Luni, 11 august 2026, la Moisei, a avut loc Gala Regională „România ești TU”, ediția Nord Vest. Evenimentul a reunit antreprenori, lideri ai comunităților, profesioniști și reprezentanți ai societății civile din Maramureș, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud și Bihor. Organizatorii au premiat oamenii și inițiativele care au contribuit la dezvoltarea regiunii prin implicare, performanță și colaborare.

Lansat în 2022, proiectul „România ești TU” promovează exemple de implicare și rezultate care susțin dezvoltarea comunităților din România. În fiecare an sunt organizate șase gale regionale, dedicate persoanelor și organizațiilor care produc schimbări prin antreprenoriat, educație, cultură, administrație, sănătate, voluntariat și alte inițiative cu impact local.

Maramureșenii au avut echipa cea mai numeroasă de premiați. Felicitări celor care s-au implicat în comunitate și au demonstrat prin  fapte că România sunt… EI!

Salut, Sighet!

Vara culturală a Maramureșului se îmbogățește cu un eveniment de excepție.

Joi, 16 iulie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Documentare – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene din Vișeu de Sus va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Noblețea marginii”, semnată de artistul vizual Ioan Borlean.

Expoziția este organizată sub egida Fundației „Ioan și Livia PISO” la „Centrul Documentare – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene” și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Satu Mare, propunând publicului o întâlnire inedită cu istoria și identitatea Maramureșului, transpuse într-un limbaj artistic contemporan.

Cele 30 de lucrări reunite în această expoziție sunt inspirate din stemele/ blazoanele vechii nobilimi române maramureșene, simboluri autentice prin formă, culoare, textură și expresivitate plastică. Bazate pe o riguroasă documentare istorică, creațiile lui Ioan Borlean demonstrează că patrimoniul cultural poate deveni o sursă inepuizabilă de inspirație artistică și un mijloc de redescoperire a valorilor care definesc această parte a țării.

Prin expoziția „Noblețea marginii”, artistul propune mult mai mult decât o simplă „colecție” de picturi. Fiecare lucrare invită privitorul la o reflecție asupra identității, memoriei și continuității istorice, într-un dialog sensibil între trecut și prezent. Maramureșul Voievodal, cu întreaga sa încărcătură simbolică, este reinterpretat într-o manieră modernă, fără a-și pierde autenticitatea și forța evocatoare.

Cu această ocazie se va lansa și albumul „Steaguri și Praguri”, autor Ioan Borlean, Editura Valea Verde, 2026.

Curatorii expoziției sunt dr. Vlad Lazu, reprezentant al Centrului Documentare – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene și jurnalistul Ion Mariș. În cadrul vernisajului vor susține alocuțiuni preot Ioan Bizău, prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu, dr. Ioan Petrovai, arh. Dorel Cordoș și prof.univ. dr. Alexandru Leordean, personalități care vor evidenția atât valoarea artistică a lucrărilor, cât și semnificația lor culturală și identitară.

Locația vernisajului este Centrul Documentare – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene din Vișeu de Sus, lucrarea de suflet a familiei Ion și Livia Piso, înfăptuită în memoria și pentru redescoperirea trecutului nobilimii române maramureșene și a boierilor de Zârneșteni, inaugurat în anul 2014 în prezența și sub auspiciile Casei Regale a României și Academiei Române.

Expoziția va rămâne deschisă publicului în perioada 16 iulie – 31 iulie 2026, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi o perspectivă originală asupra simbolurilor heraldice și a patrimoniului istoric al Maramureșului.

Organizatorii adresează o invitație tuturor iubitorilor de artă, istorie și cultură să participe la acest eveniment, convinși că „Noblețea marginii” va deveni unul dintre reperele culturale ale verii maramureșene și o nouă dovadă că arta poate păstra vie memoria unei comunități și poate reda, prin frumusețe și sensibilitate, demnitatea unui trecut care continuă să inspire.

