Virgilio BARDOSSI, renumitul artist fotograf italian și mare prieten al Maramureșului, a împlinit 80 de ani!

Virgilio Bardossi, renumitul artist fotograf italian și mare prieten al Maramureșului, a împlinit ieri frumoasa vârstă de 80 de ani.

Unul din cei mai premiați fotografi de către Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP), Virgilio s-a îndrăgostit de Țara din Nord încă de la prima vizită, pozele sale realizate aici fiind apoi expuse în mai multe țări, începând, desigur, din Italia.
Virgilio va rămâne în istoria fotografiei, dar și în cea artistică și antropologică a României, prin lucrarea sa de căpătâi, albumul foto “1995-2001 Maramures – 2016, back again. Same place, same people”, o carte „în oglindă”, în care a surprins magistral aceleași personaje, în aceleași locuri, la distanța de 15-20 de ani.
Prin tot ceea ce a făcut și continuă neobosit să facă (peste câteva săptămâni el va reveni iar la noi), artistul a acționat permanent ca un adevărat ambasador al Maramureșului.

La mulți ani, Virgilio, îți mulțumim pentru tot!

Teofil Ivanciuc

Foto: Virgilio Bardossi, Maramureș, 1995




Sigheteanca Mariana Scubli expune fotografii în Sala Cavalerilor – Castelul Károlyi din Carei

Sâmbătă, 01 aprilie 2023, de la ora 16:00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei va avea loc dublul vernisaj de expoziții fotografice având ca temă oameni și tradiții din județul Maramureș, expoziția realizată de Mariana Scubli intitulată „Ecou de viață din Maramureș” și expoziția realizată de Virgilio Bardossi (MFIAP- EFIAP d3) intitulată  „Maramureș la sfârșitul Secolului”.

Bogăția tradițiilor și frumusețea locurilor ocupă un loc special în inima artiștilor fotografi care astfel își aștern sentimentele prin intermediul fotografiilor ca un ecou de viață.

Expozițiile pot fi vizitate în perioada 01 – 17 aprilie 2023, în centrul expozițional GPU PHOTO Global Photographic Union, conform programului Muzeului Municipal Carei.

Evenimentul este organizat de Fundația Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, Foto Clubul „Vasile Vénig László” din Carei cu sprijinul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România și Fotoclubul Varadinum din Oradea.

Intrarea la expoziție este liberă!




EXPOZIȚIE FOTO – „Reîntoarcerea”, Virgilio Bardossi

În cadrul evenimentului ”Paşte în Maramureş”, marți, 18 aprilie 2017, va avea loc, de la ora 14.30, la Muzeul Satului Maramureșean din Sighet, un dublu eveniment cultural. Este vorba despre vernisajul expoziţiei de fotografie semnată de artistul fotograf italian Virgilio Bardossi – ”Reîntoarcerea”, şi lansarea albumlui său de fotografie – document – „Aceleaşi locuri, aceleaşi persoane”, Maramureş, 1995-2001.