Subiectul pe care-l voi aborda de această dată, se va dovedi destul de spinos și, de aceea, voi cere clemență încă de la început dacă părerile mele vor deranja dar, e lucru știut că doar din contradicție se naște progresul. N-am să mă declar atotștiutoare în domeniul pe care-l voi aduce în discuție. Sunt atâția experți, politologi, sociologi, analiști care dezbat și concluzionează însă, pentru marea majoritate a celor ce-i urmăresc, subiectul rămâne la fel, într-o nebuloasă densă.
Subiectul este legătura dintre societate și biserică. Pentru mine, societatea trebuie să se bazeze pe niște legi bine definite care sunt stipulate în Constituție. Mai bine zis, Constituția e manualul de funcționare, axa unei societăți, națiuni, exact cum Biblia este, la rândul ei, un ghid de comportare al omului pe pământ. Cum în politică fiecare își extrage doctrina necesară înființării unui partid din Constituție, așa se întâmplă și în cazul Bisericii. Tot de paragrafe din Biblie se leagă învățăturile diferitelor confesiuni religioase.
Bunul mers al unei națiuni este legat de bunul simț al fiecăruia dintre noi. Derapajele din politic n-ar trebui să influențeze neapărat și cele sacre. Din păcate însă, teologia s-a transformat în ideologie de masă. Credința ar trebui să fie deasupra oricărei ideologii, deoarece lumea lui Isus nu este din lumea aceasta. Ar trebui să se separe lucrurile; oile de capre. Niciodată spiritul de turmă n-a adus ceva bun nici în politică, nici în plan religios. Spiritul nu trebuie îngrădit asemeni luminii ascunse sub obroc. Și societatea și Biserica trebuie să crească, să țină pasul cu viața, cu mersul lumii. Să țină cont de OM, pentru care s-au creat. În societate, nimeni n-are voie să țină pe nimeni captiv cu promisiuni populiste care atrag pentru unii voturi, pentru alții, ajutoare sociale.
Exact ca și în Biserică, n-ai cum să faci promisiuni deșarte, n-ai cum să garantezi mântuirea nimănui. Nicidecum mântuirea nu se face în gloată sau pentru întreg neamul, cu totul. Mântuirea este personală, fiecare se poate mântui cel mult pe el, prin credința proprie. Mântuirea se petrece în taină, exact ca o rugăciune care este un strigăt tăcut al Sufletului. Dar, dacă nu li se explică oamenilor și sunt ținuți într-o totală ignoranță, ne mai și mirăm de bătăliile care se dau între diferite partide și că bisericile rămân goale. În societate, doar MUNCA creează progres și bunăstare, exact cum în Biserică, CREDINȚA duce la mântuire.
Adevărurile trebuie spuse chiar cu riscul de a supăra, nu cu jumătăți de gură… Decât o minciună frumos ambalată, mai bine un adevăr răspicat! Dar, ca să fii corect, trebuie să ai curaj, rana nu se vindecă până nu-ți verși tot oful. Sarea doare, dar, uneori, mai și vindecă.
Din păcate, Biserica Universală a devenit Biserică Națională. Altfel, cum se explică arborarea drapelului național pe turlele anumitor lăcașuri de cult? Se folosesc zilnic sloganuri fără fond, dar care sună bine: „iubiți concetățeni” sau „iubiți frați întru Cristos”. Și unii și alții le invocă, dar atunci când interesul își bagă coada, ele își pierd sensul și devin doar niște expresii seci. Rămâne doar imperativul „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră!” – și în cazul partidelor, și în cazul cultelor. Dintr-o dată dispare frăția și apar două tabere antagonice: români împotriva românilor. Unde mai e, atunci, toleranța atât de des trâmbițată?! Unde e iubirea aproapelui?!
Mi-a rămas în minte o constatare citită undeva: „Frații se aduc până pe marginea prăpastiei, dar nu se aruncă în ea…” Bine ar fi să ne trezim cu toții și să nu-i permitem „celui întunecat” să-și bage coada, deoarece, e lucru știut, unde doi se bat, al treilea câștigă. Atâta scormonește și uneltește, până ce, într-un final, în cazul partidelor, se produce dinăuntru o implozie și, inevitabil, e urmată de prăbușire, iar în Biserică, dacă nu reușește pe deplin să intre, măcar își bagă coada.
Ar trebui să fim vigilenți, fiecare atât cât putem, să nu-i permitem RĂULUI să câștige teren, nici de o parte, nici de alta!
Ileana PISUC,
26 sept. 2018
Sunt multe lucruri adevărate in textul dvs. Sunt și altele care ar trebui nuanțate, dar nu e locul sa fie abordate exhaustiv. De exemplu dimensiunea națională și cea universală a trăirii Evangheliei, care nu se contrazic ,prima o concretizează pe cea de a doua.Biserica Greco Catolica in Constituția României Mari avea și ea statut de Biserica națională. Totul e ca Biserica ( in general )sa nu fie doar națională ci cu adevărat nationala prin atitudine sinceră și dăruire până la jertfa pentru binele neamului !