Ion MARIȘ – editor și publicist

Colaboratorul din diaspora (Minneapolis – USA) al publicației „Salut, Sighet!”, prof. Gheorghe Bărcan, fost deținut politic, s-a născut la Săliștea de Sus – Maramureș la 05 iunie 1931.
Clasele primare le-a urmat în comuna natală, prima clasă de gimnaziu la Năsăud iar din a doua clasă de gimnaziu  până în clasa a IX –a la Sighet, la Liceul „Dragoș-Vodă”.
În septembrie 1949 părăsește Liceul „Dragoș-Vodă”, fiind anchetat de securitate, este reținut pentru anchete timp de 10 luni, la Vișeu, Bistrița și Satu Mare, fără a fi condamnat, apoi este trimis la Canal. Este în detenție timp de 29 de luni, între oct. 1951 – martie 1954.
După eliberarea din închisoare, în anul 1954, dă examen și este admis la Universitatea Babeș – Bolyai Cluj, Facultatea de Matematică – Fizică, unde se remarcă prin rezultate foarte bune la toate materiile studiate.
După prima sesiunea din anul IV de la facultate, în 1957, este exmatriculat și urmează altă serie de chinuri și persecuții. Este reprimit la facultate și-și încheie studiile în anul 1964, având media anilor peste nouă.
În toamna anului 1964 este repartizat profesor la Liceul B. P. Hașdeu din Buzău iar din anul 1965 reușește să se transfere la Liceul din Vișeul de Sus de unde se pensionează în anul 1990.
În anul 1968 se căsătorește cu prof. Maria Tăut (Bărcan) și au doi copii, Rodica (stabilită în USA) și Victor (în Marea Britanie), ambii absolvenți de studii universitare.
Timp de 6 ani (1974 – 1980), prof. Gheorghe Bărcan împreună cu soția, vor preda în Maroc matematica în limba franceză, unde va locui întreaga familie.

În ultimii aproape zece ani Profesorul Gheorghe Bărcan, împreună cu soția, au locuit în Minneapolis – Minnesota, SUA, la fiica lor Rodica, de unde periodic, ne trimitea scrierile/ amintirile domniei sale pentru a le publica la „Salut, Sighet!”.

Profesorul Gheorghe Bărcan a „plecat” în Călătoria Veșnică sâmbătă, 11 ianuarie 2025.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei!

Echipa „Salut, Sighet!”

Puțini sunt cei care îl cunosc sau au auzit de dascălul și scriitorul Lupu Petrovan, născut la  21 Martie 1935, com. Rozavlea (Sâlța) Maramureș. Un  un om care a lucrat toată viața ca dascăl, mai exact  profesor de limba română în orașul Vișeu de Sus. Profesorul apreciat pentru meseria pe care o desfășura a fost o perioadă director de școală, director adjunct, inspector metodist, conducător de cercuri pedagogice și comisii metodice. Este cunoscut ca fiind un om atipic, uneori strict, alteori înțelegător dar întotdeauna un om corect și modest.

Deși poate nu ați auzit de el, azi vi-l prezint pe omul care mereu a stat în umbră și nu i-a plăcut niciodată să se laude cu meritele sale. Totuși aprecierile au venit la un moment dat, la vârsta pensionării, din partea organelor administrative de învățământ și de cultură din Vișeu de Sus care îi rasplătesc activitatea cu diverse premii și distincții importante, semnificative. Petrovan Lupu este și Cetățean de Onoare al comunei Rozavlea și al orașului Vișeu de Sus, recunoaștere și distincții primite după o viață de muncă.

Tot după pensie acesta a scris 5 cărți dintre care una în colaborare cu poetul Gavril Ciuban pe care țin să le menționez pentru a vă stârni dorința și interesul de a îl cunoaște mai bine: „Cenaclul literar artistic Andrei Mureșanu – antologie de texte”, 2008; „Noncopilărie și Maturitate postmortem”, vol 1, 2007; „Noncopilărie și Maturitate postmortem”, volum integral, 2009; „Pledoarie ,,sămănătoristă” pentru viață la țară”, 2013; „Un destin…?”, 2015.

