Ziua Culturii Naționale a avut reverberații magice și printre șahiștii sigheteni. Astfel, Mihai Eminescu a fost comemorat prin două concursuri de șah: 10-11 ianuarie 2026 la Școala Gimnazială „George Coșbuc” s-a desfășurat concursul „Luceafărul” pentru copii și juniori legitimați (director de turneu prof. Tompoș Claudia Oana), iar în 17 ianuarie 2026, la Clubul Copiilor Sighetu Marmației au participat doar copii nelegitimați (director de concurs Timiș Viorica).

Șahul are poezia lui și copiii au înțeles rolul pe care-l are cultura într-o lume din ce în ce mai tehnologizată. Ambele turnee au fost „deschideri” spre cunoaștere pe care copiii le-au finalizat cu brio.

Concursurile au fost arbitrate de binecunoscuții specialiști ai sportului minții: Andrei Jurassa și Ioan Costiuc.

La finalul concursurilor toți copiii au primit cupe, medalii, diplome și dulciuri și s-au bucurat de un mare succes.

Organizatorii concursurilor au mulțumit participanților și au apreciat entuziasmul tinerilor șahiști!

Salut, Sighet!

Cultura română sub cupola sunetului vienez

Există seri în care cultura nu este doar un act artistic, ci devine mărturie de identitate. Seri în care un popor își spune povestea nu prin lozinci, ci prin muzică, cuvânt și prezență. O astfel de seară a fost cea de 15 ianuarie 2026, când, la Viena, în prestigioasa Sală Mare a ORF RadioKulturhaus, România și-a celebrat cultura într-un cadru de excelență europeană.

Ziua Culturii Naționale, marcată anual la 15 ianuarie, odată cu aniversarea nașterii poetului național Mihai Eminescu, a fost onorată printr-un eveniment de înaltă ținută, organizat de Ambasada României în Republica Austria și Institutul Cultural Român din Viena, deschizând astfel, simbolic și elegant, anul cultural 2026.

Deschiderea serii s-a aflat sub semnul memoriei și al continuității și a fost realizată de Excelența Sa, doamna Dr. Andrea Amza-András, Chargé d’Affaires a.i. al Ambasadei României la Viena, care a salutat publicul atât în limba română, cât și în limba germană. În cuvinte măsurate, dar încărcate de sens, domnia sa a vorbit despre importanța Zilei Culturii Naționale, despre Eminescu – axul spiritual al culturii române – și despre faptul că acesta este primul eveniment cultural major al anului 2026.

În același context, a fost evocată și personalitatea lui Constantin Brâncuși, a cărui aniversare de 150 de ani de la naștere va fi marcată în luna februarie, subliniindu-se astfel continuitatea marilor repere ale culturii române. Doamna ambasador a adresat mulțumiri doamnei Mag. Andreea Dincă, directoarea ICR Viena, pentru organizare, precum și echipei ORF pentru profesionalismul și deschiderea cu care a fost găzduit evenimentul. Un gând special a fost îndreptat către artista serii, pianista Dr. Adela Liculescu, pentru darul artistic ce urma să fie oferit publicului.

A urmat Mag. Andreea Dincă, directoarea Institutului Cultural Român din Viena, care a vorbit despre rolul culturii ca limbaj universal și despre misiunea ICR de a așeza valorile românești într-un dialog viu cu spațiul cultural european. Cu naturalețe și eleganță, aceasta a invitat-o pe scenă pe protagonista serii.

Dr. Adela Liculescu, pianistă de prestigiu internațional, Artist Oficial Bösendorfer și profesor la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, a salutat publicul cu o emoție calmă și o prezență distinsă. A vorbit pe scurt despre programul serii, conceput ca un omagiu adus muzicii românești, traversând epoci, stiluri și destine.

Programul a inclus lucrări de George Enescu – Suita op. 10 pentru pian și Rapsodia Română nr. 1 în versiune pentru pian solo – adevărate coloane sonore ale identității românești. Alături de acestea, publicul a avut privilegiul de a asculta pagini muzicale semnate de Carl Filtsch, copilul-minune al Transilvaniei, născut la Sebeș în 1830 și dispărut tragic la doar 15 ani, la Veneția, precum și lucrări de Tudor Dumitrescu (1957–1977), un alt destin românesc frânt mult prea devreme.

