„Toate-s vechi și nouă toate”… spectacolul lumii continuă (autor, Roxana Pontoș)

„Pășiți încet, cu grijă tăcută, feții mei
Să nu-i striviți nici umbra, nici florile de tei
Cel mai chemat s-aline, din toți, și cel mai teafăr
Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr!” (Inscripție pe amfora LUI,Tudor Arghezi)

15 Ianuarie 2017.

167 de ani de când, în casa căminarului Eminovici din Botoșani se naște Mihai, cel care în 1866, la insistențele lui Iosif Vulcan, își schimbă numele în Eminescu, pentru a rămâne astfel în nemurirea limbii române.

Sunt scrieri întregi despre viața și opera lui Eminescu, controverse, contestări, opinii, cenzurări. Nu mi-am propus azi să fac o analiză a acestora. Este însă de văzut dacă Eminescu mai contează, azi, pentru poporul român, ca poet național.

„Omul deplin al culturii române” așa cum îl numea Constantin Noica, a îmbinat în opera sa cultura filosofică pe care o deținea, romantismul, cu basmele, poeziile și cântecele populare ale neamului său. A alergat prin pădurile copilăriei, a ilustrat iubirea, a meditat la icoane de stele, s-a rugat la mormântul mamei, pentru ca, astfel, să se poată regăsi, pentru a se întoarce în eternitate, nu înainte de a ne lăsa Luceafărul și a transforma teiul în simbol, nu înainte ca toate acestea să capete numele său, Eminescu. A făcut jurnalism din convingere, din entuziasm, cu gândul la cei ce vor urma și care trebuie educați: „misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni”.

În plină epocă informatică, în care, vorba puștilor de 12-13 ani, la modă este „romgleza”, valorile culturii naționale au trecut în plan secund. În vreme ce alte nații își cultivă spiritul și valorile, la noi, acest lucru se pare că nu se mai întâmplă, nu mai e în trend. În goana noastră zilnică nu mai avem timp de poezie, nu mai avem timp de literatură sau poate, dacă acest timp ar exista, dacă am avea acces la el, ne-am convinge cât de actuale sunt constatările lui Eminescu din finalul Scrisorii III: „Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă/ Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă/ Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela/ Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?”.
Ne amintim, încă, în fiecare an de 15 ianuarie, că Mihai Eminescu este poetul nostru național, dar îl scoatem ușor din manuale, în funcție de tot felul de programe și organizări ale sistemului de învățământ românesc.

Azi, 15 ianuarie, a devenit Ziua Culturii Române. În pauzele dintre atâtea ctitoriri de catedrale, de mântuire a neamului, ar fi bine să ne rugăm în bisericuța închinată lui Eminescu, din Ipotești, pentru a putea să ne regăsim forța de a crede în valorile noastre, în noi ca nație, în noi, cei renăscuți din cenușa păsării Phoenix.

„Toate-s vechi și nouă toate”… spectacolul lumii continuă.

Autor, Roxana Pontoș

sursă foto: Peter Lengyel