“Fără îndoială că un grup mic, dar dedicat şi gânditor de cetăţeni poate schimba lumea; de fapt, este singurul lucru care a schimbat lumea până acum.” Margaret Mead

La Centrul de zi Micul Prinț este deja o tradiție ca beneficiarele programului de Seniori, douăzeci de doamne minunate, cu suflet mare să aducă o mică bucurie în viețile celor aflați în nevoie, astfel încât în fiecare an, din proprie inițiativă acestea pregătesc un colet de daruri pentru persoanele vârstnice nevoiașe.

Este un proiect care dă dovadă de solidaritate, din inimă pentru inimă. Membrele Clubului de Seniori Micul Prinț se mobilizează în numeroase activități din cadrul comunității, dintre care amintim: implicare în cadrul sărbătorii anuale a voluntariatului, participarea și obținerea de premii în cadrul unor proiecte sociale sportive derulate de către alte asociații, pregătirea unui coș de bunătăți a căror beneficiari sunt copiii de la programul de meditații, confecționarea de podoabe și alte produse handmade cu scopul de autofinanțare.

În cadrul Clubului de Seniori de la Micul Prinț am învățat că nu există o limită de vârstă atunci când dorești să te pui în valoare, că frumusețea din inimile oamenilor este singura garanție spre o lume mai bună, iar o lume mai bună începe din rândul comunității în care trăim.

Autor, Antonia Dubovici

La început de drum

Știm cu toții că orice început e greu. Întrebări sunt o mulțime. Răspunsurile le găsești sau nu, pe drum. Sunt oameni care te susțin, dar și oameni care te contestă. Sunt pași pe care trebuie sa-i faci, sunt gânduri pe care trebuie să le spui, sunt idei care așteaptă să fie așternute pe hârtie , chiar virtual.

Mi-aș dori ca „Salut, Sighet!” să fie o modalitate de informare a sighetenilor, de promovare a oamenilor de valoare locali, de încurajare a voluntariatului. Știți câți copii și tineri talentați și inteligenți are acest oraș? Cum ar fi să fie promovați și susținuți? Cum ar fi dacă am reuși să ne transformăm într-o comunitate care să poată să-i sprijine, în tot cursul anului, nu doar de sărbători, pe cei cu care soarta nu a fost darnică?

„Salut, Sighet!” ar putea să ne aducă mai aproape lumea. Să ne aducă, ,,acasă” în spațiul virtul, sighetenii plecați în lume să-și încerce norocul. Să ne prezinte Sighetu așa cum e, fără culoare sau apartenență politică.

Ceea ce aștept de la „Salut, Sighet!” e promovarea și cultivarea limbii române. Nu știu alții cum sunt , dar eu sigur sunt sătulă de mediocritate promovată pe toate canalele și undele; de dezacorduri și greșeli gramaticale, de exprimare aiurea, de urcat sus și coborât jos. Știu că nimeni nu e perfect, toți suntem supuși greșelii, dar, adevărul e că nu tuturor ne place să ne afișăm neștiința. Consider că în momentul în care vrei să te ocupi de presa scrisă sau vorbită, atunci musai e să stăpânești la perfecție limba în care te exprimi.

Ceea ce am scris sunt doar câteva gânduri din ceea ce mi-aș dori eu de la „Salut, Sighet!”
În rest, să fie într-un ceas bun și să sperăm că pasiunea echipei care se ocupă de „Salut, Sighet!” va face din acest site unul reprezentativ pentru acest colț de lume, pentru mass media locală .
Succes !

Autor, Roxana Pontoș

sursă foto: Peter Lengyel

Asistența socială: o muncă invizibilă și titanică despre care se vorbește tot mai puțin

“Social work is a band-aid on the festering wounds of society.” -Alexander Chase

La un moment dat ajungi să înțelegi că lumea în care trăiești reprezintă un întreg sistem, iar tu, o mică parte din acest circuit, o particulă destul de mică pentru a putea fi oricând înlocuită dar și suficient de mare pentru a putea face diferența. Întotdeauna mi-am imaginat societatea ca un imens organism, în care fiecare avem un loc și un rost. Și, ca orice organism, și societatea în care trăim se poate confrunta cu variate boli, precum: sărăcia, infracționalitatea, dependența, sinuciderea, terorismul etc.