Prezența muzicii lui Carl Filtsch în programul serii a avut și o rezonanță aparte. Nu cu mult timp în urmă, am dedicat un amplu articol acestui copil-minune al Transilvaniei, readucând în atenție destinul său fulgurant și moștenirea artistică lăsată într-un timp mult prea scurt. Coincidența ca lucrările sale să fie interpretate acum, la Viena, într-un cadru oficial și de înaltă ținută, a conferit momentului o semnificație specială, confirmând actualitatea și valoarea creației sale. Articolul este publicat și pe site-ul nostru, www.rtvunirea.com, ca parte a demersului constant de recuperare și promovare a patrimoniului cultural românesc în spațiul european.

Muzica este, întotdeauna, limbajul care unește. Interpretarea Adelei Liculescu a fost una de excepție: rigoare tehnică, inteligență muzicală, profunzime și o emoție controlată, dar transmisă cu forță. Sala a vibrat, iar publicul – format din diplomați, oameni de cultură, artiști și membri ai comunității românești din Austria – a răsplătit recitalul cu ropote îndelungi de aplauze, sincere și binemeritate.

Locul ales pentru acest eveniment nu este lipsit de semnificație. ORF RadioKulturhaus, spațiu al memoriei sonore europene, este mai mult decât o sală de concerte, este un reper al vieții culturale austriece, un loc în care muzica, cuvântul și creația radiofonică de cea mai înaltă ținută se întâlnesc de decenii. A aduce cultura română în acest templu al sunetului vienez înseamnă recunoaștere, dialog și așezarea valorilor românești într-un context de excelență internațională.

Această celebrare a Zilei Culturii Naționale nu a fost doar un eveniment festiv. A fost o declarație de continuitate, o seară care rămâne, un act de demnitate culturală și o dovadă că România știe să se prezinte lumii prin valorile sale autentice.

Mulțumim organizatorilor pentru invitație și pentru această deschidere de an cultural, la un asemenea nivel. Mulțumim Adelei Liculescu pentru muzica oferită cu generozitate.
Succes pe mai departe!
La mulți ani, Culturii Române!

Nelu Godja
Viena, 16 ianuarie 2026

La Sighet, ziua de azi, 15 ianuarie, s-a desfășurat sub semnul  Luceafărului  Poeziei Românești , Mihai EMINESCU, care a fost omagiat la 176 de ani de la naștere. 15 ianuarie este în același timp și ZIUA CULTURII NAȚIONALE.

În Parcul „Grădina Morii”, la bustul poetului, 15 ianuarie 2026  a însemnat, în mod firesc, poezie și muzică.

Un montaj VIDEO de la eveniment puteți urmări în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

„[…]un mic sâmbure greşit în organizarea societăţii, în viaţa economică, creşte și îngroapă o naţiune”. (Mihai Eminescu)

În fiecare an, la 15 ianuarie, sărbătorim „ziua lui Eminescu” care, din anul 2010, a fost instituită „Ziua Culturii Naționale”. Dintre multiplele manifestări ale geniului lui Eminescu, în articolul de faţă doresc să prezint o parte din gândirea sa economică, din care politicienii, parlamentarii și guvernanţii noştri au multe de învăţat, dacă vor, și dacă au şi capacitatea.

Despre „Eminescu economistul” s-au publicat numeroase articole și cărți, prezentate inclusiv pe Internet.
Multe dintre acestea conțin numeroase și grave răstălmăciri, nu prezintă adevărul adevărat.
Geniul lui Eminescu se reflectă şi în gândirea sa economică, inclusiv în abordarea problemelor fiscale, de mare fineţe, pe care politicienii, parlamentarii şi guvernanţii noştii fie le ignoră, fie le abordează cu incompetență, fie în folosul grupurilor de interese nelegitime din care fac parte.
Edificatoare pentru gândirea economică a lui Eminescu sunt fie şi numai articolele publicate în ziarul Timpul, cele mai multe în lunile iulie şi august din anul 1881, dintre care exemplificăm „Creditul mobiliar”, „Creditul mobiliar şi jocul la bursă”, „Creditul mobiliar şi presa capitalei”, „Statutele creditului mobiliar”.

