Aniversarea Unirii Principatelor Române în condiții de pandemie

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș vineri, 22 ianuarie 2021, începând cu ora 12:00, în cadrul unui webinar desfășurat pe platforma educațională G-Suite for Education.

Moderatorul întâlnirii a fost prof. Marius Voinaghi, inspector școlar pentru istorie.
Cuvântul de deschidere, din partea ISJ Maramureș, a fost rostit de către inspectorul școlar general adjunct, prof. Muntean Ioan.

Au participat 40 de elevi și 11 profesori coordonatori de la: Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, Școala Gimnazială „Victor Babeș” Baia Mare, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare, Școala Gimnazială ,,Simion Bărnuțiu” Baia Mare, Școala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” Sighetu Marmației, Școala Gimnazială Nr. 9 Borșa, Școala Gimnazială Nr. 7 Vișeul de Sus, Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini.

Tematica intervențiilor a cuprins: prezentări Power Point, scenete online, filme istorice, o șezătoare online, cântece și poezii patriotice.

Sursă foto & text, ISJ Maramureș




Mica Unire -158 de ani de la Unirea Principatelor Române

Afis UnireCentrul Cultural Sighet și Muzeul Maramureșean organizează miercuri, 25 ianuarie, o serie de evenimente dedicate împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române: de la ora 11.00 la Liceul Tehnologic Forestier, iar de la ora 12.00 la Liceul Tehnologic Marmația.

Vor avea loc expuneri : „Unitate şi continuitate în istoria românilor” (prezintă: prof. Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureşan); „Hora Unirii – scurt istoric” (prezintă: prof.dr. Dorel Todea); recital folk (prof. Cheorghe Şteţca).