Un vis devenit legendă: tunelul Sighet – Baia Mare (autor, Horia Picu)

Printeaza

Generaţii după generaţii se transmite, în articole sau prin discuţii libere, un vis frumos al maramureşenilor: drumul cel mai direct de la Sighetu Marmaţiei la Baia Mare, pe calea ferată.
Pun aici un articol preluat prin bunăvoinţa  adt.arcanum.com, publicat în 1938 în revista „Afirmarea”:

„Am meditat mult asupra modului de a trata problema arătată în titlu, precum şi asupra titlului însuşi. A trata — în coloanele unei reviste pur culturale — şi a scoate în evidenţă, mai ales, importanţa multiplă pe care ni’o prezintă orăşelul nostru Baia-Mare atât din punct de vedere economic, geografic, sau strategic, mi s’a părut o chestiune deplasată dintr’un singur punct de vedere: de a nu atinge susceptibilităţile rivalului, a oraşului Satu-Mare. Cum însă problema arătată în titlul nostru se reactualizează şi se impune nu prin prizma interesului localnic ci prin cel al interesului general, ne-am propus ca, trecând peste orice susceptibilităţi şi ezitări, mai ales că suntem streini de orice gânduri lăturalnice, să o tratăm, totuşi, aci.

Ideea de a se construi o linie ferată între oraşul Baia-Mare şi Sighet Maramureş şi de a lega astfel mai direct economiceşte două ţinuturi despărţită de lanţul munţilor Ţibleş—Guţinul—Oaş, este veche. Ea s’a născut în capul conducătorilor unguri de odinioară ai oraşului Baia-Mare. S’a făcut chiar şi un plan, sau mai multe, în aceasta direcţie. S’au înregistrat oferte variate, unele mai surâzătoare decât altele. Amintim doar pe cea mai favorabilă, a unei companii engleze, care — aşa se comentează —se angajase să străpungă masivul Gutinul prin tuneluri câte vor fi de trebuinţă şi să conducă această linie prin comuna Cavnic până la Sighet-Maramureş, cerând în schimb concesionarea minereurilor ce vor fi găsite în aceşti munţi bogaţi de metale preţioase şi un drept de exploatare a liniei pe cele dintâi două decenii de funcţionare. Guvernul ungar a respins aceasta ofertă atât de îmbietoare, de teama ca să nu fie prea păgubit statul, ştiut fiind că regiunea Băimăreană este aproape tot atât de bogată în metale preţioase ca şi Munţii Apuseni, dacă nu chiar egal de bogată. Dovada o avem mai ales azi prin avântul pecare l-a luat industria minieră în această regiune în urma exploatărilor de mare anvergură a societăţilor cu renume mondial cum sunt: „Petroşani“, „Concordia“, „Aurum” şi altele. Vreo 40 de ani au trecut de când ideea construirii liniei ferate Baia-Mare—Sighet a fost abandonată încă de stăpânirea ungară. Sub dominaţiunea românească problema n’a mai fost redeschisă, spre marele nostru regret. Credem, că s’a săvârşit o dezinteresare crasă —ca să o numim astfel — din partea conducătorilor vieţii sociale din cele două oraşe. Ei trebuiau să redeschidă problema, să conceapă un plan bine închegat şi să lupte mână în mână pentru aducerea la îndeplinire al acestui grandios proiect. Realizarea unui asemenea plan, oricât de costisitor, ar fi folositor şi rentabil din toate punctele de vedere: economic, administrativ, social şi strategico-uilitar.

1) În primul rând s’ar realiza o legătură scurtă cu judeţul Maramureş, care este complet izolat geograficeşte. Este — alături de judeţul Soroca — cel mai greu accesibil judeţ din ţară. El nu are legătură de cale ferată nici cu Bucovina în spre Cârlibaba—Câmpulung şi nici înspre Bucureşti decât prin linia de peage cehă Hust—Craia—Halmeu—Satu-Mare, care face un înconjur prea mare.

