Ne-am obişnuit să vedem tragedii aproape de noi. Ne uităm la ştiri şi construcţii bombardate cu oameni înăuntru, oameni mitraliaţi care „invită″ invadatorii să plece acasă, sau cine mai ştie câte orori comise de Rusia care e hotărâtă să salveze (?) Ucraina, ne oripilează şi ne vor face în continuare dereglări spaţio-temporale…

Până pe la sfârşit de februarie din anul 2022, credeam că suntem în Europa, în secolul XXI, că ne înţelegem din vorbe, nu din dat cu măciuca în capul celui care nu vrea ca noi. Sau nu vrea să fie cu noi, lângă noi, apărat de noi, manipulat de noi, exploatat de noi, terorizat de noi.

Acum suntem în faza că încercăm să înţelegem. Vrem să găsim explicaţii pentru ceva inexplicabil. Ne uităm într-o parte (în sens figurat), şi vedem acolo Rusia şi guvernarea sa autocrată. E clar că acea guvernare are un stăpân absolut… Ne uităm în altă parte (în acelaşi sens figurat) şi vedem acolo Ucraina, o ţară de două ori mai mare decât România ca populaţie. La suprafaţă e mai greu de făcut calculul, pentru că au mai apărut nişte republici autonome recunoscute doar de ele însele şi de Rusia.

Populaţia Ucrainei e absolut admirabilă! Vedem la ucraineni eroismul la superlativ. Vedem dorinţa unor oameni de a fi lăsaţi în pace, pentru că nimeni n-are dreptul să le arate calea pe care trebuie s-o urmeze.

Ucrainenii vor în UE şi în NATO. S-au pregătit pentru asta, au visat la asta. Sunt foarte buni vorbitori de engleză. Au făcut manifestaţii pentru integrarea europeană. S-au luptat pentru ea. Ei vor să intre în NATO pentru că s-au săturat de ruşi şi de „fericirea″ pe care vor să le-o aducă. Stalin i-a înfometat pe ucraineni. Putin îi omoară acum indiferent că au poate 100 de ani sau sunt încă bebeluşi.

De se-ntâmplă ce se-ntâmplă? E întrebarea pe care ne-o punem cel mai mult în ultima lună, văzând ura ajunsă la paroxism şi neînfricarea, determinarea de a nu ceda, demne de a fi trecute în cărţile de istorie ale omenirii, în contrapoderea urii animalice.

Desigur că dacă ţinem cu tot dinadinsul ca răul să ia o formă concretă, toţi ochii şi toţi indecşii sunt îndreptaţi spre preşedintele rus. Ucrainenii, în momentele de euforie că încă un tanc a fost distrus sau o zburătoare mecanică a fost doborâtă, folosesc, probabil, un obicei din Evul Mediu (de care prin comportamentul agresorului nu suntem departe) şi arată ştiu ei spre cine degetul arcaşului.

Filosoful Gabriel Liiceanu, într-un articol („Putin nu este nebun”) spune că şeful suprem al Rusiei este aşa cum îl vedem azi pentru că este un produs al KGB, sau FSB-cum se numeşte azi, în dorinţa de a „o tăia″ cu trecutul. „…conspirația mondială, dușmanul la pândă, amenințarea continuă (complexul „citadelei asediate”), vigilența, cruzimea care trebuie să nu cunoască limite, obsesia puterii care trebuie să fie afirmată continuu de vreme ce totul se rezumă la raportul de forțe, afirmarea planetară a măreței Rusiei ca țel final. Toate acestea sunt conceptele prin care Putin înțelege, interpretează și vrea să modeleze la ora actuală lumea și care fac imposibil orice dialog cu el și orice negociere″.

Ziaristul Ion Cristoiu scrie pe blogul său articolul „Măreaţa tradiţie a măcelăririi″, din care reproduc aici fragmentul: „Tătucul se proclamă peste tot dușman al Europei. În secret însă, ambițiile sale vizează ajungerea din urmă a Occidentului, intrarea în veac a Rusiei, aducerea la zi. Ca și înaintașul său întru prigonirea propriului popor, găsește de cuviință că procesul implică sacrificarea [a] milioane de ruși. […] toți cei ce se cred veniți pe pămînt cu o misiune sfîntă, toți cei ce sunt convinși de providențialitatea lor nutresc, în taină, un profund dispreț față de propriul popor. Socotindu-l incapabil să se ridice pînă la înălțimea viziunii lor, ei îl sacrifică fără milă. Măcelărirea e doar unul din momentele acestei nebunii″.

Nu stă în firea omului doar să se întrebe de ce se întâmplă războiul ruso-ucrainean fără a judeca problema pe toate părţile. Filosoful Andrei Marga vede o altă faţă a problemei, peste care noi, oripilaţi de imaginile transmise la ştiri, am trecut mai uşor. Citez din articolul „România în contextul crizei Ucrainei″ scris de filosoful clujean: „…înțelegerile Gorbaciov-Reagan, Gorbaciov-Bush, Gorbaciov-Kohl și-au asumat două decizii de reorganizare a Europei la începutul anilor 1990: Rusia se retrage din centrul continentului, unde rămăsese de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, și, așa cum declara atunci secretarul de stat James Backer, „NATO nu se extinde cu nici un centimetru”. Toți cei implicați în decizii (secretarul de stat adjunct, consilierul de securitate american, cancelarul și ministrul de externe german, liderii francezi și mulți alții) au exprimat această poziție. Președintele Bill Clinton a precizat mai târziu că niciun soldat și nicio armă nu vor fi amplasate în țările ce intră în alianță″.

NATO nu şi-a respectat promisiunea. Rusia a fost „trasă pe sfoară″, „dusă cu zăhărelul″ sau oricum altcumva vrem să spunem, ideea rămânând aceeaşi.

Pe 29 ianuarie 2022 (ce bine ne era atunci!…), pe www.mediafax.ro a apărut articolul: Comentariu Lelia Munteanu: „La ce vă trebuie NATO? ″. O discuţie între fostul preşedinte al Israelului, Shimon Peres şi cel al Rusiei războinice ne poate aduce mai aproape răspunsul la întrebarea „de ce?″.

Voi sublinia câteva idei ale celor doi oameni politici, al căror dialog a avut loc în 2016.

Peres îi reproşa lui Putin acum şase ani că se comportă ca un ţar, iar ţarii n-au făcut altceva decât să dezvolte două oraşe: Moscova şi Sankt Petersburg. „Restul Rusiei e ca Nigeria acoperită de zăpadă″. Tot în dialogul celor doi preşedinţi Putin spune că a început să-i pese din momentul în care Ucraina a fost invitată în NATO. Aderarea la Uniunea Europeană nu l-a deranjat.

Pe 21 februarie 2022 (şi atunci încă ne era bine…) a apărut pe www.cotidianul.ro articolul „Angajamentele încălcate de SUA și noul Război Rece″, scris de Călin Marchievici. În 1994 SUA, Rusia şi Marea Britanie au semnat la Budapesta un Memorandum prin care s-au angajat „să nu amenințe și să nu folosească forța împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei”. Memorandumul a fost negociat pentru ca Ucraina să renunțe la arsenalul nuclear sovietic, iar Putin l-a încălcat, în 2014, când a anexat Crimeea și a început războiul prin interpuși din Estul Ucrainei″.

Tot Călin Marchievici constată că „Documentele declasificate arată cum oficialii americani i-au asigurat pe ruși că NATO nu se va extinde, iar apoi au dublat Alianța. Transcrierile întâlnirilor ruso-americane la nivel înalt postate de Arhiva Națională de Securitate arată că au fost multe asigurări oferite Rusiei, la începutul anilor 1990″.

