„Acte manqué”… de pionier! (autor, Vasile Gogea)

A.D. 1962. Anul școlar era pe terminate. „Treceam” cu brio și clasa a II-a, ca proaspăt pionier. Tovarășa învățătoare, așezată la catedră, sub portretul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, încheia medii și situații. Noi, școlarii, aplecați în bănci pe caietele „cu linii”, ne străduiam să scriem o ultimă „lucrare de control”, mai trăgînd cu coada ochiului la caietul colegului de bancă ori șușotind discret. La un moment dat, tovarășa a ridicat ochii de pe hîrtiile pe care le tot aranja și a întrebat dacă a terminat cineva lucrarea. Am ridicat mîna și, simultan, am spus foarte mîndru de mine: eu, tovarășa! „Bravo”! – a spus învățătoarea. „Uite, ia leul ăsta și dă o fugă pînă la debitul din colț și cumpără zece coli ministeriale. Și ai grijă să nu le îndoiești.” Am rămas pironit, în picioare, lîngă bancă spre uimirea tovarășei. Abia am bîiguit, confuz: „ce să cumpăr?” „Coli ministeriale, foi de scris, albe…” a venit răspunsul, iar ca să fie mai clar mi-a fluturat în față o foaie albă, pe care azi o numim A4. „Ai înțeles?” „Da, acum da.”

Am luat bancnota de un leu și am zbughit-o afară din clasă, din școală, din curte. Debitul era o tutungerie, nu departe de școală, care vindea pe lîngă țigări, chibrituri și timbre, plicuri, foi albe de scris, creioane, caiete vocabular, piuneze precum și alte mărunțișuri. Pe drum am tot repetat în gînd coală ministerială – foaie albă de scris. Odată ajuns în fața debitului, am urcat cele două trepte de la intrare, direct din stradă și, cu o mină radioasă, am „recitat”: „Zece coaie ministeriale, vă rog!”

Vînzătoarea, o femeie mai degrabă în vîrstă, îmbrăcată într-un halat de culoarea tutunului, s-a făcut roșie la față și după o clipă de consternare m-a întrebat tunător și tremurînd de furie cine m-a trimis. La rîndul meu, speriat pentru că nu înțelegeam ce anume făcusem să provoc această reacție, i-am spus stins că tovarășa

„Bine – a zis vînzătoarea – hai cu mine la tovarășa ta, să vedem dacă așa te-a învățat ea să vorbești cu o văduvă de război și de ilegalist… mai ai și cravată roșie de pionier… ” A luat zece foi albe, a băgat leul sub tejghea, într-un sertar și după ce a închis „prăvălia” am pornit-o înapoi, spre școală.

Nu pot să descriu surpriza învățătoarei și rumoarea celorlalți colegi cînd în ușa clasei am apărut, adus de mînecă de cineva străin… Nici măcar o cît de mică gaură nu era în parchet, să mă pot ascunde… N-am mai înțeles aproape nimic din ceea ce a urmat… atîta obrăznicie… de la un pionier… văduvă de război… soțul ilegalist… educație… măsuri… partidul… școala… steagul roșu… Și printre: o scăpare… fără intenție… vă asigurăm… cinste eroilor… se va prelucra… detașamentul de pionieri... noi nu… Capul îmi vîjîia și nu puteam să scot nici un sunet.

După un timp, care mi s-a părut o eternitate, am descifrat, totuși, din vocea învățătoarei ceea ce părea să fie concluzia acestui intempestiv „proces”:
„Acum, îți ceri iertare de la tovarășa văduvă de război și, ca pedeapsă vei mătura timp de o sptămînă trotuarul din fața debitului, în fiecare dimineață. Ne-am înțeles?” Cred că am mormăit un da, care a părut să fie suficient pentru că reclamanta s-a retras mormăind, copiii de azi…, iar eu am trecut în bancă petrecut de privirile acuzatoare, sau doar distrate, ale colegilor.

O săptămînă, începînd de a doua zi, în fiecare dimineață plecam cu o jumătate de oră mai devreme spre școală (i-am explicat mamei, care s-a mirat, că sînt „elev de serviciu”) și, oprindu-mă la debit, spuneam „Bună dimineața tovarășa Văduva, am venit să mătur trotuarul”, după care primeam un măturoi de nuiele și treceam rapid la treabă, să termin înainte de a începe să treacă și ceilalți elevi spre școală. Dar nu am mai fost „prelucrat” în ședința detașamentului de pionieri…

Epilog tîrziu
Tovarășa „văduvă de război și de ilegalist”, cum nici învățătoarea mea, nu auziseră de Freud, n-aveau cum să știe ceva despre tedescul „Fehlleistung”, în engleză „faulty act” sau, în franceză „acte manqué”. În românește, ar fi un act (de comunicare sau acțiune) ratat. Dar simțise ascunsă în expresia mea buclucașă insinuarea unei lipse de respect care, deși evident involuntară și inocentă, trebuia imediat corectată și amendată. A reușit, însă, prin ceea ce a urmat, să-i dea dreptate (tot fără să știe), lui Lacan, care a spus „tout acte manqué est un discours réussi ”.
Astfel, după mulți ani, dar cu atît mai mare satisfacție, m-am simțit „răzbunat”!

Vasile Gogea




Semn de carte: Vasile GOGEA – „Din caietul melcului”

Din caietul melcului Poezii din cochilii”, Vasile GOGEA, Editura Dota, Cluj – Napoca, 2023. Ilustrație Coperta I- Valentin Lustig (Elveția)  – „Întâmpinarea melcului” (pictură aflată în colecție privată – Germania), grafică interior – Emilian Nicula (1956 – 2010), Cluj (desen din colecția autorului).

„Niciuna dintrc cărțile lui Vasilc Gogea nu stă în picioare la modul propriu, după celebra regulă a lui Nicolae Breban. Sunt subțiratice precum autorul lor, accentuat atipice și foarte dense, dând senzația de vârfuri de aisberg, ca și cum luptătorul prins în cauze mari, în văzul lumii, ar fi dublat de un soi de sihastru care își petrece mare parte din timp departe de lume, iar atunci când coboară printre oameni nu le mai știe bine graiul de zi cu zi și le vorbește în jocuri sibilinice de cuvinte, mereu cu un miez la vedere și altul ascuns printre rânduri. Cărțile sale mai au și ceva înalt în textura lor, rimând cu septentrionala descendență nobiliară pe care și-o mărturisește discret vag-autoironic.”