În anul 1965, împreună cu alți oameni de adevărată cultură, a înființat cenaclul literar „Nicolae Labiș” devenit mai târziu Cenaclul literar „Andrei Mureșanu” al Casei de Cultură Vișeu de Sus. În 1978, împreună cu Pop Aurel Dalta, a „nășit” Festivalul literar – Armonii de primavară.

Lupu Petrovan are o poveste impresionantă de viață, a fost omul care a plecat în viață cu piciorul stâng, a rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă împreună cu cei doi frați, Petrovan Gheorghe și Petrovan Zaharie.

În câteva cuvinte acesta este scriitorul Petrovan Lupu pe care mi-aș dori să îl cunoașteți îndeaproape și să îi cunoașteți povestea de viață: un copil orfan care s-a realizat, care a trăit războiul la o vârstă fragedă, a reușit să facă față greutăților și, cu eforturi inimaginabile, a luptat și a înfruntat toate provocările vieții.

Anișoara Gog – Mârza 

L-am cunoscut pe Cosmin Perța la cea de a XLV-a ediție a Festivalului național de literatură și folclor – „Armonii de primăvară” (26 mai 2023). S-a jucat cu spiritul nostru de observație și ne-a impus, preț de câteva clipe, să intrăm vag în pielea unui personaj – puștanul de doar 16 ani care are să cunoască cât de relevantă este poezia contemporană pentru tânăra generație. Am avut plăcerea deosebită de a sta de vorbă cu el. Spun de vorbă, și nu intervievat, căci Perța nu este poetul atipic centralizat pe teme învechite, ci este un caracter despre care toate premiile vorbesc de la sine. Este tipul de om cu care îți face plăcere să mănânci un tiramisu (chiar două).

Mira Orza (M.O.): Cum vă simțiți să fiți în perioada Book Fest-ului în Nord?
Cosmin Perța (C.P.): E ciudat, pentru că eram deja obișnuit cu alt program. Din păcate, mereu „Armoniile de primăvară” s-au suprapus cu Book Festul, așa că în ultimii ani nu am reușit să vin aici. Anul acesta am programat din timp și am zis că de data aceasta nu am cum să lipsesc.

M.O.: În ce măsură credeți că pandemia a afectat demersul poeziei?
C. P.: A afectat comunicarea în primul rând. Cred, totuși, că a avut o perioadă foarte bună pentru că poezia are nevoie de introspecție, are nevoie de un soi de detașare de lume. S-au scris foarte multe cărți de poezie în pandemie, foarte mulți oameni care s-au retras în lume au avut acces la sine și au fost încurajați de context să scrie. A fost benefică acea perioadă, au apărut multe cărți bune.

M.O.: Credeți că v-a afectat și pe dumneavoastră într-o oarecare măsură?
C. P.: Da. Am scris mai mult decât de obicei, nu poezie neapărat, am scris proză. Am reușit să lucrez la o antologie de poezie și cumva am avut timpul necesar, timp pe care nu îl găsisem înainte de a-mi aranja textele.

M.O.: Lucrați în prezent la o nouă carte?
C. P.: Da, lucrez la trei cărți momentan, cumva în paralel – un nou roman, o carte pentru copii (Anisia 3) pe care trebuie să o termin până la toamnă și o carte de eseuri despre poezie, care la fel ar trebui să apară în octombrie. Am trei manuscrise între care jonglez în funcție de stare.

M.O.: Inteligența artificială ne „atacă”, așa cum ați și precizat astăzi la dezbatere. Credeți că se pot găsi beneficii la un E-book? Dar la o carte clasică?
C. P.: Evident că sunt beneficii. Eu pe telefon cred că am în momentul ăsta vreo 500 de cărți la care pot oricând să am acces. Nu aș putea niciodată să iau cu mine 500 de cărți în avion, în mașină – așa pot oricând să selectez ce vreau să citesc dintr-o ofertă mult mai mare. Nu știu dacă este totuși un avantaj atunci când vrei să îți propui un moment de plăcere. Lucrez foarte mult cu tableta, laptopul, telefonul, însă atunci când vreau să mă relaxez, prefer varianta tipărită.