Sigur, ţările est-europene au profitat de „uşa deschisă″ de NATO şi au intrat în Tratatul militar Nord-Atlantic. Acum, într-un fel, răsuflă uşurate. Rusia nu se mai poate extinde în această parte a Europei.

Promisiuni încălcate din partea forţelor binelui şi fapte oribile de război din partea răului, aduse chiar acuzaţii de crime de război. Asta e lumea în care nu ne vedeam a face parte vreodată.

Din tot răul care pare a fi din ce în ce mai cuprinzător în lume, se desprinde o lumină: poporul ucrainean!

FABULOSUL POPOR UCRAINEAN!

Horia Picu

După șapte luni de activități și în urma unei evaluări minuțioase, Colegiul Național „Dragoș Vodă” (Sighet) a obținut titlul de Școală Ambasador a Parlamentului European, pentru o perioadă de trei ani. Decernarea trofeului și a diplomelor s-a realizat în sala de conferință a Biroului de Informare a Parlamentului European de la București în prezența doamnei inspector general în Ministerul Educației Naționale, Marinica Stoian, a reprezentantului BIPE, Carmen Gâlie și a managerului de proiect, Mihaela Danga.

Programul educativ Școli Ambasador ale Parlamentului European a fost lansat în toate statele membre ale Uniunii Europene la începutul anului 2017 și urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Aceștia sunt familiarizați cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european.

Noutatea acestui proiect ține de creativitatea nelimitată a celor implicați, singura constrângere fiind încadrarea activităților în dimensiunea europeană. Cei 15 ambasadori juniori, elevi de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, coordonați de ambasadorii seniori Cornelia Hotea (coordonator), Vasile Mih, Ioan Pop, Gheorghe Andrasciuc, Luminița Colopelnic și Georgeta Lucaci s-au implicat în acest program cu mult entuziasm așa încât, după câștigarea a două ediții Euroscola, același BIPE integrează CNDV în marea sa familie formată doar la nivelul țării noastre din 1125 de juniori și 375 de seniori.

Mai multe detalii despre desfășurarea activităților găsiți pe https://sites.google.com/view/cndv-scoala-ambasador/.

Luminița COLOPELNIC

Colegiul Național ”Dragoș Vodă” se numără printre cele 25 de școli care participă la Programul ”Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS), program care se află la cea de a III-a ediție. Acest proiect urmărește creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la Uniunea Europeană.

Implementarea proiectului presupune desemnarea în școală a 15 ambasadori juniori și a 5 ambasadori seniori ai Parlamentului European, stabilirea unui punct de informare despre UE în instituție, realizarea de activități specifice precum și sărbătorirea Zilei Europei.

În zilele de 15-16 noiembrie 2018, d-na prof. Cornelia Hotea a participat, în calitate de coordonator al acestui proiect, la prima sesiune de instruire care s-a desfășurat la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European în România.

Pornim încrezători că la finalul acestui proiect, colegiul nostru va deveni ȘCOALĂ AMBASADOR. Succes viitorilor ambasadori juniori și seniori, implicare, creativitate și multă dăruire!

Prof. Cornelia HOTEA

Joi, 22 martie a.c., la Colegiul Național „Dragoș Vodă” s-a desfășurat Programul de Evaluare Internațională a Elevilor, cunoscut sub denumirea PISA.

Deși nu este membră a Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE), România s-a alăturat în fiecare an țărilor participante la testarea care la această ediție, a șaptea, numără peste 80 de țări. La nivelul județului Maramureș, au fost selectate două licee, Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației și Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare.

PISA măsoară competențele de bază la citire/ lectură, matematică și științe ale elevilor care se află în prag de finalizare a învățământului obligatoriu, anul acesta fiind selectați câte 38 de elevi născuți în 2002. O dată la 3 ani se adună informații legate de contextul educației și despre practicile educaționale din țările participante. Testarea care durează 2 ore este urmată de un chestionar de 35 de minute cu întrebări despre factorii educaționali, broșurile fiind personalizate pentru fiecare elev, iar răspunsurile secretizate și absolut confidențiale.

La edițiile precedente, clasamentul internațional era dominat de Singapore, țară urmată de Japonia, Estonia, Finlanda și Canada. Dintre țările din Europa Centrală și de Sud-Est, România a fost întrecută de Slovenia, Polonia, Cehia, Letonia, Ungaria, Lituania, Croația, Slovacia și Bulgaria. În urma României se afla Moldova.

La actuala ediție, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, cei 38 de elevi, prezenți în unanimitate, au fost conștientizați că răspunsurile lor contează la crearea imaginii României în Uniunea Europeană și au fost răsplătiți cu Certificate eliberate de Institutul de Științe ale Educației. Directorul colegiului, profesor dr. Vasile Mih, cel care a înscris școala pentru evaluarea PISA, coordonatorul de testare, Luminița Colopelnic, inspectorul școlar pentru managementul resurselor umane, Flaviu Vida, responsabil cu monitorizarea programului, s-au arătat mulțumiți de implicarea elevilor, de seriozitatea cu care au răspuns cerințelor, de întreaga evaluare care s-a desfășurat într-o atmosferă de concentrare. Rezultatele analizei finale vor deveni publice abia în luna decembrie a anului 2019.

Luminița Colopelnic,
consilier educativ CNDV

Absolventă a Colegiului Național “Dragoș Vodă” din Sighet, Daria Dicu și-a continuat studiile la Cambridge și la Imperial College din Londra. A fost și inginer software la Google. Din scurta prezentare pe care i-am făcut-o Dariei, probabil cititorii nu realizează deosebitele performanțe pe care această tânără sigheteancă le-a atins. De aceea am abordat-o pe Daria cu o serie de întrebări care să ne edifice în privința parcursului ei profesional. Ce să-i faci, curiozitatea!!!…

Salut, Sighet!: Ce faci? Unde ești cu job-ul azi?
Daria Dicu: Aş dori în primul rând să vă mulţumesc pentru invitaţie, sunt onorată de oportunitatea de a împărtăşi experienţa mea altor sigheteni. Momentan sunt la masterat la Imperial College în Londra, în domeniul bioinformatică şi biologia sistemelor (Bioinformatics and Theoretical Systems Biology), după care urmează să încep primul meu job full-time, în octombrie, ca inginer software la Google.

Salut, Sighet!: Cât de mulțumită ești de parcursul pe care l-ai avut? Dă-ne câteva detalii “pe înțelesul tuturor” privind evoluția ta profesională.
Daria Dicu: Mă bucur şi sunt recunoscătoare că am avut oportunitatea de a explora atât cercetarea în biologie, cât şi ingineria software, fiind curioasă de ambele domenii. După ce am terminat liceul la Colegiul Naţional „Dragoş-Vodă”, am făcut licenţa în Computer Science la University of Cambridge. Pe parcursul facultăţii, am lucrat la Google ca intern în inginerie software timp de 3 veri, în vacanţe, de fiecare dată în alt oraş: în München, Londra şi apoi New York. Consider că experienţa m-a ajutat mult să îmi formez o opinie legat de cum ar fi să lucrez în “industrie”. Dintre subiectele studiate la facultate, m-au atras cel mai mult cele teoretice sau matematice, dar şi ideea de a aplica informatica într-un domeniu care are impact social, cum ar fi biologia, aşa că am decis să explorez posibilitatea unei cariere în cercetare şi să fac un masterat în bioinformatică la Imperial College în Londra. Bioinformatica (sau biologia computaţională) foloseşte diverse metode matematice, precum şi algoritmi, ca să modeleze şi simuleze fenomene din biologie, în special din biologia moleculară. Aceste modele sunt deseori folosite pentru a interpreta observaţiile obţinute din experimente, ajutând cercetătorii să înţeleagă ce se întâmplă în natură. Mi s-a părut un domeniu foarte interesant, şi o şansă de a aplica cunoştinţele de informatică într-un mod practic. După cum am spus, mă bucur mult că am reuşit să explorez puţin ambele opţiuni, atât industria cât şi cercetarea, iar într-un final m-am decis că momentan cel mai mult mi s-ar potrivi un job, odată ce voi termina masterul.

