Tragicomedia primului tur al prezidențialelor din România (autor, George PETROVAI)

După primul tur din 4 mai 2025, România ar trebui cu un ochi să râdă, iar cu celălalt, dacă nu să plângă, măcar să fie pregătit pentru așa ceva. Da, căci Crin Antonescu, candidatul cu niscaiva bube în cap, scos de la naftalină de fosta coaliție guvernamentală (PSD-PNL-UDMR-minorități), totodată singurul – zic eu – cunoscător de subtilități politice din cei 11 aspiranți la fotoliul cotrocenist, n-a izbutit să treacă în turul doi, astfel că finala se va disputa între suveranistul (el își spune așa) George Nicolae Simion, președintele AUR, și Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
Mai înainte de consumarea primului tur, obișnuiam să le spun prietenilor și cunoștințelor că, în țara politrucilor orbi, chiorul Crin Antonescu este împărat. Acuma, după misologul și năucitorul vot al maselor în favoarea „suveranistului” Simion (a obținut peste 40%), spun la fel ca Gustave Le Bon, fondatorul psihosociologiei, în celebra lui carte Psihologia maselor (Editura Științifică, București, 1991), capodopera politologică pe care președintele american Theodore Roosevelt (laureat al Premiului Nobel pentru Pace) o păstra la Casa Albă alături de Biblie: „Acțiunea inconștientă a mulțimilor, substituită activității conștiente a indivizilor, reprezintă una din trăsăturile distinctive ale epocii noastre” (și a noastră, adaug eu, cu decisiva contribuție a tembelizorului și, îndeosebi, a idiotizantelor rețele internautice); „Evenimentele memorabile sunt efectele vizibile ale unor schimbări invizibile, intervenite în sentimentele oamenilor”; „Nu în consiliile princiare, ci în adâncul sufletului oamenilor se pregătesc destinele mulțimilor”; „Mulțimile acumulează nu inteligență, ci mediocritate” (astăzi, completez eu, acumulează enorma prostie de pe rețelele sociale, de unde necontenitul spor al analfabetismului funcțional); „(…)lipsită de spirit critic, mulțimea se arată de o credulitate excesivă” (atât la absurditățile debitate cu ceva timp în urmă de ciudatul „guru” Călin Georgescu, cât și la gogonata promisiune electorală a fostului ultraș George Simion, discipolul primului, cum că va construi un milion de apartamente la prețul de 35000 euro, iar naivii dădeau năvală să se înscrie pe liste).

Și mai spun că, după ce mulțimile din țară și străinătate și-au astâmpărat oful democratico-patriotic prin mătrășirea lui C. Antonescu cu votul lor antisistemic (un eminamente vot al urii față de înciocoiții postdecembriști și al răzbunării pe toți aceia care, direct sau indirect, au anulat primul tur al prezidențialelor de anul trecut, astfel disprețuind sufragiile câtorva milioane de români și irosind o mulțime de bani publici), ar fi cazul ca, în zilele rămase până la turul doi, să-i analizeze la centimă pe cei doi competitori, precum și (asta mai ales) posibilele consecințe pentru țară și nație a înscăunării unuia dintre ei la Cotroceni prin masivul lor sprijin, atunci când sprijinul electoral decurge, fără urmă de discernământ critic, doar din pornirile afective ale alegătorilor și din debordantul joc al imaginației/ închipuirilor acestora.

Este George Simion omul potrivit ca, pe plan intern, să facă pace, să stimuleze activitatea economico-socială (prin idei constructive care să atragă investitorii străini) și să respecte toate legile, iar pe plan extern să reprezinte cu cinste și folos obștesc interesele țării? Având, aidoma „maestrului” său C. Georgescu, tendințe autarhisto-izolaționiste (ei le spun suveraniste) și impulsuri revanșarde (de pildă, după respingerea de către judecătorii BEC-ului a candidaturii lui Georgescu, iar de Curtea Constituțională a tuturor contestațiilor acestuia, nărăvașul lider aurist a afirmat public că „toți cei implicați în această «lovitură de stat» ar trebui jupuiți de vii”!), iar pe plan extern stând chiar mai rău (privit cu neîncredere de oficialii europeni, având ușa doar nițel întredeschisă la Casa Albă, persona non grata în Ucraina și Republica Moldova), lesne se poate deduce că instalarea lui la Cotroceni ar genera doar crize și probleme pentru țară: permanente conflicte între Parlament și Președinție, căci puterea aparține coaliției majoritare, ostilă extremismului, nicidecum decorativului nostru președinte, ales cu atâta tam-tam mediatic și atâtea cheltuieli (aproape) inutile; recul economic prin drastica reducere a fondurilor europene (poate chiar totala lor stopare în cazul exacerbării atitudinii antieuropene a chiriașului de la Cotroceni) și, desigur, împuținarea investitorilor străini (deja, îndată după câștigarea primului tur de către acest exponent al politicianismului mioritic, unii investitori au căzut pe gânduri, iar leul s-a devalorizat); guvern minoritar (un hâtru ne prezintă pe internet următorul Guvern Călin Georgescu: Bogdan Peschir la Finanțe, Paul Ciprian (opt clase) la Educație, Diana Șoșoacă la Justiție, Horațiu Potra la Apărare, Garcea la Interne, Makaveli la Dezvoltare, Gigi Becali la Sport), adică instabilitate cu carul.