M.O.: Încotro credeți că se îndreaptă poezia contemporană în acest moment?
C. P.: Poezia contemporană cred că se poate îndrepta oriunde și asta pentru că deja suntem într-un moment foarte bun al culturii noastre, avem foarte mulți autori proaspeți. Poezia tinde să devină o formă hibridă în ultima perioadă. Poezia începe să fie influențată de tot ceea ce vine din zona tehnică. Foarte mulți dintre cei mai tineri încep să se ducă înspre zone mai puțin explorate în cultura noastră. O nouă direcție foarte la modă este Spoken Word-ul, în care poezia este perfomată – unde avem elemente de teatru, unde avem elemente muzicale și în care cumva, folosindu-se de aceste medii diferite de text, mesajul poetic reușește să se accentueze și să creeze o întreagă atmosferă, care-i mult mai convingătoare.

M.O.: Ne-ați întrebat astăzi la dezbatere ce este pentru noi originalitatea. Pentru dumneavoastră, ea ce reprezintă?
C. P.: (Râde) Originalitatea presupune o doză de inedit, o doză de prospețime pe care să reușești să o aduci. Formele literare, cum ziceam, se transformă. Toate formele noi care apar sunt prelucrări sau inovații ale unor forme deja cunoscute. Originalitate înseamnă „to think out of the box”, dar ca să ieși din cutia respectivă trebuie să îi stăpânești foarte bine conținutul.

M.O.: Atunci când scrieți, vă inspirați și din alte părți?
C.P.: Cred că toți la un moment dat suntem inspirați. Nimeni nu se naște cu o cultură suficientă pentru a se putea lipsi de această zonă de inspirație. Partea de inspirație este uneori chiar mai subtilă de atât, pentru că poți să fii influențat de ceva aproape la nivel subliminal – să zicem că ai ascultat o piesă. Ți-a plăcut un vers de acolo. Linia aia melodică lucrează în subconștient și te duce până la urmă la a crea o parte de suport pentru ceea ce vrei să spui într-un poem viitor.

M.O.: A existat cineva în viața dumneavoastră care v-a încurajat să scrieți?
C.P.: Au fost foarte multe persoane, însă indiferent de încurajările din exterior, cred că e foarte importantă o conștiință de sine foarte puternică. Sunt mulți poeți care s-au pierdut pe parcurs pentru că nu aveau suficientă încredere și determinare. Niciun mare scriitor nu a ajuns mare scriitor brusc.

M.O.: Ce ne-ați recomanda să citim?
C.P.: V-aș recomanda să citiți poezie foarte tânără. Uitați-vă la premiile de debut de la Radio România Cultural, Dilema, Observator Cultural și vedeți cum scriu tinerii aceia. Miza oricărui tânăr este să reușească să fie cât mai actual și să găsească o formă de discurs care să comunice în primul rând cu generația sa.

Anul următor, Vișeu de Sus
Și tot la nord, nu?

Orza MIRA
redactor al Revistei AxA, revista C. N. „Dragoș-Vodă”

Foto: Mira Orza

Domnul Ioan DUNCA din Vișeu de Sus a împlinit la 10 februarie venerabila vârstă de 90 ani. Cu respect și dragoste, în numele camarazilor din lupta anticomunistă și a urmașilor acestora, îi urăm „LA MULȚI ANI”, cu sănătate și multe bucurii!

Născut la Ieud la 10 februarie 1932, fiu al preotului greco-catolic Ioan Dunca Joldea (personalitate excepțională a spiritualității și rezistenței românești din Maramureș, opozant activ al ocupației maghiare și al anexării la Uniunea Sovietică, părinte sufletesc al grupului de partizani condus de frații Popșa și apoi multă vreme deținut politic în închisorile comuniste), elev al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet, membru în organizația anticomunistă condusă de profesorul Aurel Vișovan și arestat în august 1948 împreună cu majoritatea membrilor organizației (primul lot de deținuți politici la închisoarea Sighet), condamnat politic în două rânduri (procesele din 1949 și 1959), a executat cei 11 ani de detenție în temnițele și lagărele de la Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canal, Baia Mare, Satu Mare, Galați, Balta Brăilei.