Salut, Sighet!: O vorbă “înțeleaptă” spune așa: fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în țara ta. De ce Londra? De ce nu acasă, în țară?
Daria Dicu: Sunt mai multe momente în timp în care am ales Marea Britanie: pentru licenţă, apoi masterat, iar acum pentru job-ul pe care urmează să îl încep. Aş putea spune că pentru fiecare am câte un alt motiv. Am fost entuziasmată să plec pentru prima dată în Cambridge după liceu, să cunosc oameni din toată lumea, să studiez informatică într-o facultate de top, şi poate, mai mult decât orice, să încerc ceva complet necunoscut, ca o aventură. După ce am terminat facultatea, am ales să rămân în Marea Britanie în primul rând datorită faptului că eram interesată de cercetare în biologie computaţională. Din păcate, domeniul cercetării nu e bine dezvoltat în România, pe când în Marea Britanie există multe laboratoare care investighează teme foarte diverse în biologia computaţională, există mai mult interes şi mai multe fonduri. Acum pot spune că m-am obişnuit cu stilul meu de viaţă în Londra, locuind de patru ani în Marea Britanie, aşa că decizia de a continua aici pentru un job mi s-a părut naturală. Cu toate acestea, îmi lipsesc mult familia şi prietenii buni din România!

Salut, Sighet!: Cum au primit părinții tăi, ambii medici, decizia ta de a merge pe un alt drum?
Daria Dicu: Părinţii mei sunt foarte deschişi, nu cred că am avut vreodată o discuţie în care au încercat să mă convingă să fac altceva :).

Salut, Sighet!: Există în mintea și sufletul tinerilor zilelor noastre nostalgia “dorului de casă”?
Daria Dicu: E greu să generalizez, dar pentru mine, da! Mi-e cel mai dor de persoanele de acasă, familia şi prietenii cu care am crescut. Şi sigur, am nostalgia locurilor în care mi-am petrecut mulţi ani în Sighet, cum ar fi sala de dans a doamnei profesoare Cristina Kovy, sau coridoarele Liceului „Dragoş-Vodă”.

Salut, Sighet!: Mai dansezi? Suntem un pic indiscreți: ai vreun partener… preferat? 🙂
Daria Dicu: Da, dansul este ceva la care nu aş putea renunţa! Am luat o pauză de la competiţii pentru că nu am avut partener câteva luni, de când m-am mutat în Londra, dar urmează să particip la ele din nou în toamnă. Cât despre partenerul de dans preferat, nu aş putea să aleg! Am avut o legătură specială cu fiecare dintre ei, fiindcă un partener de dans e persoana cu care te antrenezi aproape zi de zi, ani la rând, singura persoană care îţi împărtăşeşte ambiţiile în dans, şi fără de care nu ai putea să le obţii.

Salut, Sighet!: Cum îți petreci timpul liber? Ce fel de distracții ai la Londra?
Daria Dicu: În mare parte îmi petrec timpul liber la dans. În rest, există evenimente foarte diverse în Londra, de la târguri cu mâncăruri specifice, la lecturi pe diferite teme. Încerc să particip când am ocazia. Îmi place să mai ies cu bicicleta la drumuri mai lungi, sunt zone foarte frumoase în afara Londrei care merită explorate.

Salut, Sighet!: Ce business ai propune unui tânăr sighetean dornic să rămână acasă?
Daria Dicu: Nu îmi este familiară industria locală, aşa că mi-e greu să dau un sfat pertinent. Dacă ar fi să aleagă informatica, ar fi mai greu să rămână în Sighet, pentru că numărul de locuri de muncă posibile ar fi mai mic, majoritatea firmelor de IT fiind în oraşe mari, cum ar fi Cluj-Napoca. Cu toate astea, există companii în care poţi lucra de acasă, deci şi de la distanţă.

Salut, Sighet!: Ce gânduri/ priorități ai pentru următoarea perioadă, pe direcția profesiei?
Daria Dicu: Aştept să încep noul job la Google în octombrie, sunt foarte curioasă şi entuziasmată de primul meu loc de muncă oficial! Momentan îmi imaginez că o să urmez direcţia de software engineering cel puţin pentru câţiva ani. O mare parte din viaţa mea este dansul, aşa că am vrut să aleg ceva ce îmi oferă posibilitatea să dedic destul timp dansului şi să mă antrenez pentru competiţii.

Salut, Sighet!: Ce crezi că va aduce bun/rău Brexit-ul?
Daria Dicu: Eu cred că Brexit ar putea avea un impact negativ asupra educaţiei şi cercetării, deoarece multe dintre fondurile care merg în cercetare în universităţile britanice vin de la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, îmi e greu să speculez ce măsuri se vor lua ca să se evite acest efect şi consider că nu am destule informaţii ca să îmi exprim o părere bine formată.

Salut, Sighet!: Cum se vede România de la mii de kilometri distanță?
Daria Dicu: Din punctul meu de vedere, superb. De departe, ușor să uit sau să fac abstracție de părțile ei negative, ale vieții de zi cu zi (care de altfel, se găsesc în orice țară), și să mă gândesc la ce mi-e drag în Sighet și la ce locuri minunate avem în țară.

Salut, Sighet!: Ce nu-ți place în România?
Daria Dicu: Un aspect care mi-ar plăcea să se schimbe este interesul pentru cercetare, atât din punct de vedere al fondurilor, cât şi din punct de vedere social. Când un elev termină liceul, este îndreptat către o carieră care îi dă un bun statut social, aşa că aplică la facultate la medicină, drept sau inginerie. Puţini iau în considerare domenii mai pure, nu aplicate, cum ar fi matematica, fizica sau biologia, probabil în parte pentru că viitorul în domeniile respective ar fi strâns legat de cercetare, care nu are infrastructură și duce lipsă de fonduri în România. Mi-ar plăcea ca mai mulţi elevi să aibă oportunitatea de a-şi explora pasiunile, nu să meargă pe un drum fixat, imediat după liceu, într-un spectru limitat de domenii, neştiind că există multe alte posibilităţi.

Salut, Sighet!: Ajungi mult mai des prin țară decât…. prințul Charles?
Daria Dicu: Sper că da! Nu am reuşit să găsesc o cifră oficială, de câte ori vine domnia sa în ţară. Eu încerc să petrec câte un weekend o dată la câteva luni, deşi poate anul acesta am venit mai rar din cauza lipsei de vacanţe pe timpul masterului.

Salut, Sighet!: Unui tânăr conștiincios, preocupat de viitorul său, ce limbă străină îi sugerezi să-nvețe: engleza sau germana? Răspunsul să nu fie ambele! 🙂
Daria Dicu: Deşi e greu să nu spun ambele, m-am străduit să aleg şi voi spune engleza. Eu consider că engleza este un “must” în zilele noastre, dar asta o face şi o limbă mai uşor de învăţat (poate şi fără să vrem), pentru că suntem mult expuşi la engleză prin filme, media, muzică. În acelaşi timp, germana ar putea deschide alte oportunităţi, pentru că mai puţini oameni o învaţă, iar dacă ştii germana te remarci. Dar până la urmă, o limbă este doar un instrument (esenţial, ce-i drept), iar ceea ce face diferenţa cu adevărat sunt cunoştintele şi competenţa în domeniul ales.

