Kiwanis Maramureș l-a ajutat pe Moș Nicolae să ajungă și la copiii din Uloha, Poienile de sub Munte

Kiwanis Maramureș a încercat şi anul acesta să-l ajute pe Moş Nicolae să ajungă, puţin mai devreme, la copiii din Uloha, un cătun din Poienile de sub Munte.
Şi credeţi-ne, copiii aceştia merită cu prisosinţă să primească daruri! Dacă ne uităm la condiţiile pe care le au (drumuri de acces, asistenţă medicală, săli de clasă etc) se pare că Statul îi ignoră total şi deliberat. Din fericire, există câteva cadre didactice dedicate meseriei de dascăl şi părinţi care se zbat să le ofere o şansă în viaţă.
Întâlnirea cu copilaşii din Uloha a fost plină de emoţii. Sperăm că le-am adus puţină bucurie. Nişte copii minunaţi! (Kiwanis Maramureș)


