Un Trabant numit…. România! (autor, Ion Mariș)

Ion Mariș

Avea dreptate ultimul fost prim ministru al țării noastre, mai săptămânile trecute, când își compara trupa de la guvernare cu o mașină celebră în anii comunismului dar, cred că nu guvernul ci România pitorească seamănă azi cu Trabantul, celebra mașină de carton. În urmă cu… 40 – 50 de ani, Trabantul era bun pentru zona Estului european comunist, pentru societatea multilateral dezvoltată egalitarist, pentru toate clasele sociale, dar azi, când șoselele patriei gem de jeepuri, mașini bengoase, BMW – uri, AUDI – uri și Maybach – uri, este păcat că Statul democrat – capitalist – cu și fără paralele – are guverne de carton în doi… timpi. Creșterea economică cea mai mare din UE anul trecut, dar neconcludentă, bazată pe creșterea consumului și pe creșterea deficitului economic duce spre o direcție nesustenabilă și, din păcate, n-a adus bunăstare pentru clasele “de jos” de români. Dimpotrivă, în popor domină aceleași frici legate de taxe, impozite, birocrație, scumpiri, trăitul de pe o lună pe alta a majorității cetățenilor, credite pe viață pentru cumpărat apartamente infime și/sau CAR -uri pentru amenajat locuri de veci în parcele “bune”.

Faptul că infrastructura rutieră pur și simplu dormitează de zeci de ani, că investițiile majore în economia reală au stagnat, că tot cei ce încalcă legile cad mereu în picioare (chiar dacă unii mai iau câte o pedeapsă cu suspendare, de ochii lumii) și se țin bine, că relațiile și aranjamentele continuă fără frică în zonele crepusculare controlate de stat, ne duce cu gândul la modestele guverne din super-demodata-clasă Trabant și la falsele favoruri fluturate de stat pentru plebei.

S-a văzut că ne “complacem” în destinul Trabantului (dispărut de pe piață în anul 1991) și prin comportamentul dezolant al unor foști miniștri din recent căzutul guvern Tudose. Să vorbești prostii, pardon, să nu știi să vorbești din postura unui ministru al educației (no, nu-i bai că-i genunche de Maramu’!), fondator al manualelor unice – beton, pentru toate disciplinele, să-ți permiți să-i prostești pe profesori cu majorările de salariu și să-i lași tot în urma secretarei sau a șoferului din adminstrația locală de la nivelul comunelor din România, este nu strigător la cer, ci pur și simplu atentat la educația națională, regres și nu progres. Sau să-l auzi pe ilustrul dandy Ilan Laufner debitând prostii cu transferul spre București a Bursei de la Londra, este o dovadă a lipsei totale de profesionalism. Să ne mai mirăm că mor bolnavi plimbați între spitale sau că tinerii nu-și găsesc – meritocratic – locul în țara noastră la fel de bolnavă? Și mai sunt alte și alte exemple ce pot demonstra cu maximă precizie că educația, sănătatea, infrastructura sunt îngrămădite strategic în Trabantul poporului, iar băieții frumoși și deștepți, cei cu specialele – vile, case, pensii, salarii etc. – joacă mereu “dincolo”, cu reprezentanții din Formula 1 (bravos, nea Tăriceanu!).

O statistică dezolantă, absurdă, ne-o dă și gradul de educație și de (in)cultură al parlamentarilor noștri, media generală a liderilor politici după 1990 (dezvăluită de jurnalistul Ioan Buduca într-un articol din Cotidianul) este de 7,4!!! Haideți să vedem și celelalte cifre extrase din documente SRI care au analizat media generală a Parlamentului, din acest punct de vedere al mediilor şcolare: 1990-1992, în jur de 8 (opt), 1992-1996, în jur de 7 (şapte), 1996-2004, în jur de 6,5 şase şi… jumătate), după 2004, în jur de 6 (şase). Aceasta-i elita care ne conduce, având performanțe tip… Trabant? Au dreptate “aleșii” când ne oferă nouă Trabantul și pentru ei recompense? Cred că ar trebui interzise toate facilitățile din Parlament, de la sporuri, deplasări, bani de hotel, etc. și îngămădiți și ei, toți, în Trabanturi pe măsură, până la momentul în care România va schimba viteza și va construi prima o mie de kilometri de autostradă.

Conducătorii noștri n-au nicio treabă cu managementul țării și-al poporului, la valoarea lor medie de 6 (șase) pot să-și facă eventual o țintă din a ne umili și-a ne sfida cu lipsa lor de educație și de… decență!

Musai să vină o doamnă prim – ministru și – de ce nu? – o președintă femeie ca să ne fie rușine – din politețe – să ne mai plângem!

Musai să le încercăm/ trăim pe toate?!

Ion Mariș