Salut, Sighet!: Dacă ai fi primarul Sighetului, care ar fi măsurile urgente – evident în folosul comunității! – pe care le-ai lua?
Daria Dicu: Nu mi s-ar părea potrivit să dau vreun sfat, având în vedere că nu am locuit în Sighet de câţiva ani şi nu sunt chiar la curent cu problemele actuale.

Salut, Sighet!: Cât de tare “ține”… cuiul, Sighetul turistic?
Daria Dicu: Chiar am remarcat noua „sculptură” de pe aleea pietonală ultima dată când am venit acasă şi mi s-a părut amuzant. Trebuie să recunosc că atunci când cineva mă întreabă din ce zonă a României sunt, expresia “unde se agaţă harta în cui” e foarte folositoare, deşi nu sună la fel de bine în engleză.

Salut, Sighet!: Mult succes Daria și nu-ți uita… rădăcinile!
Daria Dicu: Vă mulţumesc mult şi din nou, sunt onorată că v-aţi gândit la mine pentru interviu!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Vine, vine iarăși vara,
Vor veni și turiști oare?
Că-i frumos în toată țara,
E o „altfel” de… splendoare.

Florile la noi cresc liber,
Pe câmpii turme de oi,
Oameni mândri, soi de… lider,
Nu mai vezi decât la noi!

Suntem neam de verde frunză,
Iubitori de rod de viță,
Veselia n-o alungă
Behăit de mioriță.

Nu ne temem de șicane,
Nici de glume, nici de alții,
Nu suntem singuri pe lume
Toți ca unu, toți ca frații.

Să încingem hora mare,
Brandul nostru fi-va unic:
Suntem țară de mioare
Le cântăm la UE-n… tulnic!

Ars Publica

P.S. Această satiră este dedicată ministrului care, zilele trecute, a propus schimbarea brandului României din frunză în… oaie.

sursă foto: facebook

Am abordat-o pe doamna inspector școlar prof.dr. Adriana Meșter, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, pentru a afla noutăți pe direcția învățământului dual, ca o continuare a interviului luat domnului inspector școlar general adjunct, prof.dr. Gheorghe Andrașciuc. Din informațiile pe care le deținem știm că s-a aprobat o clasă și pentru Sighet, la solicitarea Plimob S.A.

Brîndușa Oanță: Doamnă inspector, continuăm discuția începută într-un precedent interviu (9 aprilie 2017) luat domnului inspector școlar general adjunct, Gheorghe Andrașciuc. Aveți câteva noutăți. Despre ce este vorba?
Adriana Meșter: În perioada de la precedentul interviu au fost întreprinse o serie de acțiuni menite să dezvolte învățământul dual la nivelul județului Maramureș. Astfel, au fost depuse solicitări din partea operatorilor economici (Plimob S.A. Sighetu Marmației, Aramis Invest S.R.L. Baia Mare, SC EATON Electro Producție Fărcașa și Adiss S.A. Baia Mare) în vederea organizării învățământului dual. În urma analizării acestor solicitări, au fost alocate trei clase de învățământ dual la Liceul Tehnologic Forestier, Sighetu Marmației, la Colegiul Tehnic ”Transilvania”, Baia Mare și la Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”, Fărcașa.

Brîndușa Oanță: Când vor demara înscrierile și care sunt criteriile de selecție?
Adriana Meșter: Conform Anexei 2 a OMEN 3556/29.03.2017, prima etapă a înscrierii în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 3 se desfășoară în perioadele 12 – 16 iunie 2017 și 26 – 30 iunie 2017, prin eliberarea, de către secretariatele unităților de învățământ gimnazial a fișei de opțiuni pentru învățământul dual, urmată de completarea ei la unitatea școlară care organizează acest tip de învățământ. În 30 iunie 2017, unitățile care au ofertă pentru învățământul dual afișează lista candidaților înscriși. În cazul în care numărul candidaților este mai mare decât numărul de locuri disponibile, se vor organiza probe de admitere, în conformitate cu normele metodologice în vigoare. În 24 iulie se afișează, la unitățile de învățământ, lista candidaților înmatriculați, precum și situația locurilor rămase libere pentru etapele următoare. Totodată, trebuie să menționez că, pentru locurile speciale pentru romi, cererile de înscriere se depun în perioada 12 mai – 16 iunie 2017, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.

Brîndușa Oanță: Ce șanse sunt ca învățământul dual să se extindă și la nivelul altor licee?
Adriana Meșter: Pot să afirm faptul că organizarea învățământului dual la nivelul a trei unități de învățământ din Maramureș reprezintă o premisă favorabilă pentru extinderea acestui tip de învățământ și la nivelul altor licee în anii școlari viitori. Oportunitatea acestei extinderi va fi luată în considerare în urma unei analize atente a impactului pe care acest tip de învățământ îl are, precum și a interesului manifestat de către elevii noștri față de oferta operatorilor economici din județ.

Brîndușa Oanță: Haideți să facem un promo eficient pentru această clasă. De ce ar trebui să se înscrie un tânăr pe acest drum? Prezentați-ne, vă rugăm, pe scurt, încă o dată, avantajele practice pentru a convinge tinerii de eficiența acestui sistem de învățământ.
Adriana Meșter: Elevii care urmează învățământul dual beneficiază, pe tot parcursul școlarizării, de susținere materială (burse, cazare, transport, echipamente de protecție), iar la finalul anilor de studiu vor avea siguranța unui loc de muncă, fie în țară, fie în străinătate. Spun acest lucru deoarece absolvenții vor primi, în urma susținerii examenului final, un certificat profesional Europass, însoțit de suplimentul descriptiv, recunoscut în Uniunea Europeană.

Brîndușa Oanță: Ce previziuni aveți pentru anul școlar 2017-2018?
Adriana Meșter: Suntem optimiști în privința derulării învățământului dual în cele trei unități școlare din județul Maramureș, în anul școlar 2017-2018. Consider că, pentru absolvenții de gimnaziu care doresc să urmeze acest tip de învățământ, specializarea la locul de muncă constituie o reală șansă în vederea integrării pe piața muncii.

Vă mulțumim pentru timpul acordat. Succes cu/la învățământul dual!

Brîndușa Oanță

Celia Trifoi, absolventă a Liceului „Dragoș Vodă” și, ulterior, a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA București a fost și o atletă de succes: între anii 2008 – 2012 a obținut performanțe notabile, medalii de aur și locul I la viteză 60 m și 100 m în Campionatele Naționale, fiind și vicecampioană balcanică la ștafetă 4 x 100 și 4 x 400 m. A îndrăgit Bucureștiul, dar a ales, după terminarea facultății, să plece din țară în căutarea unui statut social care să-i ofere stabilitate și confort material mult mai… durabil.

Sper ca discuția cu Celia despre experiența londoneză, încercările și provocările muncii în străinătate, dar și satisfacția succeselor bifate, să ofere informații “interesante” tinerilor ce-și doresc să călătorească, să muncească departe de țară, să înfrunte… lumea.

Ion Mariș: De ce ai părăsit țara, de ce ai plecat din București? Ce „motivații” ai avut?
Celia Trifoi: În primul rând vreau să menționez că sunt onorată că am fost abordată pentru a inspira și alți tineri care s-ar gândi să își ia viața în propriile mâini și să-și clădească un nou drum departe de casă. Am părăsit țara în 2013, la trei luni după terminarea facultății din București. Motivul plecării l-a reprezentat căutarea de noi perspective și experiențe pentru că încă nu eram decisă care ar fi drumul pe care aș vrea să îl urmez de la acel punct încolo. Aveam sentimentul că lipsește ceva care să completeze cadrul cunoașterii dobândite, așa că mi-am ascultat instictul (și bine am făcut!).

