Să cunoaștem Istoria Maramureșului: Mitropolitul academician Victor Mihalyi de Apșa (autor, Brîndușa Oanță)

Într-una din zilele săptămânii trecute am avut parte – publicul prezent la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” Sighetu Marmației – de o lansare de carte de excepție. Un volum monumental (aproape 800 de pagini) și un autor cunoscut nu doar sighetenilor pentru dragostea pentru cultură și pentru Maramureș. Domnul Ioan ARDELEANU-PRUNCU, autorul volumului „Victor Mihalyi și Lumea în Care a Trăit” (Editura Valea Verde, 2024), a gândit o carte extrem de bine documentată, ușor de citit, epică, cursivă. Deși abundent în trimiteri la documente și înscrisuri originale din  a doua jumătate a sec. XIX și începutul sec. XX, istoria familiei Mihalyi, respectiv viața celui ce avea să devină Mitropolitul greco – catolic al Ardelului, lectura „masivului” volum este captivantă, paginile din istoria nu foarte îndepărtată a Transilvaniei ne aduc în prim plan o lume agitată, tensionată, în care românii, prin conducătorii acestora, trebuiau să facă un adevărat „slalom” pentru a nu fi zădărnicite visurile lor de emancipare și chiar de unire cu Țara Românească.
Se ghicesc ușor – parcurgând volumul – presiunile la care erau supuși conducătorii românilor, încercându-se prin toate mijloacele  să se preia controlul acestora în numele unui imperiu care suferea din plin o criză identitară.

„Personajul” principal, mitropolitul Victor Mihalyi, este surprins de autor în complicata interacțiune cu autoritățile, ochii Vienei și Budapestei erau ațintiți spre românii care provocau frisoane în rândurile decidenților imperiului. În schimb, enoriașii greco-catolici îl iubeau și respectau pe mitroplitul numit de popor vlădica săracilor.

Istoria Maramureșului Istoric nu va putea ignora importanța familiilor nobile – din care au făcut parte și cea a Mihălenilor, Mănenilor etc. – care și-au asumat în epocă protejarea și educația poporului în primul rând pe baza conexiunii lor religioase.

Victor Mihalyi, mitropolit și academician, este personalitatea care a păstorit o parte importantă din românii care-și clamau identitatea și drepturile în anii premergători Primului Război Mondial și care a lăsat în urmă o comunitate românească conștientă de identitatea sa.

Lansarea cărții „Victor Mihalyi și Lumea în Care a Trăit”, moderată de editorul Ion Mariș, a fost o ocazie deosebită pentru cei prezenți de-a sublinia personalitatea mitropolitului. Mirela Buftea a citit mesajul primarului Sighetului prin care îl felicita pe autorul volumului, Ioan Ardeleanu – Pruncu, după care au fost invitați să-și exprimea opiniile dr. Teodor Ardelean (directorul Bibliotecii județene „Petre Dulfu”), conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, profesorul-poet Ion Petrovai, preotul Vasile Hotico, prof. Marius Voinaghi, jurnalistul pasionat de istorie Teofil Ivanciuc, muzeograful Alin Pralea, prof. Rodica Gheorghiu (care a oferit – din partea Corului Greco-Catolic „Cristos Regele Universului”, din care face parte și autorul volumului – d-lui Ioan Ardeleanu Pruncu un frumos aranjament floral), Ioana Dăncuș și Ileana Matus (managerul Centrului Cultural Sighet).

„Redescoperirea” personalităților care au marcat Istoria Maramureșului ar trebui să fie o preocupare constantă în devenirea intelectuală a fiecăruia dintre noi.

Felicitări, Domnule profesor Ioan Ardeleanu-Pruncu!