Dar slabe speranțe ca masele indigene și din afara granițelor să-și folosească discernământul critic, pe care cei mai mulți membri nu-l „activează” nici de leac. Că doar de aia fac ce vor mușchii lor… Iar când funia va ajunge la par, foarte mulți dintre „entuziasmații” de azi n-o să-și recunoască vina inerției la aplicarea ștampilei pe buletinul de vot (Grigore C. Moisil spunea că „Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil!”), ci tot ei vor vocifera și vor înjura statul paralel al sistemicilor, că nu-i lasă pe (ne)vrednicii lor favoriți să-și facă treaba (mare)…
Explicația acestor nocive legături între unii lideri malefici și mulțimile turmentate de aura lor pretins mesianică, o găsim în următoarea butadă: „Tirania este anarhia canaliei de sus, iar anarhia este tirania canaliei de jos”…
Și încă ceva. Să nu-și închipuie auriștii și ciracii lor (șoșocii, potiștii) că n-au nevoie de banii Uniunii Europene (peste 100 miliarde euro din 2007, cu ajutorul lor PIB-ul României ajungând la aproape 500 miliarde dolari) și că – după răcirea relațiilor cu europenii – vor fi ajutați de Statele Unite, taman acuma când Donald Trump are o mulțime de probleme interne și externe: cu războiul ruso-ucrainean și al tarifelor, deportarea migranților în țările lor, neîncrederea foștilor aliați (Canada, Japonia, Coreea de Sud ș.a.), protestele îndreptățite ale mai multor state americane (de ex. California), ale instituțiilor, universităților, sindicatelor etc. În brutala manieră ce-l caracterizează, Trump le va spune simionilor că, dacă nu dau ceva consistent în schimb (Ucraina și-a plătit datoriile cu metalele rare), atunci n-au decât să se descurce singuri sau să meargă la naiba…

Aceasta fiind starea de lucruri în România asediată de „suveraniști”, dar neuitând de excepționala mobilizare a maghiarilor cu ficare prilej, precum și de îndemnul Victoriei Stoiciu, senatoare PSD de Vaslui („În astfel de momente trebuie lăsate deoparte toate resentimentele, pentru că important este ca România să urmeze o traiectorie pro-europeană și nu una izolaționistă”), eu zic că Nicușor Dan poate să câștige turul doi. Confruntarea de-acuma dintre occidentaliști și suveraniști, seamănă cu ciocnirile politico-ideologice din anul 2000 între Ion Iliescu și C.V. Tudor (ca să vezi cum se repetă istoria pe spirala timpului). Răul mult mai mic fiind astăzi întruchipat de pro-europeanul N. Dan (mă rog, cu defectele lui), sper să câștige, la fel cum în 2000 a câștigat Ion Iliescu, inclusiv cu voturile liberalilor…
Poate de aceea spunea Simion că pentru el „cel mai dificil adversar în finală este Nicușor Dan”. Știe el foarte bine că nu prea are de unde să smulgă alte voturi după iureșul din primul tur, pe când celălalt va aduna voturile împărțite între C. Antonescu și nefastul Victor Ponta (sociologul Alin Teodorescu susține că reprimirea mitomanului în PSD n-a fost o eroare, ci o oroare!), plus cele primite de Elena Lasconi de la useriști, la care s-ar mai putea adăuga ale unor nehotărâți și ale unor absenteiști în primul tur.

N.B.: Îmi place să cred că actuala majoritate parlamentară va efectua măcar două schimbări în Constituție: (a) România semiprezidențială să devină republică parlamentară (președintele, așa ca în multe țări europene – Germania, Italia, Ungaria etc., să fie desemnat de majoritatea simplă a parlamentarilor); (b) Mandatul președintelui să se reducă la patru ani, adică să redevină ce-a fost înainte de epoca Traian Băsescu și Adrian Năstase.

George PETROVAI

Foto: Ion Mariș