Graffiti: artă sau vandalism? (autor, Sebastiana Joicaliuc)

Sebastiana Joicaliuc

Metrouri pictate, poduri marcate, pereți acoperiți cu picturi – graffiti-ul se ivește îndrăzneț prin orașele noastre. Se pare că nimic nu e nou. Graffiti-ul există de mii de ani și de-a lungul timpului a ridicat aceleași întrebări pe care ni le punem și azi: e artă sau vandalism? E mai vechi decât trenurile, mai vechi decât hip-hop-ul, mai vechi decât sprayurile cu vopsea – deoarece atâta timp cât au existat pereți, oamenii au scris pe ei.

În secolul I î.Hr. romanii desenau în mod regulat pe pereții cetăților, în timp ce peste ocean mayașii desenau prolific suprafețele publice. Nu a fost din totdeauna un act considerat subversiv. În Pompei, de exemplu, cetățenii marcau zidurile cu tot felul de formule și vrăji, poezii despre iubiri neîmpărtășite, sloganuri politice și chiar mesaje care încurajau gladiatorii preferați.

Între timp, câțiva oameni, printre care și filozoful grec Plutarh s-au retras, catalogând graffiti-ul ridicol și lipsit de sens – dar abia în secolul V a fost sădit conceptul modern de vandalism, când graffiti-ul a început tot mai mult să fie asociat cu rebeliunea deliberată și instigarea la acte de violență, fiind catalogat de la sine ca vandalism. Acesta este și motivul pentru care în ziua de azi, cei mai mulți artiști stradali rămân underground.

Ideea de spațiu și proprietate e centrală în istoria graffitiul-ui, căci evoluția sa a mers mână în mână cu scene contra-culturale. Așa cum aceste mișcări au vociferat împotriva sistemului, așa și artiștii stradali au provocat și întins limitele proprietății publice, însușindu-și metrourile și panourile publicitare.

Odată cu amplificarea mișcărilor anticulturale și creșterea numărului de fani și adepți, graffitiul își face loc în muzeele de artă contemporane – acesta devine mainstream, dar oare acest lucru îl va ajuta să devină mai ușor acceptat de către societate?

Situația în România

Pentru autorităţi, graffiti-ul are o singură definiţie: „Înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe faţadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice şi de arhitectură sau pe orice alt tip de construcţii a inscripţiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, sprayuri şi alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză”.

Aceasă „artă” modernă este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei prin Legea nr. 554/2003.

În plus, legea dispune că persoanele care au fost sancţionate au şi obligaţia de a suporta cheltuielile pentru refacerea aspectului estetic al bunului în cauză, sumă care trebuie plătită în termen de cinci zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

Graffiti-ul, „artă pentru artă”

Graffiti începe ca formă cunoscută în America, în anii ’70. De fapt, e o formă mult mai veche de artă, pe care o putem compara oarecum cu arta parietală, stradală sau cu arta rupestră. Revenind la America anilor ’70, era considerată un fel de artă underground, dublată de apariția hip-hopului în muzică, consolidată ulterior de manifestul pop-art. Din punctul meu de vedere, graffiti-ul este ”artă pentru artă” începută în Impresionism, nicidecum nu o consider vandalism, ci o formă de exprimare liberă în spațiu neconvențional. În perioada ’85-’90, în America se încearcă introducerea graffiti-ului în galerii, transpunând opere din grafittii pe suporturi convenționale, însă, manifestul nu reușește. În România, graffiti apare după ’89. La noi în țară, unul dintre cei mai cunoscuți grafferi timișoreni, care duce și în galerii arta graffiti-ului, este Flavius Roua. De altfel, Timișoara, în anul 2000 încearcă să aloce spații concrete în oraș pentru graffiti sau artă urbană. (prof. Ioan Muntean, directorul Școlii de Muzică și Arte Plastice, Sighet)

„În public și pentru public”

Din punctul meu de vedere, putem analiza graffiti-ul din mai multe perspective. Pentru că se încadrează în cultura suburbană, poate fi considerat o formă de manifest stradal, pentru că, cel care îl realizează, autorul său, îl face în public și pentru public. Este, din acest punct de vedere, o formă de revoltă. ”Artistul” vrea să fie auzit.

Apoi, putem spune despre graffiti că este o formă de artă (street-art), pentru că, nu de puține ori, îl întâlnim în locuri accesibile, special amenajate, unde e permis graffiti-ul. De altfel, se și vorbește de graffiti ca fiind un stil în artă. Însă, în momentul în care îl regăsim pe clădirile istorice, în zonele istorice, care reprezintă cultura unei comunități, e, deja, vandalism.