2) Realizându-se această legătură mai scurtă, judeţul ar fi mai uşor de administrat. Ştiut e că judeţul Maramureş e foarte oropsit, iar populaţia înapoiată în special economiceşte. Câte ajutoare nu se pierd tocmai din cauza lipsei de acces mai îndemânatec. După kilometrajul Căilor Ferate Române, între Sighet şi Satu-Mare este o distanţă de 129 km către care se adaugă şi inconvenientele peajului peste teritoriul ceh. De la Baia Mare sunt abia de 65—70 km.

3) Economicește, tot Maramureșul ar fi acela care ar profita mai mult, pentru că deschizându-se o linie directă între cele două orașe, traficul ar fi cu mult mai intens. In timpul construirei liniei o sumedenie de oameni și-ar găsi de lucru, iar după terminarea lucrărilor economia naţională s’ar îmbogăţi prin extragerea atâtor minereuri preţioase, ce desigur s’ar descoperi în cursul lucrărilor şi cari ar da un nou avânt vieţii economice.

4) Evenimentele internaţionale în curs impun o discutare a problemei şi din punct de vedere strategic. Desigur, cunoştinţele noastre, mai bine zis lipsa de pregătire strategică, ne impun o oarecare rezervă în aceasta materie. Credem totuşi că, privind harta Ţării şi în special colţul de Nord-Vest din Ţinutul Sătmar—Maramureş, —cu Pusta Ungariei în faţă şi cu masivul Gutinul în spate, spre Maramureş, — cu linia ferată Sighet Maramureş—Satul Mare—Oradea—Arad de-a lungul frontierei şi cu o singură linie, şi aceea de interes secundar, a Văii Someşului Satu Mare—Baia-Mare—Dej—Cluj în spre centrul Ardealului şi a Ţării, fără nici o altă ramificaţie şi făcând o legătură cu Bucovina, pe unde am putea primi cele mai rapide ajutoare din interior, prin Sighet, nu ne aventurăm într’o „Terra Incognita”, dacă afirmăm sus şi tare, că aceasta linie ar deservi şi interese strategice capitale. Baia-Mare, la 80 km de frontieră, ar deveni un centru important nu numai economic, nu numai industrial, ci și militar, de unde să poată apăra acest colţ Nordic al Ţării cu maximum de folos în direcţiile Satu Mare—Cărei—Zălau. Convulsiunile internaţionale privind statul vecin Cehoslovac, vor avea efect — poate —şi asupra legăturii noastre prin linia de peage cu Maramureşul. Şi atunci, ce ne facem? Iată câteva considerente, expuse prea succinct şi poate prea puţin convingător, care totuşi demonstrează puternic pe lângă reactualizarea unei atât de importante probleme ca şi aceea a legăturii de Cale Ferată dintre Baia Mare—Sighet-Maramureş. Este de datoria factorilor conducători sociali din cele două oraşe să şi-o însuşească ideea şi să lupte din răsputeri pentru ca şi cei competenţi să o adopte cât mai neîntârziat şi să o şi desăvârşească. Nu pentru mărirea lor personală, ci pentru binele Patriei pe care datori suntem să o slujim din toate puterile atât în cele mărunte cât şi întru realizarea progreselor de mare anvergură. Dorinţa noastră fierbinte este ca să vedem planul îmbrăţişat cât mai curând posibil spre a avea fericirea de a reveni apoi aci cu expresiunea unor calde şi elogioase rânduri de vie recunoştinţă.   LUCIAN BRETAN   N. R.

Articolul ni’a fost trimis, de autor, cu mult înainte de a se produce ştiutele evenimente internaţionale. Schimbările produse, pe spinarea Cehoslovaciei întăresc şi mai mult imperioasa necesitate a deschiderii acestei linii. Nedeschiderea ei constituieşte, în noile împrejurări, o serioasă ameninţare şi o gravă atingere a mândriei noastre naţionale”.

În final, un scurt fragment dintr-un articol despre Sighet publicat  în  revista „Contemporanul” din 1987:  „Călătoria cu trenul pînă la Sighet, care durează 12 ore fără întîrzieri pe ipotenuza imaginară a ţării, este ea însăşi o experienţă unică” (aceeaşi sursă: adt.arcanum.com).

Acum, în 2023, aceeaşi călătorie se face în 14 ore şi 25 de minute.  Neputinţă, oare ce nume am putea să-ţi dăm ?…

 Horia Picu