Din scrierile economice ale lui Eminescu rezultă:
1) exactitate, conştiinciozitate şi corectitudine în cercetarea fenomenelor descrise;
2) polemicile sale (necruţătoare), care sunt făcute numai şi numai în slujba interesului naţional;
3) concepţia sa unitară despre economia politică privită ca factor esenţial al propăşirii şi al independenţei economice, sociale şi politice a României, concepţie a cărei actualitate este de netăgăduit.

Foarte interesante sunt analizele critice, fundamentate pe o temeinică documentare, despre deficitele bugetare existente în perioada analizată a anilor 1862 – 1879.

Eminescu aduce numeroase argumente despre necesitatea echilibrării bugetelor, şi cu atât mai mult despre crearea unor excedente bugetare care ar avea ca efect ridicarea nivelului de trai, care este scopul oricărei economii naţionale, deoarece numai în aceste condiţii „poporul, căci numai de el poate fi vorba, s-ar îmbrăca mai bine, s-ar hrăni mai bine, şi-ar dura locuinţă mai încăpătoare şi mai sănătoasă şi în fine s-ar înmulţi”. (Ziarul Timpul, VI, nr. 23, 30 ian / 11 febr. 1881, p. 1)

În ceea ce priveşte „dările”, Eminescu atrage atenţia asupra adevărului conform căruia folosirea chibzuită a banului public, perceput pe calea dărilor de la cetăţeni, este o problemă foarte importantă:
„Nu ceea ce percepe de la contribuabil e cestiunea principală, ci întrebuinţarea productivă sau improductivă pe care el o face de acele venituri. Dacă cele venituri se cheltuiesc în mod improductiv, fie pentru a-şi susţine luxul clasei guvernante, fie pentru necesităţi politice, în disproporţie cu însemnătatea şi puterea unei ţări, banul perceput nu e aproape de nici un folos economic pentru popor”. (Ziarul Timpul, VI, nr. 23, 30 ian / 11 febr. 1881, p. 1)

Versurile din poezia Scrisoarea III-a, a lui Eminescu, prezintă modul în care:
1) „saltimbancii şi irozii… Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filozofie/; Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!/”… care… „Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă”;
2) „Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,/ Bîlbîiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!/”… sfâşiind această ţară, făcând neamul nostru de ruşine şi ocară.

Tot Eminescu ne oferă soluţia prin care putem scăpa de aceştia, respectiv cu ajutorul unui Vlad Ţepeş… „ca, punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Și în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Un stat care nu se bazează pe „ierarhia meritului”, pe „criteriul valorii muncă”, este un stat bolnăvicios.
„Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului”. (Mihai Eminescu).

Ca un finanţist foarte bine documentat, Eminescu dă exemplul altor ţări în care banii contribuabililor sunt folosiţi cu chibzuinţă, contribuind la creşterea bunăstării cetăţenilor săi: „dar serviciile pe care statul le aduce în schimb cu banul contribuabilului sunt nu numai echivalente, ci întrec cheltuiala făcută. Prin sumele ce le consumă mecanismul statului se înlătură pierderile ce se opun producţiunii şi schimbului; prin cheltuielile făcute se uşurează oricărui producător condiţiile în cari munceşte, încât producţiunea creşte în proporţie cu cheltuielile statului şi viceversa. Bunăstarea fiecărui individ sporeşte şi, fiindcă bunăstarea e condiţia bunului trai, media vieţii fiecăruia devine mai lungă, copiii crescuţi în condiţii mai bune de cum fuseseră părinţii lor, o generaţie şi mai viguroasă şi mai aptă pentru producţiune ia locul celei ce se stinge.”. (Ziarul Timpul, VI, nr. 26, 5 / 17 febr. 1881, p. 1)

Eminescu atrage atenţia şi asupra unor adevăruri care, parcă sunt scrise pentru zilele noastre: „la noi sporirea veniturilor statului înseamnă totdeauna diminuarea veniturilor fiecărei economii private, nu din prisosul producţiunii, ci, la clasele de jos, de-a dreptul din primele necesităţi, din plata muncii zilnice se percepe darea; mărimea contribuţiilor statului este echivalentă cu mărimea mizeriei populaţiunii”. (Ziarul Timpul, VI, nr. 26, 5 / 17 febr. 1881, p. 1.)

