Dacă este adevărat, că fiecare neam de pe pământ are în Cer un reprezentant al geniului său, atunci Poporul Român ar trebui să-l aibă acolo Sus pe  Domnul Mihai Eminescu. Urmând fără voia sa pilda Mântuitorului, Eminescu, până la 33 de ani, când cursul firesc al vieții sale s-a fracturat, Eminescu n-a făcut și n-a trăit nimic pentru el: n-a avut casă, n-a avut familie, n-a avut avere, n-a avut tihnă, n-a avut liniște… Tot ce a a făcut în scurta sa viață a făcut pentru noi, nevrednicii săi urmași, „noi, ce din mila Sfântului, umbră facem pământului”.

Deci astăzi, măcar astăzi 15 ianuarie, să citim Eminescu. Este cel mai simplu și curat gest de mulțumire și recunoștință pe care i-l putem închina.

I. Ardeleanu-Pruncu

Foto: grafică de Ligia Macovei

Cei 172 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, ocazie cunoscută în ultimii ani drept „Ziua Culturii Naționale”, nu putea trece nemarcată la Sighet. În ciuda vremii friguroase de afară, elevii și profesorii sigheteni s-au întâlnit în Parcul Grădina Morii, la statuia poetului, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă literaturii române de către romanticul prin excelență. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, dedicat „Zilei Culturii Naționale”.

Sub „privirile” statuii lui Mihai Eminescu, și cu participarea domnului inspector școlar pentru limba română, prof. dr. Adrian Sabău, elevi de la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” (Dumitrean Antonia, Drăguș Darius-Ionuț, Oprișan Marcel-Edward, Petrovai Alin-Florin, Dobra Daria, Corneștean Camelia-Iliuța, Bococi Daria, Coroi Alexandra, Godja Nicoleta, Nan Regina, Itu Petra, Cherecheș Ramona, Vouciuc Vasile), Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” (Kvasciuc Rebeca, Diaconu Bianca, Mihai Elisa, Rednic Laura, Ciubotariu Andreea, Szabo Anabella, Pipaș Alexandra, Covaci Bianca, Gampe Mădălina, Rednic Ștefania, Paloch Mario, Ungur Andreea, coordonați de doamnele profesoare: Bout Odarca, Ardelean Anuța, Lengyel Angela, Tibil Anca, Hoza Nina – bibliotecar), Liceul Tehnologic Marmația (Bledea Maria, Filip Daria, Dobroțchi Sorina, Malearciuc Larisa, Vârsta Florin, Prodan Cătălina, Surduc Oana, Rințea Daniel, Halasz Estera, Bizău Ileana, Bohotici Patricia, coordonați de doamnele profesoare: Trifoi Doinița, Hrițu Mirela, Vlașin Daniela), Liceul Tehnologic Forestier (Tupiță Paul, Bledea Eugen, Mărginean Teodora Ileana, Godja Rareș Ionuț, Keresztesi Alexandra Maria, coordonați de doamnele profesoare: Lazăr Maria, Mihali Adelina, Țiplea Adriana, Maria Roman), Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” (Ciuc Adrian, Nistor Mihaela, Botiz Marian, Leonte Larisa, Șelever Daria, prof. coordonatori: Dunca Valerica, Culac Valentina – prof. consilier școlar) și Liceul Teoretic „Leöwey Klara” (Alb Andreea, Lingvai Dora, Szollossy Dora, Csik-Mirtse Timea, coordonați de doamna profesor Alina Florea) au adus un adevărat omagiu cultural. Aceștia au recitat poezii (atât în limba română, cât și traduceri în engleză, franceză și rusă), au pus în scenă jocuri de rol și au interpretat pe acorduri muzicale cele mai celebre versuri.

Cultura română este, fără îndoială, mai bogată datorită lui Mihai Eminescu, iar această bogăție culturală este dusă mai departe de tinerii care, prin astfel de activități, descoperă frumusețea literaturii române și încep să se regăsească în sentimentele transmise de opera eminesciană.

Vă oferim înregistrarea programului pregătit de CNDV, sub coordonarea profesorilor Raluca Lozbă, Otilia Chindriș, Liliana Cheșa, Brîndușa Oanța, Lenuța Petrovan (muzică) și Daniela Andrașciuc:

Evenimentul s-a încheiat cu „varianta” muzicală sigheteană a poeziei „Pe lângă plopii fără soț…”:

Vasile Gabriel VOUCIUC
clasa a XI-a E
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

Video: Brîndușa Oanța

Un alt ianuarie, un alt început, un alt prilej să ne amintim de Eminescu, chiar dacă în timpul de azi nu prea mai vrem, nu știm, sau pur și simplu nu putem să ne recunoaștem valorile, să le prețuim.

