TURUL CATACOMBELOR și  ALTE MISTERE… peste câteva ore la Sighet!

TURUL CATACOMBELOR și  ALTE MISTERE organizat sub egida NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI, SCIENCE4FUTURE-III, eveniment devenit tradițional, se va desfășura azi, vineri, 26 septembrie 2025, între orele 19:30-22:00 la sediul Extensiei Universitare Sighetu Marmației a UBB și simultan în alte peste 400 de orașe din Europa.

Obiectivul principal al acestei inițiative este de a crea un context potrivit pentru ca tinerii să observe cum sunt transferate rezultatele cercetărilor științifice, inovarea și tehnologia în produsele și serviciile folosite de către comunitate. Având în vedere specificul programelor de studii din Extensia Sighetu Marmației, Facultatea de Geografie va prezenta într-o manieră accesibilă experiențe care integrează în practică rezultatele cercetărilor din domeniul turismului.

Anul acesta activitățile se vor desfășura după apusul Soarelui după următorul program:

  1. Turul catacombelor 2.0
  2. Turul de noapte al Sighetului
  3. Jocuri cu lumini și obiecte luminoase
  4. Concursuri pe tema tururilor

Pentru mai multe detalii despre evenimentul de la UBB Sighet, vă invităm să accesați: https://sites.google.com/view/geografieubbsighet/noaptea-cercetatorilor-europeni-2025
Instagram: https://www.instagram.com/turismubbsighet/
De asemenea sunt și activități online, prezentări, prelegeri și demonstrații la https://noaptea-cercetatorilor.eu/concursuri/  pe pagina oficială a proiectului https://noaptea-cercetatorilor.eu/

Sigheteni, nu ratați, NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI!

Salut, Sighet!




Zi și Noapte cu… Cercetătorii Europeni

Vineri, 27 septembrie 2024, a fost… Noaptea Cercetătorilor Europeni! Între orele 13:00 – 24:00 (fizic, de la 14:00 la 19:00, on-line până la ora 24:00), la UBB – Extensia Sighetu Marmației, am explorat alături de pasionații cercetării universul fascinant al cunoașterii și descoperirilor! Au fost standuri unde am putut descoperit tineri implicați, pregătiți  în a face demonstrații accesibile și pe înțelesul participanților (mulți elevi). Tinerii cercetători și tinerii spectatori au marcat a treia ediție a Science4Future de la Sighet.

Doar un foarte scurt video surprinde vibe-ul zilei de azi… detaliile vor urma:

Și o notă specială pentru Turul catacombelor care devine… tradiție. Acolo s-au făcut programări pentru doritorii care așteptau nerăbdători să le vină rândul. Iar surprizele au fost (ne)așteptate.

Salut, Sighet!




Festivitatea de încheiere a anului universitar la Sighet

Joi, 13 iunie 2024 a avut loc festivitatea de încheiere pentru absolvenții Universității Babeș Bolyai – Extensia Sighetu Marmației, ciclul de Licență și Master a Facultății de Geografie, o zi încărcată de emoție și bucurie pentru comunitatea academică sigheteană, precum și pentru familiile tinerilor absolvenți.

Extensia Universității Babeș-Bolyai din Sighetu Marmației (prodecan, Marin Ilieș) reprezintă un pilon esențial în dezvoltarea educațională și culturală a comunității noastre.

„Dragi absolvenți, prin munca voastră și determinarea de care ați dat dovadă, ați demonstrat că sunteți pregătiți să faceți față provocărilor viitorului. Astăzi, nu doar că încheiați un capitol important al vieții voastre, dar deschideți și porțile spre nenumărate oportunități. Sunteți echipați cu cunoștințele necesare pentru a aduce schimbări pozitive în societate și pentru a contribui activ la dezvoltarea orașului nostru și a țării. Sighetu Marmației are nevoie de oameni tineri, competenți și dedicați, capabili să aducă un suflu nou și să participe activ la prosperitatea orașului nostru. Fie ca drumul pe care îl veți parcurge de acum înainte să fie presărat cu reușite și satisfacții pe măsura eforturilor depuse”., a declarat primarul Sighetului, Vasile Moldovan, prezent la festivitate.

Salut, Sighet!




