Proiect educațional național desfășurat în Maramureș: „Atelier de vară – UUR”

Uniunea Ucrainenilor din România a organizat, cu succes, cea de-a IV-a ediție a proiectului educațional național „Atelier de vară – UUR”, o inițiativă de suflet dedicată în mod special copiilor și tinerilor care studiază limba ucraineană sau în limba ucraineană. Ediția din acest an a reunit un număr impresionant de aproape 700 de elevi proveniți din opt județe în care trăiesc etnicii ucraineni din țara noastră, precum și tineri invitați din Ucraina, confirmând anvergura și importanța acestui program. Așa cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, acest demers fundamental pentru păstrarea identității etnice și lingvistice a comunității ucrainene din România a avut o amplă desfășurare în județul Maramureș, unde, prin eforturile susținute și implicarea directă a Filialei Maramureș a UUR, activitățile s-au desfășurat la cele mai înalte standarde.

În perioada 10-14 august 2026, la nivelul Organizațiilor locale ale UUR din județul Maramureș, mai exact în localitățile Remeți, Crăciunești, Lunca la Tisa, Rona de Sus, Valea Vișeului, Bistra, Crasna Vișeului, Ruscova, Repedea și Poienile de Sub Munte, a avut loc o serie amplă de manifestări educaționale și culturale. Pe parcursul acestor cinci zile de vară, aproape 300 de copii din comunitățile maramureșene, îndrumați cu pasiune de cadrele didactice și de reprezentanții Uniunii, au luat parte la un program complex, conceput minuțios pentru a îmbina învățarea interactivă cu dezvoltarea personală, creativitatea și socializarea.

Aspectul cu adevărat definitoriu al ediției din acest an, care i-a conferit o încărcătură emoțională și simbolică cu totul specială, l-a constituit participarea copiilor din Ucraina alături de tinerii din comunitățile ucrainene din Maramureș. Astfel, la data de 12 august, la nivelul organizației din Remeți, reprezentanții UUR și cadrele didactice au avut marea bucurie de a-i avea ca oaspeți 40 de tineri din Ucraina care au participat la tabăra internațională organizată sub egida Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Aceștia s-au integrat în activitățile de cunoaștere și coeziune, vizitând alături de gaze centrul de informare și documentare, cabinetul de limba ucraineană, mini-muzeul școlii și Biserica Ortodoxă Ucraineană din localitate, realizând desene ornamentale și participând la activități pe terenul de sport. Ulterior, în data de 14 august, la Rona de Sus, tinerilor ucraineni li s-a alăturat un alt grup format din 10 copii veniți din localitatea Iasinia, Ucraina. Întâlnirea a reprezentat un nou prilej de apropiere, în care barierele au dispărut instantaneu, lăsând loc zâmbetelor, jocurilor și bucuriei de a comunica în aceeași limbă maternă.

Fiecare zi a atelierului a fost structurată în jurul unei tematici specifice, punând accent pe valori esențiale precum prietenia, creativitatea, protejarea mediului înconjurător, respectul pentru tradițiile culinare, portul și folclorul ucrainean. Tinerii participanți au fost antrenați în ateliere de desen, pictură și creație manuală, jocuri de cunoaștere și lucru în echipă, precum și în activități sportive, momente muzicale și de karaoke. Aceste experiențe de educație non-formală au avut un efect marcant asupra formării tinerelor generații, oferindu-le nu doar posibilitatea de a-și aprofunda, într-un mediu prietenos, cunoștințele de limba ucraineană, ci și ocazia unică de a descoperi și valorifica elemente inestimabile ale patrimoniului cultural ucrainean, consolidând totodată sentimentul de mândrie și de apartenență la comunitate.

Prin integrarea acestor activități comune, Uniunea Ucrainenilor din România a demonstrat, încă o dată, rolul său activ și esențial în susținerea și dezvoltarea relațiilor bilaterale româno-ucrainene, inclusiv la nivel educațional și cultural. Aceste inițiative reconfirmă faptul că UUR reprezintă o veritabilă și solidă punte de legătură între comunitatea ucraineană din România și poporul ucrainean. Oferindu-le tinerilor oportunitatea de a interacționa firesc, de a lega prietenii trainice și de a împărtăși frumusețea acelorași rădăcini istorice, UUR a dovedit că solidaritatea și valorile noastre culturale transcend granițele. La finalul acestor activități încununate de succes, toți participanții au primit diplome, în semn de înaltă apreciere pentru entuziasmul și dragostea cu care duc mai departe identitatea ucraineană.

Uniunea Ucrainenilor din România (UUR)




Cinstirea veteranilor de război și păstrarea tradiției la ucraineni

Uniunea Ucrainenilor din România – filiala Maramureș invită publicul la manifestarea culturală „Cinstirea veteranilor de război și păstrarea tradiției la ucraineni”.

