Maramureșul îl sărbătorește azi pe Vasile Oanea. Vasile Oanea din Breb. Care nu-i declarat oficial nici ambasador al turismului, nici tezaur uman viu, nici cetățean de onoare, dar pe care, cunoscându-l, știm și că ne reprezintă admirabil, și ce comori tezaurizează și că ne onorează. Am adunat aici, azi, când împlinește 70 de ani, câteva cuvinte sincere, de la câțiva prieteni, căci cuvintele, sinceritatea și prietenii contează cel mai mult pentru Vasile.

Teofil Ivanciuc:
„Vasile Oanea, cărturar, poet, fotograf, cameraman, tezauritor (deși acest termen nu e în DEX, este cel mai potrivit ce ar putea fi utilizat aici) neobosit al valorilor patrimoniale ale satului Breb, împlinește azi o frumoasă vârstă, intrând oficial de-acum, cum s-ar zice, în categoria seniorilor, deși în suflet rămâne veșnic tânăr.
De-a lungul ultimelor decenii, acesta a imortalizat în fotografii, film și pe coli albe de hârtie toate evenimentele notabile ale satului și practic pe toţi brebenii, care s-au născut, au crescut, trăit, împlinit și apoi unii s-au și petrecut din lumea aceasta sub ochii săi atenți.
Arhiva sa de fotografii şi însemnări se constituie într-un alt fel de cronică a satului, fără de care nu se mai poate scrie istoria Brebului. Vasile Oanea este un altfel de Stan Pătraş, care lucrează cu mijloace cărturăreşti și care diferă de artistul săpânţean prin sensibilitatea şi candoarea sa înnăscută.
Cu clopul maramureșean pe cap, imaginea lui Vasile ne-a reprezentat de nenumărate ori peste hotare, artiști de pe meleaguri mai apropiate ori îndepărtate dedicându-i și un album foto, și articole de revistă și filme documentare, el apărând până și pe cărți poștale…
Cu ușa, timpul și inima veșnic deschise și puse generos la dispoziția tututor, Vasile Oanea a făcut atât de multe pentru Breb și pentru Maramureș încât nu vor fi știute niciodată și oricum, nu ar putea fi amintite în câteva rânduri.
Să ne trăiești, prietene Vasile, te felicităm pentru tot ceea ce ai făcut și vei mai face, sperăm, pentru comunitate! Maramureșul îți mulțumește! La mulți ani!”

Pr. Vasile Marian Pop, familia și consătenii iubitori de frumos:
„Dacă sufletul e cel ce ține în viață trupul, desigur, pasiunea e cea care însuflețește un artist. Vasile Oanea e omul pasionat de frumos și artistul ce trăiește fiecare moment la maxim. Îi dorim ca mulți ani de acum, să exceleze în căutare frumosului în sufletele celor din jurul lui”.

Rada Pavel:
„Vasile Oanea e născut în Breb, trăiește în Breb, e una cu Brebul, dar, fără să fie nicio secundă rupt de realitate, cu toată luciditatea, respiră într-o lume a lui și simte cum nu se simte pe orice uliță a Brebului. Asta știe tot satul și de asta își dau seama sutele de vizitatori care l-au cunoscut la el acasă, de cum i-au trecut pragul. E o povară să fii diferit, neîmpăcat, incoruptibil, într-o comunitate încă visceral tradițională? De bună seamă că e. E o binecuvântare să fii diferit, sensibil, să observi în tot și în toți bunătatea și valoarea? De bună seamă că e.
Dragă Vasile, de 70 de ani, îți porți dârz pe umeri și povara, și binecuvântarea, iar noi nu ți-am mulțumit încă pentru ce ești, pentru cum slujești Maramureșul, pentru ușa pe care o ai veșnic deschisă, pentru cum dai și dai, fără să ceri și fără să primești niciodată nimic. Primește măcar urarea de azi: la mulți ani, sănătoși, cu inspirație, cu oameni buni în preajmă! Și fii mai blând cu tine!”

Irina Pocrișer & Radu Gadola:
„La mulți ani și mulțumiri pentru tot ceea ce reprezentați pentru satul nostru. Știm că de multe ori sufletul dumneavoastră se îndoiește de însemnătatea a ceea ce faceți, spuneți sau simțiți, însă să știți că sunt mulți oameni deschiși la suflet să primească toată înțelepciunea adunată în cei 70 de ani! Sănătate și inspirație, mulți ani de-acum încolo! Cu drag și respect, Irina & Radu!”