Este foarte important, atunci când privim/analizăm un graffiti, să identificăm artistul, ce face? (desenul în sine), cu ce scop? Mesajul și emoția pe care le transmite sunt, de asemenea, foarte importante. De ce spun asta? Pentru că, dacă analizăm puțin diacronia fenomenului, putem afirma că și arta paleolitică, pictura rupestră, desenele și scrijeliturile pe care le regăsim în peșteri ca Altamira, sunt primele forme, primele exprimări ale graffiti-ului, realizate în culori naturale și reprezentând scene din viața de zi cu zi a comunității paleolitice. Ei, din această perspectivă trebuie privit și graffiti-ul de azi. (Adrian Pricop, profesor de desen)

„Graffiti-ul este o exprimare în formă pură a străzii”

Graffiti-ul este o exprimare în formă „pură” a străzii. Face parte din arta străzii deși, altădată considerată o artă vulgară, a neadaptaților, în societate, azi, conform noilor abordări, intră la categoria artei moderne. Este, indiscutabil, un mod de exprimare a unei generații de artiști neconvenționali (acolo unde vorbim de artiști în adevăratul sens al cuvântului), dar, fiind în același timp și un strigăt de revoltă pentru unele categorii sociale situate la marginea ”urbanului”. Fără discuție, în secolul nostru în care social-media a cucerit spațiul virtual cu repercusiuni instant în spațiul real, modul de expansiune și potențialul larg de utilizare a spațiului public, conduce la o prezență familiară a oricărei forme de prezentare vizuală, ușor de recepționat de către un număr larg de admiratori sau amatori. (Ion Mariș, curator expoziții Sighet)

Așadar, arta străzii are și subtile, sau mai puțin subtile conotații primitive care pot fi înțelese ușor sau descifrate în mod convenabil de către admiratorii ocazionali.

Sebastiana JOICALIUC
studentă Jurnalism, UBB, Cluj




Pe unde ne-am putea „pierde” timpul în 2017 (autor, Sebastiana Joicaliuc)

Sebastiana JoicaliucAșadar a mai trecut un an și 2017 a început în forță, așa cum se cuvine, cu…mult timp liber. Însă, dacă ești student sau cel puțin elev, știi prea bine că timpul liber nu există, ci se face. Pentru că, din proprie experiență, sunt bună la rezolvat o singură problemă de matematică ce sună cam așa: „Atunci când ai de citit (5 cărți+10 eseuri) și ai de făcut (3 proiecte (powerpoint+word) + studii de caz) +( fișe biografice + subiecte de bac + ore în particular) x (multe/foarte multe) dureri de cap = La ce serial ar trebui să mă uit?”

Fie că ești un consumator înrăit de seriale, meciuri de FIFA sau îți faci veacul în baruri postând pe facebook despre cât de bine îți merge, am pregătit aici câteva locuri în care, cu siguranță ai prefera să îți „pierzi” timpul în loc să îți faci tema la mate sau să stai pe capul alor tăi toată vacanța de vară.

1. Pe primul loc e festivalul meu de suflet, Electric Castle.

Electric Castle se va desfăşura în 2017 în perioada 12-16 iulie la Castelul Banfy din Bonțida, un sat anonim până nu demult de lângă Cluj, festival care s-a lăudat de-a lungul vremii cu artiști uriași precum: Die Antwoord, Skrillex, The Prodigy și, pentru acest an, se-anunță Alt J, în principiu ai cam toate genurile de muzică laolaltă. Săracii oameni, organizatorii, tot schimbă data sperând ca măcar anul ăsta să nu lovească potopul. Pe lângă peisajul superb de care ești înconjurat, castelul, care găzduiește acum labirinturi cu fum în care îți pierzi capul și săli de jocuri, cu tot cu potop, noroi, ploaie şi frig, mi-a oferit una dintre cele mai frumoase experiențe pe care ar trebui să o simți pe pielea ta măcar o dată în viață. Aici am văzut că nu contează în ce condiții trăiești timp de 4 zile, atâta timp cât ești cu oamenii care trebuie, ascultând și bucurându-te de muzică bună și o anume atmosferă pentru care ai venit până la urmă. O să întâlnești tot felul de persoane, de la ăla care e îmbrăcat ca în club, deși ești în plin câmp, și plânge când a venit ploaia, până la ăla care stă la o singură scenă 24/24 ca să își alinieze chakrele, dar nici unul dintre ei nu o să vină la tine să te înjunghie cu o furculiță de plastic sau să îți vomite pe spate în timp ce îți legi șireturile, ci, maxim, o să se țină de tine jumate de drum să se plangă că “frateeee, ăia de la magazin nu aveau bere cu aromă de varză, în ce lume trăim?”.