Evenimentul va avea loc duminică, 11 mai 2025, începând cu ora 13:00 la Monumental eroilor din localitatea Poienile de sub Munte.

Uniunea Ucrainenilor din România
filiala Maramureș




„Cobzarul” a fost omagiat la Sighet! (autor, Ion Mariș)

Duminică, 09 martie 2025, la Sighet, lângă bustul poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko (n. 09 martie 1814 – d. 10 martie 1861), au fost prezenți foarte mulți elevi, profesori, preoți, politicieni, ucraineni și români, oameni care iubesc poezia, care știu ce înseamnă educația, cultura și care l-au omagiat pe cel care a luptat pentru o țară căreia i-a lăsat „Testamentul” cu îndemnul… „Jugul nimiciți-l”. Organizatorul evenimentului a fost – ca de obicei – Uniunea Ucrainenilor din România – filiala Maramureș.

După intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei s-a desfășurat o ceremonie religioasă de pomenire a celui care s-a identificat cu națiunea pentru care a scris și a luptat, a fost evocată personalitatea artistică complexă (poet, pictor, antropolog, dramaturg, etnograf, filosof etc.), s-a cântat și recitat în limba ucraineană cu trimitere vibrantă la cel numit „Cobzarul” Ucrainei.

Momentul cel mai sensibil, încărcat de dramatism, a fost mesajul grupului de copii (cu vârste de aprox. 5 – 14 ani, foto principal) și al profesoarei lor, refugiați din Ucraina, prin care au mulțumit pentru găzduirea temporară în orașul nostru (copiii urmează cursurile la Liceul Taras Șevcenko) și au solicitat sprijin în continuare pentru ei și pentru țara lor răvășită de război.

Războiul aduce doar suferință, cei traumatizați sunt – în primul rând – copiii și femeile care au luat calea pribegiei, pe lângă morții și răniții pe care conflictul sângeros de la granița noastră îl aduce unor națiuni care încearcă să facă față unor provocări de neimaginat pentru secolul XXI.

Asemenea evenimente ar trebui să conștientizeze, la nivelul tuturor categoriilor sociale, economice, politice, religioase – că pacea poate fi generalizată „doar atunci când vom gândi limpede (și) vom găsi curajul să biruim frica ce bântuie lumea” (A. Einstein).

Foto & text: Ion Mariș




Instructorul de dans Deneș COSOVAN implicat în conservarea și promovarea tradițiilor și artei ucrainene!

Filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România a lansat, începând cu 8 august 2024, un proiect inovator destinat tinerilor și copiilor ucraineni din județ. Acest proiect de o importanță majoră are ca obiectiv principal conservarea și promovarea tradițiilor și artei ucrainene prin cursuri de dansuri ucrainene autentice.

Sub îndrumarea talentatului instructor Deneș Cosovan, un specialist cu o vastă experiență în arta dansului, copiii din localitățile Crăciunești, Bocicoiu Mare, Lunca la Tisa, Bistra și Valea Vișeului au început deja pregătirile. Copiii și tinerii vor străluci pe scena evenimentelor culturale, a festivalurilor și spectacolelor organizate de Uniunea Ucrainenilor din România, cât și la alti organizatori. Tinerii artiști vor avea ocazia să aducă în fața publicului dansuri ucrainene autentice, contribuind astfel la păstrarea și transmiterea tradițiilor de la o generație la alta.

Pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de tineri și copii ucraineni la aceste cursuri valoroase, proiectul va fi extins și în alte localități ucrainene din județul Maramureș. Toți tinerii care doresc să păstreze vie flacăra tradițiilor ucrainene sunt invitați și încurajați să se înscrie și să participe activ la cursuri.

*********

Марамуреська філія Союзу українців Румунії розпочала 8 серпня інноваційний проект, спрямований на українських дітей та молодь повіту. Цей важливий проект має на меті зберегти та популяризувати українські традиції та українське мистецтво через заняття автентичними українськими танцями.

Під керівництвом талановитого викладача Денеша Косована, фахівця з великим досвідом у танцювальному мистецтві, діти з населених пунктів Кричунів, Великий Бичків, Луг-над-Тисою, Бистра та Вишівська Долина вже розпочали підготовку. Діти та молодь виступатимуть на сцені культурних заходів, фестивалів та вистав, організованих Союзом українців Румунії, а також іншими організаторами. Юні артисти матимуть можливість донести автентичні українські танці до публіки, таким чином допомагаючи зберігати та передавати традиції з покоління в покоління.

Для того, щоб якомога більше української молоді та дітей мали доступ до цих цінних курсів, проект буде поширено на інші українські населені пункти Марамуреського повіту. Всіх молодих людей, які бажають підтримувати живим полум’я українських традицій, запрошуємо до участі в курсах і заохочуємо до активної участі в них.