Şi atunci, ca şi acum, politicile economice și sociale greşite în creşterea poverii fiscale (a impozitelor, a taxelor, a contribuţiilor etc.) are drept consecinţă diminuarea nivelului de trai al tot mai multor cetăţeni, descreşterea numerică a populaţiei manifestată în zilele noastre prin plecarea a aproape 4 milioane de persoane (dintre cele mai productive) din ţară.
Eminescu nu este împotriva redimensionării dărilor fiscale, dar el atrage atenţia asupra necesităţii stabilirii impozitelor în funcţie de posibilităţile de plată ale fiecăruia, principiu exprimat astăzi pin noţiunea de „puterea contributivă”: „suntem mai departe decât oricând de cea elementară facultate a poporului de a-şi face singur dările în proporţie cu puterile lui”.
Această elementară facultate a guvernanţilor, de „a stabili dările în proporţie cu puterea de plată ale fiecărui contribuabil (plătitor de impozite)” înseamnă aplicarea principiului „impozitării în cote progresive compuse”, care se aplică în (aproape) toate ţările dezvoltate ale lumii, nu și în România.
Eminescu atrage şi atenţia şi asupra adevăraţilor vinovaţi, cei din conducerea ţării, care adoptă impozite istovitoare, în special pentru marea majoritate săracă a ţării, precizând că orice ban care i se ia cetăţeanului-contribuabil, printr-o impozitare inechitabilă (precum în România, cu cota unică) „se scade din greutatea pâinii săracului, deci din puterea lui musculară, din putinţa lui de a produce”. (Ziarul Timpul, VI, nr. 26, 5 / 17 febr. 1881, p. 1.)

Eminescu, îngrijorat profund şi de faptul că, tot mai mulţi străini acaparau, sau conduceau, importante sectoare de activitate, că foloseau sume tot mai mari în scopuri speculative, în special pe calea „capitalului parazitar bancar” (precum și în zilele noastre), a atras atenţia şi asupra faptului că „În societatea despotică, ca şi în cea demagogică, omul prin sine însuşi nu înseamnă nimic, banul e totul. Banul devine semnul distinctiv care clasează şi deosebeşte oamenii între ei şi, fiindcă el are o mobilitate proprie naturii lui, trece din mâini în mâini, transformă condiţiile indivizilor, ridică sau înjoseşte familii, de aceea nu e aproape nimeni care să nu fie obligat a face încercări disperate şi continue pentru a-l păstra sau pentru a-l câştiga”. (Ziarul Timpul, VII, nr. 67, 25 mart. 1882, p. 1)

Fără a aborda și gândirea socială şi politică a lui Eminescu, consider că următoarele citate ale sale ar trebui să constituie crezul fiecărui cetăţean și, în mod deosebit, al celor care hotărăsc destinele acestei ţări.
„Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”.
„Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor, decât priveliștea corupției și a nulității recompensate.” (Eminescu, în „Timpul”, 26 mai 1882)
„[…]cu cât se-nmulţeşte clasa celor ce consumă numai fără a produce cu atât clasa celor ce produc se va da mai tare înapoi, se va hrăni mai rău, va fi supusă la boale mai numeroase, se va stinge chiar.[…] când organizarea socială favorizează înmulţirea claselor neproductive, ea favorizează apăsarea și nimicirea celor productive”. (Eminescu, în „Curierul de Iaşi”, X, nr. 93, 28 august , 1877, pg. 3)
„Ierarhia socială n-ar trebui să fie decât o ierarhie a muncii”.
„Avem de-o parte rasa românească cu trecutul ei, identică în toate ţările pe care le locuieşte, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr și de patriotism. Avem apoi deasupra acestui popor o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi și de cocote, răsărită din amestecul scursăturilor orientale și occidentale”.
„Cea dintâi datorie a naţiunii, dacă vrem să se întemeze și economiceşte și moraliceşte, e să arunce pătura de paraziţi de deasupra-i în gunoiul din care a ieşit[…]. Curăţată de pătura de paraziţi, naţia îşi va reveni în fire”. Ce este pătura superpusă ? Este un „concept fără determinare etnică desemnând o asociaţie de exploatatori fără principii, legaţi între ei prin demagogie și prin fapte şi comportamente, care au toate aceleaşi comportamente: contribuie la degradarea fondului biologic al unui popor, la declinul economic al acestuia și la dezintegrarea lui cultural-spirituală”, (Eminescu. Vezi Ilie Bădescu. Sociologie eminesciană, Galaţi, Porto-Franco, 1984, p. 107)