Brîndușa Oanță




Istoria ca adăpost al sufletului (autor, Marius Voinaghi)

Cu toții am urmărit discursul doamnei Ana Blandiana la ceremonia de acordare a Premiilor Prințesa de Asturias pentru Litere, de la Oviedo, din 25 octombrie 2024, și parcă simți că nu poți trece prea ușor peste radiografia pe care Domnia Sa o face devenirii noastre: „latinitatea noastră, rămasă în exil la celălalt capăt al continentului, ne-a singularizat și ne-a dat, odată cu conștiința că suntem altfel decât cei din jur, sentimentul singurătății în istorie”. Este, aș spune, același sentiment pe care ți-l dă și lectura cărții lui Ioan Ardeleanu-Pruncu, Victor Mihalyi de Apșa și lumea în care a trăit – Editura Valea Verde, 761 pagini, cu o Prefață de prof. univ. Blaga Mihoc, și un CUVÂNT de ÎNTÂMPINARE de PS Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș.
Volumul este structurat în cinci mari capitole (I. Familia nobiliară Mihalyi de Apșa, II. Dr. Victor Mihalyi de Apșa: Mitropolit de Alba-Iulia și Făgăraș, Membru de onoare al Academiei Române, III. Episcop de Lugoj, IV. Mitropolit de Blaj, V. Sfârșitul), beneficiază de 40 de Anexe (scrisori, memorii, Decizii, interpelări, articole de presă, fotografii, edite și inedite, dintre care se remarcă schița genealogică a familiei Mihalyi făcută de studentul Victor Mihalyi, p. 698), 7 pagini de bibliografie și fonduri de documente, 15 pagini valoroase de Indice de nume, respectiv o scurtă prezentare a activității Asociației „Firul Vieții” Sighet.
Această carte care se lansează azi, 6 noiembrie 2024, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației, pe lângă faptul că ne relevă personalitatea excepțională a Mitropolitului greco-catolic Victor Mihalyi și a lumii frământate din Ardeal, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, este despre latinitatea noastră, despre Biserică și limbă, despre patrimoniu, dar mai ales despre moștenire. Și, poate cel mai important, despre iubirea de Maramureș și pentru moroșeni. Firește, avem doi părinți, patru bunici, opt străbunici etc., care, la un moment dat, și-au pus speranțe în fiecare din noi că ne vom face datoria. Domnul profesor Ardeleanu-Pruncu scrie o minunăție de monografie, de-o claritate debordantă, în care ne arată cine suntem și, mai ales, care ne este obligația, adică ne face părtași la îndatoririle noastre. Ne determină să ne gândim la urmași, altfel spus, să-i urmăm exemplul. Mărturisesc că, într-o lume în care ChatGPT (de)scrie istoria, iar boții (deja) știu ce butoane să apese pentru a ne stârni emoțiile, mă încăpățânez să rămân optimist. Mă gândesc în acest sens și la articolul „Sfârșitul umanioarelor” din Dilema, nr. 34/2024 (https://www.youtube.com/watch?v=FfXEafsi19A), în care Mircea Dumitru afirmă că „faptele istorice sunt aceleași, dar felul în care decidem să le normăm sau să le gândim axiologic normativ depinde de foarte multe opțiuni religioase, politice, filozofice pe care le avem”.
Pentru că nu putea fi altfel, cartea este dedicată memoriei părinților, Ioan și Maria Ardelean, din familiile nobile Batin de Berbești, Țiplea (Cziple) și Pop (Kökényesdy) de Biserica Albă, „fiindcă și eu am trăit prin veacuri, în sângele străbunilor mei”, după cum mărturisește autorul. Citind cartea, mărturisesc că mi-am amintit de toți profesorii de istorie care m-au influențat/ marcat și m-am gândit la toți foștii mei elevi care astăzi predau istoria noilor generații de moroșeni. Sunt ferm convins că generația noastră nu este ultima interesată de istoria Maramureșului și că mai tinerii profesori vor ști cum să insereze în predarea standardizată, atât de-n vogă printre diriguitorii sistemului de învățământ actual, și elemente de istorie locală, în vederea deprinderii spiritului critic.
Ce ne oferă în esență această carte? Întâi de toate, un capitol dedicat familiei Mihalyi de Apșa (începând cu Mihai Mihalyi, paroh de Ieud, continuând cu un frumos medalion biografic dedicat academicianului Ioan Mihalyi de Apșa, care, la 1864, vorbea despre Codicele de la Ieud, și, în cele din urmă, cu ultimii Mihăileni și influența Domnișoarei Lucia Mihalyi de Apșa asupra autorului), genealogia și implicațiile acesteia în rezistența românească prin limbă, cultură și biserică; am reținut în mod deosebit latura formativă a acesteia, evocarea unei lumi apuse, deslușirea încercărilor prin care a trecut Biserica Greco-Catolică (rezistența la maghiarizarea școlii, a administrației și, în final, a Bisericii, prin înființarea Episcopiei de Hajdudorog, 1912), eleganța răspunsurilor de bun simț celor care diminuează importanța Mitropolitului Victor Mihalyi, vlădica săracilor, legăturile de familie surprinse în miile de note de subsol, și multe alte aspecte notabile, dar las Domniilor Voastre plăcerea descoperirii lor în paginile acesteia.
Ambiția autorului, exprimată în cuvântul introductiv, de a-l readuce în memoria maramureșenilor, este pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât Mitropolitul Victor Mihalyi nu se regăsește în volumul 100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități care au făcut istorie (2018). Este într-adevăr o carte-eveniment (sau reparație morală), care ne invită să cinstim memoria unui înaintaș demn de respect și considerație, fără de care nu se poate scrie istoria Maramureșului și a Ardealului. Iar cuvintele lui Alexandru Papiu Ilarian (1862), care deschid volumul, n-au fost alese întâmplător: „O națiune ce nu-și cunoaște istoria se aseamănă ființelor lipsite de memorie; ea nu cunoaște legătura logică și necesară între trecutul, prezentul și viitorul său; ea nu se cunoaște pe sine însăși.”