De ce Eminescu? Când au fost poeți și înaintea lui și după el. Poate pentru că scrierile lui sunt aproape de suflet, pentru că în ele se regăsesc trăirile, visele, bucuriile, tristețile, suferințele fiecăruia dintre noi, oamenii , acele ființe care ne naștem pentru a muri și murim pentru a ne naște. Poate pentru că în scrisul lui limba română capătă o altă dimensiune, o altă stare, o altă formă și o altă forță de a exprima dorul și nemărginirea, iubirea și dezamăgirea, speranța și deziluzia. Poate pentru că scrierile sale de la mijloc de veac XIX sunt legătura dintre poeții de început ai literaturii române și cei ce i-au urmat, sunt expresia limbii române depline, curate, sonore. Poate pentru că, așa cum spune Eliade „recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă”. Poate pentru că nici înainte, nici după el imensitatea mării nu a fost atât de vizibilă, iar buciumul nu a mai răsunat la fel, iar pe bolta nopții Luceafărul nu a mai strălucit niciodată cu aceeași intensitate.

Cred că, într-un fel, fără Eminescu, „Pasărea Măiastră” a lui Brâncuși nu și-ar fi putut întinde aripile, iar „Rapsodia” lui Enescu nu ar mai fi avut același ecou. Cred că fără el, „Florile de mucegai” ale lui Arghezi nu iscau „frumuseți și prețuri noi”, iar „corola de minuni a lumii” era mai săracă, pierzând din „taina nepătrunsului ascuns”.

De ce Eminescu? Poate pentru că Marin Sorescu avea dreptate „pentru că toate acestea/Trebuiau să poarte un nume/ Un singur nume.”

Autor, Roxana Pontoș

„Pășiți încet, cu grijă tăcută, feții mei
Să nu-i striviți nici umbra, nici florile de tei
Cel mai chemat s-aline, din toți, și cel mai teafăr
Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr!” (Inscripție pe amfora LUI,Tudor Arghezi)

15 Ianuarie 2017.

167 de ani de când, în casa căminarului Eminovici din Botoșani se naște Mihai, cel care în 1866, la insistențele lui Iosif Vulcan, își schimbă numele în Eminescu, pentru a rămâne astfel în nemurirea limbii române.

Sunt scrieri întregi despre viața și opera lui Eminescu, controverse, contestări, opinii, cenzurări. Nu mi-am propus azi să fac o analiză a acestora. Este însă de văzut dacă Eminescu mai contează, azi, pentru poporul român, ca poet național.

„Omul deplin al culturii române” așa cum îl numea Constantin Noica, a îmbinat în opera sa cultura filosofică pe care o deținea, romantismul, cu basmele, poeziile și cântecele populare ale neamului său. A alergat prin pădurile copilăriei, a ilustrat iubirea, a meditat la icoane de stele, s-a rugat la mormântul mamei, pentru ca, astfel, să se poată regăsi, pentru a se întoarce în eternitate, nu înainte de a ne lăsa Luceafărul și a transforma teiul în simbol, nu înainte ca toate acestea să capete numele său, Eminescu. A făcut jurnalism din convingere, din entuziasm, cu gândul la cei ce vor urma și care trebuie educați: „misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni”.

În plină epocă informatică, în care, vorba puștilor de 12-13 ani, la modă este „romgleza”, valorile culturii naționale au trecut în plan secund. În vreme ce alte nații își cultivă spiritul și valorile, la noi, acest lucru se pare că nu se mai întâmplă, nu mai e în trend. În goana noastră zilnică nu mai avem timp de poezie, nu mai avem timp de literatură sau poate, dacă acest timp ar exista, dacă am avea acces la el, ne-am convinge cât de actuale sunt constatările lui Eminescu din finalul Scrisorii III: „Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă/ Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă/ Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela/ Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?”.
Ne amintim, încă, în fiecare an de 15 ianuarie, că Mihai Eminescu este poetul nostru național, dar îl scoatem ușor din manuale, în funcție de tot felul de programe și organizări ale sistemului de învățământ românesc.

Azi, 15 ianuarie, a devenit Ziua Culturii Române. În pauzele dintre atâtea ctitoriri de catedrale, de mântuire a neamului, ar fi bine să ne rugăm în bisericuța închinată lui Eminescu, din Ipotești, pentru a putea să ne regăsim forța de a crede în valorile noastre, în noi ca nație, în noi, cei renăscuți din cenușa păsării Phoenix.

„Toate-s vechi și nouă toate”… spectacolul lumii continuă.

Autor, Roxana Pontoș

sursă foto: Peter Lengyel