(Irina Petraș, în revista Viața Românească, nr, 9-10/2014)

***

Veniți de luați… urma melcului:

Prefața melcului

Pe Île de la Cité,-n Paris,
un limax gros și unsuros,
abia ieșit din Catacombe,
văzînd un melc
pufni:

„ghebos”!
Ce să-i răspundă melcul
acestui nespălat infam:

„quand même, de Notre-Dame”

Casa melcului și umbra

În casa melcului
nu intră nimeni.

Doar umbra lui.

Melc-zidar

Melc-zidar suicidar:

construiește solitar
folosind doar propriul calciu
și calculul lui Fibonaciu.

Casa melc-poetului

În casa melcului poet
un verb se tot conjugă
dar versul marelui profet
nu poate să-l ajungă.

Doar umbra zborului visat
mai pâlpâie o clipă
în cochilia ce s-a spart
de-a glonţului aripă.

În mersul său alunecat
poetul melc mai speră
sub cerul greu întunecat
din nevăzuta sferă.

De ce e melcul cocoșat?

Un paing foarte mirat
pe furnică a-ntrebat:

„Ce duce melcul în spinare
de-i așa de cocoșat?”

„Nu-i așa o taină mare” –
i-a răspuns fără ezitare
furnicuța cea isteață –
„visele din hibernare,
visele din altă viață.”

Melcul și melcuța

Din vârful Feleacului
melcul și melcuța lui

vin ținându-se de mână
fără car și fără frână.

Iar pe urma lor
ușor
alunecă un melcușor.

Melcii nu au cărucior.

Melcul și greierele

Zise melcul către greier:
„Cade brumă, greieraș –
te-a lua iarna pe făraș.
Haide, vino-n casa mea
fără viscol, ger și nea.

Te-oi hrăni din carnea mea
până-n primăvară…
Dacă atunci voi șchiopăta,
tu vei cânta
și n-o să doară.”

(Din Caietul melcului – Poezii din cochilii)

 




Recenzie: „Orașul cu poeți” – Sighet, ianuarie 2023

Prezenţi într-o carte la a cărei lansare au fost prezenţi mulţi dintre ei, poeţii Sighetului ne spun în versuri ce mai fac, ce-au mai făcut, cum se simt, cum sunt. „Oraṣul cu poeţi″, cu cei 12 plus unul, Lucian Perţa, care le parodiază prieteneṣte versurile, la care se adaugă „finisajul extrafin″ al Editurii Valea Verde ṣi tipăritura fără cusur a celor de la Aska Grafika, este un moment important al culturii sighetene, care trebuie cunoscut.

Poetul Echim Vancea a făcut o selecţie alfabetică de autori care ṣi-au găsit locul într-o antologie care nu mă putea lăsa indiferent. Ne duce câteodată viaţa pe mine ṣi pe câte unul dintre ei în acelaṣi loc, în acelaṣi timp. Ne salutăm, schimbăm două-trei vorbe de politeţe, apoi ne vedem fiecare de drumul lui. Iată că o carte – în posesia căreia mă bucur că sunt! – îmi dă ocazia să-i înţeleg mai bine, să-i admir că ṣtiu să trăiască frumos ṣi să spun aici ce cred eu că mai fac poeţii sigheteni.

Doina Rândunica Anton zice: „Sunt o femeie pe cale de dispariţie / Mănânc direct din oale, în picioare/ […] / Sunt ca un steag viking zdrenţuit″. E vremea schimbării, zice poeta. Prin urmare, „Nu mai vreau să fac lucruri mari / Vreau să fac doar lucruri mici / De exemplu să îngrop toţi sâmburii / Din prunele, caisele ṣi piersicile / Pe care le-am mâncat″.

Poeta are o dorinţă: „Să mă învelesc în toată depărtarea cuvintelor scrise / Şi să adaug cuvintele mele nescrise / Pe pânza interioară a cortului / Ca să am lumină mereu″.

Lumina aceea există deja ṣi-i din ce în ce mai strălucitoare!

Gheorghe Mihai Bârlea nostalgic, ne spune „Tânăr visam să zbor / fără să fiu fluture sau pasăre / ci pur ṣi simplu mă simţeam în levitaţie cosmică / fără teama de a plonja în gol;″. Acum, poetul ne anunţă: „Mă mut de la ṣase la ṣapte, / nu-i vorba de apartamentul de bloc / ṣi nici ṣtirea nu-i una virală / ci pur ṣi simplu cu prefixul anilor fac troc.″

Cum se poate face asta? „O să savurez o băutură aleasă, / asortată cu amintiri ṣi flori / din pruncia mea de la ţară / la care m-aṣ întoarce de o sută de ori.″.

Atât de multe aṣ mai avea de (s)pus din poeziile lui Gheorghe Mihai Bârlea…, dar măcar dintr-una să citez aici ceva care să bucure cititorii de aṣa frumoase stihuri scrise de un  năneṣtean, sighetean, băimărean sau, într-un singur cuvânt spus, maramureṣean de viţă nobilă: „Din rochia miresei dansând / sar scântei / ṣi ia foc inima mirelui, / ṣi-atins sufletul de respiraţia ei, / se visează de tânăr zidit / în petalele unui trandafir.”

Lui Alexandru Dohi îi e dor de Sighetul de odinioară. „mi-e un dor / cumplit de tine / în tine am văzut / lumina zilei / eṣti nestemata / din sufletul meu″. Pentru autor, „poetul e o fiinţă magică″. „chiar dacă tace / el mai degrabă îṣi / aduce aminte ceea ce  / nu s-a întâmplat″.

Iar „Poezia e în anticamera / Prezentului ṣi prezice / frumuseţea liniṣtii;″ .

Antonia Luiza Dubovici scrie în poezia „Dincolo de veghea Ofeliei″: „Mi te strecori în vis, / în gândul cel mai aproape de marginea pământului, / luminos ṣi clar ca o petală de vară cenuṣie, în mâna lui Dumnezeu, / să-mi spui că umblarea pe apă este doar o aprindere ce se naṣte din convieţuirea / sufletului cu seninul.″, lăsându-ne pe noi să medităm la mesajul transmis. Să fie vorba despre o fiinţă dragă? Sau poate despre harul poetic pe care l-a primit pe vremea când era sigheteancă ṣi pe care-l cultivă acum departe de locul natal?…

În altă poezie, despre o fiinţă dragă, poeta spune frumos ṣi unic: „cât dorm pe jumătate de pernă / dragostea mea încetează să mai încapă în mine″.

