Țara lui „RON″, a „milioanelor″, a lui „ca și″ și a lui „bună!″ (Horia PICU)

Dacă există ceva greu de uitat, sau cel puţin de modificat în conṣtiinţa populară, acel ceva se numeṣte stereotipie. O întâlnim în idei, în limbajul zilnic, plin de ṣabloane al unora pe stradă, sau  – mai grav! – pe la televiziuni, cu moderatori sau cu invitaţi a toate cunoscători, nevoie mare.

Continuăm să fim ţara lui „RON″ deṣi  moneda naţională se numeṣte „leu″. În perioada denominării de acum 17 ani, când s-au tăiat patru zerouri banilor româneṣti, s-a făcut trecerea de la „milioane″ la  sute, zeci, sau mii de lei. Degeaba pentru unii… Tot despre „milioane″  vorbesc când spun cât au dat pe o haină sau o pereche de pantofi, un telefon… Destule sunt cazurile când am văzut – în mediul online –  preţul obiectelor dat în „RON″, nu în „lei″, deṣi moneda naţională a rămas aceeaṣi. Culmea e că tinerii de azi vorbesc ṣi ei, la rându-le, tot de „milioane″. De unde se vede „trăinicia″ educaţiei primite în/ prin toate mediile în care aceṣtia îṣi desfăṣoară activitatea.

Mai grav, inadmisibil chiar mi se pare faptul că unele bănci vorbesc de „RON″. Tot de neconceput e modul cum moderatori de emisiuni tv o tot dau cu „milioanele″ când de fapt e vorba de sute de lei.

Trăim vremuri complicate. Facturi din ce în ce mai umflate, alimente din ce în ce mai scumpe, salarii… neschimbate, pensii la fel. Când se cere o părere cuiva care are o factură mare de plătit la utilităţi, omul stă cu fluturaṣul de salariu în mână ṣi începe să spună câte „milioane″ dă pentru energia electrică consumată, pentru gazul metan. Când vorbeṣte însă despre salariul sau pensia lui, atunci ṣtie să spună sute sau una – două mii de lei. Renunţă la milioane.

Desigur că fiecare poate vorbi despre banii primiţi sau cheltuiţi în orice gamă de mărime. Problema pare a fi simplă ṣi inutil de semnalat, doar că de aici derivă altceva, cu care suntem obiṣnuiţi încă de pe vremea comunismului victorios (pentru unii doar, ṣi ăia foarte puţini).

Acel altceva se numeṣte duplicitate. Duplicitate între gândire ṣi exprimare. Una gândim, alta spunem! Vorbim de  „milioane″, dar ne gândim la sute. Vedem că un produs costă atâţia „RON″ (de ce nu se spune „RONI″, că doar sunt mai mulţi ?), dar îl plătim în „lei″.

La noi e suficient să spună unul-altul ceva, un cuvânt, o expresie, că apoi mai toată lumea ca să nu pară incultă o repetă. Sau o face tocmai din această cauză?…

„Se face vorbire″ despre câte vrei ṣi nu vrei. De ce să zici „se vorbeṣte″, când acum la modă e ṣirul de trei cuvinte cu care am început acest paragraf ? De ce să spui „ca″ urmat de cuvântul definitoriu într-un context dat ṣi să continui firesc, româneṣte, de exemplu: „ministru″  ṣi să nu te conformezi după cei mulţi care pun după „ca″ neapărat un „ṣi″ absolut inutil de cele mai multe ori ṣi să zici ca ei, „ca ṣi ministru″?  Au zis unii imediat după decembrie 1989 „ca ṣi″, gata! Aṣa a rămas! Uneori există cacofonii evitabile prin intercalarea unui „ṣi″. Dar de cele mai multe ori de acel „ṣi″ nu-i nevoie, cacofonia lipsind.

Subiectele pe care le-am abordat azi par a fi fără sfârṣit. Şi fără leac. Acum, daţi-mi voie să vă salut: bună! Mai bine, mai politicos, mai normal  ar fi să vă salut ca pe vremuri, când nu ne era lene să deschidem gura ṣi să scriu: bună ziua!

P.S.: Aṣtept o expertiză („Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert″- sursa: dexonline) despre cele semnalate în articol din partea oamenilor care au experienţă în subtilităţile graiului românesc. Mi-e imposibil să-mi imaginez aṣteptând o experienţă din partea celor care au expertiză!…

Horia Picu