Se zice că necazurile unesc, iar binele dezbină. Adevărate vorbe dar care astăzi, din păcate, nu-și mai au valoarea adevărată ci, dimpotrivă, împart lumea în două tabere antagonice. Dacă până mai ieri noțiunea de frate, vecin, prieten, avea o rezonanță în plan afectiv, acum s-a transformat într-o încrâncenare pe viață și pe moarte! Din păcate, ăsta e pragul la care s-a ajuns: viață sau moarte.

În loc să fim solidari unii cu alții, să stăm să medităm ce-i mai bine să facem pentru a scăpa din marasmul în care ne zbatem de aproape doi ani, noi ne batem român cu român, vaccinat cu nevaccinat! Măcar dacă din acest război am ieși mai întăriți! Numai că, din păcate, mulți devin martiri fără cauză, virusul capătă teren, iar noi suntem priviți ca „idioții” Europei. Cum să fim catalogați altfel, dacă sub ochii noștri ne mor prieteni, vecini, cunoscuți… Și noi încă ne temem de „gipurile” băgate în vaccin, prin care vom fi controlați de extratereștri!

Se zice că D-zeu îți dă dar nu îți bagă și în traistă. Ți-a dat minte și inteligență să judeci, ochi să vezi și urechi să auzi. Dacă în locul mijloacelor de informare, unele chiar mincinoase, am răsfoi niște pagini de istorie adevărată, poate lucrurile ar sta altfel. Dacă oștenii lui Ștefan cel Mare stăteau să analizeze dimensiunea, materialul din care erau confecționate săgețile turcilor, dacă nu cumva sunt făcute în China, sau dacă le e cunoscută formula chimică a otrăvii din vîrfurile săgeților, unde eram acum? Mai existam ca popor sau eram un pașalâc turcesc? Acum nu ne mai uitam la seriale turcești, erau seraie peste tot! Se aruncau oștenii în luptă cu piepturile goale neținînd cont dacă o să-i doară impactul cu săgeata dușmanului.

Acum, adevărații bărbați (nu toți) au fobii de la acul de seringă, care în vârful lui are serul salvator al vaccinului! Cît de ipocrit poți să fii să nu recunoști că ni se întinde o mînă de salvare, iar noi o refuzăm! Fac ce fac și iar mă întorc la vorbele din bătrîni, la înțelepciunea satului de odinioară cînd se zicea: „Dacă-i sta să numeri din cîte pături îi făcută plăcinta, nu-i mai face-o!”

Articolul de față mi-a fost inspirat tot de înțelepciunea de la țară explicată de un „țuțeist” (nu-i dau numele), care în profunzimea ei poate pune pe gînduri pe acei care se îndărătnicesc în a primi vaccinul din considerente religioase. Problema e simplă. Dacă pretinzi că ești creștin, se subînțelege că știi Tatăl Nostru, rugăciunea universal creștină. Însuși enunțul de Tatăl Nostru, sugerează că nici unul nu e singur la părinți. Adică nu spunem Tatăl Meu, ci al nostru! Adică suntem mai mulți fii. Atunci de unde egoismul cu: fac ce vreau cu corpul meu, e problema mea! Din moment ce nu ești singur, mai ai frați, nu poți gîndi unilateral, ești răspunzător și cu ce e în jurul tău. Dacă tu vrei să devii „martir fără cauză”, poate aproapele tău vrea să trăiască! Dacă Dumnezeu a îngăduit ca prin știință să ne vină și antidotul la acest virus, cine sunt eu să-l contest?

E adevărat că, din păcate, anumite subiecte sunt tratate de foarte mulți neaveniți pe toate mijloacele de comunicare, fără discernămînt și care, din păcate, aduc și cohorte de morți zilnice. Pe lîngă faptul că suntem considerați idioții Europei, cel mai rău e că vom fi și cei mai orfani europeni, fără părinți și bunici , duși prea devreme dintre noi din cauza ignoranței multora dintre noi.