Sunt aproape nouă ani de când am publicat pe www.sighet-online.ro articolul „Drumul unei poete″. Atunci am scris aṣa: „Am convingerea că în 14 martie 2014 a fost ceva mai mult decât o lansare de carte. Am participat, alături de toţi prezenţi la Sala Radio Sighet, la primii paşi făcuţi de Antonia (ce nume frumos…şi i-am spus asta!) pe drumul fără întoarcere al poeziei. Aveam impresia că eram într-un loc (gară, aeroport, nu contează ce) cu intenţia de a conduce pe cineva drag tuturor pe un drum lung, plin de neprevăzut, de interesant, de lauri!

Domnişoara Antonia Zavalic va pleca într-o bună zi din comunitate. Când se va întâmpla asta, să nu fim trişti…Va fi întotdeauna poeta noastră! Va fi un ambasador al oraşului nostru, care a avut şi are oameni plini de har!

Tudor Arghezi spunea: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris / Încet gândită, gingaş cumpănită; / Eşti ca o floare, anume înflorită / Mâinilor mele, care te-au deschis.”. Dacă ar fi fost cu noi la o discuţie „Despre fluturi şi praf”, ar fi repetat poezia, sau poate atunci ar fi scris-o!

Cartea Antoniei e frumoasă. Poeta e frumoasă şi tânără. Ce mult i-ar fi plăcut marelui poet să fie într-o zi de vineri din luna martie să vadă că nici fluturii, nici praful nu se pot lua la întrecere cu înaltul zborului unei poete din Maramureş…

Zbor neobosit, Antonia Zavalic! De fapt, pasiunea nu oboseşte, nu-i aşa?″.

Urare pe care o reînnoiesc acum, în 2023, cu fireasca modificare: zbor neobosit, Antonia Luiza Dubovici!

Fábry Sándor, un alt poet prezent în antologia făcută de Echim Vancea, se joacă frumos cu ineditul, iar traducerile ṣi răstălmăcirile făcute de Marin Slujeru ṣi de Slujeru Gavaller Tünde dau un plus de valoare poeziilor sigheteanului prea devreme plecat din această lume.

„Complimentul polizorului″: „Doamnă, eṣti minunată, / ca scânteia ṣi ca netezimea, / Nu-i ca dumneata nimic mai graţios, / nici mai neted ṣi nici mai scânteios.″.

Altă realizare deosebită în „baladă I: „în zorii adânci / argintul lunii strălucea / ṣi a rămas pe părul meu″.

Probabil că, dac-ar trăi acum ca să ne spună cum se mai simte prin Sighet, ar face-o cum a făcut-o în „raport de stare″: „Ca un Robinson nelocuit / trăiesc / pe o insulă naufragiată.″.

Vasile Gogea a „păţit″ ceva. Citez din poezia „La Sighet″: „Brusc, / aṣa cum vine iarna, / mi-a rămas mică umbra / copilăriei. / Cred că am crescut mai mult / decât poate arăta ea. / De o vreme / mă strânge tare de tot, / ca un bocanc / reciclat / de infanterist.″.

Acelaṣi autor ne spune ce i s-a mai întâmplat în viaţă. „Din vagonul de marfă / plecat / din nordul memoriei / încă se mai descarcă: / o femeie, / doi prunci / ṣi câteva lemne, / pe un peron din prezent. / Abia acum / hamali musculoṣi / dau jos / baloţii cu amintiri.″.

Ce-ar mai fi de făcut, când ṣtim că „Vine un ceas al zilei / către seară / când umbra trupului / se-adună / în suflet ṣi dispare / ca un melc / în cochilie / lăsând în urmă doar fosforul / din oasele arse / în rugul / cerului.″?

La Ieremia Lenghel nota principală a selecţiei din „Oraṣul cu poeţi″ este nostalgia, frumos (re)trăită, transpusă în admirabile versuri. „Amiaza / înfiorată de senin / lasă să cadă / o îndepărtată lacrimă astrală″. Sau, în altă poezie: „Sub umbrar / de amintire / refrigeram / ce-a fost trăire // La soare se prăjea / visare / pe-un val din / înspumata mare / a-ndepărtatului din noi″.

Evoluţia omului, viaţa, „E cuprins în ea misterul / străveziu de stalactită / Transformat într-o-nălţare / mai apoi de stalagmită″.

Lui Ion Mariṣ îi e dor. „Ce dor mi-e de un timp de pus pe rană, / de necuvinte ṣi de buze sfinte, / de starea ta de noapte diafană / ṣi de surâsul tău să mă-nfiebânte.″. Citindu-i poemele, mi-a revenit aceeaṣi stare de empatie pe care am avut-o cu ani în urmă văzându-l pe Octavian Cotescu în „Minetti″ de Thomas Bernhard ṣi căruia îmi venea să-i strig din sală sau să merg în culise ṣi să-i spun că nu pot face nimic mai mult decât să-l înţeleg.

Acum e la fel… Ion Mariṣ: „Deschid toate uṣile; / nici urmă de mine!… / Pe cine să strig când plânge scrumul pe lumânare?″.

Cât despre oraṣ… „nu-l cunosc nu-l găsesc nu-l urmez / nu cred în cimitirele concetăţenilor trecuţi / printre atâtea minciuni anotimpuri″. Sau, ca un fel de concluzie la sfârṣitul altei poezii: „Între cele două ape doarme / mereu un alt oraṣ care ne ascunde.″.

Pentru Vasile Muste Sighetul este un „oraṣ sărit de îngeri altfel cum / primărie-judecătorie-puṣcărie / într-o singură zidire / ṣi mai încolo pe deal / răbdător cimitirul″. Este poetul care iubeṣte iubirea. „îmi pasă / de fiecare pas pe care îl faci pe pământ / ţie / nu-ţi pese cine te lasă″.