Ion Mariș: Cum ai „selectat”, cum ai ales destinația ta… englezească?
Celia Trifoi: O să pară incredibil pentru mulți, dar răspunsul la această întrebare a venit uitându-mă la… pereți. La propriu. Într-o zi din octombrie 2012, pe la începutul ultimului an de facultate când mă apropiam cu pași repezi de absolvire, am avut un moment de reflecție asupra perspectivelor de viitor, întrebându-mă unde îmi doresc să ajung. Stând în sufragerie și uitându-mă pe pereți, gândindu-mă la fel de fel de lucruri, m-am întrebat și unde m-aș vedea pentru următorii cinci ani. Primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost… Londra. Și mi-am ascultat instinctul. Părinții mei au crezut la momentul respectiv că este doar o inițiativă temporară dar, spre surprinderea lor, am perseverat. Am început să caut diverse alternative pentru a urma cursuri masterale în Anglia dar, din păcate, erau mult prea scumpe (când zic scumpe, mă refer la zeci de mii de lire pe an, incluzând traiul de zi cu zi). Așa că am decis să lucrez timp de un an de zile pornind de la un stadiu lipsit de experiență profesională și între timp m-am răzgândit în ceea ce privește masteratul aici. Motivul principal l-a reprezentat posibilitatea de a-mi contrui CV-ul în lipsa diplomelor și cu ajutorul experienței cumulate în urma activităților voluntare sau al diverselor training-uri oferite de companiile la care am lucrat.

Ion Mariș: Celia, ești „londoneză” de aproximativ patru ani, dacă nu mă înșel. Cum te-ai acomodat cu traiul departe de țară, cu „stilul” britanic?
Celia Trifoi: Aproape 4 ani, într-adevăr. Nu a fost o acomodare ușoară, ci chiar o adevărată provocare. În prima lună nu am reușit să îmi găsesc un job pentru că voiam să aplic pentru un rol în evenimente, dar lipsa de experiență și-a spus rapid cuvântul. A trebuit să încep de jos și să clădesc o experiență notabilă care să îmi ofere garanția unui job într-o companie prestigioasă, ca și cea în care lucrez acum. Stilul londonez, englez în general, este foarte diferit de cel al rădăcinilor latine, românești. Ei sunt puțin mai formali/superficiali în relațiile interumane, iar noi suntem mai calzi, este doar o chestiune de timp să te adaptezi sau să… abandonezi. Trebuie doar să îți cunoști limitele. În primele 6 luni suspinam în permanență după casă, familie, vremea din România și prietenii pe care i-am lăsat în urmă. Dar am pus în balanță și noile oportunități care mi se ofereau și am încercat să le împac într-un mod amiabil pe amândouă prin vizite frecvente acasă, ca parte din concediul anual.

Ion Mariș: Sportul a fost, să înțeleg, o etapă pasageră în viața ta?
Celia Trifoi: Sportul a fost o etapă frumoasă în viața mea și mi-a oferit posibilitatea de a realiza niște performanțe notabile și de a evada enorm de mult din zona de confort, din cauza diverselor provocări cu care mă confruntam la concursuri sau la antrenamente. Într-adevăr, mi-a limitat timpul liber și vacanțele la 2 săptămâni pe timpul verii, între perioadele competiționale și o săptămână în februarie după campionatele naționale. În vacanța de Crăciun eram la antrenament. A fost din nou o chestiune de alegere și de prioritizare a lucrurilor care erau importante pentru mine, la acel moment. Datorită deciziei de a performa în atletismul de nivel internațional am reușit să îmi formez o educație sănătoasă, pe lângă cea oferită de părinții mei, alături de un stil de viață organizat și perseverență în tot ceea ce fac. Cum ar spune o zicală englezească: „Never give up!”

Ion Mariș: Ce ți-a displăcut în mod mai flagrant, în țară, în România?
Celia Trifoi: Nu îmi displace România, în niciun caz. La fel cum am plecat din dorința de a experimenta ceva nou din punct de vedere profesional, îmi face plăcere să petrec câteva zile pe an în țară, cu atât mai mult pe tărâmurile natale. Îmi place Maramureșul, este un loc cu oameni simpli dar care sunt foarte autentici și darnici. Singurul lucru care nu îmi place în România este lipsa implicării politicienilor de a crea noi oportunități pentru tineri, spre a ajuta țara să performeze la adevărate standarde europene. Am avut șansa în ultimii aproape patru ani să experimentez posibilitățile pe care le au tinerii profesioniști aici și aș vrea să văd același progres și în țară. Din păcate, rezultatele palpabile întârzie să apară și tinerii români așteaptă în continuare.

Ion Mariș: Ai parcurs etapele firești în confruntarea cu… capitalismul pur. Ai pornit de la un job de la baza piramidei profesionale și ai… urcat. Cum și care a fost primul tău loc de muncă la Londra ? Cum ai… „ales”?
Celia Trifoi: Nu mi-e rușine să spun că primul meu job a fost de ospătăriță într-un hotel de 5 stele. Am realizat în foarte scurt timp că nu am să rămân mult timp în acest „rol”, astfel că am urmat niște training – uri în cadrul departamentului de Planificare a Evenimentelor (Event Planning). După un an și jumătate am fost promovată ca reprezentant al Business Center – ului la Intercontinental London Park Lane, fiind persoana de legătură între echipa de planificare și cea operațională. După doi ani și jumătate am realizat că munca în hoteluri nu era pentru mine și am decis să aplic pentru un job în cadrul recepției la Deloitte, o companie situată între primele patru companii din lume în servicii financiare precum consultanță, audit și taxe. Așa am avut oportunitatea de a crea noi conexiuni cu asistentele directorilor și partenerilor din cadrul firmei. M-a atras acest domeniu imediat deoarece îmi doream ca, într-o zi, să lucrez și eu alături de ei în consultanță și faptul că mi-a fost oferit un job ca asistentă (acum două luni) a reprezentat o etapă majoră în cariera mea. Astfel, după 3 ani și jumătate de momente grele, departe de casă, în care a trebuit să îmi înving temerile și suferințele, am reușit să ajung pe o treaptă incipientă a evoluției carierei mele în cadrul companiei Deloitte.

Ion Mariș: Cât de ușor/ greu este să te remarci profesional la Londra?
Celia Trifoi: Progresia profesională în Londra este marcată de multe suișuri și coborâșuri. Este foarte greu să știi care va fi următorul tău job din cauza nenumăratelor CV-uri ale tinerilor dornici de a se alătura companiilor de succes. Mie mi-a luat mai mult timp să ajung în această poziție, comparativ cu cei care și-au finalizat studiile aici, dar nu îmi pare rău că am ales această direcție deoarece am învățat o mulțime de lucruri pe parcurs și apreciez mai mult ceea ce am dobândit.

