă disperă cu răbdarea lui de bou. “Sosial, Post?”“Nu, Abdullah, azi nu. Poate mâine”.

Ce vrei tu, măi Abdu, în Europa asta? m-am surprins gândind neprofesional și la subiect, ce vrei tu să faci aici, tu erai un zugrav acolo, la tine acasă, trăgeai pereții caselor din Idlib cu var roz, albastru și lila, cu rolă cu modele cu flori, cu dungi perfect întinse cu auriu, cu caligrafii întortocheate din Coran… am văzut pozele din telefonul său mobil, Abdu îmi arată mândru ce știe el să facă și eu ma gândeam oh, măi săracule de tine, dacă ai vedea tu casele sterile nemțești, cu pereții alb imaculat… nu e loc de îndoială omenească în camerele nemțești, Abdu, ce te faci ?

Într-o zi a venit și pentru el poșta. Trei ani! Cu trâmbițe și surle! Cu muzică ienicerească! corul de babe din capul meu țipa oda bucuriei pe zece voci și Abdullah doar și-a trecut mâna peste față ca și cum ar îndepărta o pânză de păianjen.

S-a îndreptat de spate și a respirat adânc, și-a îndreptat palmele mâinilor așezate pe genunchi către cer și a scos un răspicat DANKE SOSIAL și hamdulillah și inshallah și shukran și gata. Cine primește azil pe trei ani are dreptul să își aducă familia. Abdullah are o soție și două fetițe care așteaptă în Turcia de un an de zile.

Abdullah cel tâmp zâmbitor s-a evaporat instant de pe scaunul din biroul meu și, in locul lui, precum un gin, a luat loc Domnul Abdullah, meșterul zugrav din Idlib de lângă Aleppo, soțul Labibei cea inteligentă și tatăl Nourei și al lui Bara’a.

Idlib, Siria

Oraș aflat la 20 de km de granița cu Turcia și la 45 de km de Aleppo, în vestul Siriei. Populația mixtă, religii mixte, economie înfloritoare înainte de război, oamenii erau înstăriți, acum orașul este una cu pământul. Idlib este ocupat când de forțele lui Assad, când de forțele Al Nusra. Mai nou bombardează și rușii. Atacurile chimice din ultimul timp nu sunt recunoscute de nimeni. IS au trecut și ei pe acolo. În Idlib are mult de suferit populația civilă în urma atacurilor cu bombe tip butoi. În urma atacurilor chimice au murit foarte mulți copii.

Notă în Ianuarie 2017

Abdulah locuiește acum și el cu mica lui familie într-o casă normală. El vorbește adânc și răspicat, își alege atent cuvintele, le înșiră ca pe perle prețioase – pentru că aceste cuvinte nou-nouțe sunt tot ceea ce el are mai de valoare în țara asta nouă. Șiraguri de perle – cuvinte noi și vechi, capul lui Abdu nu mai este greu și cuvintele intră și ies rând pe rând, ordonat și corect. El este acum zugrav și învață totul despre nuanțele de alb din casele nemților.

Abdullah însă visează în fiecare noapte că trage cu var roz, albastru și lila pereții din Idlib, că stinge varul în găleți mari și argintii și că flori nemaivăzute înfloresc pe zidurile orașului Idlib de lângă Aleppo.

T. Müller (Germania)




Aurelia Vișovan și Can Ҫakmur promit o seară magică!

Recitalul internațional care va avea loc vineri, 24 martie, de la ora 19.00 la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică Sighetu – Marmației, va aduce pe scenă doi tineri pianiști europeni, talentați și multipremiați. Pentru a vă stârni interesul pentru acest spectacol de excepție care, în mod sigur, va epuiza biletele puse în vânzare, vă prezentăm biografiile celor doi artiști: Aurelia Vișovan (Sighet, România) și Can Ҫakmur (Turcia).