Guvernul a creat „Industria palavrelor și prăvăliile de minciuni”. (Timpul, VI, nr. 184, 24-25 august 1881, pg. 1).
„Ocazia e iute la fugă şi leneşă la întors.”
„Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.”
„Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.”
„De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.”
„Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere…”
„Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.”
„Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură.”
„Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicaţie falsă.”
„Totul ia timp… și timpul ia tot.”
„Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.”
„Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii «patrioţilor» trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde «patrioţii» au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui «patriot».”
„Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate.”
„S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.”
„Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie straină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupule faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă.”

O constantă a publicisticii lui Eminescu este preţuirea muncii, munca fiind „mijlocul care va ridica poporul nostru”, citatele următoare fiind edificatoare în acest sens:
„O singură buruiană de leac pentru acest scop: munca. Muncă nu comunalism, iată mijlocul care va ridica poporul nostru“.
„Dar, întrucât ne permite imperfecţiunea naturii omeneşti, fiecine trebuie să caute a compensa prin muncă şi prin sacrificiu bunurile de care se bucură“.
„Temeiul unui stat e munca şi nu legile – bogăţia unui popor nu stă în bani, ci iarăşi în muncă, iar materia vieţii de stat e munca, scopul muncii: bunul trai, averea, deci acestea sunt esenţiale“;
„Neapărat că nu trebuie să rămânem popor agricol, ci trebuie să devenim şi noi naţiune industrială, măcar pentru treburile noastre, dar vezi că omul trebuie să înveţe mai întâi carte şi apoi să calce a popă, trebuie mai întâi să fii naţie industrială şi după aceea abia legile şi instituţiile naţiilor industriale“.
O carte care se adaugă celorlalte despre complexitatea publicisticii eminesciene, cu accent pe actualitatea opiniilor poetului despre economia românească, adăugând în plus faţă de acestea „un verb al mâniei eminesciene“ în denunţarea jafului naţional postdecembrist.
Eminescu consideră că politicienii sunt panglicari și negustori de vorbe, ier „Partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese personale.”
„Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.”
„Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.”

Multe ar avea de învățat conducătorii noștri din învățămintele economice eminesciene.
Bine ar fi, pentru ei și pentru poporul român, dacă le-ar citi, le-ar însuși și le-ar aplica în activitatea lor.
„Cine are minte, să ia aminte!” „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8, 3) 

Bibliografie:
Alexandra Olivia Nedelcea, „Eminescu, economistul”, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2000
Eminescu și Teoria Relativității: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23601164-cine-descoperit-teoria-relativitatii-einstein-sau-eminescu.htm
Pentru „Pătura superpusă”, de Mihai Eminescu, articolul publicat fără titlu în Timpul (VI), 29 Iulie 1881, vezi https://ro.wikisource.org/wiki/P%C4%83tura_superpus%C4%83
Ioan Şoldu, „Actualitatea gândirii economice a lui Eminescu”, Editura Buna Vestire, Blaj, 2015
„Eminescu-i România tăinuită în cuvânt”, un documentar deosebit de valoros postat pe https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/eminescu-i-romania-tainuita-in-cuvant-159761.html
Multe și interesante despre Eminescu se găsesc și pe https://ziarullumina.ro/tag/mihai-eminescu-9079.html
„Eminescu gazetarul, un bijutier al limbii române. Şapte citate celebre din publicistica geniului de la Ipoteşti.” Radu Borcea. https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/eminescu-gazetarul-un-bijutier-al-limbii-romane-2183329.html

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa

Foto: I. Mariș

La Sighet, Joi, 15 ianuarie 2026, Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei românești – va fi omagiat la 176 de ani de la naștere, marcând în același timp și ZIUA CULTURII NAȚIONALE .