Am ales acest domeniu cu inima, înainte de a-mi pune mintea la bătaie și nu-mi pare rău deloc, pentru că uneori când toate argumentele pe care le am se termină și nu-mi mai rămâne nicio motivație logică și rațională, îmi spun în sinea mea: dincolo de cât poate fi de greu, eu am ales asta. În fiecare zi am ceva nou de învățat. În fiecare zi devin mai puternică, depășindu-mi vulnerabilitățile. Asistența socială înseamnă a lupta cu rănile invizibile, iar pentru asta ai nevoie de o vedere cu totul și cu totul specială.
Asistentul social nu etichetază problemele ca fiind ceva negativ, dimpotrivă, el le vede ca fiind o serie de oportunități, deci le conferă o valoare pozitivă. Da, poate suna bizar, dar dacă reflectăm mai mult, putem ajunge la concluzia că oportunitățile sunt vecine cu problemele, sau cel puțin originea lor este aceeași. De obicei, mintea umană se blochează în momentul în care identifică o situație ca fiind problematică. Rezolvarea ia naștere în momentul în care alegi să definești situația cu care te confrunți iar asistentul social este prin excelență omul care știe să definească o situație, în mod obiectiv, să mute limitele pentru a facilita accesul spre soluții. „Think outside the box”, este motto-ul acestei profesii.
Uneori, în cadrul unei comunități este foarte dificil să trasezi scopuri comune, întrucât de cele mai multe ori tindem să ne axăm mai degrabă pe diferențe, decât pe aspectele care ne unesc, de aceea apar atât de multe neconcordanțe, care la un moment dat pot deveni conflicte. De cele mai multe ori, mai ales în România, profesia de asistent social este subestimată, cu toate că importanța acesteia la nivel micro și macro social este crucială. A nu se confunda caritatea cu asistența socială. Cartitatea o poate face oricine, oricând, nefiind condiționată de studii de specialiatate, însă a fi asistent social se bazează strict pe studii și cercetări. Nu se lucrează niciodată după ureche.
Din păcate, cea mai comună asumpție asupra profesiei de asistent social este strict legată de beneficii sociale adică de ceea ce statul oferă (bani, produse alimentare, etc.), însă nici acest lucru nu se numește asistență socială.
Asistența socială reprezintă un domeniu foarte vast și complex, care își propune creșterea nivelului de bunăstare a grupurilor vulnerabile și nu numai, pornind de la constatarea unei nevoi umane (individuale și/sau colective) și urmărind împuternicirea individului pentru a-și rezolva singur problemele, prevenind și înlăturând așadar instalarea dependenței față de servicii sociale, mai simplu spus: în calitate de asistent social ajuți oamenii să se ajute singuri, pe principiul: “Nu da pește săracului, ci învață-l să pescuiască”.
Vorbim despre o multitudine de grupuri țintă care sunt în imposibilitatea temporară sau permanentă de a se autosusține. Cu alte cuvinte, asistența socială reprezintă prin excelență singura profesie a cărui scop este să se autodesființeze, dar acest scop este aproape imposibil de a fi atins, având în vedere că întotdeauna vor exista persoane care vor avea nevoie de ajutor într-o anumită etapă a vieții lor. Cei mai mulți asistenți sociali duc o luptă continuă, asiduă, pe cont propriu atât în sectorul public cât și în cel privat, neajunsurile la nivel structural fiind tot mai pronunțate. La ora actuală, asistența socială a ajuns o profesie tăcută, despre care nu se mai aude și nu se mai povestește nimic. Oare de ce?
Pentru mine, a fi asistent social este mai mult decât o profesie, sau o carieră dacă o pot numi așa. Este un fel de a fi, de a privi viața ca o multitudine de alegeri care se întrepătrund. Este posibilitatea care-ți oferă cea mai bună perspectivă de a vedea modul în care acțiunile umane se asamblează, este ocazia de a fi prezent într-un turn al infinitului. De-a fi conștient în cea mai mare măsură pe care ți-o poți asuma. Ce înseamnă să fii asistent social pentru alți profesioniști? Am întrebat câțiva lucrători în domeniu și iată răspunsurile:
„Ce înseamnă profesia de asistent social pentru mine? Înseamnă să îi ajuți pe cei care vor să se ajute, înseamnă să înveți familia cum să comunice și să aibă grijă de un bolnav. Înseamnă să muncești pentru alții în așa fel încât să nu te pierzi pe tine. Înseamnă să accepți că uneori oamenii nu o să te placă pentru deciziile pe care le iei și că vei fi „bad guy” în viața lor, dar, poate, la un moment dat, vor înțelege că le-ai vrut binele. Asistentul social este acel profesionist care trebuie să înțeleagă problemele altora, să vadă cu ce îi poate ajuta, unde îi poate direcționa și cum să facă asta fără să își piardă propria identitate, propriile convingeri și valori. Iar pentru asta asistentul social trebuie să fie acel specialist care este jumate inima jumate minte, echilibrul perfect, niciodată una mai mult ca alta.”  (Adela Crăciun, asistent social în lucrul cu persoanele vârstnice)