Ion Mariș: Te-a ajutat în vreun fel facultatea absolvită în România sau a fost doar o diplomă pentru… vitrină?
Celia Trifoi: Din punctul meu de vedere, diploma de finalizare a studiilor, neînsoțită de experiența aferentă, este doar o frumoasă hârtie înrămată, cu atât mai mult având specialitatea în științe politice și dorința de a activa pe post de consultant pe piețele financiare. Acesta este adevărul trist! Ceea ce mi-a conferit diploma a fost o bază teoretică de analiză a sistemului politic global, în cadrul căruia popoarele coexistă, și cunoștințe de cultură generală care să mă ajute să filtrez informația pe care o primesc din diverse surse (articole academice, ziare de specialitate, reviste academice, etc.). Adevărul e că, făcând sport de performanță și străduindu-te să îți finalizezi și studiile, timpul nu îți permite din păcate să dobândești experiența necesară în orice domeniu. Asta mi-a îngreunat drumul spre cariera dorită dar cred că totul se întâmplă cu un scop pe care l-am înțeles odată cu venirea mea aici.

Ion Mariș: Ești în acest moment angajată într-una dintre cele mai mari companii de servicii financiare din lume, Deloitte. Pe ce palier te situezi în acest moment în cadrul companiei?
Celia Trifoi: La momentul de față sunt la baza piramidei în companie, având rolul de asistentă executivă pentru 8 directori care activează în domeniul consultanței pe diverse paliere ale pieței financiare. Planul meu este să urmez un curs care să mă ajute să obțin specializarea de contabil certificat la nivel internațional și să îmi servească drept suport pentru următorul pas al carierei: analist de business (înainte de a deveni consultant). Bineînțeles, acest proces implică din nou training cu analiștii de business din cadrul companiei și probabil un proces care va dura încă doi ani, dar sunt pregătită să aștept pentru că între timp voi avansa pe o poziție superioară ca asistentă.

Ion Mariș: Îți va afecta „divorțul” Regatului Unit al Marii Britanii de Uniunea Europeană stabilitatea, statutul socio – profesional?
Celia Trifoi: Au fost vehiculate multe scenarii post – Brexit, dar, la momentul de față nu se știe nimic concret și sunt doar speculații. În Londra am o mulțime de colegi care nu sunt englezi și în acest caz mulți dintre noi ar fi afectați în mod egal. Este foarte important să menționez că românii nu sunt defavorizați aici, așa cum se transmite la canalele de știri din România, ci întreaga comunitate de străini ar fi afectată de deciziile Regatului Unit luate în cadrul acestui proces. Aș îndrăzni chiar să sugerez că televizorul are efectul de a manipula decizia publică după bunul interes al diverselor facțiuni politice. De aceea am încetat să mă mai uit la TV  din… 2010.

Ion Mariș: Cât ai „gustat” din… divertismentul londonez?
Celia Trifoi: Îmi place foarte mult să explorez locuri noi sau diverse străduțe ascunse ale metropolei londoneze. Londra este atât de mare încât nu te plictisești niciodată. Merg la teatru, la diverse evenimente culturale sau târguri culinare inspirate de bucătării din toată lumea. În ultimul timp am ieșit foarte mult în afara Londrei și pot să spun că micile sate englezești sunt parcă desprinse din basme, cu peisajele pictate în verde și culori radiante. Casele sunt mici și se adaptează unui stil arhitectural specific. Este o varietate imensă de activități la care poți să iei parte în Londra și natura îți oferă o mulțime de posibilități de a ieși să cutreieri noi parcuri.

Ion Mariș: Sunt serioase țintele, prioritățile pe termen scurt pentru un tânăr român aflat departe de țară sau e doar tentația… necunoscutului, aventurii?
Celia Trifoi: Pentru mine a început mai mult ca și o ambiție, dar, cu toată sinceritatea, vă spun că nu conștientizăm că drumul spre succes profesional și personal nu este atât de roz precum credeam. Într-adevăr, există tentația pentru experimentarea necunoscutului, dorința de a-ți lua viața în mâini, independent de familie, dar a trebuit să realizez că există mai mult obstacole pe traseu. Dacă aș da timpul înapoi cu siguranță unele lucruri le-aș face în mod diferit.

Ion Mariș: Care sunt ingredientele… succesului?
Celia Trifoi: Nu cred că există o formulă „chimică” a succesului. Cred însă, că fiecare persoană este diferită și fiecare dintre noi își clădește drumul într-un mod distinct. Pentru mine cred că a fost ambiția și încăpățânarea de a trece peste grija părinților, că sunt departe de casă și ei nu prea pot să mă ajute la acest stadiu. Recomandarea mea pentru tineri ar fi că trebuie să își abandoneze zona de confort dacă vor să facă ceva notabil pentru viața lor. Să își învingă temerile, să găsească soluții de a trece peste obstacole și să nu ia de bun tot ceea ce aud. Să exploreze, să se documenteze și să fie deschiși să călătorească în locuri noi, pentru a-și extinde universul posibilităților și al cunoașterii.

Ion Mariș: E foarte, foarte mare discrepanța dintre Vest și Est, dintre Londra și București?
Celia Trifoi: Da, este notabilă. În Londra lucrurile se mișcă foarte repede, totul este automatizat, sistemele sunt coordonate astfel încât să facă viața locuitorilor mai facilă. Londra este aglomerată și te ține activ mult mai mult decât ar face-o Bucureștiul sau România. Este posibil însă ca, la un moment dat, să părăsesc Londra în favoarea unui oraș mai calm dar, mai am de învățat până urmez această cale.

Ion Mariș: Te vezi definitiv în postura de angajată sau te-ar tenta propriul business?
Celia Trifoi: Propriul business mi-ar acorda o independență mai mare, dar mai întâi trebuie să învăț despre principiile de business și riscurile implicate în procesul de funcționare al unei firme. Cred că sunt pe drumul cel bun deocamdată…

Ion Mariș: Întreb retoric: care este vârsta optimă pentru întemeierea unei familii și ce condiții ar presupune?
Celia Trifoi: Noțiunea de familie este mai diferită aici datorită statutului femeii în cadrul societății. Femeile sunt încurajate prin curentul feminist să devină egale bărbaților în materie de meserii, așa că se pierde mult din noțiunea de familie din cauza „dezechilibrului” produs de această abordare. Este un punct de vedere strict personal așa că fiecare are dreptul să fie de acord sau să nege ceea ce am afirmat. Vârsta la care se întemeiază o familie este mai înaintată acum și majoritatea cuplurilor se căsătoresc în jurul vârstei de 29-32 ani, comparativ cu 24-26 acum câțiva ani. Stabilitatea financiară este un alt punct care trebuie luat în considerare, de asemenea deținerea unei locuințe stabile, ceea ce este foarte greu să obții aici din cauza prețurilor colosale. Așadar, sunt mulți factori care consider că influențează luarea deciziei de a te căsători.

Ion Mariș: Ce are bun sau foarte bun România? Dar… Sighetul?
Celia Trifoi: România are un potențial enorm datorită belșugului resurselor naturale, al pădurilor care mențin stabilitatea solului (păduri care, din păcate, au fost defrișate în exces). Este un mare păcat că au fost date spre exploatare diverselor companii străine. Sighetul este un oraș care deține multe obiective interesante și care sunt vizitate în mod frecvent de turiștii din întreaga lume, iar Maramureșul, în general, este o zonă autentică ce a fost mai puțin atinsă de capitalism.

Ion Mariș: E poate prea devreme să te întreb, vei reveni acasă?
Celia Trifoi: Este greu, încă mă întreb dacă diversele concepții pe care le-am întâlnit aici îmi vor garanta satisfacție în România. Nu este o decizie ușoară și nu pot să o iau peste noapte. Ceea ce este categoric e că în următorii cinci ani voi fi aici.

Ion Mariș: Ce altceva te mai leagă de Sighet, de Maramureș?
Celia Trifoi: Îmi face mereu plăcere să fiu alături de familia mea și să port discuții pe care nu le pot avea prin telefon, de la distanță. Ador să mă relaxez acasă, să simt obiceiurile locale și să mă bucur de mai mult soare decât la Londra .

