În teatru ca la teatru… (autor, Alina Marincean)

Noi ăştia, oamenii mari ce trăim în metropole ca Sighetul abia aşteptăm puţină linişte. Luna mai a fost cea mai liniştită lună din an!!! Am ajuns să scriu doar la sfârşitul ei… de plictiseală ;).

Consumatorii de experienţe închiriate sau împrumutate cum ar fi filmul, teatrul sau reprezentaţiile de varii feluri, îşi construiesc bareme de evaluare şi le clasează ca pe oricare altă legumă care face bine la sănătate. Azi, unii dintre noi nu mai suntem interesaţi de reprezentaţiile clasice sau, dimpotrivă, ne dăm cu fundul de pământ că doar cele clasice sunt verrro. Hmmm… toate bune până acum. E loc destul sub soare pentru toţi deocamdată. Ce ne facem însă, când sub acelaşi soare musai, musai să iasă fuziunea dintre un cartof, clasicul nostru cartof, mai trecut prin iarnă dar gustos, banal, dar hrănitor şi…… o licie: un fruct, o bacă cu un diametru de aproximativ 5 cm, având o coajă roșiatică cu aspect rugos, necomestibilă, dar ușor detașabilă, aceasta ascunzând un miez dulce alb-translucid. Şi mai ai şi 15 minute metaforice ca la reţetele pe viteză a lui Jamie Oliver. Ce comedye! ar zice moaşa mea Călină de la Şieu.

Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost parte vreodată la producerea unei piese de teatru. Eu m-am lovit de asta şi nu a fost o piesă oarecare. Tematică grea: evrei, deportare, holocaust care e şi umoristică şi „plantată” în „grădina” unui rabin, exact în luna deportărilor, exact în luna în care s-a născut autorul, exact de o regizoare canadiană cu origini române.

Ştiţi….. actorii, artiştii nu sunt oameni. Sunt nişte specii de încrengături vibrante cu note discordante şi în acelaşi timp armonios potrivite care mănâncă emoţii şi nasc pui de zâmbete şi lacrimi. Au ore bizare la care cinează şi privesc lacom la sunetele vieţii obişnuite, surâd satisfăcut când le iese un oftat potrivit şi scot flăcări prin tălpi. Uneori li se desface corpul în două parţi perfect simetrice, una pentru lucru şi alta pentru analiză şi doar regizorul este cel care vede când un organ sau altul are vreo nevoie. Se analizează mood-ul cum se zice şi doar atunci poţi lucra momentul dramatic sau poate e ziua când doar respiri sau înveţi să îţi modifici diametrul pupilelor. Şi eu care credeam că e doar mult de memorat şi de vorbit tare cu faţa la public.

Vă invit aşadar să gustaţi din reţeta inedită, să-l cunoaşteţi pe George Tabori, cei care nu-l ştiţi deja, un tip fain, controversat ca orice evreu care se respectă, care încearcă să ne arate că dincolo de viaţă şi de moarte mai e şi umorul şi zâmbetul şi speranţa, aşadar şi şansa.

„Curajul Mamei Mele”, de G. Tabori, în traducerea lui Victor Scoradeţ va fi jucată la Sighet în 28 Mai, 2017, ora 19:00 la sala de spectacole a Centrului Cultural.

Distribuţia: Regizor Jennifer Herszman Căpraru (Teatrul Asylum-Canada), actriţa Ioana Dragoş Gajdó (Teatrul Regina Maria-Oradea), actorul George Sfetcu (Teatrul Aureliu Manea-Turda), asistent regie Dorel Todea (Centrul Cultural-Sighetu Marmaţiei) şi actori ai Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei, Dorel Todea, Luminița Colopelnic, Florin Dragoste, Mihai Petrețchi. Intrarea liberă.

În teatru ca la teatru!

Autor, Alina Marincean