Doi artiști vizuali sigheteni expun la Roma (Italia) prin programul CONSENSUS!

După proiectul „Peisajul cultural”, realizat în anul 2024 la Accademia di Romania, Accademia d’Ungheria din Roma și Filiala UAP Baia Mare, propunerea noastră extinde colaborarea și deschide perspectiva către un cadru multicultural mai amplu, prin participarea Filialei Bistrița și includerea unui al treilea spațiu expozițional, Muzeul Del Donno din Anagni. Programul expozițional CONSENSUS aduce împreună, într-un cadru european prestigios, un grup de artiști profesioniști ai filialelor UAP Baia Mare și Bistrița, propunând o lectură analitică asupra felului în care se articulează, astăzi, relațiile dintre identitatea individuală și coeziunea unui spațiu cultural comun. Găzduite în martie 2026 la Accademia di Romania din Roma, Accademia d’Ungheria din Roma și Muzeul Del Donno din Anagni, cele 3 expoziții reprezintă un dialog vizual, o întâlnire dintre două centre artistice cu tradiții distincte, dar complementare.

Prin reliefarea expoziției în trei instituții importante – două academii naționale și un muzeu dedicat dialogului intercultural –, programul cultural urmărește consolidarea legăturilor dintre artiști, public și instituțiile culturale, promovând dialogul deschis și coeziunea, într-un prezent atât de fragmentat și dispersat. Simezele devin o platformă de întâlnire, un loc al înțelegerii și al armonizării vocilor artistice contemporane românești și maghiare într-un context european. Artiștii proveniți din generații diferite, exprimă un limbaj vizual convergent, aducând în prim plan diversitatea formelor de expresie ale artei contemporane din nordul Transilvaniei, dar și relațiile subtile dintre memorie, cultură și spațiul european. În contextul artistic actual, consensul nu reprezintă un acord formal, ci un proces dinamic de ajustare și reconectare, prin care artiștii descoperă zonele de convergență ale subtilităților conceptuale.

Expoziția propune o privire reflexivă către interiorul celor două comunități artistice, dar și o deschidere spre exterior, către rețelele culturale europene în care acestea se inserează. CONSENSUS devine o invitație la înțelegerea felului în care artiștii își prezintă propriile identități estetice și la contemplarea procesului prin care arta însăși devine un teren al convergenței și nu unul al uniformizării.

Laura Teodora GHINEA
Președinte Filiala UAPR Baia Mare
Director Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor

 

Vernisajul expozițiilor a avut loc în data de 18 martie 2026, ora 11:00, la Polo Museale – Centro Studi Antonio Del Donno din Anagni, și ora 18:00 la Accademia di Romania din Roma iar în 19 martie, ora 18:30, la Accademia d’Ungheria din Roma. Proiectul CONSENSUS cu cele trei expoziții va fi prezent la Roma și deschis publicului, în perioada 18 martie – 19 aprilie 2026.

Expun artiștii: Ludovic Robert Balazsi, Dan Bărcan, Diana Borza, Patrick Cadar, Nicolae Catavei, Adrian Vasile Chira, Loredana Codruța Chiș, Mihai Ciplea, Marian Coman, Georgiana Cotuțiu, Paul Covaci, Cristina Cucu, Vioara Dinu, Emil Cassian Dumitraș, Maxim Dumitraș, Laura Teodora Ghinea, Alexandru Gavrilaș, Radu Hangan, Alin Hereș, Valentin Itu, Călin Ovidiu Itoaia, Paul Iosif Leș, Marcel Lupșe, Raluca Mărginean, Andreea Mihalka, Adina Mocanu, Alexandru Mocanu, Sever Moldovan, Gheorghe Mureșan, Ioan Angel Negrean, Florin Vasile Onț, Mihai Perca, Dorel Petreuș, Eugen Alupopanu, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta, Valentin Iosif Rozsnyai, Postumia Rus, Alina Shiman, Anamaria Stanciu-Barbul, Marcel Stanciu, Rozalia Șutó Petre, Andreasz Szántó, Alexandru Șerban, Gavrilă Ștețco, Paul Târziu, Vasile Tolan, Dorel Topan.




Artistul vizual Valentin Iosif ROZSNYAI „așteaptă” vizitatorii la o expoziție… generoasă!

Sighetul – ne-am consolat cu acest trend! – nu are multe evenimente artistice, vorba ceea… după buget, monșer! Și totuși, artiștii plastici sigheteni se „descurcă” – vrând – nevrând – pe cont propriu. Și-au creat propriile spații de expunere, găsesc locații private pentru a se înfățișa publicului iubitor de artă.

(Nota bene! Sunt șanse, sperăm, ca în viitorul nu foarte îndepărtat să avem la Sighet și o mult-dorită Galerie de Artă).

Artistul vizual Valentin – Iosif Rozsnyai revine în atenția noastră, a publicului sighetean, cu o expoziție ce va fi deschisă pe parcursul a două luni (!!!). Valentin – Iosif Rozsnyai este foarte darnic cu noi, expune 58 de lucrări, realizate după anul 2010. Ultima expoziție personală – la Sighet – a avut loc în anul 2017.

În această expoziție sunt – cred – satisfăcute toate gusturile: atât iubitorii de lucrări „cuminți”, clasice, figurative cât și „amatorii” de enigme – introspecții, „degustători” de pictură postmodernă, de cunoscătorii inflexiunilor cubiste ce-și asumă (involuntar) și o cultură mitologică găsesc repere adecvate. Imaginația artistului se recompune pe pânze de la mici dimensiuni, până la „obișnuitele” lui creații vizuale monumentale.