Ion Mariș: Mulțumesc pentru interviu și mult, mult succes, dar fără a exagera cu… munca!
Celia Trifoi: Mulțumesc frumos! A fost o reală plăcere discuția noastră.

Ion Mariș

Aproximativ 47 de milioane de francezi au fost aşteptaţi astăzi, 23 aprilie, la urne pentru a alege dintre cei 11 candidaţi pe cel care, după ei, ar fi capabil să conducă Franţa în următorii 5 ani. La ora 8 ora Franţei (9 ora României), vom afla numele celor doi candidaţi care vor intra în turul 2 (nu există diferenţe mari între primii patru candidaţi, după cum arată sondajele, deci va exista cu siguranţă un tur 2).

Joi, 20 aprilie, în cadrul emisiunii „15 minute pentru a convinge” de pe canalul France 2, cei 11 au venit pe rând în faţa telespectatorilor şi au răspuns la întrebările celor 2 moderatori, Léa Salamé şi David Pujadas. În timpul emisiunii s-a aflat vestea morţii poliţistului de pe Champs-Elysées şi a celor 3 răniţi, 2 poliţişti şi un turist, în urma atacului revendicat de către Statul Islamic. Vestea nu a făcut decât să tulbure şi mai mult apele deloc liniştite într-o ţară greu încercată în ultimii doi ani.

Interesant a fost faptul că fiecare din cei 11 candidaţi a fost încurajat să aducă un obiect care îl reprezintă şi care şi-ar găsi un loc în biroul lui de viitor preşedinte. Totul a fost pregătit dinainte şi mulţi dintre telespectatori s-au declarat plictisiţi de discursul bine învăţat al fiecărui candidat dar au fost câteva momente şi idei interesante. Poate spun ceva despre omul respectiv, poate nu spun nimic şi totul e doar imagine şi cuvinte mari, dar asta numai timpul ne poate spune cu siguranţă.

Emmanuel Macron, primul din sondaje dar aflat la mică distanţă de următorii 3, a vrut să aducă o carte de gramatică din copilăria sa însă s-a răzgândit aflând de atacul de pe Champs- Elysées şi a spus că vrea să-şi folosească minutul pentru a-şi exprima solidaritatea cu familiile victimelor şi cu forţele de ordine franceze. Are 39 de ani, spune că visul lui era să devină scriitor sau actor, nicidecum preşedintele Franţei iar fraza „Viaţa este tot timpul mai inventivă decât noi” dovedeşte latura lui artistică.

Marine Le Pen, a doua favorită, a adus o cheie a unei întreprinderi din Moselle şi a declarat că a făcut acest lucru pentru a reda francezilor cheile casei lor, Franţa. De asemenea vorbeşte şi de încrederea pe care i-a acordat-o directorul întreprinderii dându-i cheia, încredere pe care toţi francezii ar trebui să o aibă în ea. E la antipodul lui Emmanuel Macron, ofensivă, luptând şi susţinând mai ales ideea de egalitate decât pe cea de libertate şi cu o puternică simpatie faţă de Rusia şi Putin. Victoria ei sperie Bruxelles-ul şi toată Europa dat fiind că unul din punctele esenţiale şi proferate ale campaniei sale este ieşirea Franţei din Uniunea Europeană.

Următorii doi clasaţi în sondaje, François Fillon – pro-european şi moderat, deşi uneori sexist, făcând adeseori vâlvă prin idei voalat misogine – şi Jean-Luc Mélenchon – extremist de stânga, anti Uniunea Europeană – au ales lucruri total diferite. De fapt primul nu a adus nici un obiect declarând că nu este fetişist iar al doilea a venit cu un ceas deşteptător pe care spune că îl va folosi ca să nu uite că e timpul să schimbăm felul în care producem, consumăm şi trăim.

Doi dintre cei 4 amintiţi mai sus vor fi probabil aleşi pentru a intra în cursa finală pentru prezidenţiale. Bineînţeles că tot timpul există o marjă de eroare şi un loc pentru surpriză dar partea grea va începe în zilele următoare când Franţa va trebui să decidă ce drum alege mai departe. Pe 7 mai vom afla deznodământul. Până atunci întreaga Franţă aşteaptă şi cu ea şi Europa.

sursa www.francetvinfo.fr

Buletin informativ al Inspectoratului de poliţie al Judeţului Maramureş (13 ianuarie 2017):

“Infracțiunea de furt nu-i tradiție de Bobotează: Doi tineri din localitatea Glod care, conform obiceiurilor din ajunul Bobotezei, au sustras poarta de acces în locuința unei consătene, au fost identificați de polițiști și sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Bunul sustras a fost recuperat și restituit părții vătămate.

O femeie din localitatea Glod a sesizat poliția că în noaptea 05/06 ianuarie a.c., persoane necunoscute i-au sustras poarta de acces în curte. Prejudiciul reclamat a fost de 500 de lei. Activitățile de cercetare și investigare efectuate de polițiști au dus la identificarea a doi tineri de 14 și 16 ani, domiciliați în aceeași localitate, care au sustras poarta sub pretextul îndeplinirii unei tradiții de Bobotează. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”.

Acest fapt (ba «conform obiceiului», ba «sub pretextul tradiţiei») s-a petrecut în Ţara Maramureşului, în locul unde «tradiţiile se păstrează ca nicăieri altundeva», într-o zonă unde întreg statul român, de ar fi să o crezi, luptă să-i sprijine pe păstrătorii tezaurului folcloric şi etnografic moştenit din bătrâni!

«Furatul porţii» este un obicei ancestral, practicat mai ales la casele cu fete de măritat – semnificând deschiderea accesului pentru peţitori, obicei care nu se soldează însă cu dispariţia reală şi definitivă a porţilor, ceea ce ar justifica intervenţia organelor statului! Cred că sunteţi de acord că, la Glod şi în satele învecinate, s-a terminat pe veci cu furtul porţilor…

Pe de altă parte, în Germania şi Austria din UE, ale căror standarde năzuim să le adoptăm, de fiecare 1 Mai are loc tradiţia «Maibaum», în care bărbaţii încearcă să ridice la verticală un stâlp sau un trunchi de arbore decorat, care provine din furat (da, în Germania!) dintr-un sat învecinat. De dragul tradiţiei, furtul, deşi ilegal, este tolerat, nimeni negândindu-se să-l interzică, precum «furatul porţilor» din Maramureş…

Tristeţe la Cimitirul Vesel

Acum auziţi alta, de la Cimitirul Vesel din Săpânţa, cel mai cunoscut loc de veci din lume unde cei îngropaţi sunt simplii săteni, nu celebrităţi.

Fondatorul cimitirului, Stan Ioan Pătraş, a avut 16 ucenici (cf. propriilor sale spuse), din care azi mai lucrează câţiva. Din cele peste 1300 de cruci ale celebrului cimitir, doar vreo 150 sunt moştenite de la Pătraş (restul lucrărilor sale fiind repictate sau înlocuite), majoritatea fiind create de către urmaşii acestuia.

Cel mai prolific dintre toţi este Stan Gheorghe Colţun (Colţun tânărul), care a realizat până acum peste 500 de cruci! Practic, omul a lucrat cât toţi ceilalţi meşteri la un loc, dar laurii îi culege nu el, ci cei care le zâmbesc turiştilor… Colţun, care a lucrat şi la Casa Poporului şi la restaurarea Palatului Cotroceni, face parte din aceeaşi familie cu alţi renumiţi cioplitori de cruci: Teodor şi Vasile Stan Colţun, ultimul avându-l ginere pe Turda Toader Sepe, singurul rudă cu Pătraş, căruia i-a fost nepot.