Om de profundă viață spirituală, domnul Ioan Dunca și-a relatat suferința din închisori în minunata și emoționanta lucrare „Aur și noroi”.

Onoare și respect!

Preot prof. Marius Vișovan
Președinte AFDP Maramureș

Orașul Vișeu de Sus câștigă continuu teren în tentativa de-a se impune în special pe piața turistică națională, dar și internațională, având o ofertă interesantă de festivaluri și evenimente care aduc vizitatori în zonă. Situat în apropierea celui mai mare parc natural din țară, Parcul Natural Munții Maramureșului, Vișeul are și „sprijinul” naturii în a atrage iubitorii de relaxare și drumeții. Mocănița este deja un „instrument” imbatabil pentru vizibilitatea orașului.

În ultimii ani, un festival decembrist își face loc în topul atractivității printre evenimentele specifice sezonului alb din Maramureș: Noaptea Viflaimelor (sau Viflaiemurilor). Prima ediție a Nopții Viflaimelor a avut loc în anul 2015).

Noaptea Viflaimelor este un eveniment organizat de către Primăria, Consiliul Local şi Centrul Cultural – Social Vişeu de Sus, împreună cu Protopopiatul Ortodox Vișeu, în data de 24 decembrie, în ajun de Crăciun, fiind un eveniment unic, ce relevă frumusețea unui obicei păstrat de secole în Orașul dintre Râuri. Viflaimul este de fapt un teatru popular, teatru religios, în care persoanejele biblice cunoscute (Iosif şi Maria, îngerii, magii şi cei trei păstori), acompaniați de draci și de inevitabila Moarte, sunt aduse în fața spectatorilor în interpretări populare, originale, fabuloase. Dracii sunt în general atracția publicului, prin jocul lor infernal produs de clopotele imense pe care personajele răului le poartă (ajungând și la 50 – 70 kg/persoană), al căror zgomot alungă spiritele malefice. Tebuie precizat că toate viflaimurile sunt din Vișeu.

Fiecare biserică din Vișeu de Sus are cel puțin un Viflaim care o reprezintă, în jur de 400 de personaje stăpânesc (temporar) orașul, într-o „paradă” de costume frumoase și/sau înfricoșătoare, întrecându-se în interpretarea colindelor străbune. Există colinde specifice Viflaimului, unele interpretate ostășeșește, ce pot fi auzite doar în acest context.

„În anii precedenți – înainte ca pandemia să impună restricții – aproximativ 15000 de oameni participau la spectacolul din aer liber din Ajunul Crăciunului și apoi din ziua de Crăciun dar, în acest an, viflaimurile au colindat, pe rând, doar la Biserica Sf. Nicolae, fără a se reuni în centrul orașului”, m-a informat d-na Anuța Pop (directorul Centrului Cultural – Social din Vișeu de Sus).

În acest an, din Vișeu de Sus, din „centrul” evenimentului și-a Viflaimelor, am vizionat frumoase imagini transmise de o cunoscută televiziune națională.

Felicitări organizatorilor și, nu în ultimul rând, artiștilor populari, care păstrează și promvează voluntar, an de an, cu mult drag, tradițiile seculare din Țara Maramureșului.

Ion Mariș

NR: Imaginea reprezentativă – fotografie din arhiva Centrului Cultural – Social Vișeu de Sus.

Poveste de iarnă
(întâmplări din 1960)