Noaptea Cercetătorilor Europeni – Detalii program

Universitatea Babeș – Bolyai Sighet/ Extensia Sighetu Marmației găzduiește, în data de 30 septembrie 2022, cel mai important eveniment de promovare a cercetării științifice: Noaptea Cercetătorilor Europeni – în cadrul proiectului SCIENCE4FUTURE-II.

PROGRAM:

PE SCENĂ – 13:00 – 21:00
13.00-13.30: Deschiderea evenimentului și prezentarea participanților
13.30-13.45: Cum se crează modelele 3D digitale și reale ale clădirilor?
13.45-14.00: Tehnica extragerii pigmenților vegetali între știință și meșteșug
14.30- 14.45: Chimia pigmenților pentru textilele de azi
15.00 – 15.15: Să înțelegem pixelii din modelele cusute. Cum să le descifrăm?
15.15 – 15.30: Să înțelegem liniile din modelele țesute. Cum le vedem, pe lungime sau pe lățime?
15.30 – 15.45: Homo geometricus: prezentarea expoziției de cămăși tradiționale
16.30 – 17.30: Ce povestiți acasă despre activitățile de azi? Prezentarea rezultatelor de la ateliere și concursuri
17.30 – 18.30: Curiozitatea e parte a firii umane. Puneți întrebări! Sesiune de Q&A
19.30 – 20.30: Maramureș Talks. Maramureșul așa cum îl vedem noi geografii. Prezentare interactivă

ATELIERE – 13:30-16:30
Atelierul culorilor
Modelare 3D
Descifrarea modelelor cusute și țesute
Reconstituirea modelelor cusute și țesute

EXPERIENȚE – 13:30-19:00
13.30-18.30: Escape room în bibliotecă* (45 minute/tur)
14.30- 17.30: 10 secole în 10 minute. Tur experimental multisenzorial*(25 minute/tur)
17.30- 19.30: Turul catacombelor (30 minute/tur)**

*Aceste activități se desfășoară cu programare pe site. Dacă vă considerați norocoși, puteți veni la standul dedicat experiențelor să vedeți dacă nu a renunțat cineva la programare.

**Doar Turul catacombelor se programează pe loc după principiul primul-venit-primul-servit, începând cu ora 16.30 la standul dedicat experiențelor

CONCURSURI – 14:45 – 16:00
14.45- 15.00 Concurs la standul culorilor
15.30 – 15.45 Concurs la standul 3D
15.45 – 16.00 Concurs la standul 2D

ON-LINE – 9:00 – 24:00
9.00-13.00: Teaser. Prezentări și video-uri legate de eveniment
14.00-15.00: Live de la Cluj. Deschiderea oficială mare.
15.00 – 16.00: Secvențe video din alte centre (Cluj Napoca, Iași, Bistrița și Gheorgheni)
16.00 – 24.00: Prezentări și video-uri complementare atelierelor și experiențelor, proiectele de digitizare a patrimoniului etc

Notă:

  • ora de începere a activităților poate suferi mici modificări
  • ne străduim să oferim un set de activități sigure, dar nu ne asumăm responsabilitatea pentru copiii care vin neînsoțiti de profesori sau de părinți.

Sursă informații: Universitatea „Babeș-Bolyai” – 




COMUNICAT privind autorecenzarea online asistată în Municipiul Sighetu Marmației

Primăria Municipiului Sighetu Marmației aduce la cunoștința cetățenilor faptul că în perioada 14 martie – 15 mai 2022 are loc etapa de autorecenzare asistată din cadrul Recensământului populației și locuințelor din România (RPL 2021).

Autorecenzarea asistată (ARA) reprezintă acțiunea prin care înregistrarea informațiilor cuprinse în programul de observare al recensământului pentru o anumită unitate statistică este efectuată de către persoana însăși, cu sprijinul unui recenzor.