Gheorghe Pârja scrie în „Epistolă pentru castelanul Echim″: „Îti mai scriu castelane,/ Despre vânătoarea de vulpi de pe Iza,/ Unde viclean dragonul râului/ mai lovea cu un hohot de viaţă în noi.″. Castelanul Echim, cel care administrează acest castel al poeţilor sigheteni mai primeṣte o ṣtire (a se citi: o strofă) de la Gheorghe Pârja. „Totuṣi, îti mai scriu castelane,/ Pe la noi plouă des, dar poeţii nu mor/ Ci scriu poeme pe frunte de podbal/ Sărută spada ṣi îl visează pe Isus″.

Sighetul, oraṣul în care „Pe străzi singurătatea se desface în fire / Paṣii grei lasă urme lângă umbra statuilor / Copiii zeilor ronţăie bomboane de mentă / La Grădina Morii domniţa absentă / Culege spini din coroana martiră.″.

Marin Slujeru e un poet care mi-e foarte drag pentru că versurile sale mă duc imediat dincolo de cuvinte, acolo unde simţirea ia locul înţelesului primordial. Citesc în poezia „Belṣug″: „ṣi nu avem noi atâta timp cât îmi trebuie mie / ca să ies viu din vis, din împietrire, / din visul împietrit // Şi chiar dacă aṣ ieṣi / ar începe o lungă fărâmiţare, / până să-ţi ajung nisip sub picioare // Nu sta după mine / nu avem noi atâta timp să mă adun, apoi, / să fie ceva de scris.″.

Desigur, imaginaţia poetului e fără limite. Marin Slujeru s-a adunat demult ṣi are întotdeauna ceva de scris. Argument: „Ne întâlnim prin oraṣ tot mai scunzi / atât de triṣti am fost la tinereţe (plural din nou !) / ca ṣi cum viaţa ar fi trecut, / prezentul atunci – o rămăṣiţă / Acum eṣti luat prin surprindere / că nu mai e vis. / trăieṣti o cutremurare / faţă cu firul de praf ce eṣti, / o dezîntristare.″.

Sighetul ṣi locuitorii lui sunt adesea teme preferate în poeziile lui Marin Slujeru. Are întotdeauna „ atâta timp să″ se adune, „apoi″ / găseṣte cu uṣurinţă „să fie ceva de scris″. Un exemplu din poezia „Ocupaţii…″: „Pe străzile din oraṣul meu, / trec întruna inṣi amărâţi, încruntaţi / umblă liber / dacă te surprind că-i priveṣti, / ce mai duṣmănie / – e tristeţea lor, ocupatum agrum ″.

De ce-mi place atât de mult Marin Slujeru? Pentru că … citiţi, vă rog, „Metallica″: „plopii până-n cer / în aur, în galben imperial – /ṣi noi lângă ei / în argint– miṣunăm, minunându-ne″!

Echim Vancea, culegătorul ṣi aranjorul volumul de faţă, „castelanul″ – cum îl numeṣte Gheorghe Pârja – ne spune în acelaṣi poem ce-a mai făcut, ce face, cum se simte. „Oraṣul singur″: „oraṣul are zăvoarele trase. / nu mai doreṣte plictisul vizitiilor / moţăind în inima mea / în faţa întunericului / o grămadă de manuscrise. / în spatele lor / surâsul nomadului / ṣi arginţii ultimei nopţi de dragoste / pecetluind pacea unei clipe / de rătăcire. / nu lipsesc crucile. / le simt febra / căindu-se de singurătatea oraṣului.

Ce frumuseţi fără seamăn scrie Echim!… „Cu soarele în ochi″:„întunericul are chef de vorbă. / ora caută un strop de odihnă la umbra / florii-soarelui.″! Altă strofă, din altă poezie: „victimă a copilăriei iarna se strecoară prin uṣile de ceară / în întuneric mândrindu-se cu umbra tocind zilnic / cărarea anunţându-mi sosirea″.

Al doisprezecelea plus unu poet din „Oraṣul cu poeţi″ e cel care-i parodiază amical pe ceilalţi doisprezece. E Lucian Perţa. Scrie cu vervă, surprinde câte o „nevăzută″ a fiecărei poezii de care se ocupă. Pune în versurile sale care mai mult „mângâie″ decât „înţeapă″ ṣi titluri din volumele prietenilor lui. Simpatic ṣi pe fază de fiecare dată, Lucian Perţa merită citit! Credeţi-mă, asta face bine!

„Sighetul este în esenţa lui un oraṣ al cuvintelor, cu poezie vie ṣi nemuritoare″ – spune Antonia Luiza Dubovici. O pledoarie pentru spusele Antoniei a încercat să fie si comentariul meu. Şi mai adaug doar atât: Sighetul e ṣi al celor care apreciază ṣi aṣteaptă poezia vie ṣi nemuritoare. Unul dintre ei, semnează acum, aici.

                                       Horia Picu




Scriitorul sighetean Vasile Gogea cu un „pas” înaintea… pandemiei!

Vis cu pensionari. Un fragment – nedorit de actual – din „Scene din viața lui Anselmus”

