Tinerii CNDV-iști au dezbătut și s-au clasat pe locuri fruntașe!
Să vii la liceu, să îți primești eticheta de „boboc”; cam atât consideram că se va schimba. Mă raportam la liceu ca la aceeași școală din gimnaziu, doar că materia predată la clasă avea să fie mai grea. Însă am aflat apoi că există un cor al școlii, cluburi de voluntariat la discreție și, printre altele, olimpiada de dezbateri.
Am intrat în echipă și am început fiecare să ne scriem discursurile cu stângăcia și lipsa noastră de experiență, asta după ce am pus, pentru început, câte două din zecile de întrebări pe care le aveam. Să avem un profesor îndrumător care să ne ajute și să își rupă din timpul său pentru a ne putea pregăti a fost un fapt liniștitor și suntem recunoscători doamnei profesoare Luminița Colopelnic pentru că ne-a oferit această oportunitate.
Când vine vorba de reținerile pe care le-am avut sau nu, cu toții am fost deschiși către noi experiențe: „…m-am dus cu foarte mare plăcere, totul fiind din pură inițiativă, dar mai mult din curiozitate” (Ștefania Michnea, clasa a IX-a A), iar când e să vorbim despre oamenii cu care ne-am întâlnit am fost plăcut surprinși: „Oameni foarte deschiși, foarte sociabili, extrem de încurajatori, cu ei în preajmă te simțeai ca într-o mare nouă familie.” (Ștefania Michnea)
Pregătindu-ne, dar mai ales concurând, am învățat să vorbim deschis în fața unor oameni necunoscuți: „Am învățat să vorbesc mult mai bine în fața oamenilor pe care nu-i mai întâlnisem, dar și să improvizez” (Robert Man, clasa a IX-a D). De aceea, noi credem că ar trebui pus accentul mai mult pe acest tip de concurs. E de viitor… Vom avea nevoie de această lejeritate de a ne susține opinia în public și asta o putem dobândi doar odată cu experiența.
Așadar, oportunitățile de acest fel nu pot fi considerate decât un câștig și de-abia așteptăm să repetăm experiența!
Denisa BOROICA, clasa a IX-a B, CNDV
N. r. Anul acesta, Colegiul Național „Dragoș Vodă” a participat la Olimpiada de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat” cu două echipe, una de începători (Ștefania Michnea, Denisa Boroica, Robert Man) care a obținut locul doi la etapa județeană și una de avansați (Crina Tămaș, Ana Măciucă și Ovidiu Koszovan, clasa a XI-a E) care, în perioada 8-13 iulie a. c., va reprezenta Maramureșul la etapa națională de la Piatra Neamț. Ambele echipe au fost coordonate de profesor Luminița Colopelnic.
Felicitări și mult succes!