Actualitate Editorial

Ultima discuție cu Johnny Popescu (autor, Marius Vișovan)

image_printPrinteaza

Alerga după mine, la propriu. Gâfâia… Intrasem în Muzeul Memorial, mă ajunge când urcam treptele spre etajul I. “Stai, Marius…” . Îl observ și mă opresc. “Nu pot fugi după tine, eu am totuși 64 de ani…”. Văd că e efectiv obosit dar chiar părea preocupat să vorbească cu mine. “După mine fugi ? Spune, Johnny …”. Atunci observ că avea în mână un reportofon. “Marius, tu știi că eu sunt “specialistul în evrei” al Sighetului..” . Am zâmbit (Johnny folosise o expresie mai colorată). “Da, știu…”. “Accepți să răspunzi la o întrebare și să fii înregistrat ? Fac un fel de vox -pop, întreb lumea pe stradă…” Pregătea reportofonul…”Desigur..”, am răspuns. “ Ce părere ai despre reconstruirea sinagogii mari ortodoxe din Sighet, cea distrusă în ’44 ? Nu se cere finanțare de la bugetul de stat …” . Subiectul nu -mi era necunoscut… știam (tot dintr-o carte a lui Johnny) că a existat o sinagogă de rit ortodox acolo unde se află acum monumentul evreiesc, sinagogă distrusă de trupele germano-maghiare în momentul retragerii, în octombrie 1944, după ce servise drept depozit câteva luni… Am răspuns direct: “Da, de ce nu ? S-o reconstruiască, e dreptul lor.” Apoi am explicat: “Pe mine nu mă deranjează faptul că evreii își cinstesc morții și istoria, mă deranjează că nu ne lasă pe noi să ne cinstim eroii și memoria națională!” S-a uitat la mine întrebător: “La cine te referi? “ Am răspuns: “Institutul Elie Wiesel“. Părea că nu înțelege. A replicat: “Elie Wiesel? Păi cărțile lui conțin și multă ficțiune, plasează în Sighet evenimente care nu au avut loc aici.” I-am întors vorba : “ Nu la persoana lui Elie Wiesel m-am referit, ci la cei care vorbesc azi în numele lui – Alexandru Florian și ceilalți… ei au cerut în 2014 demontarea plăcii comemorative de la Liceul “Dragoș Vodă”, pusă în cinstea elevilor arestați de regimul comunist”. S-a uitat la mine nedumerit, părea să nu știe nimic despre asta…ceea ce mi-a confirmat impresia că trăim în lumi (destul de) diferite…

Discuțiile cu Johnny au fost întotdeauna interesante și agreabile, mai bine de 10 ani ne întâlneam săptămânal la Radio Sighet. Era un om plăcut și știa multe iar eu eram pasionat de tot ce ține de istorie, de aceea priveam cu interes ce povestea el, câteodată eram de-a dreptul fascinat, dar…. lumea pe care o reînvia el era, mai mereu, lumea Sighetului iudeo-maghiar de altă dată (cu valori și realizări respectabile, fără îndoială), o lume în care însă noi românii eram absenți sau cetățeni de categoria a doua. M-am întrebat dacă eu ca sighetean român trebuie să-mi asum acest trecut istoric… nu am găsit încă răspunsul… Culmea e că nici atunci când Johnny și-a exprimat simpatia pentru un român, nu ne-am înțeles. Era vorba despre Adrian Păunescu…

Totuși, a fost o dimensiune pe care vibram la fel – muzica clasică. Johnny a fost printre primii care au semnalat în presă succesele pianistice ale fiicei mele Aurelia, pe atunci elevă… iar la ultimul ei concert la Sighet, în martie, Johnny era atât de fericit încât a venit la mine și m-a îmbrățișat. Am simțit o căldură sufletească de a cărei sinceritate nu m-am îndoit niciodată…

…Dar a venit și șocul tragicului sfârșit, pe care l-am resimțit și eu ca și mulți alții. A murit Johnny ! Oare e adevărat ? Oare chiar e posibil ? Poate cineva atât de viu, atât de prezent să dispară pur și simplu dintre noi ?

Luni, la ceremonia (romano-catolică, religia în care a fost botezat) de înmormântare, m-am rugat, alături de cei prezenți, pentru sufletul lui căruia îi doresc odihna veșnică. M-am oprit câteva clipe în fața mormântului și m-am gândit… oare cum ne va judeca Dumnezeu pe fiecare, cine va fi găsit cu adevărat bun? Johnny nu și-a asumat explicit credința creștină, dar cred că în felul lui a trăit-o, cel puțin pe anumite planuri.
Pax aeterna !

Marius Vișovan

oferta-wise

5 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la Vasile Gogea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • „O ultimă discuție…” care ar trebui reluată. Consiliul local nu este obligat să pună în aplicare „recomandările” Institutului Elie Wiesel. Atunci cînd are argumente imbatabile – și în cazul elevilor de la „Dragoș Vodă” (ca și al celor de la Colegiul Național „Radu Negru” din Făgăraș) acestea sunt irefutabile . Pentru că, în conformitate cu așa zisa „lege antilegionară”, Institutul E.W. are statut de „consultant”, nu autoritate de „instanță”.
    Trag nădejde că se va face dreptate, în spiritului corectitudinii istorice și nu „politice”!

    • In 2013 Aurel Visovan a fost propus pentru conferirea post-mortem a titlului de cetatean de onoare al Sighetului, demers initiat si sustinut de revista Gazeta de Maramures ( alaturi de Nicolae Steinhardt la Tg Lapus si Iustin Parvu la Baia Sprie). Primarul Ovidiu Nemes a salutat pozitiv demersul dar ulterior a invocat un telefon primit de la Institutul Elie Wiesel, a amanat de mai multe ori punerea in discutia Consiliului Local si apoi a facut-o uitata….

      • Stimate Domnule Vișovan,

        vă întreb, și mă întreb: ce-ar face Primarul și Consiliul local din Sighet dacă ar primi un telefon de la Ministerul transporturilor și li s-ar atrage atenția că în „nomenclarorul” Căilor Ferate Române nu există decît o singură „gară”: Gara de Nord, din București. Toate celelate, sunt „STAȚII”!

        Fără nici o sugestie derizorie, nici măcar una literar-comică, ar schimba de pe frontonul STAȚIEI Sighetu Mrmației cuvîntul „gara” din adagio-ul – cu drepte temeiuri și nobile intenții – „Gara Elie Wiesel”, în „Stația Elie Wiesel”? Dar, dacă Sighetu ar fi fost doar un… „canton”?

        • Cultul personalitatii lui Elie Wiesel prezinta o serie de aspecte controversate. Pe moment insa eu nu detin informatii riguroase de aceea nu ma pronunt categoric. E de urmarit insa pe internet unde sunt diverse opinii, in special marturia lui Miklos Gruner supravietuitor al Holocaustului.

oferta-wise