„Noaptea, Anselmus nu dormi prea grozav. Avu un somn agitat, de care te bucuri că s-a încheiat fără să te bucuri, totuşi, că te-ai trezit. Dormise degeaba. Se şi culcase rău, cam fără chef, cam fără rost. „La culcare, ca şi la nuntă, trebuie să mergi cu o anumită dispoziţie, altfel ţi se pare că ai pierdut doar timpul, aşa cum la nuntă nu simţi decât că ai pierdut nişte bani!” Hainele de pat abia aduse de la spălătorie, apretate excesiv şi foşnind ca o pădure de fagi, toamna, câinii de afară, luna plină încremenită în dreptul ferestrei l-au chinuit aproape până în zori. Apoi, visă ceva straniu. Se făcea că locuia (în acelaşi bloc, sigur, cu aceiaşi locatari) într-un orăşel izolat, în care trăiau numai pensionari. Singura lor îndeletnicire era să scoată la fiecare zece decese o gazetă cuprinzând biografia răposaţilor, discursurile de la înmormântări şi, eventual, ceea ce se numeşte „ultimul gând” sau „ultimele cuvinte” ale celor plecaţi. Publicaţia apărea într-un singur exemplar şi se citea în centrul oraşului. Arhiva (uite că nu-şi amintea ce nume avea gazeta) reprezenta istoria oraşului. Singura lui istorie. O vreme, lucrurile au mers bine, au decurs, adică, normal. Dar nu se ştie prin ce miracol, de la un timp nu mai murea nimeni. Revista nu mai apărea, orăşelul, lipsit de istorie, se scufunda tot mai mult în mizerie, bolnav de un cancer social. Toată lumea a fost de acord să se editeze publicaţia la primul deces, fără să se mai aştepte până la împlinirea numărului stabilit iniţial, dar nici aşa nu muri nimeni. Primăria a început mari lucrări de reparaţii la sistemele de canalizări, de înlocuiri la reţelele de conducte şi de linii de electricitate, astfel că oraşul rămăsese fără apă, fără căldură şi fără curent electric, dar fără nici un rezultat. Medicamentele au început să lipsească, iar medicii au fost trimişi la fel de fel de simpozioane şi consfătuiri. Degeaba. Nici o epidemie, nici un cutremur, nici un incendiu, nici un accident… S-au organizat competiţii sportive, se alerga zilnic câte un maraton şi se desfăşurau gale de box ale veteranilor cu meciuri de câte cincisprezece reprize… Muzica de discotecă se revărsa pe străzile oraşului prin difuzoare speciale, montate în toate intersecţiile, ziua şi noaptea… În fiecare dimineaţă, însă, mulţimea era adunată în faţa primăriei, mai frenetică, mai nerăbdătoare, mai plină de forţe decât oricând. Deja se auzeau voci propunând un război ori o escaladare în masă a Everestului! Dar o asemenea decizie era deosebit de riscantă: dacă ar fi câştigat războiul fără nici o pierdere, sau ar fi reuşit să urce toţi pe Everest, ce le-ar mai fi rămas? Atunci primăria a hotărât ca, prin tragere la sorţi, din timp în timp să fie ucişi câte zece locuitori. A fost organizată în secret o grupă de zece „terorişti”. De îndată ce au apărut morţii, lucrurile au început să reintre în normal. S-a reluat alimentarea cu apă, cu electricitate şi căldură, au încetat competiţiile-genocid, s-au întors medicii, au început o serie de vaccinări, s-au luat măsuri pentru păstrarea liniştii publice… Orăşelul avea din nou istorie. Dar încet, încet în oraş n-a mai rămas decât grupul celor zece membri ai brigăzii de luptă împotriva uitării. Conform instrucţiunilor, urmau să scoată ultimul număr al gazetei, autodedicat, şi să se sinucidă. „Sinuciderea este un mod de a supravieţui!”. Nu-şi mai amintea cine spusese asta. Din fericire sau din întâmplare, se trezise înainte de a trebui să se sinucidă. Cel puţin norocul ăsta îl avusese, nu suporta să moară în vis.”

(Fragment din romanul Scene din viaţa lui Anselmus, Editura Limes, ediţia a II-a, cu o prefaţă de Ion Bogdan Lefter, 2008, pag. 130-135. Fragmentul cu numărul 13 al cărții!)

Vasile GOGEA

 

 Vasile GOGEA s-a născut la Sighet, la data de 07 august 1953. Este absolvent al Facultăţii de Istorie – filosofie, secţia Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1979).

Este autorul mai multor cărţi în care… “în general, a scris cum s-a priceput mai bine, despre alţii şi despre ale altora”: Scene din viața lui Anselmus, roman, (Ediția I, Editura Litera, 1990; Ediția a II-a, cu o prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Limes, 2oo8), Fragmente salvate. 1975-1989. Jurnal și alte texte. (cu o prefață de Vladimir Tismăneanu, Editura Polirom, 1996), Propoieziții, versuri, (Editura Solstițiu & Decalog, 1998), Exerciții de tragere cu pușca de soc, publicistică, (Editura Paralele 45, 1998), (Re)citindu-l pe Eminescu. În umbra timpului, eseu, (Editura Charmides, 2000), OftalMOFTologia sau ochelarii lui Nenea Iancu, eseu, (Ediția I, cu o postfață de Mircea Muthu, Editura Grinta, 2002, Ediția a II-a, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Grinta, 2012), Logodnica mecanicului Gavrilov, proză scurtă, (Editura Limes, 2002), Repere ale gîndirii românești, în colaborare cu Aurel Ion Brumaru, (cu o prefață de Acad. Alexandru Surdu, Editura Grinta, 2003), Tratat despre înfrînt, meditații, (Editura Charmides & Eikon, 2004), Încă Propoieziții, versuri (cu o postfață de Ion Mureșan, Editura Grinta, 2006), Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, interviu (cu o postfață de Liviu Antonesei, Ediția I, Editura Eikon, 2010, Ediția a II-a, Editura Eikon, 2013), Mofteme, comentarii la I.L.Caragiale, (Editura Charmides, 2012), Singur cu Hegel (un autoportret ascuns), (cu o prefață de Vasile Muscă, filosofie, Editura Eikon, 2013), Propoiezițiile din Salonul 9 (6 fiind ocupat), versuri (cu un text critic de Gheorghe Grigurcu în loc de postfață, Editura Charmides, 2014), La scara blogului. Jurnal dedus (2919-2014), (prefață de Dorin Tudoran, postafață de Letiția Ilea, Editura Charmides, 2014), ANAMTEME. Exerciții de anamneză, (postfață de Andrei Zanca, Editura Eikon, 2015), LUCA PIȚU. Fărâmele meteoritului din Cajvana înregistrate la Observatorul cyberspațial Gogea’s Blog. IN MEMORIAM (prefață de Bedros Horasangian, post-prefață de Șerban Foarță, pre-postfață de Dorin Tudoran, postfață de Vasile Gogea, Editura Charmides, 2015), Din gramaTEMAtica, poezii, (Editura Școala Ardeleană, 2016), Timbre literare fără… T.V. A., (Editura Grinta, 2016), ANAMTEME II. Noi exerciții de anamneză, (Editura Eikon, 2017), FRAGMENTE SALVATE (1975 – 1989) Un jurnal din sud – estul Europei, (Editura Charmides, 2019), CUVINTE ÎMPOTRIVITE – 30 de ani de iluzii și speranțe 1989 – 2019, (Editura DOTA, 2019).

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al PEN Internațional – Centrul România. I-a fost acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației în anul 2017.