În Parcul „Grădina Morii”, la bustul poetului, de la ora 12:00, un spectacol de muzică și poezie va fi puntea între trecut și prezent.

Versul eminescian îi așteaptă pe sigheteni pentru a onora frumusețea limbii române.

Salut, Sighet!

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?…
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Mihai EMINESCU

Foto: Ion Mariș

15 ianuarie este Ziua Culturii Naționale, ziua în care ne mai amintim de Mihai Eminescu. Și pentru că Eminescu a existat, există și cultura română!

Primăria și Consiliul Local Sighet, împreună cu Centrul Cultural Sighet, organizează Luni, 15 ianuarie 2024, la bustul poetului Mihai Eminescu din Parcul „Grădina Morii”, un recital de muzică și poezie.

Cei care doresc să aducă un firesc omagiu Poetului și Culturii Române sunt așteptați să se-ntrebe sincer la bustul poetului: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”

Salut, Sighet

Păi, aş avea o mulţime de motive, printre care:

– azi, 15 ianuarie, s-a prăbuşit acoperişul bisericii de lemn de secol XVIII din Buteasa, aflată în stare gravă de colaps de mai mulţi ani de zile, pentru care nimeni n-a găsit fonduri;

– Palatul Cultural din Sighet a încăput pe mâinile unora care nu l-au construit şi care au evacuat brutal de acolo instituţiile municipale de cultură;

– pentru că doi primari au promis redeschiderea unuia din cele două cinematografe de la Sighet, dar nu s-au ţinut de cuvânt, amatorii de film fiind nevoiţi să meargă până la Baia Mare;

– pentru că singura sală mare de spectacole din Sighet, „Viorel Costin”, este închisă de ani de zile şi stă să se dărâme;

– pentru că în Casa Memorială „Ioan Mihalyi de Apşa” plouă, pereţii cad şi nu se poate intra, dar, unde, la recenta dezvelire a unei noi plăci memoriale, au acoperit pereţii răpănoşi cu drapele…

– pentru că în mai multe case din Muzeul Satului din Sighet plouă şi „satul” arată ca o ruină;

– pentru că majoritatea clădirilor de patrimoniu din Sighet sunt înt-un hal fără de hal;

– pentru că plouă peste frescele bisericii medievale de lemn de la Strâmtura, pentru frescele în restaurare de la Sălişte-Buleni nu se mai găsesc bani, iar la biserica Călineşti-Căeni acoperişul este distrus;

– pentru că porţile, casele şi acareturile de lemn ale Maramureşului sunt demolate una câte una;

– pentru că, dacă trec Dealul, constat că, deşi de la Baia Mare s-au furat „perlele coroanei”, sigiliul de secol XIV al oraşului (din Muzeul de Istorie) şi o mostră unicat mondial de calcit bicolor (din Muzeul de Mineralogie), hoţii n-au fost prinşi, iar piesele nu au fost recuperate;

– pentru că cetăţile Chioar, Seini, Onceşti şi Cetatea Borcutului sunt năpădite de bălării şi se fac una cu pământul;

– pentru că toate comorile turismului minier din bazinul Băii Mari sunt părăsite, inundate, ruinate;

– pentru că biserica de lemn din Costeni se prăbuşeşte, precum Casa George Pop de Băseşti, Casa Alexiu Pocol, fostul Palat episcopal greco-catolic din Baia Mare, casa Iurca din Sarasău, sinagoga din Ruscova etc.

– nici cu Clujul, capitala culturală a Transilvaniei, nu mi-e ruşine: ştiţi câţi participă acolo la o lansare de carte? Vă aduceţi aminte cum a „raşchetat” Boc, fără autorizaţie de la Ministerul Culturii, ornamentele de pe o serie de monumente istorice, „pentru a nu cădea în capul trecătorilor”? Ţineţi minte cum tot Boc a refuzat să inscripţioneze trilingv numele Clujului, până ce l-a obligat justiţia să o facă, iar atunci acesta a montat în răspăr panouri şi cu denumirea „Municipium Aelium Napocense Ab Imperatore Hadriano Conditum (117-138)”? Ştiaţi că în urmă cu doar câteva zile primăria lui Boc a parafat dispariţia uneia din cele mai importante descoperiri arheologice din Cluj: singurul loc unde zidul medieval era construit direct peste zidul roman?