Comunicat de presă




După București, „Pețitul la Honcearivka” se joacă la SIGHET!

Teatrul Uniunii Ucrainenilor din România „Ivan Franko” vă invită la piesa „Pețitul la Honcearivka”, Luni, 08 aprilie 2024, ora 18:00 la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice – sala „Monica Chifor”, Sighetu Marmației (str. Mihai Eminescu, nr. 6).

„Pețitul la Honcearivka” este o piesă de teatru (comedie populară) scrisă de dramaturgul ucrainean Hryhorii Kvitka Osnovianenko în 1835, tradusă în limba română și adaptată de Mihai Hafia Traista. Spectacolul a fost pus în scenă de regizorul Vasile Toma.

Distribuția: Ion Grosu – în rolul lui Prokip Șcurat; Raluka Jugănaru – Odarka, soția lui Prokip; Claudia Moroșanu – Uliana, fiica lor; Ștefan Opreanu – Oleksa fierarul; Venerus Popa – Bogătașul Kandziuba/ pețitorul Timuș; Eduard Cârlan – Stețko fiul lui Kandziuba; Mihai Hafia Traista – soldatul Osyp Skoryk.

Spectacolul a fost jucat cu succes la Teatrul Dramaturgilor Români și la Teatrul Infinit din București.

Intrarea este liberă, în limita locurilor din sală.

Salut, Sighet!




210 ani de la nașterea poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko!

210 ani de la nașterea poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko
Simpozionul „Rolul femeii în societate”
Un buchet de flori pentru cea mai gingașă ființă – femeia

Programul evenimentului:
Duminică – 10.03.2024
13:00 – 15:00 – Omagierea poetului național ucrainean, Taras Șevcenko, prin depunerea de coroane și jerbe de flori la bustul poetului, din municipiul Sighetu Marmației, str. Traian, nr. 9, județul Maramureș;
15:00 – 15:30 – Deschiderea oficială a evenimentului la sala Vitralis – Casa Iurca, situat în municipiul Sighetu Marmației, str. Dragoș Vodă, nr. 14, județul Maramureș;
15:30 – 16:30 – Aspecte din viața și opera marelui poet, artist Taras Șevcenko;
16:30 – 18:30 – Discursuri privind rolul femeii ucrainene în păstrarea identității lingvistice și culturale în cadrul familiei și a societății;
18:30 – 19:30 – Program artistic.

Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Maramureș

 




Război și Pace?!… Sighetul vrea Pace! (autor, Ion Mariș)

Sâmbătă, 24 februarie 2024, s-au împlinit doi ani de când Putin a ordonat începerea unei acțiuni „speciale” care a adus războiul la granița noastră. Am văzut, pe parcursul celor doi ani scurși în sunetul alarmelor, exodul femeilor și copiilor ucraineni, am simțit solidaritatea cu oamenii care nu-și doreau altceva decât liniște, pace. Am simțit frica ce plutea peste apele Tisei.

Viața în Estul extrem al Europei s-a schimbat la un ordin absurd, din dorința unui țar de a demonstra lumii că războiul este o realitate „sustenabilă” și-n secolul XXI. Din păcate, pentru unii conducători războiul face parte din structura lor mentală, din nebunia lor, din forța lor distructivă.

Au trecut doi ani presărați cu zeci de mii de morți, marcați de suferințele inutile ale unor oameni nevinovați; milioane de ucraineni s-au refugiat în lumea largă, și-au părăsit locuințele, pământurile, iar războiul continuă, șansele de pace nu se întrevăd încă. De ce se întâmplă toate acestea, cine are de câștigat? Răspunsul este ucis zi de zi cu fiecare foc de armă tras, este îngropat împreună cu victimele, cu morții nevinovați, răspunsul este… vânare de oameni.
După doi ani războiul face parte și din viața noastră, a celor care trăim lângă frontiera peste care pândește amenințarea perversă a morții.

Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Maramureș, a marcat cei doi ani de suferință a poporului ucrainean printr-un eveniment care a cuprins momente de reculegere, un marș pentru pace pornit de la sediul UUR din Sighet până la Punctul de Tecere al Frontierei spre Ucraina unde, pe malul românesc al Tisei, după intonarea imnurilor de stat ale celor două țări, au fost transmise mesaje anti-război, mesaje care au evidențiat solidaritatea româno – ucraineană, subliniindu-se suferințele și ororile care îndoliază poporul vecin.

Au rostit alocuțiuni deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi – președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Rudolf Stauder – prefectul Maramureșului, Grațian-Florin Pârvu – consulul României la Solotvino, Daniela Onița – Ivașcu – viceprimarul Sighetului, Florin Coman – Șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, Mirela Buftea – reprezentanta primarului Sighetului. După slujba de pomenire a victimelor agresiunii ruse din Ucraina a urmat un scurt program susținut de copii ucraineni, refugiați în orașul nostru, elevi la Liceul Taras Șevcenko.