Pentru autorecenzarea asistată la nivelul Municipiul Sighetu Marmației au fost recrutați, selectați și instruiți de către Direcția Județeană de Statistică Maramureș un număr de 10 recenzori ARA, care își desfășoară activitatea la posturile de lucru special amenajate pentru realizarea autorecenzării, în următoarele locații:

Primăria Sighetu Marmației – str. Bogdan Vodă nr. 14, Camera 38 și Camera 14
Program de funcționare: Luni – Vineri: 08.00 – 16.00
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00

Universitatea Babeș Bolyai – str. Avram Iancu nr. 6
Program de funcționare: Luni – Vineri: 10.00 – 14.00 / 16.30 – 20.30
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00

Liceul Tehnologic Forestier – str. Dragoș Vodă, nr. 43
Program de funcționare: Luni – Vineri: 08.00 – 16.00
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00

Autorecenzarea asistată se poate realiza, atât de pe echipamentul propriu al persoanei care se autorecenzează, sub îndrumarea recenzorului, cât şi de pe tabletele electronice aflate în posesia recenzorilor ARA.

Comunicat Primăria Sighetu Marmației




Eroii nu sunt (întotdeauna) uitați! (autor, Ion Mariș)

La Universitatea Babeș – Bolyai – Extensia Sighet a avut loc azi, 17 decembrie 2021, când se împlinesc exact 32 de ani de la uciderea sigheteanului Antoniu Tiberiu Florian, la debutul protestelor anticomuniste de la Timișoara și de la aprinderea scânteii Revoluției din anul 1989, un parastas, o slujbă de pomenire a tânărului student.
În prezența viceprimarului Sighetului, av. Daniela Onița – Ivașcu, a directorului Extensiei Sighet, conf. univ. dr. Marin Ilieș, a numeroși consilieri locali, cadre universitare, studenți, elevi, voluntari, preotul Dan Ioan Sidău a oficiat un parastas care a fost precedat de un moment de reculegere.
S-au adresat celor prezenți Viceprimarul Sighetului, Directorul Extensiei Sighet dar, probabil, cel mai tulburător moment a fost generat de amintirile despre colegul lui de clasă, din liceu, pe care le-a împărtășit cu noi ing. Adi Danci.
Sunt deosebit de importante aceste aduceri aminte, comemorări triste dar necesare, pentru a nu uita că democrația de azi s-a „clădit” pe durerea, suferința și sacrificiul unor concetățeni de-ai noștri care, voluntar sau involuntar, s-au plasat în avangarda luptei pentru libertate.

Antoniu Tiberiu Florian ar fi împlinit 20 de ani în 26 decembrie 1989, dar destinul lui a fost tragic. Viaţa i-a fost curmată în 17 decembrie 1989. Tiberiu era student la Facultatea de Mecanică Agricolă din Timişoara şi a fost împuşcat în cap, în zona Complexului Studenţesc, de o coloană militară ce trecea prin zonă și a deschis focul împotriva studenților. Trupul lui a fost transportat în secret la Bucureşti şi incinerat, iar cenușa lui impreună cu a altor peste 40 de eroi martiri a fost aruncată într-un canal de la marginea Bucureștiului.

Pe caldarâmul din curtea universității sighetene au fost aprinse zeci de candele care au conturat o cruce pentru a veghea – simbolic – memoria tânărului Antoniu Tiberiu Florian.

Foto & text: Ion Mariș




Vineri seara „descoperim” – împreună cu Teo Ivanciuc – repere din Istoria Sighetului!

Dacă doriți să petreceți o seară altfel, veniți pe 25 iunie 2021, ora 22:00, în curtea Universității Babeș – Bolyai din Sighet, unde voi prezenta, sub cerul liber, câteva imagini și momente din istoria Sighetului, despre cine au fost locuitorii săi, cum au trăit, muncit ori cum s-au distrat aceștia!

Va urma un scurt tur nocturn, prin locuri mai… neumblate!

Teo Ivanciuc




Conferința „MARAMUREȘUL condiții istorico – geografice” la UBB Extensia Sighet!

În cadrul proiectului „Din Istoria Maramureșului„, Vineri, 25 septembrie 2020, orele 14:00, amfiteatrul „George Vâlsan”, la Universitatea Babeș – Bolyai Extensia Sighetu Marmației va avea loc conferința „Maramureșul condiții istorico – geografice„. Invitatul acestei activități este conf. univ. dr. Marin Ilieș.

Proiectul „Din Istoria Maramureșului„ este finanțat și susținut de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Consiliul Județean Maramureș.

 

Salut, Sighet!