Alţi meşteri de cruci din Săpânţa, unii dintre ei încă activi: Dumitru Pop Tincu, fratele său, Viorel Pop Tincu, Ion Stan şi Toader Nacu şi alţii, inclusiv femei!

Până în urmă cu câţiva ani, meşteşugarii din Săpânţa trăiau în armonie în timp ce ciopleau crucile care se pun la mormintele sătenilor, aşa cum a fost de pe vremea lui Pătraş. Dar, în anul 2008, Dumitru Pop Tincu a înregistrat ca marcă individuală la OSIM «crucea de Săpânţa» (şapte modele distincte) şi culoarea «albastru de Săpânţa» (care este cumpărată din magazin şi are nenumărate nuanţe diferite), după ce a cumpărat drepturile de continuitate ale operei lui Pătraş de la una din cele două fiice ale celebrului creator popular! Greu de priceput cum OSIM a putut accepta aşa ceva!

Apoi Tincu l-a dat pe mâna organelor pe prolificul Colţun, care a fost amendat pentru că a confecţionat cruci fără forme legale şi fără respectarea dreptului de autor! Patru dintre meşteri au atacat în justiţie decizia OSIM, obţinând în 2011, la Tribunalul Bucureşti, anularea mărcii crucilor: «pentru lipsa caracterului distinctiv» şi anularea mărcii culorii: «pentru înregistrare cu rea-credinţă». Numai că Tincu a obţinut, în 2013, o altă marcă înregistrată, de data aceasta de la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor)!

În 2014, Tribunalul Maramureş le-a interzis lui Toader Sepe şi celor doi Colţuni activi (unul fiind Gheorghe cel harnic) «dreptul de a produce şi de a comercializa modele de cruci, integral sau parţial, identice sau similare cu cele confecţionate de reclamant (Tincu, n.n.), sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conţin elemente protejate» dar şi «reproducerea, totală sau parţială, a textelor de pe crucile confecţionate de reclamant, înregistrate ca mărci» (adică crucile cu «soacra» şi cu «beţivul»)! Cei trei «infractori» au făcut apel, situaţia rămânând în continuare neclarificată.

Ce ar mai fi de spus? Pe semnul funerar al fondatorului Stan Ioan Pătraş, lucrat în timpul vieţii acestuia, scrie: «Crucea mea când s-a lucrat/ Care eu mi-am comandat/ Doi elevi ce-am învăţat/ Mi-au făcut lucru pe plac/ Turda Toader, Stan Vasile/ Dumnezeu Sfântu să-i ţie». Iar cei doi elevi sunt chiar Turda Sepe şi Colţun bătrânul, nicidecum Tincu, cel cu mărcile înregistrate!

Pătraş nu a lăsat pe nimeni moştenitor peste meşteşugul său, nu a patentat nici albastrul şi nici rima epitafurilor, ci le-a dat dreptul tuturor să-i continue opera, aşa cum este pretutindeni în lumea aceasta, atunci când avem de-a face cu arta populară. Numai că, instanţele au decis altceva…

Iar Tincu, în loc să cioplească cruci şi să prezinte frumuseţile Maramureşului miilor de turişti ori televiziunilor străine care-i trec regulat pragul (el fiind custodele Casei memoriale şi al atelierului de cruci Stan Pătraş), îşi iroseşte forţele în conflicte sterile. Mai ales că nu se ştie să aibă vreun ucenic, dar va împlini curând 62 de ani…

Deci, cam aşa sunt protejate tradiţiile în Maramureşul contemporan («cel mai important bastion al conservării tradiţiilor din Uniunea Europeană»)…

S-a dus grosul elementelor tradiţionale ale culturii ţării acesteia: de la împuşcăturile de nuntă, la riturile de Dragobete, Caloian, Paparude sau Sânziene, ori la ridicarea Armindeniului şi bătaia de la Ruginoasa, interzisă de poliţie după lupta din 2011. Sub ochii noştri, dispar bocitoarele, transhumanţa, instituţia moaşei, semnificaţia Căluşarilor sau a Pluguşorului…

Tradiiţiile reale, izvorâte direct din comunitate pentru beneficiul membrilor acesteia, sunt din ce în ce mai rare, majoritatea acestor fenomene fiind azi artificiale şi organizate de către ONG-uri şi muzee, pentru satisfacţia turiştilor.

Iar când apar excepţii, precum «furatul porţilor» ori cioplitul crucilor de la Cimitirul Vesel (care nu este protejat de UNESCO chiar din motivul că este un cimitir viu, care se modifică continuu, unde se îngroapă oameni şi acum), aceste iniţiative sunt pedepsite, nicidecum sprijinite…

Aş avea o nelămurire: care este rolul de azi al Centrelor pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, prezente în toate judeţele ţării, inclusiv în Capitală?!

N-au mai rămas multe lucruri autentice în satul românesc, dar ele vor fi anulate, una câte una, acestea nefiind conforme, după cum am văzut mai sus, nici cu legislaţia naţională în vigoare, nici cu standardele UE.

«Standardele» UE sunt pentru alţii

UE am zis?! Păi, acolo, în multe locuri este cu totul altfel!

În fiecare an, sute de locuitori din zona Valenciei (Spania) constituiţi într-un club (!), capturează pui de prepeliţă pe care-i catapultează în aer, în nişte arme de foc, ucigându-i. Deşi au fost proteste uriaşe, barbara tradiţie continuă. În oraşul Siena din Italia are loc o renumită cursă de cai, «Palio», atât de violentă încât a cauzat decesul a 48 de cai din 1970 încoace. De «Pero Palo», festivitate anuală în Villanueava de la Vera (Spania), bărbaţii fugăresc un măgar, îl lovesc cu pumnii, beţe, pietre, îi dau alcool, îl călăresc cu toţii. Iată poziţia oficială a departamentului regional de turism: “nu vom ceda presiunii activiştilor pentru drepturile animalelor. Este tradiţia noastră şi va continua”.

Continuă neabătut sângeroasele lupte cu tauri din Spania, Portugalia sau Franţa, unde taurii sunt ucişi în chinuri şi unde, uneori, matadorii sunt la rândul lor ucişi sau grav răniţi. Şi nimeni nu a oprit cursa cu tauri de la Pamplona (Spania), care cauzează 2-300 de răniţi anual şi care a făcut până acum 15 decese (de necomparat cu Ruginoasa!).

Bătăile cu portocale de la Ivrea (Italia) şi cele cu tomate de la Buñol (Spania) lasă întotdeauna în urmă câţiva răniţi. La fel se întâmplă şi în timpul Calcio Fiorentino, brutalul meci de fotbal-rugby medieval ce se ţine anual la Florenţa (Italia).

În Duminica de Paşte, în insula Chios din Grecia are loc o bătălie cu artificii între sutele de enoriaşi a două parohii rivale, fiecare ceată încercând să atingă clopotul celeilalte biserici. De-a lungul timpului s-au înregistrat incendii şi chiar morţi, dar tradiţia continuă. Şi lista evenimentelor din UE care excelează prin violenţă sau prin încălcarea legilor, nu este gata…

În România, deocamdată, se mai tolerează încă mersul la colindat care, probabil, curând va fi echivalat cu cerşetoria. Şi încă se acceptă şi furtul miresei. Dar, după cum merg lucrurile, deja se întrevede ziua când nevinovatul obicei va fi considerat răpire, ba poate chiar terorism!

Vom ajunge de râsul curcilor!

Autor, Teofil Ivanciuc

Articol preluat de pe platforma: http://www.contributors.ro/