Pacea, din păcate, nu se simte dinspre Răsărit, „ideologia” războiului este din ce în ce mai prezentă într-o lume a globalizării… înarmării. Cine va răspunde pentru declanșarea cu premeditare a pandemiei urii?…

Ion Mariș

 




Doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina!

Doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina!
Sâmbătă, 24 februarie 2024

Programul evenimentului:

09:00 – 10:00 – la sediul Uniunii Ucrainenilor din România  (UUR), filiala Maramureș – Sighet, str. Dr. Pop Victor, nr. 18 (moment de reculegere, rugăciune pentru pace)

10:00 – 11:00 – în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) din Sighet (intonarea imnurilor de stat România și Ucraina, slujbă de pomenire în memoria victimelor invaziei, luări de cuvânt etc.)

11:00 – 13:00 – la sediul Uniunii Ucrainenilor din România  (UUR), filiala Maramureș – Sighet, str. Dr. Pop Victor, nr. 18 (contribuția UUR privind sprijinul acordat atât statului ucrainean cât și cetățenilor ucraineni refugiați în România, proiecție film, scurtmetraje etc)

Uniunea Ucrainenilor din România  (UUR), filiala Maramureș




Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri la Ucraineni – ediția XXX

UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA
FILIALA MARAMUREȘ
СОЮЗ УКРАЇНЦІВ РУМУНІЇ
МАРАМОРОСЬКА ФІЛІЯ

Vă invită să luați parte la cea de-a XXX – a ediție a
Запрошує Вас взяти участь у ХХХ-ому випуску

FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE COLINDE, DATINI ȘI OBICEIURI LA UCRAINENI
МІЖНАРОДНОГО ФЕСТИВАЛЮ УКРАЇНСЬКИХ КОЛЯДОК ТА ЗИМОВИХ ОБРЯДІВ

care se va desfășura la Sighetu Marmației, Duminică, 15.01.2023, după următorul program:

 10:00-11:30 – Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Ucraineană Sighetu-Marmației
 11:30-12:00 – Formarea coloanei în fața bustului poetului național al Ucrainei Taras Șevcenko
12:00-12:40 – Parada grupurilor/ formațiilor participante
12:40-13:00 – deschiderea programului – Parcul Central din Sighetu Marmației
13:00-17:00 – concert de colinde – Parcul Central din Sighetu Marmatiei

який відбудеться в місті Сігету Мармацієй, 15.01.2023 р за наступним графіком:

10:00-11:30 – Свята Літургія в Українській Православній Церкві Сігету-Мармацієї
11:30-12:00 – Формування колони перед погруддям народного поета України Тараса Шевченка
12:00-12:40 – Парад груп
12:40-13:00 – відкриття програми – Центральний парк у Сігету Мармацієй
13:00-17:00 – Концерт колядок -Центральний парк у Сігету Мармацієй

 

Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Maramureș




SIGHET: Festivalului de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, ediția a XXIX-a

Filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, organizează cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, la Sighetu Marmației, Duminică, 09 ianuarie 2022.

Înainte de debutul Festivalului va avea loc Sfânta Liturghie, la Biserica Ortodoxă Ucraineană din Sighet. Apoi, grupuri de colindători, îmbrăcați în costume populare specifice localităților cu populație majoritar ucraineană vor defila pe străzile municipiului.

Manifestările se vor încheia cu tradiționalul Concert de colinde și urări de Crăciun și Anul Nou, care se va desfășura în aer liber în Parcul Mare din centrul municipiului Sighetu Marmației.

Programul evenimentului cultural – religios din 09 ianuarie 2022:
10:30 – 12:00 – Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Ucraineană din Sighet;
12:00 – 12:30 – Formarea coloanei pentru Paradă;
12:30 – 13:00 – Parada grupurilor de colindători;
13:00 – 13:30 – Deschiderea festivă a Concertului de colinde și urări de Crăciun și Anul Nou din Parcul Central al municipiului Sighet;
13:30 – 16:00 – Concertul de Colinde.

* * *

Марамуреcька філія Союзу українців Румунії у партнерстві з Українським Православним Вікаріатом Румунії 9 січня проведе у місті Сігету-Мармацієй XXIX-й Фестиваль колядок, традицій та зимових звичаїв українців.

Фестиваль розпочнеться Святою літургією, яка відбудеться в сігетській українській православній церкві. Потім вулицями міста пройдуть групи колядників, одягнених у народні костюми, характерні для населених пунктів, в яких українці складають більшість, що знаходяться в Марамуреському повіті і не лише.

Завершаться заходи традиційним концертом колядок та новорічних віншувань, який відбудеться просто неба у Великому парку в центрі міста Сігету Мармацієй.

 

Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Maramureș