Aurelia Vișovan s-a născut la Sighetu – Marmației și a început studiul pianului la vârsta de 5 ani sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Și-a continuat studiile la Cluj la clasele profesoarelor Gerda Türk și Adriana Bera, iar în 2017 a absolvit cu nota maximă Universitatea de Muzică din Viena, unde a studiat pian cu profesorul Martin Hughes și clavecin cu profesorul Gordon Murray. Câștigătoare a peste 20 de premii I naționale și internaționale, Aurelia Vișovan a cântat alături de numeroase orchestre din țară și străinătate sub bagheta unor dirijori precum: Mihail Agafița, Horia Andreescu, Cristian Brâncuși, Gheorghe Victor Dumănescu, Wolfgang Hentrich sau Cristian Mandeal. În 2013 pianista și – a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând concertul nr. 2 de P.I. Ceaikovski alături de Das Sinfonie Orchester din Berlin, condusă de Stanley Dodds. Activitatea concertistică a pianistei se întinde din România până în țări precum: Germania, Austria, Italia, Franța, Spania, Portugalia sau Japonia. Printre cele mai recente premii se numără Premiul I la Concursul “Santa Cecilia” din Porto, Premiul I la Concursul “Ciudad de Huesca” din Spania, Premiul III și Premiul Special “Muzică Contemporană” la Concursul “Jean Francaix” de la Paris și Premiul II la Concursul Internațional de Clavecin „Paola Bernardi” de la Bologna.

Aurelia Vișovan este foarte activă în domeniul muzicii de cameră, înregistrând recent, împreună cu Vera Karner și Dominik Wagner un CD pentru firma Berlin Classics, iar în calitate de clavecinistă colaborează regulat cu ansamblul baroc „Orchester 1756” la Viena.

CD-ul de debut al Aureliei Vișovan va fi lansat în 2017 și va conține patru lucrări interpretate pe patru instrumente diferite (trei piane istorice și un pian modern).

Can Ҫakmur s-a născut la Ankara în 1997. Primele sale impulsuri muzicale le-a primit de la pianiștii Emre Sen, Marcella Crudeli și Jun Kanno, iar din 2010 a participat la diverse cursuri de măiestrie unde a lucrat, printre alții, cu artiști precum Ewa Kupiec, Arie Vardi sau Alan Weiss. În prezent își urmează studiile la Hochschule für Musik Franz Liszt din Weimar, la clasa profesorului Grigory Gruzman, studiind în paralel cu Diane Andersen în Belgia. În 2012 a câștigat premiul I la cel de-al XXII-lea Concurs Internațional de la Roma și din același an începe să ia parte la festivaluri internaționale de muzică precum Antaliya Piano Festival, Bodrum D – Marin International Music Festival sau Notti Romana al Teatro di Marcello. Can Ҫakmur a fost acceptat în 2013 în proiectul „G&S Pekinel Young Musicians on the World Stages” și a câștigat în același an premiul EMCY și bursa pentru Academia PIANALE Junior. În 2014 este selectat ca „Tânăr muzician al Anului” în cadrul „Donizetti Classical Music Prizes”, în Turcia și a câștigat premiul III și Premiul Special Bartók la Concursul pentru tineri pianiști „F. Liszt” de la Weimar. Tot în 2014 a fost invitat să cânte în concertul de deschidere a sezonului Orchestrei de Stat din Eskisehir, Turcia, iar în 2015 a inaugurat cea de-a 43-a ediție a Istanbul Music Festival. În sezonul 2015-2016, Can Ҫakmur a cântat în săli precum Eindhoven Muziekgebouw, Albert Long Hall Istanbul sau CRR Hall Istanbul.

În calitate de bursier al proiectului „Young Musicians on the World Stages”, Can Ҫakmur este sprijinit de TUPRAS (Turkiye Petrol Rafinerileri A.S.).

Echipa „Salut, Sighet!”

sursă foto: facebook