A trăi prin muzică (autor, Horia PICU)

Georges Tabet are o carte cu titlul ăsta. Mi-am adus aminte de ea aseară, pe 22 iulie 2025 (precizez data fiindcă e un moment unic în istoria culturală sigheteană), pentru că un concert atât de mare într-un oraş atât de mic nu-i un eveniment peste care tăcera se poate lăsa, aşteptând mereu un altceva poate mai interesant, poate mai accesibil multora.

Sighetul a „răbufnit” din când în când prin elitele sale. A făcut-o în istorie, în pictură, a făcut-o şi o face şi acum prin muzică, drept pentru care voi da alt titlu articolului meu, şi-i voi spune aşa:

A trăi prin Şcoala de Muzică.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar impresia mea – pe care mi-o asum! – este că Sighetul e pe harta culturală a lumii prin activitatea şi evenimentele organizate de/la Şcoala de Muzică din Sighetu Marmaţiei.

Două piane pe aceeaşi scenă, făcându-ne să(-i) spunem, în gând, „O, da, bucuriei” când sigheteanca noastră dragă Aurelia Vişovan şi invitatul special al acestor zile Can Çakmur au interpretat finalul Simfoniei a 9-a „Oda bucuriei”.

Să spunem şi să dăm frâu liber bucuriei de a fi fost acolo, aproape de artişti, văzându-i, ascultându-i, comparându-i, … îndrăgindu-i în final pe amândoi, pentru că au fost minunaţi!

Despre concertul de aseară se va vorbi mult. E bine ca lumea să ştie că la Sighet s-a făcut şi se face muzică de înaltă clasă, că aici învaţă primele acorduri muzicale copii, tineri, care peste ani devin nume sonore în întreaga lume. Aici se întâmplă, la noi acasă şi asta ne face mândri pentru talentele sighetene şi recunoscători profesorilor care-i pregătesc, îi formează şi le dau un start impetuos în lumea muzicii culte.

Aurelia Vişovan vine mereu la Sighet. Aici s-a născut, aici a intrat în lumea muzicii. Acum este profesoară de pian la Universitatea de Muzică din Nürnberg, Germania. Can Çakmur este profesor la Trinity Laban Conservatoire din Londra. Cei doi ne-au încântat aseară prin prestaţia lor. Mă gândesc că „încântat” are o rezonanţă foarte largă pentru fiecare dintre noi. Putem fi încântaţi în multe moduri, de oameni, întâmplări, peisaje, etc. Dar „încântat” poate fi despărţit: „în-cântat”! Şi ajungem din nou la cântare, la muzică. Etimologia poate avea altă părere, nu mă îndoiesc, mai avizată. Dar mie îmi place, începând de aseară, să despart cuvântul în două, şi să fiu în-cântat de fiecare dată când viaţa îmi va da ocazia.

Pentru Aurelia şi Can am găsit în versurile „Bucurie! Bucurie!” de pe coperta a 4-a a programului de prezentare ceva ce poate fi o urare, un îndemn pentru cariera lor:

„Fraţilor, pe-a voastră cale / Mergeţi, veseli, neclintit, / Ca eroul spre nădejde / Şi spre laurul dorit!”

Mergeţi neclintit în cariera muzicală care-i dechisă  în faţa voastră! Neclintiţi vom sta şi noi, aşteptându-vă!

Horia PICU