Nu ne este ușor, celor care apreciem artele vizuale, să ne expunem subtilităților artistului sighetean și, mai ales, nu este comod (chiar pentru privitorul avizat) să se intersecteze cu lumea misterelor pe care artistul ni le transferă cu generozitate prin labirintul culorilor. Putem „tăia” nodul gordian al acestei ofertante expoziții – descifrând-o prin mecanismele cognitiv – senzoriale individuale – oprindu-ne pentru câteva zeci de minute la Sala de expoziții de la Foto Red (P-ța 1 Dec. 1918, bloc L2, parter) pentru a intra în jocul culorilor și-al curajului de care dispunem.

Așadar, aveți timp suficient (nu aveți scuze!) de luni până vineri, între orele 10:00 – 14:00, să (vă) împărtășiți (din) fluxul cromatic generat de o experiență artistică solidă.

Foto & text: Ion MARIȘ

***

Valentin – Iosif ROZSNYAI, s-a născut la Carei, jud. Satu Mare la 22. 02. 1952.
Este licențiat în Arte Vizuale – Pictură, la Universitatea de Nord, Baia Mare. Master în Arte Vizuale – Pictură, la Universitatea Tehnică din Cluj, Centrul Universitar NORD, din Baia Mare.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţiunea Pictură. Are atelierul în Sighetu Marmaţiei, str. Arh. Ghermano Vida Nr.10.Tel.0768 260.404;
E-mail: [email protected]

Activitatea expoziţională ( selecţie ):

Expoziţii personale:
1972, 1974, 1980, 1985 – Sighetu Marmaţiei ;
1981- Muzeul din Carei ;
1984 – Galeria de Artă U.A.P. Suceava ;
2010, 2017 – Galeria de Artă U.A.P. Baia Mare ;
2011 – Sala „Radio România – Sighet”, Sighetu Marmaţiei ;
2012, 2013 – Muzeul Maramureşean – Sighetu Marmaţiei .
2014 – Galeria de Artă UAPR „Căminul Artei” – Bucureşti
2014 – Centrul Cultural J.L. Calderon – Bucureşti
2016 – Galeria de Artă GALA ATELIER – Bucureşti
2017 – Muzeul Maramureşean – Sighetu Marmaţiei, „Cheile Timpului „
2018 – Muzeul Maramureşean – Sighetu M. „Expoziţie omagială – Hollosy Simon”
2018 – Colonia Pictorilor Baia Mare, „Eşantion de Artist”.

Expoziţii colective şi de grup în străinătate:
2013 -Expoziţia Internaţională „Homage to Picasso”, Zagreb, Croaţia (Marele Premiu, pictură).
2013, 2015, 2017, 2019 – Bienala Internaţională de Pictură, Muzeul Naţional de Artă – Chişinău ;
2017 – Bienala Internaţională de Pictură, Chişinău, R. Moldova – Diplomă de Excelenţă a Ministerului Culturii din Republica Moldova.
2017 – Festivalul Internaţional de Artă a ţărilor din regiunea Carpaţilor -Ivanofrankovsk şi Kiev, Ucr.
2019 – „Arta pe drumuri noi”, Expoziţie Internaţională de pictură – Kecskemet, Ungaria.

Expoziţii colective şi de grup în ţară:
1975, 1976, 1977, 1983, 1984, 1986, 2002, 2010, 2011, 2012, 2013 – Sighetu Marmaţiei ;
1984 – Muzeul de Artă Suceava;
1984 -Galeria U.A.P. Baia Mare;
1986 – Teatrul Naţional Bucureşti ;
2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014,2015, 2016, 2017, 2018, 2019 – „Anuala Artelor”,
Colonia Pictorilor, Baia Mare;
2009, 2010, 2011, 2012,2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019 „Salonul de Primăvară”, Baia Mare;
2010, 2012 – Bienala „Ion Andreescu”, Buzău ;
2010, 2012 – Bienala „Gheorghe Petraşcu”, Târgovişte ; ( 2012 – Premiul II, pictură )
2011, 2013 – Bienala „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ ;
2011, 2013 – Bienala Internaţională, Arad;
2013 – Muzeul Naţional de Artă – Cotroceni, Bucureşti ;
2013 – Saloanele Moldovei”, Chişinău şi Bacău;
2013, 2014, – „Salonul Artelor” , Sala „Brâncuşi”, Palatului Parlamentului, Bucureşti;
2013, 2015, 2017, 2019 – Bienala Internaţională de Pictură, Muzeul Naţional de Artă – Chişinău;
2015 – Sala „Brâncuşi”, Palatul Parlamentului, Bucureşti, Selecţie Internaţională de Pictură;
2015 – Tabăra Internaţională de Pictură ROTARY, Baia Mare;
2016 – Tabăra Internaţională de Pictură „120 ani „, Baia Mare;
2016 – Castelul Banffy, Bonţida, Expoziţie UAP Baia Mare,
2018 – Muzeul Naţional de Artă al României, „Expoziţia – CENTENAR”
2019 – „BIP Chişinău” Muzeul Naţional de Artă, Palatul Culturii din Iaşi.

Are lucrări în colecţia Muzeului de Artă din Baia Mare, a Muzeului de Artă din Târgovişte şi a Muzeului din Carei.
Lucrările sale sunt răspândite în colecţii particulare din România, Elveţia, Ungaria, S.U.A., Canada, Olanda, Germania, Austria, Suedia şi Spania.