Despre modul în care se sărbătorea la ţară Crăciunul am aflat de la elevii mai mari. L-am întrebat pe tata: „De ce nu sărbătorim şi noi?”. Tata mi-a răspuns că în clădirea şcolii, unde locuiam noi, nu e voie. Ştiam doar de Moş Gerilă de la sindicat care venea cu daruri înainte de Anul Nou. Făceam pom de iarnă, un brad încărcat cu bomboane învelite cu staniol, cu globuri de sticlă aduse de la Cluj sau Bistriţa, lumânărele adevărate, care se prindeau cu cleme de crenguţele de brad şi pe care le aprindeam seara, şi figurine din hârtie glasată sau din zahăr.
De Anul Nou, toată familia se aduna la Săcel, în casa bunicilor. Era sărbătorit bunicul, de ziua lui onomastică. Bunicii aveau un brad împodobit cu nuci învelite în staniol, mere şi figurine din zahăr. Aveau şi câteva bomboane de pom, cumpărate de la oraş.
De la Vişeu, duceam prăjituri şi portocale. Bunicii se bucurau întotdeauna de portocalele aduse de noi. Bunicul zicea: „Astea-s bune, că-s moi. Le pot mânca şi eu.”
Acolo, la ţară, am văzut colindători şi am vrut să-i colindăm pe bunici. Dar nu ştiam nici o colindă. La cine să apelez? La tata, doar el le ştia pe toate.
Şi tata a început să colinde:

„Puică neagră bagă-n sac,
Scoală, gazdă, dă-mi colac!
De mi-i da, de nu mi-i da,
Altu’ nu ţi-oi colinda,
Că mi-i scurtă gubuţa
Și mă tem c-oi îngheța!”

Nu ştiam ce e gubuţa. După ce am aflat că aşa i se spune hăinuţei, am învăţat colinda şi i-am colindat nu numai pe bunici, ci şi pe naşi, dar şi pe celelalte rude care au mai venit în vizită.
După ce au plecat musafirii din sat, am vrut să-i cânt bunicii un cântec pe care îl învăţasem la şcoală.

„Bradule frumos,
Pleacă-ţi vârfu-n jos
Şi ne spune-anume
Din ce colţ de lume
Şi pe care drum
Ai venit acum,
Ai venit acum!”
„Eu, voinici mărunţi,
M-am născut în munţi.
M-a izbit furtuna,
Ploile şi bruma,
Dar mai dârz prin greu,
Am răzbit mereu,
Am răzbit mereu!
Dar când mă făcui
Brăduleţ, brădui…”