Marius VOINAGHI




Lansare de carte: „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”

Miercuri, 06 noiembrie 2024, de la ora 16:00, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet va avea loc lansarea volumului „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”, (765 pagini), autor Ioan ARDELEANU-PRUNCU (Editura Valea Verde, 2024).

„Punând pe tapet un volum de informații imens, edite și inedite, autorul reușește să ofere publicului un grandios laudatio personajului de care se ocupă și, prin felul de tratare a evenimentelor, un encomion al familiilor nobile din Maramureș. […] Autorul cărții (Ioan Ardeleanu-Pruncu) vorbește într-un limbaj accesibil, scrie într-un stil plăcut, lipsit de abruptețe.” (prof. univ. dr. Blaga Mihoc)

Salut, Sighet!




Semn de carte: Ioan ARDELEANU PRUNCU – „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”

Un consistent și foarte bine documentat volum a apărut – în aceste zile – la Editura Valea Verde din Sighet: „VICTOR MIHALYI de APȘA și LUMEA ÎN CARE A TRĂIT”, autor IOAN ARDELEANU-PRUNCU (prefața – prof. univ. dr. Blaga Mihoc,  design copertă – Dana Isabella Bacs-Balea, tehnoredactare – Dragoș Ardelean și Maria Huban, lector de carte – Florin Dragoste și Ion Mariș, tipar – Aska Grafika, editor – Ion Mariș,).

Volumul are 765 de pagini, apariția acestuia fiind susținută de inimoși sponsori: Fam. Petru și Ana Ștețiu – Cluj, Fam. Gheorghe și Valeria Mădărăsan – Curtici, Fam. Mircea și Rodica Cupcea, Fam. Vasile și Ioana Hotico, Fam. Bogdan și Rodica Ardelean, Fam. Dragoș și Antonela Ardelean, Gavrilă  Pleș – București, Melania  Rițiu (†) – București, Preot protopop Vasile Hotico – Dragomirești, Alexandru Țiplea, Mihai Kökénesdi, Toader  Chindriș, Petru  Codrea, Vinicius  Pop, Claudia Chindriș, Diana  Iancu, Florin  Dragoste, Ioan  Mircea, Alexandru Chifor, Nistor Man, Banca Coop. TISA S.A. – Director Alexandru Marina.

Salut, Sighet!