Viață de adolescent made in Sighet (autor, Crina Voinaghi)

prof. Crina Voinaghi

Acest articol nu are nicio legătură cu politica. Nu urmăreşte lezarea unor persoane, doar scoaterea în evidenţă a unor lucruri mai mult decât evidente. Acest articol se vrea ceva de genul „Oare aşa să fie de evident sau doar mi se pare mie?” Poate nu ar trebui să fie aşa, ori poate tocmai aşa trebuie să fie. Hai să descoperim împreună! O să încerc să pun întrebările potrivite. Vor fi retorice, nu consider că ar fi cineva dator să răspundă la ele, unele lucruri se întâmplă pur şi simplu dar cred ca e important să pui întrebările potrivite. Pentru a pune punctul pe i, nu de alta.

Prima ar fi de ce se acordă atât de multă importanţă unor lucruri de care toată lumea spune că nu sunt importante şi atât de puţină altora considerate foarte importante? În teorie. Să dau un exemplu ca să nu se creadă că teoretizez doar de dragul de a scrie ceva. De ce există în oraşul meu Carrefour, Lidl, Unicarm, Kaufland, Pepco, Takko şi mai nou 2 Profi, dar nu există o sală de spectacole sau un cinematograf sau un bazin de înot sau măcar o sala de bowling? Ce să fac eu – să ne prefacem că sunt adolescent – în oraşul meu când plouă şi nu vreau să fac baie de mulţime în Kaufland? Sau să îmi expun în magazine hainele noi luate tot de acolo pentru a-mi căuta alte haine noi? Sau să mă închid într-unul din cele 2-3 baruri care îmi convin? O sa spuneţi că asta e viaţa oraşelor mici, să merg în altele mai mari dacă am chef de viaţă culturală, dar eu îmi aduc aminte altceva. În urmă cu 10-15 ani în Sighet (nu merg mai departe în timp și să zicem că eram tot adolescent) exista sala Studio unde era plin de elevi atunci când aveau loc Balurile Bobocilor sau mai ştiu eu ce evenimente şi chiar dacă dârdâiam uneori de frig, locul exista, era posibil, comentam condiţiile nu tocmai bune, dar măcar existau. Apoi, s-a folosit o vreme scena fostului Palat Cultural, lăsat în paragină şi el şi care oricum era neîncăpător, dar totuşi exista. Acum nu mai există. Se ştie toată povestea, nu vreau să insist. Nu caut vinovaţi, vreau doar să transcriu realitatea. Exista un cinematograf, e drept că trebuia să mai ridici picioarele din când în când pentru că existau mici vizitatori şi condiţiile nu erau extra dar exista şi se proiectau filme. Ceea ce era ceva. În loc să se amelioreze condiţiile din aceste spaţii, să se repare ce se poate repara, s-au închis pur şi simplu uşile. În nas, aş putea spune. Acum aud zvonuri cum că se va reamenaja cinematograful Mara. Cum că Sala Studio va deveni iar funcţională. Eu voi fi prima care va scrie atunci despre cât e de bine să avem un oraş care are grijă de educația și siguranța adolescenților care trăiesc în el.

Cred că aşa se întâmplă în fiecare oraş mic, nu e doar cazul nostru şi repet, nu caut vinovaţi. Vreau doar să ştiu ce va face copilul meu când va fi adolescent. Asta e altă întrebare. În afară de a merge într-un bar, ce mai poate să facă un adolescent în oraşul nostru? Ce posibilităţi i se oferă? Ce fac cele câteva mii de adolescenți de la cele 5 licee din oraş? Cum îşi petrec ei serile de vineri, sâmbătă şi zilele de duminică? Ce fac în vacanţe dacă nu au bani să plece din oraş? Cât ne gândim la ei şi cât nu ne gândim când lăsăm secolul al XXI-lea să ne cucerească? Unde pot ei merge când ne spun că pleacă în oraș cu prietenii, unde au ocazia să își manifeste simțul artistic și creativitatea? Cum îi învățăm că părerea lor contează, că au o voce și că nu trebuie să se lase călcați în picioare?

Ar mai fi întrebări de pus, dar mă opresc aici. Devin alarmant de multe şi încep să mă îngrijorez. Așteptăm cu nerăbdare și îngrijorare o sală de spectacole ca să nu ne mai înghesuim inuman în singura care se arată disponibilă pentru a găzdui baluri ale elevilor și care nu poate să facă față numărului mare de adolescenți. Parcă suntem în Alice în țara minunilor și toate se micșorează. Așteptăm momentul invers când vom putea respira la un eveniment care pentru adolescenți este extrem de important și constructiv. Poate peste câţiva ani se vor găsi și răspunsurile potrivite pentru majoritatea întrebărilor, vom fi fericiţi şi vom trăi până la adâncă bătrâneţe în oraşul nostru despodobit de niște copaci, dar frumos împodobit cu diverse lucruri inutile.

Autor, prof. Crina VOINAGHI

Foto: Brîndușa Oanță