Mult i-a mai plăcut bunicii cântecul! A trebuit să-l cânt de câteva multe ori. Au urmat şi alte „momente artistice”… Un adevărat spectacol cu cântece învăţate la şcoală sau de la difuzor.
Se făcuse târziu. Nu mai plecam în acea seară la Vişeu. Începuseră pregătirile pentru culcare. Mătuşa care locuia cu bunicii în casă, alerga ba cu cergi, ba cu cearşafuri, ba cu perne să le pună la dispoziţia musafirilor de la oraş.
Între timp, uncheşul Ştefan, fratele cel mai mic al tatălui meu, ne-a povestit că, pentru a se deosebi între ele, familiile din Săcel cu numele Grad aveau câte o poreclă. Familia noastră era „a lui Toderaş”. Numele venea de la bunicul lui, tatăl bunicului nostru. Acest Toderaş era unul dintre cei mai importanţi locuitori ai comunei. Avea pământ, animale şi ştia să citească şi să calculeze. Nu purta opinci. Purta cizme din piele, cumpărate de la oraş. Doar el şi primarul aveau cizme. Şi ce mândru trebuia să fi fost străbunicul când trecea prin sat! Şi cât era de admirat!
Uncheşul Ştefan ne-a mai spus că au estimat vechimea casei, luând în considerare modul în care a fost construită, zugrăvită, ţinând seamă de povestirile bătrânilor familiei.
– Mioara, casa asta a fost construită în timpul răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan. Tu ai învăţat istorie. Ştii în ce an a avut loc răscoala?
– Cred că pe la 1780… Nu mai ştiu exact. Nici voi nu ştiţi exact când s-a construit casa.
– Măi Ştefane, nu mai obosi fata!
– Nu mă oboseşte! E interesant.
Am mai povestit puţin. Despre familia bunicii am aflat că se numea tot Grad, dar erau „ai Cârsnicului”.
Celor mici „le-a făcut patul” pe cuptor. Poate vă miraţi că se poate dormi pe cuptor. Orice casă bătrânească din Săcel are două camere: una de zi şi alta pentru ocazii. Pe două laturi ale camerei de zi sunt bănci de lemn, mai late, numite lăiţi. În colţul format de lăiţi este o masă. Pe pereţi sunt icoane, cea mai importantă icoană este cea de deasupra mesei. În colţul opus mesei este soba. Este zidită din cărămidă, are plită şi cuptor pentru prepararea mâncării. Lângă sobă, se află cuptorul pentru pâine. E atât de mare că, deasupra lui, se poate dormi. Un alt colţ este ocupat de patul gazdei. Bunicii mei aveau un pat înalt. De sub el, se trăgea un alt pat, mai puţin înalt, numit pătuţ. Deasupra patului se află ruda pe care sunt aşezate frumos cergi cu dungi albe, roşii şi negre. Pe peretele dintre uşă şi sobă se află tipsiile pentru copt pâine, iar în stânga uşii este podişorul, dulapul pentru veselă.
În camera „domnească” se afla mobilă de dormitor, o canapea, dar şi lăiţi pe două laturi ale camerei. Şi încă un podişor. Pe pereţi sunt icoane cu ştergare şi blide de Scomârcea, vestite în ţară, dar şi blide cumpărate din târg, blide de Horezu.
Eu am vrut să dorm pe laiţă. Era o experienţă nouă. Nu am vrut să mănânc sarmale pentru că erau făcute cu mirodenii pe care nu le cunoşteam. Bunica mi-a făcut ceva „special”: omletă în smântână. Am vrut să învăţ cum se face. M-am mirat când am văzut-o pe bunica punând smântâna în crăticioară. Când smântâna s-a topit, bunica a pus ouăle bătute în smântâna care sfârâia.
În timp ce mâncam, din curte se auzeau voci de copii. Aş fi fugit la geam să-i văd, dar nu aveam voie să mă ridic de la masă decât după ce terminam tot din farfurie.
Copiii intraseră în tindă şi cântau. Am cerut lămuriri. Tata îmi explică: „Aşa se urează la începutul anului aici, la ţară. Se umblă şi cu sorcova.” „Ce e sorcova?” Veni rândul mamei să-mi explice.
Din hârtia de pe bomboanele de pom mâncate şi din alte hârtii colorate, ajutată de mama, am făcut o crenguţă cu flori. Apoi, am învăţat şi cântecul. Şi am început să sorcovesc:

„Sorcova, vesela,
Să trăiţi,
Să înfloriţi,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii!
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir de trandafir!
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul!
La anul şi la mulţi ani!”

Ce m-am mai amuzat când am văzut că fiecare dintre cei prezenţi voia să fie sorcovit! Pentru aceasta, răsplata era un măr Jonathan, un pumn de nuci, o bancnotă de un leu…
La amiază, uncheşul Nicoară a venit cu sania trasă de cai. Am plecat la gară. Pe drum, ne salutau oamenii. Unii spuneau „Laudi-să!”, iar eu nu înţelegeam. Observam că i se răspunde „Veci amin!”. Tata mi-a explicat că maramureşenii sunt renumiţi prin prescurtările pe care le fac. Salutul complet este „Lăudăm pe Iisus!”, iar răspunsul este „În veci amin!”.
În gară am avut timp să văd cum, printre dealuri, ieşea trenul din tunel. Din tren, de pe primul viaduct am văzut casa bunicilor. Am recunoscut-o după nucul mare de lângă geam şi după plopii de lângă moara de pe Iza. Pe al doilea viaduct trenul pilota, adică mergea mai încet. De acolo, am văzut casa unde locuiau verii mei.
Şi tare-mi mai plăcea ceea ce vedeam pe geam: copaci încărcaţi de zăpadă, căsuţe ale căror geamuri abia se vedeau, cărări de la case la grajduri şi fântâni…
La Vişeu de Jos, am schimbat trenul. Am urcat într-un vagon mai mic şi mai urât, cu scaune din lemn. Şi geamurile erau mai mici. Dar mergeam la oraş! Vişeu de Sus fusese declarat oraş încă din 1956.