Dragoș Călin
„Domnule Vasile, am trecut din întâmplare prin sat. M-ați primit cu o pălincă, cu pisici și cu drag! Vă urez să vi se întoarcă înzecit, să vă găsesc mereu la fel de binevoios și zâmbitor!”

Alex Robciuc
„Astăzi, 20 Septembrie, este ziua de naștere a unui prieten drag, Vasile Oanea. Am fost rugat să scriu 2-3 rânduri. Un lucru aproape imposibil când vine vorba despre un om ca Vasile Oanea. Exemplul său ne arată că poți fi fericit cu orice stil de viață ai alege să ai, important e să faci lucruri din pasiune, nu din ambiție, să rămâi un prieten apropiat celor pe care i-ai cunoscut mai îndeaproape, chiar dacă îi vezi mai rar, să cauți să te simți împlinit cu realizările tale și să le împărtășești fără a te lăuda sau a ieși strident în evidență. Vasile Oanea, trăind astfel, a rămas un om cu suflet bun și asta se vede de când îl întâlnești prima dată. La mulți ani!”

Gabriel & Roxana Motica
„Om bun, cu sufletul curat, răbdător, plin de iubire si apreciere pentru cei care-l înconjoară, Vasile Oanea este recunoscut pentru aceste valori, destul de rar întâlnite în zilele noastre. Un om bogat prin toată zestrea sufletească strânsă de-a lungul timpului, pe care o împărtășește cu toți cei care îi intră pe poartă. Mulți ani înainte!”

Dia Somogyi:
„Tu, Vasile drag, cred că nici să îți fi dorit, nu puteai să vii pe lume într-o zi mai potrivită precum miezul toamnei! Tu și Toamna, simbolurile blândeții, armoniei, complexului profund. Și tu, și Toamna, deopotrivă aducători de emoții puternice și frumoase, miresme și arome particulare, embleme de nostalgii și iubiri simbolice! Îți doresc din inimă, dragă Vasile, să porți mereu în tine același „nu-știu-CE” și „nu-stiu-CUM” plin de blândețe, să-ți păstrezi mereu sufletul pur copilăros și mintea limpede, gura și degetele vesnic ticluite cu vorbe și rime potrivite! Te îmbrățișez spontan, puternic și cu mult drag, după obicei! La mulți ani plini de veșnicii! Ce bine că exiști, că avem șansa să fim contemporani cu tine!”

La mulți ani, cu tot ce-i bun și din partea redacției Salut, Sighet!

Salut, Sighet!

Foto reprez.: Alex Robciuc
Foto interior: Gabriel Motica

Cum o fost mersul la școală pe vremuri, în satele din Maramureș? În ce condiții se țineau orele, cu ce se îmbrăcau copiii, ce rechizite aveau, le plăcea să învețe? V-am istorisit zilele trecute amintiri din anii 50. Azi continuăm cu o seamă de povești din deceniile următoare.

Anii 60
Vasile Oanea, din Breb, ne spune așa:
„Mie mi-o plăcut școala… deși eram cam neîndemânatic. Îmi amintesc că în clasa I, pe „1” îl făceam întors. Eram vreo 25-30 într-un an și încă vreo 2-3 rămași repetenți din alt an.
Îmi păstrez caietele pe care le-am avut încă din clasa a III-a. Cine le mai păstrează? De o juma’ de secol. Ghiozdan n-am avut niciodată. Numa cu traistă mergeam.
Tare mă bucuram când primeam câte o carte. Îmi aduc aminte că aveam un dud și îi lăsam pe colegii mei de școală să se urce în dud dacă îmi dădeau câte o carte. Primeau cărțile atunci când scoteau mălai de la cooperativă. Pe mine, părinții m-o lăsat la școală până am terminat a 8-a, pe urmă nu m-o mai încurajat să merg mai departe. Și când nu m-au primit la liceu, mama și tata s-o bucurat, că o să mă ocup de agricultură, că aveam pământ mult. Io, în schimb, tare am suferit. Pentru mine ăla o fost baraju vieții”.

Vasile n-o mers mai departe cu școala, deși și-ar fi dorit mult asta. O ascultat de sfatu’ părinților și o rămas în sat să muncească pământul. Și totuși, trăiește de ani înconjurat de cărți, citește, scrie, recită și publică versuri, are un mare respect pentru oamenii de cultură.

