Actualitate Cultură

Un geniu și un… Papă la Blaj (autor, prof. Vasile Pop)

Foto: Gulliver/Getty Images
image_printPrinteaza
prof. Vasile Pop

Un geniu rămâne geniu chiar și la 16 ani, iar un bichir nu rămâne nici măcar bichirel la 50 de ani .

După moartea lui Aron Pumnul, în 1866, Eminescu se lasă de școală și pornește, pe jos, de la Cernăuți, pe drumul cel mare, împărătesc, spre capitala românismului, Blajul, cu gândul de a-și da examenele restante de clasa a III-a. În romanul autobiografic „Geniu pustiu”, relatează despre călătoria spre BLAJ, din vara lui 1866: „Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui o legăturică, o pusei în vârful bățului și o luai la picior pe drumul cel mare, împărătesc”.

Ajuns la marginea Blajului, pe dealul Hula, face un popas sub un tei pentru a admira panorama orașului. Entuziasmat, Eminescu exclamă: „TE SALUT DIN INIMĂ, ROMĂ MICĂ, ÎȚI MULȚUMESC, DUMNEZEULE, CĂ M-AI AJUTAT S-O POT VEDEA”.

Auzi, bichirelule, ce cuvinte ieșeau din gura unui adolescennt de 16 ani? Atunci tu, un „epigon”, de ce încerci să duci în derizoriu numele unui oraș pe care numai un geniu, ca Eminescu, îl putea numi „ROMĂ MICĂ” ?

Voi încerca, foarte pe scurt, să argumentez cum și de ce Blajul mai era numit MICA ROMĂ.

În anul 1855, Sfântul Scaun recunoaște Mitropolia de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj și întemeierea episcopiilor de Lugoj și Cluj-Gherla, prin 3 bule pontificale. Aceste documente creionează frontiera teritoriilor locuite de români, deja la 26 noiembrie 1853. În documentul pontifical de întemeiere a eparhiei Cluj-Gherla, se vorbește explicit despre „națiunea românilor transilvăneni”. Cu alte cuvinte, la 1853, Roma intuiește frontierele ce vor fi recunoscute prin actul de la 1 Decembrie 1918 și menționează printr-un document oficial existența credincioșilor de naționalitate română din Transilvania.

Începând cu anul 1853, în Anuarele pontificale din întreaga lume vor figura în rândul diecezelor catolice și cele 4 eparhii greco-catolice pentru credincioșii NAȚIUNII ROMÂNE DIN TRANSILVANIA.

Și acum, bichirei și bichirici, să-l ascultăm pe Mircea Eliade, care sintetiza poetic rolul esențial al ȘCOLILOR BLAJULUI pentru națiunea română: „Făclia aprinsă acum 200 de ani la Blaj, nu a mai putut fi stinsă de atunci și nici nu se va stinge vreodată. Această făclie, Inochenție Micu-Klein, Petru-Pavel Aron au încredințat-o sutelor și miilor de tineri ardeleni care au învățat atunci în „Școalele Blajului”. Odată trezită conștiința latinității noastre, nimeni și nimic n-au mai putut-o nimici. Limba, literatura, cultura modernă, poartă pecetea făurită la Blaj – cu câte lacrimi, cu cât sânge, cu cât geniu, o știe numai istoricul care și-a închinat toată viața cercetând această epocă eroică. Asemenea creații spirituale n-au moarte, căci ele s-au identificat cu însuși geniul care le-a dat naștere”.

SFÂRȘITUL PĂRȚII A DOUA

prof. Vasile POP

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la Mariusvisovan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Excelent ! Din pacate si televiziunile si chiar istoricii profesionisti de calitate vorbesc prea putin despre Biserica Greco Catolica de frica sa nu deranjeze „ordinea actuala”

oferta-wise