Este POET, PROZATOR, ESEIST, JURNALIST și BLOGGER!




Aurel I. BRUMARU 77

Cu lecturi diverse și temeinice, nutrit cu referințe docte, A. I. Brumaru este un fin degustător; sorbind parfumul limbii, instalat „în de ea”, cronicarul ASTREI iubește aromele tari; are un tipar stilistic.” (Adrian Dinu Rachieru, aprilie 1988)

Născut – iată – în urmă cu niște ani, adică prin 1943, a doua zi de april, la Strâmtura, ca întâiul fecior al învățătorului Ion Brumaru (directorul școlii de acolo), Aurel Ion Brumaru a făcut primele șapte clase în sat și a continuat la Liceul „Dragoș Vodă”, absolvit în 1961.

Au urmat studii de psihologie și filosofie începute la Cluj și terminate la București, frecventând cu osârdie, în aula universitaria cursurile lui George Călinescu, iar la Cafeneaua „Capșa” pe cele – ex cathedra – ale lui Petre Țuțea, „proaspăt” ieșit din pușcăriile regimului românesc de sorginte bolșevică.

A scris și a publicat recenzii și critică literară în Gazeta Literară și Contemporanul, cronici dramatice în Teatrul, iar în 1969 stabilindu-se la Brașov, la revista Astra, al cărei colaborator deja era și, a fost, după 1989, redactor-șef al acesteia.
În 1975 a publicat la Editura Eminescu, împreună cu Mihai Nadin, volumul Literatură și cunoaștere, studiu și antologie iar în 1977, la Editura Dacia din Cluj, i-a apărut cartea care avea să-l impună atenției criticilor, eseul „Masca Principelui”.
Editura Kriterion, București, i-a publicat în 1980 traducerea – făcută împreună cu Adrian Hamzea – cărții, romanului „Blazonarzii” (Czimeresek) de Tamasi Aron, cu o prefață semnată de Mircea Zaciu.

Cu volumul (eseuri) „Ființă și loc”, apărut la Editura „Dacia” Cluj-Napoca, 1990, A. I. Brumaru a deschis seria cărților care l-au impus ca eseist și filosof, au urmat „Despre ființa românească”, eseuri, Editura Scrisul românesc, București, 2001; „Repere ale gândirii românești”, eseuri (în colaborare cu Vasile Gogea, maramureșan și el), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003; „Ființa muzicală”, eseuri, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005; „Lecția labirintului”, prelegeri filosofice, Editura Kron Art, Brașov, 2012; „Forma filosofică”, eseuri, Editura Kron Art, Brașov, 2017.

Între timp însă i-au apărut și alte câteva volume importante: „Pariul cu legenda sau Viața lui Petre Țuțea așa cum a fost ea”, Editura Athena, București, 1995, o carte fascinantă despre nu mai puțin fascinantul Petre Țuțea, de prețuirea căruia tânărul Aurel Brumaru s-a bucurat în perioada sa bucureșteană; „Destin deturnat. Schiță monografică Mihai Arsene”, Editura Kron Art, Brașov, 2007; „Pustia și călătorul. Versuri regăsite (1969-1974)”, Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2019; „Apologii & Navigații”, Editura Eikon, București, 2019, un volum de 650 de pagini, în care a adunat o mică parte din scrierile sale de critică literară.

Cifra 7, se zice, este una dintre cele norocoase. Aurel I. Brumaru a adunat-o frumos în 77 de ani împliniți, cu cărți de valoare, apreciate de nume precum: Adrian Marino, Gheorghe Grigurcu, Laurențiu Ulici, Alexandru Surdu și mulți alții, cu o soție iubitoare și mereu alături, cu doi fii așezați la rosturile lor și cu un nepot (deocamdată), care-i va duce numele mai departe. Frumoasă viață!

Din partea noastră, a celor care îl cunosc și îl prețuiesc: Mulți ani, încă, cu sănătate și cu folos!

Ioan Ardeleanu – Pruncu




La Mulţi Ani, Vasile, domnúle!

Vasile Gogea

Sigheteanul şi Braşoveanul şi  Clujeanul Vasile Gogea de Ieud şi Făgăraş, Luptător cu Rol Determinant în Revolta din Noiembrie 1987 de la Braşov,  este născut în 7 august 1953 la Sighet. Este scriitor. Scrie o proză şi o poezie captivante. “Propoeziţiile” sale sunt nişte confesiuni tulburătoare, chiar dacă foloseşte mijloace stilistice obiectiviste… Publicistica sa, polemicile  purtate abordează neabătut fenomenul social-politic şi  literar din perspectivă etică.  Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca l-au considerat demn de un “dialog în vacarm”. Dar ceea ce-i  împlineşte rotund nobleţea este adeziunea la Substanţa Maramureş,  modestia, spiritul fratern, disponibilitatea spre  scriitura celorlalţi, fie ei scriitori propriu-zişi, fie  aspiranţi… Am avut onoarea şi bucuria să mă publice la secţiunea “Pavilionul de oaspeţi” a blogului său Gogea’s Blog, unul referenţial  între e-publicaţiile literare de la noi. Un om frumos! Fie să aibă ani buni înainte, să scrie şi să descindă cât mai des printre noi,  în …provinciile Clujului! La Mulţi Ani, Vasile, domnúle!

                                                   Marin Slujeru

*

Vasile GOGEA s-a născut la Sighet, la data de 07 august 1953. Este absolvent al Facultăţii de Istorie-filosofie, secţia Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1979).