Ileana PISUC

sursă foto: pixabay.com

Orice manipulare a fricii se identifică cu un fel de terorism, care se aseamănă cu o muscă care încearcă să distrugă un magazin de porțelanuri. Musca e atât de nevolnică, încât nu poate clinti din loc nici măcar o singură ceașcă de ceai. Atunci, cum distruge o muscă un magazin de porțelanuri? Găsește un taur, îi intră în ureche și începe să bâzâie. Taurul o ia razna de frică și furie și distruge magazinul de porțelanuri. (Yuval Noah Harari)

Musca, eu o compar cu frica, iar taurul cu mintea fiecăruia. Vorbind în termeni cât se poate de pragmatici, s-a ajuns ca fiecare babă din autobuz să-și dea cu părerea despre „carcalac” și vaccin.

Nu-i nevoie de alte dezbateri profesioniste pe acest subiect, trebuie doar să te urci în autobuz și, atunci când te dai jos, poți să-ți iei doctoratul în materie de virus și vaccinuri. Când se întorc de la oraș cu plasele doldora de alimente de la supermarketuri, nu cred că-și pun problema câtă otravă au în ele și câtă hrană „curată”. Ultimul lucru (al oricăruia dintre noi, recunosc) este de a citi cu atenție conținutul produselor pe care le luăm din raft.

Când li se dă copiilor cu multă dărnicie sucul frumos colorat și bun la gust, oare care părinte se gândește că-l otrăvește încet dar sigur și că-i pune viața în pericol? Câți ar fi oare cei care se îndoiesc că mezelul sau carnea frumos colorată și sclipitoare din galantar e ceea ce pare? Câți cer analize înainte de a le savura? Pâinea, în toate sortimentele ei, de ce nu e contestată, cu toate că, împreună cu dulciurile sunt dușmanii din umbră și dau atâtea boli? Atunci când copiii noștri erau mici și se programau, nu de noi(!), ci de medici specialiști la vaccin, nu s-a auzit de atâta reticență. Mergeam pur și simplu, pentru că așa era normal. Dacă ne iubeam copiii și-i voiam mari, trebuia să acceptăm că cineva gândește pentru noi, că niște laboratoare cercetează în favoarea vieții noastre și a copiilor noștri.

Doar că acum, datorită mijloacelor de informare (sau dezinformare), punem la îndoială vaccinul. Eu, una, recunosc că atunci când s-a declanșat urgia, am încercat să mă agăț de o speranță și aveam credința că, de undeva, va veni și vindecarea. Vaccinul era raza de lumină așteptată. Era motivarea ieșirii din cruntele privațiuni ale acestei calamități globale.

Și acum, când în sfârșit a apărut, dăm cu piciorul, îl cotestăm, îl disecăm, vrem să-i aflăm formula chimică (de parc-am înțelege-o!), să vedem dacă n-are „gipuri” și „drapele” băgate-n el! Fiecare s-a transformat peste noapte în chimist și, dacă nu stăpânește subiectul, măcar își dă cu presupusul… Și toate astea țin de educație.

Am fost educată să am respect față de Dumnezeu, față de învățători, profesori, doctori, care tot prin grija Lui față de noi vin să ne educe, să ne vindece. După zeci de ani de pregătire, de examene, de confirmări, vin unii „neaveniți” să conteste munca atâtor creiere luminate! De ce să ne vindecăm mai repede, când putem să tărăgănăm (la fel ca multe altele, în această țară). N-am mai fi noi!

I-aș întreba pe acești contestatari, dacă s-au urcat vreodată într-un avion, tren, autoturism, care, toate sunt făcute de specialiști în inginerie, dacă au încredere în cei ce le-au creat și n-au încredere în medici? De ce iau antibiotice la orice semn de boală având certitudinea că se vor face bine? Și scrie pe ele clar „anti-biotice”, adică împotriva vieții. Acum când ni se dă ceva pentru viață, ne îndoim, punem întrebări, contestăm. De câtă ipocrizie putem să dispunem?

Sfatul meu ar fi ca toți acești „bețe-n roate” să încerce să facă cei 6 ani de Medicină, să-și ia examenul și apoi, în cunoștință de cauză, să-și dea cu părerea.

Până atunci, să fim recunoscători lui Dumnezeu că ne ajută și de data asta, trebuie doar să recunoaștem!

autor, Ileana PISUC