„Pentru mine, a fi asistent social sau, cum spun colegii americani, social worker îmi dă curajul să mă includ în rândul acelor persoane care nu au o meserie ci o vocație, nu lucrează ci trăiesc prin muncă, prin fiecare persoană pe care o întâlnesc în drumul lor și devin mai bogați o dată ce au cunoscut-o. Am ținut să aduc în discuție sintagma social worker pentru că îmi place mult ideea de worker/muncitor. Poate că muncim mai puțin cu mâinile dar e de-a dreptul fenomenal să ai ocazia să muncești cu sufletul și să participi la conturarea unor vieți, mai bune, mai senine. De câte ori mă gândesc la munca unui asistent social îmi vine în minte o comparație antagonistă cu economia: în această meserie investești, de regulă ”pui la bătaie” întreaga ta persoană și ești extrem de răbdător în privința rezultatelor așteptate… poate vei avea șansa să te bucuri de profit sau poate nu vei vedea rezultatul muncii tale, dar un lucru este cert, când investești în semenii tăi generezi o energie capabilă să mute și munții!” (Camelia Pesek, coordonator centru de zi)

„Consider că profesia de asistent social este una care necesită implicare, muncă asiduă și răbdare multă. Este o muncă grea, dar frumoasă care îți oferă satisfacție sufletească mai ales când un copil din sistemul de protecție ajunge să fie adoptat și are șansa la o familie care îi oferă posibilitatea de a se dezvolta armonios pe plan emoțional, fizic și psihic. Această meserie este o provocare continuă deoarece societatea se confruntă cu tot mai multe probleme care au la bază sărăcia, lipsa responsabilității sau nivel de educație scăzut. Pentru a-i ajuta pe alții, asistentul social trebuie să aibă valori și principii bine definite, să fie integru, competent, autodeterminat, corect, comunicativ, să nu discrimineze beneficiarii, să păstreze confidențialitatea informațiilor. Asistentul social trebuie să facă eforturi de a lupta cu prejudecățile și să țină cont de unicitatea și valoarea fiecărei persoane indiferent de origine, etnie, sex și trecut, să accepte persoana. Meseria de asistent social implică răspundere mare, empatie și blândețe, iar de cele mai multe ori e greu să te detașezi, să uiți problemele când ajungi acasă, cel puțin pentru mine. De cele mai multe ori, beneficiarii văd în asistentul social „rezolvarea” sau „un colac de salvare”, dar de puține ori aceștia au dorința de a se ridica, de a-și depăși limitele, de a ieși din starea în care se află, astfel creându-se dependența de serviciile sociale. Nu poţi să practici această meserie fără să pui multă pasiune şi fără să fii determinat de a contribui la schimbarea vieții celor asistați.” (Raluca Rusu, asistent social în domeniul protecției copilului)

Autor, Antonia Luiza Dubovici

Sport, aero(s)port, pe ruta Sighet – Aberdeen

Sorina Trifoi este sigheteancă.  A plecat “în lume” imediat după absolvirea Colegiului Naţional “Dragoş Vodă” şi s-a oprit în extremitatea vestică a Europei, tocmai în Aberdeen.  După studiile superioare cu specializarea sport finalizate în Aberdeen, a obținut un job ce o “fixează” în același oraș scoțian, dar pe… aeroport.  Revine acasă destul de rar, dar nu regretă  faptul că destinul i-a oferit șansa asumării… străinătății.