Este autorul mai multor cărţi în care… “în general, a scris cum s-a priceput mai bine, despre alţii şi despre ale altora”: Scene din viața lui Anselmus, roman, (Ediția I, Editura Litera, 1990; Ediția a II-a, cu o prefață de Ion Bogdan Lefter, Editura Limes, 2oo8), Fragmente salvate. 1975-1989. Jurnal și alte texte. (cu o prefață de Vladimir Tismăneanu, Editura Polirom, 1996), Propoieziții, versuri, (Editura Solstițiu & Decalog, 1998), Exerciții de tragere cu pușca de soc, publicistică, (Editura Paralele 45, 1998), (Re)citindu-l pe Eminescu. În umbra timpului, eseu, (Editura Charmides, 2000), OftalMOFTologia sau ochelarii lui Nenea Iancu, eseu, (Ediția I, cu o postfață de Mircea Muthu, Editura Grinta, 2002, Ediția a II-a, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Editura Grinta, 2012), Logodnica mecanicului Gavrilov, proză scurtă, (Editura Limes, 2002), Repere ale gîndirii românești, în colaborare cu Aurel Ion Brumaru, (cu o prefață de Acad. Alexandru Surdu, Editura Grinta, 2003), Tratat despre înfrînt, meditații, (Editura Charmides & Eikon, 2004), Încă Propoieziții, versuri (cu o postfață de Ion Mureșan, Editura Grinta, 2006), Voci în vacarm. Un dialog cu Monica Lovinescu și Virgil Ieruncainterviu (cu o postfață de Liviu Antonesei, Ediția I, Editura Eikon, 2010, Ediția a II-a, Editura Eikon, 2013)Mofteme, comentarii la I.L.Caragiale, (Editura Charmides, 2012), Singur cu Hegel (un autoportret ascuns), (cu o prefață de Vasile Muscă, filosofie, Editura Eikon, 2013), Propoiezițiile din Salonul 9 (6 fiind ocupat), versuri (cu un text critic de Gheorghe Grigurcu în loc de postfață, Editura Charmides, 2014), La scara blogului. Jurnal dedus (2919-2014), (prefață de Dorin Tudoran, postafață de Letiția Ilea, Editura Charmides, 2014), ANAMTEME. Exerciții de anamneză, (postfață de Andrei Zanca, Editura Eikon, 2015), LUCA PIȚU. Fărâmele meteoritului din Cajvana înregistrate la Observatorul cyberspațial Gogea’s Blog. IN MEMORIAM (prefață de Bedros Horasangian, post-prefață de Șerban Foarță, pre-postfață de Dorin Tudoran, postfață de Vasile Gogea, Editura Charmides, 2015), Din gramaTEMAtica, poezii, (Editura Școala Ardeleană, 2016), Timbre literare fără… T.V. A., (Editura Grinta, 2016), ANAMTEME II. Noi exerciții de anamneză, (Editura Eikon, 2017).

Despre el au scris, mai ales înainte de 1989, Securitatea română, în dosarul său de urmărire informativă D.U.I. 3357, iar după 1990, foarte mulți critici literari si istorici, în reviste literare, volume de critică, sinteze şi dicţionare precum şi în volume de istorie recentă.

fost elev la Liceul Militar Dimitrie Cantemir până după revolta din noiembrie 1969, a fost martorul Virgil al Revoltei de la Braşov din 15 Noiembrie 1987, a fost Luptător în Revoluţia Română din Decembrie 1989.

fost: pedagog la Şcoala de şoferi profesionişti, preparator de produse explozibile (dinamită nobel), dispecer de producţie în industria de produse cosmetice, referent literar la teatru, instructor cultural-sportiv în cooperaţie, redactor şef de revistă şi editură, bibliotecar, profesor asociat la universitate, şomer fără indemnizaţie, mitingist şi grevist al foamei.

A fost membru fondator al Alianţei Civice şi al Partidului Alianţei Civice, al Mişcarii 15 Noiembrie, al  Asociaţiei Zariştilor Români şi al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România, al Asociaţiei Amicii Regelui Mihai, al Despărţămîntului Central ASTRA Braşov. Din anul 2013 este  redactor la revista românească de cultură ALTERNANŢE, care apare la München.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al PEN Internațional – Centrul România. I-a fost acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sighetu Marmației în anul 2017.

Este POET, PROZATOR, ESEIST, JURNALIST și BLOGGER!

LA MULȚI ANI, STIMATE PRIETEN, IUBITOR de SIGHET și de ȚARĂ!

Salut, Sighet!

 




PEN România: scrisoare de protest

PEN România: scrisoare de protest adresată Ambasadorului Ucrainei la București față de intervențiile în forță ale autorităților de la Cernăuți împotriva Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și al conducerii acestuia

*

Serviciile speciale SBU au descins la Centrul Cultural Român din Cernăuţi; poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, a fost reținut de aceste forțe polițienești și supus unor tratamente absolut inacceptabile.

 

PEN România: scrisoare către Ambasadorul Ucrainei

Excelenței-Sale, Domnului Ambasador Oleksandr Bankov

Excelența Voastră,

PEN România își exprimă speranța că relațiile dintre Ucraina și România se vor dovedi pe termen lung la fel de constructive și cordiale pe cît sînt cele pe care Centrul nostru le întreținem cu PEN Ucraina.

PEN România și-a exprima public admirația și susținerea pentru confrații noștri ucrainieni, aflați în prima linie a luptei dramatice pe care țara Domniei-Voastre o duce pentru suveranitate, democrație și integrare europeană.

De asemenea, PEN România susține apelul internațional lansat, cu ocazia debutului Campionatului Mondial de Fotbal de la Moscova, în favoarea lui Oleg Sențov, cunoscutul regizor ucrainian condamnat în mod abuziv la 20 de ani de colonie penitenciară pe teritoriul Federației Ruse. Considerăm că eliberarea d-lui Sențov, și a celor mai bine de șaptezeci de deținuți politici ucrainiei de pe teritoriul Federației Ruse, trebuie să reprezinte o prioritate pentru acțiunea diplomatică europeană și internațională.

Date fiind cele de mai sus, veți înțelege amplitudinea șocului moral pe care l-am resimțit la vestea descinderii efectuate de serviciile speciale SBU ale statului pe care Excelența-Voastră îl reprezintă, la sediul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, în data de luni 11 iunie a.c. Ca urmare, președintele Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”, poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, a fost reținut de aceste forțe polițienești și supus unor tratamente absolut inacceptabile.

Pretextul stupefiant pentru această acțiune polițienească brutală a fost stupefiant, declarațiile publice emise de SBU mergînd în sensul criminalizării unor manifestații pașnice, culturale și academice, de celebrare a Centenarului Marii Uniri. După cum Excelența Voastră știe, publicul din țara noastră percepe acest eveniment consumat acum un secol drept emergența unui proiect nu doar etno-național, ci deopotrivă democratic și european. Evident că și comunitatea românilor din Ucraina rezonează cu solemnitatea acestui moment și îl consideră, în mod firesc, drept un prilej de afirmare a coeziunii culturale a tuturor românilor, dintr-o perspectivă în care valorile care ne definesc sînt inseparabile de valorile general-europene. Celebrarea Unirii realizate în 1918, la sfîrșitul primului război mondial, nu are, nici în interiorul României, și nici în rîndurile comunităților românești din afara granițelor, nici un fel de conotație revizionistă, revanșardă sau xenofobă.