Şi aşa este în toată ţara…

Ca să închei, arunc o privire pe statistici: România are cei mai mulţi analfabeţi funcţionali din Europa, cei mai puţini studenţi raportaţi la numărul de locuitori, cei mai puţini cumpărători şi cititori de carte etc. Românii nu mai merg aproape deloc la operă, filarmonică, teatru sau bibliotecă, dar ţara geme de plină ce e de plagiatori şi semi-analfabeţi ajunşi „doctori în ştiinţe”.

Vreţi o sărbătorire a Zilei Culturii aşa cum ar trebui? Atunci lăsaţi festivismele şi haideţi să punem azi cu toţii mâna pe o carte!

Teofil IVANCIUC

Zi de ianuarie. 15 ianuarie 1850! O zi din irealitatea timpului nostru de început în care s-a născut Mihai Eminescu. O adolescenţă furioasă, revoltată, entuziastă, infantilă şi matură a devenit izvorul drumului spiritual al Poeziei.

Ochiul său poetic oglindea lumea altfel. Eminescu este vatra etimologică a limbii române, a poeziei , clipa repede, clipa veşniciei în ciuda cohortei de „elitişti” care ne îndeamnă să îl abandonăm . Eminescu nu are a se teme de spiritul critic. Soarta sa, „un poet sigilat de destin”, cum spunea George Călinescu, este acum în mâinile noastre. Şi a celor care ne vor urma…

Personalitate emblematică şi incomodă, Eminescu s-a dorit „un om ce spunea adevărul”!
Contestarea lui (reacţiile detractoare mergând, s-a văzut, până la a-l considera un obstacol în calea europenizării noastre) ar proba, credem, valoarea şi actualitatea gândirii sale. Linia liberalo-rosettistă, apoi vigilenta gardă dogmatică  într-o cultură „de ocupaţie” şi, în fine, detractorii de azi, alergici la energiile organice, practică acelaşi killerism cultural, promovând filtrul politizant în tratamentul valorilor. Altminteri, el poate fi venerat bombastic-găunos, fixat pe un piedestal intangibil ori contestat, eminescofilii acuzând povara mitului. Dar, mai ales, poate fi manipulat demagogic prin exploatare patriotardă şi anexat politic, după împrejurări. Altfel zis, falsificat. „Lupta” cu mitul eminescian are (este) deja o Istorie.

Din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă şi controversele iscate (benefice, negreşit) îi asigură o longevitate străină de supravieţuirea muzeală, cu iz funerar. Ca reper absolut, Eminescu are dreptul la o posteritate scutită de izul muzeal, ceea ce s-ar putea traduce prin râvnita schimbare de imagine. Împovărat de îngheţate clişee didactice, întreţinând un „halou” admirativ, împins frecvent într-un festivism găunos ori, dimpotrivă, supus voinţei agresive de contestare, Poetul naţional, rămas „măsura noastră” (Noica), se oferă generos actualităţii permanente pentru a fi păstrat în actualitate.
Eminescu „va trăi cât versurile lui vor răsuna în inimile generaţiilor” (M. Sadoveanu). Adevăratul test rămâne lectura. Patrimoniul Eminescu, ca reper ferm, exponenţial, ne apără într-o epocă fluidă şi confuză, iscând, sub tăvălugul globalizării, zarva alertei identitare, contrapunând – prin figura marelui poet şi gazetar, ieşit „din adâncul firei româneşti” – o identitate proteică, veghetoare.

Ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost declarată Ziua Culturii Naționale.
În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, închei aceste gânduri cu Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!”

■ Echim VANCEA

N.B. În imagine bustul (deocamdată în ghips şi care urmează a fi transpus în marmură albă) lui Mihai Eminescu, operă a sculptorului sighetean Mihai Borodi. Bustul se vrea a fi ridicat în această vară în Parcul Grădina Morii, viitorul Parc „Mihai Eminescu”.