Ion Mariș: De ce ai ales să-ți faci studiile în afara României?

Sorina Trifoi: Mi s-a părut o oportunitate foarte bună să încerc alt sistem educațional decât cel cu care eram obișnuită din școală/liceu. Și având în vedere că am avut suport 100% din partea familiei am zis, de ce nu?

Ion Mariș: Au fost dificili anii studenției tale? Cum i-ai parcurs?

Sorina Trifoi: Studenția nu a fost grea. Aici se pune foarte mult accentul pe studiul individual, chit că este nevoie să te prezinți la toate cursurile, depinde de tine cât și cum mai studiezi după. Din motivul acesta ai libertatea și oportunitatea să muncești, să faci voluntariat și să te relaxezi, pe lângă studii.

Ion Mariș: De ce ai preferat să rămâi tot în Scoția, după absolvirea studiilor superioare?

Sorina Trifoi: În momentul în care am absolvit m-am întrebat „și-acum ce?”… exact la fel ca oricare student din țară sau din străinătate.  Aveam o idee despre ce voiam să fac, dar, cum bine știm, nu toate decurg conform planului și mai trebuie să adaptăm din când în când. Așa că „temporar” am început să lucrez la aeroport în Aberdeen și, spre surprinderea mea, m-am îndrăgostit de aviație și job-ul a devenit permanent.

Ion Mariș: S-a schimbat destinul tău prin “abandonarea” plaiurilor… natale?

Sorina Trifoi: Da. Mai mult ca sigur nu aș fi muncit în domeniul aviației.

Ion Mariș:  Cât de greu  este să fii departe de casă?

Sorina Trifoi: Sincer, este din ce în ce mai ușor.  În anii de facultate îmi permiteam vacanțe dese și lungi care au ajutat la tranziție.  Acum, de când cu munca, depind foarte mult de zilele de concediu.  M-a ajutat și tehnologia, în special Skype-ul, care face distanța de casă mai mică.

Ion Mariș: Ce îți “spune” România de acolo?

Sorina Trifoi: România de aici îmi spune multe și, din nefericire, câteodată suntem toți băgați în aceeași categorie nu foarte favorabilă.  Se știe că suntem un popor muncitor și silitor, dar, din păcate, din experiența profesională de traducător pentru poliție, am vazut cât de rău, noi, românii, ne putem strica imaginea.

Ion Mariș: Cum te împaci cu… scoțienii?

Sorina Trifoi: Foarte bine,  majoritatea prietenilor mei și cei cu care lucrez sunt scoțieni.

Ion Mariș: Cât și în ce mod te afectează Brexit-ul, recent decis de UK?

Sorina Trifoi: Momentan nu se simte nici cea mai mică diferență.  Pe termen lung poate lucrurile se vor schimba, dar asta rămâne de văzut.

Ion Mariș: De ce ai decis să te îndrepți spre zona aviației?

Sorina Trifoi: Am ajuns să lucrez în aviație din întâmplare. Pot să spun că nu am anticipat că voi ajunge să lucrez în domeniul acesta și să îmi și placă ce fac.

Ion Maris: În ce constă – concret – și ce satisfacții îți oferă jobul actual?

Sorina Trifoi: Eu sunt una din persoanele responsabile cu ce se întâmplă cu un avion din momentul în care parchează pe stand și până când pleacă. Coordonez îmbarcarea și debarcarea de pasageri, încărcarea și descărcarea de bagaje și alte bunuri care mai însoțesc călătorul. Gestionez serviicile de curățenie, alimentare cu combustibil și catering timp în care mă și asigur că toate documentele aferente zborului sunt corecte. Totodată colaborez și cu echipajul de la bord pentru un „departure” la timp. În principiu, trebuie să mă asigur că cei din jurul meu își fac treaba la timp și corect.