În aceste condiții, intervenția serviciilor secrete în desfășurarea unui eveniment cultural pare să ne reamintească direct de coșmarul totalitar de care speram că partea noastră de lume s-a eliberat definitiv.

Apelăm la Excelența Voastră cu rugămintea de a transmite Guvernului și Președinției Ucrainei protestul nostru ferm și profunda noastră indignare în fața acestui mod incalificabil de a supune cultura la regimul forței brute. Precizăm că PEN România reacționează în această situație cu aceeași energie și în baza acelorași principii ca atunci cînd se exprimă în apărarea drepturilor civice, culturale și politice ale tuturor comunităților etnice din România. PEN-România își exprimă respectul pentru toate comunitățile etnice din țara noastră și consideră că e de datoria sa să protesteze energic în situația în care statul român nu și-ar respecta obligațiile morale și constituționale de protejare a identității acestor comunități (inclusiv, evident, a celei ucrainiene). Așadar, în raport cu statul pe care Excelența-Voastră îl reprezintă, PEN România exprimă absolut aceleași exigențe pe care le exprimă și față de propriul nostru stat.

Încheiem exprimînd speranța că vom evita ironia amară a situației ca, după ce PEN-România a susținut cauza suveranității, libertății și democrației ucrainiene în toate forurile și ocaziile internaționale, să ne vedem siliți să ne mobilizăm pentru a atrage atenția aceleiași comunități internaționale asupra abuzurilor și presiunilor la care sînt supuși confrații și conaționalii noștri din Ucraina vecină.

Primiți vă rugăm, Excelență, expresia deplinei noastre considerații.

București, 19.06.2018

Magda Cârneci,
Președintă PEN România

Caius Dobrescu,
vicepreședinte PEN România

 

Sursă articol: Gogea’s blog

Vezi, pe acest blog, și Teroare la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”din Cernăuți




România 100. Recitiri necesare: Ultimele pagini din „Istoria Maramureșului” de Alexandru Filipașcu

 

Nota autorului: Gogea’s Blog. Reproducînd „anastatic” aceste ultime pagini din textul lucrării Dr. Alexandru Filipașcu, administratorul blogului își rezervă dreptul de a avea poziții nuanțat diferite în ceea ce privește unele aprecieri formulate de autor, într-o cu totul altă epocă și într-un context național și internațional excepționale, anume acelea ale celui de-al doilea Război Mondial, în timpul anexării vremelnice la Ungaria a Nordului Transilvaniei.

Autor, Vasile Gogea

Sursă articol: Gogea’s Blog




#rezist cu… Che Guevara! „Libertate pînă la capăt!” (autor, Vasile Gogea)

Mă întrebam, cu cîteva luni în urmă, contrariat de pancartele cu gratii pe care le purtau participanții la „mișcarea #rezist”, proiectelor de modificare a legilor justiției, cum e posibil ca niște tineri să ceară, după aproape treizeci de ani de cînd, cu piepturile goale în fața gloanțelor și a tancurilor, alți tineri strigau libertate, te iubim! ori învingem, ori murim! și vom muri și vom fi liberi!

Ieșind ieri în oraș, în Clujul meu iubit – cum ar spune regretatul critic Petru Poantă – după aproape un an de retragere  în curtea mea, am primit un „răspuns” care mă determină să scriu aceste rînduri.

Am descoperit, în plin centrul orașului, în Piața Unirii, unde „rezistă” de obicei acești „tineri furioși” un „club” care își expune numele odios la vedere și în care se „odihnesc”, atunci cînd „obosesc” sau (cînd afară e frig) se „încălzesc” și se încarcă cu noi energii „revoluționare”: Che Guevara! 

Acum mă întreb cum e posibil ca nume ca Radu Gir, Mircea Vulcănescu, Arsenie Boca, Ioan Gavrilă-Ogoranu, Aurel Vișovan, Vintilă Horia și multe altele, sau al zecilor de elevi (și nu mă gîndesc doar la cei de la Colegiile Naționale „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației sau „Radu Negru” din Făgărș) care au înfruntat cu arma în mînă și au plătit cu viața sau cu ani grei de pușcărie comunistă, alături de părinții lor, regimul bolșevic care se instaura în România în anii 1948-1956 să fie prohibite în numele unei legi arbitrar și abuziv invocate, iar numele unuia dintre cei mai notorii criminali, „revoluționar de profesie”, fanatic susținător al tezei lui Troțki privitoare la „revoluția continuă” „și mondială”, precum „el comandante”, „doctorul” Che Guevara să fie afișat în văzul tuturor (clujeni dar, avînd în vedere locul, și al turiștilor străini) fără nici o restricție? Chiar lîngă monumentul dedicat eroilor martiri ai Clujului, căzuți la cîțiva pași distanță, în Revoluția din Decembrie 1989!

Libertate pînă la capăt? Mai degrabă, inconștiență și amnezie fără sfîrșit… Și nu știu cîtă inocență pot invoca „sponsorii” acestei „mișcări”…

Autor, Vasile Gogea

sursă articol: Gogea’s blog




Puteți face asta pentru ei? In Memoriam Eroii Martiri ai Revoluției Române din Decembrie 1989

Poate nu cunoaşteţi nici unul. Poate din sîngele familiei dumneavoastră nu s-a vărsat nici o picătură. Dar, poate, vreţi să le aflaţi măcar numele. Să le rostiți în gînd sau cu voce tare. Să le aflați vîrsta. Să vă gîndiți că, odată cu fiecare dintre ei, o lume posibilă a murit.

Dăruiţi-le un minut, poate chiar două, trei din viaţa dumneavoastră şi identitatea lor, de persoane vii, va renaşte. Fără fanfare, fără coroane, fără discursuri.

E de ajuns să daţi un clic aici: http://istoria-romaniei.blogspot.com/2009/12/lista-martirilor-decedati-la-revolutia.html

Autor, Vasile Gogea

Sursă articol: Gogea’s Blog