În concluzie, un big thumps up, du-te că-i fain!

2. O să vă vorbesc acum puțin despre un festival la care am fost doar anul trecut, însă funcționează de ceva timp, căpătând și el proporții.

Mioritmic se desfășoară în perioada 7-9 octombrie pe Aleea Muzeului Etnografic în Cluj, adică foarte aproape de pădurea Hoia Baciu. Se autocaracterizează drept “Un festival de muzică electronică de avant-gardă, găzduind o selecție inovativă de artiști”. Spre deosebire de alte festivaluri de muzică din România, acesta se pare că găzduiește un teren foarte fertil pentru muzica electronică underground, promovând DJ cunoscuți în mare parte doar de fanii înrăiți, dar nu numai, ai acestui gen de muzică, cum ar fi: Rhadoo, Raresh, PetreInspirescu. Mioritmic încearcă și reușește să păstreze vie tradiția și să mențină publicul român pasionat, orientat spre talentele locale. Acesta este organizat de Club Midi, primul loc din Transilvania destinat exclusiv acestui gen muzical. Cât despre oameni, oricât de frumoși ar fi și ei, nu prea o să apuci să îi vezi pentru că o să dansezi cu ochii închiși toată noaptea, crede-mă. Cred că e locul perfect unde ai putea să mergi și singur, asta dacă nu prea îți mai suporți prietenii, căci fiecare își vede de viața și vibeurile proprii acolo.

Așa că, încă un big thumbs up pentru voi, ăștia, amatori de experiențe complete și lumini care îți dau ochii peste cap. Du-te și aici că-i fain!

3. Al treilea festival este unul de hipioteală maximă, dacă cele doua de mai sus nu au fost de-ajuns. Aș vrea să îl laud, însă nu pot să o fac din proprie experiență, pot să spun doar că laudele aduse acestui loc m-au făcut să vreau să pot să mă teleportez la vară. Am intrat pe pagina oficială a site-ului unde am găsit o descriere care mi-a gâdilat simțurile: “Dacă îți place să simți iarba umedă sub picioare, să respiri aerul proaspăt al pădurii și să dansezi sub cerul înstelat, tot ce mai ai nevoie este un vibe minunat care să îți facă experiența complementară”.
Waha s-a desfășurat anul trecut în perioada 21-25 iulie și e, și el, un festival underground, fapt pentru care prietenul meu s-a supărat că scriu despre el, asta doar ca să nu apară acolo oameni care nu au de-a face cu atmosfera locului, și-l înțeleg perfect, însă, mi-a spus, totuși, ce l-a făcut să se reîntoarcă acolo în fiecare an: ”Cel mai mult mi-au plăcut oamenii, sunt oameni foarte faini şi vin din diverse colțuri ale lumii, în Transilvania. Totul se petrece în mijlocul naturii, nici măcar semnal la telefon n-ai, fiind la câțiva kilometri de civilizație. Ai acolo tot ce îți trebuie, inclusiv mâncare bună făcută pe loc. Am văzut de la muzica electronică, la live acturi, cinema în aer liber, chilling și healing area și chiar o zonă destinată exclusiv copiilor.”

În concluzie, du-te la Waha, dar nu merge aici doar ca să-ți pierzi timpul, aici du-te ca să-l simți. Ah! Și nu le strica vibeul oamenilor dacă afli doar în momentul în care ai ajuns în poienița fermecată că Bear Grylls-ul tău interior nu poate suporta 5 zile fără telefon! Dacă e așa, ia-te și du-te la Untold!

Și, ca să rămânem în același ton, am să-i mai citez pe cei de la Waha încă o dată:
“Noi dansăm pentru pace, iubire și fericire, dar, cel mai important, noi dansăm pentru că putem!” So, dance first, think later. It’s the natural order.

Autor, Sebastiana Joicaliuc

(elevă, clasa a XII-a E, C. N. „Dragoș Vodă”)

sursă foto: http:// electriccastle.ro