Ion Mariș: Vizitele tale – destul de rare – la Sighet te încarcă pozitiv (te rog să faci abstracție de motivele strict familiale!) sau… negativ?

Sorina Trifoi: Când ajung la Sighet e liniște, e relaxare, nu e aceeași forfotă ca într-un oraș mai mare.  Eu consider că sunt în vacanță așa că profit cât mai mult să-mi încarc bateriile pozitiv până la următoarea vizită.

Ion Mariș: Ce schimbări ai remarcat, dacă ai avut timp să sesizezi, în Sighet?

Sorina Trifoi: Am observat că au apărut oameni cu idei noi care s-au materializat sub forma de… cafenele noi. Mi s-a părut că orașul începe încet, încet să se modernizeze.

Ion Mariș: Avem de câteva luni un nou primar și o nouă echipă în fruntea administrației locale. Ce le-ai propune pentru îmbunătătățirea “imaginii” Sighetului?

Sorina Trifoi: Investiția într-o sală de cinema ar fi un început. Nu știu dacă asta ține neapărat de îmbunătațirea imaginii orașului dar oferă activități în plus tineretului și nu numai.

Ion Mariș: Te implici în viața societății civile de acolo? Mai simplu spus, te implici, voluntarizezi, ai timp și pentru așa ceva?

Sorina Trifoi: În momentul de față nu am atât de mult timp pe cât mi-aș dori. La începutul facultății am voluntariat într-un magazin local, iar pe parcurs am ajutata la un centru de reabilitare din cadrul facultății. Totodată am fost implicată într-un program organizat de consiliul districtual local, în care le ofeream copiilor proveniți din familii cu nevoi, activități sportive și sociale.

Ion Mariș: Ce ar trebui să-ți ofere un angajator pentru a reveni în România?

Sorina Trifoi: Echivalentul a £1500 pe lună și posibilități de avansare/dezvoltare profesională.

Ion Mariș: Cum îți imaginezi viitorul? Unde?

Sorina Trifoi: În viitorul apropiat știu că vreau să călătoresc cât de mult posibil. Unde?… asta chiar nu contează. Iar la viitorul…  îndepărtat nu am stat să mă gândesc încă.

Ion Mariș: Ce sfaturi ai da unui tânăr, proaspăt absolvent de liceu, cu bacalaureatul luat bineînțeles, pentru a-și continua “drumul” în viață?

Sorina Trifoi: Să-și asume riscuri, să facă ce iubește – și aici mă refer din punct de vedere profesional – și să călătorească.

Ion Mariș: Cum își petrec timpul liber tinerii, acolo?

Sorina Trifoi: Activitățile de aici sunt la fel de variate ca și în țară. Există numeroase cluburi sportive și cluburi cu obiective social – filantropice pentru cei care încă sunt studenți. Dar ai și nelipsitele cafenele, cluburi, baruri și săli de cinema care oferă câte ceva pentru fiecare.

Ion Mariș: Cum va arăta lumea peste un sfert de secol?

Sorina Trifoi: Asta este o întrebare foarte grea…. Vreau să fiu optimistă și să spun că va fi din ce în ce mai bine dar, pe de altă parte, vom fi “îngropați” în tehnologie, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este ideal.

Ion Mariș: Cum va evolua România în următorii zece ani?

Sorina Trifoi: Cred că vom prinde vremuri foarte grele înainte ca să ne fie mai bine, iar generațiile ce sunt momentan în școală vor avea cel mai mult de suferit.

Ion Mariș: Mulțumesc pentru timpul acordat și te așteptăm și-n proiecte… românești!

Sorina Trifoi: Voi încerca să identific și proiecte românești! (zâmbește) Mi-a făcut mare placere să vă răspund la întrebări. Mulțumesc și eu!

Autor, Ion Mariș