Cu lăcriță, trăistucă și… trening

Ileana Șandor, de loc din Călinești, dăscăliță (acum pensionată) tare apreciată în sat, a făcut ciclul primar din 64 până în 68. „Am avut norocu’ că am mers deja într-o școală… ca școala, nu într-o casă improvizată, cum merseseră cei mai mari decât mine. Era o clădire frumoasă, cu patru săli de clasă și se mergea în două schimburi, că erau copii mulți. Cât am fost eu în ciclu’ primar, se construia școala nouă și uneori ne duceau să ajutăm și să dăm cărămidă din mână-n mână. Într-a cincea, am trecut în școala nouă. Așa emoții aveam cu câteva zile înainte de a începe școala, când ne pregăteau părinții rechizitele, ne cumpărau caietele de la cooperativă! Imaginea din prima zi de școală care mi-o rămas și acuma în minte îi cu curtea școlii. Acolo, cum pe timpul verii, nu umblau copiii, creștea un anumit fel de iarbă, o buruiană cu o tulpină lungă și cu frunze lunguiețe. Era plin de ea în prima zi de școală, da deja, în a doua nu mai era, că alergam noi, copiii, pe acolo și o bătuceam cu picioarele.
De îmbrăcat, ne îmbrăcam în trening, luat tot de la cooperativă, ăla era baza, să îl ai în prima zi de școală. Probabil atunci o apărut treningurile. Apoi ne duceam îmbrăcate într-o sumniță și o cămeșucă, cum doream noi. Cu trăistucă mai întâi, apoi o apărut ghiozdanele. Aveam ghiozdane de 11 lei. Un ghiozdănel de carton, cu ceva lipit păstă el… toți aveam același ghiozdan. Ne mai cumpăram lăcrițe, niște penare de lemn, în care ne puneam creioanele, n-aveam multe. Aveam toc și peniță, călimara cu cerneală, cu care umblam în fiecare zi, apoi de câte ori s-o vărsat aceie, era durere… Un ritual important era să ne învelim caietele și cărțile cu coală albastră, așa, ca o hârtie de împachetat, cumpărată tot de la cooperativă.
Învățătoare tare bună am avut, pe Valeria Huban, era preoteasă-n sat. Îi ziceam „tovarășa” pe-atunci, da’ era o doamnă, care știa să te ajute orice problemă aveai. Ea ne-o luat și niște cărțulii mici la toată clasa, din colecția „Biblioteca școlarului”, cu câte o poveste în ele. Îmi amintesc că o poveste pe care am tot citit-o și răscitit-o și eu, și toată clasa, și surorile mele o fost „Doi feți cu stea în frunte.” Am cam luat premii, da’ dintr-a cincea, mai mult II și III, că n-am reușit nicicum să-l înving pe un băiat din clasă. Temele le făceam singuri, da’ ne mai ajuta și mama, chiar de avea numai două clase, ne dădea mereu impresia că ea știe cum trebe făcută o problemă sau mai știu eu ce. O pus preț pe școală mama şi uite că trei din patru fete am ajuns învățătoare. Bine, să nu vă-nchipuiți că dacă învățam, nu mai aveam treabă cu mieii, cu găinile, cu puii, vara nu era vacanță, că era fânu’ de făcut. Da’ oricum, cine o vrut pe atunci să-nvețe, o-nvățat…”

Cum veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!”

Anii 70
Astea sunt amintirile din vremea școlii ale Elenei Opriș din Breb:
„În ’74 am mers în clasa I și în ’81 am terminat clasa a VIII-a. M-am înscris și la Ocna într-a noua, da’ numa un semestru m-am dus și în ’83 m-am măritat, când am avut 16 ani. Așa că multă școală n-am făcut. Noi ghiozdane n-am avut, numa trăistuță. Și când o umblat fata noastră la școală, tot cu trăistuță s-o dus și ea în primele clase. Abia după o vreme am avut rând să cumpărăm câte-un ghiozdan.
Caiete luam de la cooperativă. Mai cumpărau părinții și de la oraș, că mama se duce la ptiaț cu smântână, cu lapte, câte o dată pe săptămână. Noi n-am prea dat importanță școlii. Aveam și sfat de la părinți: să stăm acasă, să ne videm de treabă, să lucrăm pământu, nu era o bucurie pentru părinții care aveau copii ce învățau bine, că erau tare greu de susținut p-atunci prin școli. Și ai mei părinți, mai ales tata, o zis că cel mai bine îi să sii țăran, că n-ai niciun șef și-ți lucri lucru’ tău, așa că n-am prea pus preț pe școală. Am învățat și io de mijloc, corijentă n-am rămas, premiantă n-am fost, da’ o fost frumos, cu mulți coconi la școală. Cum veneam acasă, părinții ne ziceau „Duce-vi-ți la oi!” sau „Duce-vi-ți și aduceți apă din vale pentru vaci” sau frunze și pepini pentru porci sau câte trebuiau pe lângă casă de făcut, că era plin grajdu de animale, de-abia te așteptau părinții să vii de la școală să te trimeată pe oareunde.
Da’ poate că nici mie nu mi-ar fi plăcut să fiu doamnă, m-am învățat așa, cu munca, să am ce-mi trebe pe lângă casă… Io tare mă bucur când mă duc prin grădină și adun o poală de păstăi sau culeg o găleată de castraveți sau când adun cepele și văd că am 3-4 coșuri de cepe, când am de tăt felu… Nu-i rea nici școala, nici domnia, da’ nu tăt omu îi făcut pentru așa ceva…”