Maria TIRENESCU

foto: Peter Lengyel

Incidența cazurilor COVID 19, confirmate în ultimele 14 zile (până la data de 02 noiembrie 2020), în principalele localități din Maramureș arată astfel:

Baia Mare – 686 cazuri (în ultimele 14 zile), indice 4,72 (la total cazuri),
Sighetu Marmației – 111 cazuri (în ultimele 14 zile), indice 2,57 (la total cazuri),
Borșa – 38 cazuri (în ultimele 14 zile), indice 1,28 (la total cazuri),
Vișeu de Sus – 48 cazuri (în ultimele 14 zile), indice 2,7 (la total cazuri).

În săptămâna 26.10.2020 – 01.11.2020, în județul Maramureș s-au înregistrat un număr de 749 cazuri confirmate Covid-19. Din totalul cazurilor confirmate, în săptămâna precedentă, 64,22% cazuri s-au înregistrat în localitățile Baia Mare (355), Sighetu Marmației (53), Baia Sprie (28), Seini (22) și Vișeu de Sus (23).
Tot în săptămâna 26.10.2020 – 01.11.2020, în județul Maramureș s-au înregistrat un număr de 18 decese Covid-19. Din totalul deceselor din săptămâna precedentă, 44,44% s-au inregistrat în localitățile Baia Mare (4), Sighetu Marmației (1), Vișeu de Sus (1), Șomcuta Mare (1) si Borșa (1).

În perioada cuprinsă între luna martie 2020 și data de 01.11.2020, în județul Maramureș s-au înregistrat un număr total de 4603 cazuri confirmate Covid-19.
De la începutul pandemiei Covid-19 până la data de 01.11.2020, în județul Maramureș s-au înregistrat un numar total de 191 decese Covid-19.

(preluare de la DSP Maramureș)

Salut, Sighet!

Luni, 26 octombrie 2020, ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa David Saranga, a ajuns în Maramureș, într-o vizită oficială care include discuții cu reprezentanții administrației județene și, în următoarele zile, cu reprezentați ai administrației locale din câteva orașe din județul nostru.

Discuțiile au avut loc pe Valea Vaserului, un loc cu un potențial enorm pentru turismul din zonă. Ambasadorul Israelului a fost primit de către președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.
Aflat în prima zi de muncă, în postura de președinte al Consiliului Județean Maramureș, dl. Ionel Bogdan a subliniat că a discutat cu ambasadorul Israelului în România: ,,…despre oportunitățile pe care le are județul nostru. Excelența Sa iubește România, și-a început cariera diplomatică în țara noastră, iar după vizita făcută în Maramureș sunt convins că este cucerit de frumusețea județului nostru și că ne va fi alături în proiectele pe care dorim să le inițiem pentru dezvoltarea turismului. Maramureșul are un potențial turistic extraordinar, lucru remarcat și de ambasadorul Israelului în România, care s-a oferit să ne ajute să promovăm județul nostru în Israel. Am încredere că vom deschide porți noi spre dialog și vom reuși să aducem investițiile de care turismul maramureșean are mare nevoie”,

Au fost abordate în discuțiile bilaterale, pe lângă domeniul turismului și domeniile sănătății și tehnologiei, pentru potențiale investiții israeliene în județul nostru.

Istoria comunităților evreiești din Maramureș, în special din zona Sighetu Marmației și Vișeu de Sus, a fost de asemenea un subiect important, în acest context fiind vizitată și Casa Memorială Elefant din Vișeu de Sus.
Președintele CJ, Ionel Bogdan, a vorbit și despre posibilitatea deschiderii în viitor a unei linii aeriene directe între Israel și Maramureș, în condițiile în care va fi realizat un terminal nou pentru Aeroportul Internațional Maramureș, un proiect în valoare de circa 40 de milioane de euro.
La vizita oaspetelui israelian pe Valea Vaserului au luat parte primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, și prefectul județului Maramureș, Nicolae Silviu Ungur.

(extras din Comunicatul de presă al CJ Maramureș)

Nota redacției: Excelența Sa, dl David Saranga se va afla marți, 27 octombrie 2020, în vizită la Sighetu Marmației.