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Text: Rada Pavel

Fotografie: școlari din satul Breb, de acum peste 40 de ani. Nu se știe precis cine a făcut-o, de primit, am primit-o de la Vasile Oanea.

În urmă cu aproape șase ani (în septermbrie, 2013) Alex Robciuc se număra printre laureații unui concurs de fotografie organizat de Cluburile Rotary și Rotaract din Sighet, dedicat tinerilor pasionați de arta fotografică. Recompensa laureaților a constat în tipărirea fotografiilor câștigătoare (format vedere) de către Editura „Valea Verde”. Concursul din acel an a avut tema „Ţara Maramureşului – atracţii turistice naturale şi antropice” iar Alex Robciuc a propus două poze foarte interesante. A fost debutul lui Alex într-o competiție și primul premiu în arta fotografică.

Mi-am amintit de acel concurs în ultimele zile, când sigheteanul Alex Robciuc a devenit foarte vizibil pe plan național. Două cunoscute televiziuni (Digi 24 și Antena 3) l-au intervievat pe Alex, devenit, între timp, prin domiciliu… timișorean.

Prin muncă, perseverență și pasiune Alex (fotograf freelancer) se poate considera azi un “tânăr de succes”. Premiul recent câștigat l-a propulsat definitiv în rândul profesioniștilor fotografi. De fapt, în ultimii ani – după cum mi-a mărturisit Alex – a avut realizări importante, o motivație serioasă pentru el fiind și succesul fotografiilor care i-au fost publicate în National Geographic.

Evoluția lui Alex s-a concretizat în desemnarea de către juriul competiției Sony World Photography Awards în câștigătorul competiției din România, la categoria Open.

“Parte din Sony World Photography Awards, eveniment recunoscut la nivel mondial, National Awards confirmă angajamentul Sony de a susține talentul fotografic local, recunoscând lucrările fotografilor locali din 62 de țări și promovându-le la scară globală.

Fotografia lui Alex Robciuc intitulată „Vasile Oanea” (foto) a fost desemnată drept cea mai bună imagine individuală din totalitatea lucrărilor realizate de fotografi de naționalitate română, având domiciliul în România, participanți la competiția Open din cadrul Sony World Photography Awards. Lucrarea a fost de asemenea nominalizată la categoria Cultură din cadrul competiției Open.

Fotografia câștigătoare, „Vasile Oanea”, este un portret surprins de Alex Robciuc după ce a auzit povestea sa de viață: „Vasile a locuit aici toată viața sa. Într-o casă tradițională de lemn din Maramureș, România, în satul pitoresc Breb. El a ales o viață cu totul diferită față de ceilalți oameni din comunitatea lui. Vasile este puternic înrădăcinat în stilul de viață al strămoșilor săi din Maramureș, însă nu a renunțat la avantajele tehnologice pe care le oferă secolului 21 și astfel combină stilul de viață tradițional din Maramureș cu un stil de viață modern.” a declarat Alex Robciuc.

În calitate de câștigător National Award, Alex Robciuc va fi premiat cu cele mai noi echipamente Sony pentru fotografie. Lucrările câștigătoare vor fi prezentate la expoziția Sony World Photography Awards din Londra, desfășurată între 18 aprilie și 6 mai și publicate în catalogul anual dedicat câștigătorilor.” (extras din Comunicatul de presă Sony)

Sigheteanul Alex Robciuc și-a găsit drumul pe care va continua să-și desăvârșească pasiunea pentru fotografie.

Succes, Alex!

Ion MARIȘ