La final de iunie, comuna Călinești din Maramureș devine din nou centrul unei emoționante reîntoarceri la origini, găzduind cea de-a X-a ediție a Sărbătorii Rădăcinilor Străbune – un eveniment dedicat promovării tradițiilor, portului popular și spiritualității românești.
Programul evenimentului se desfășoară pe parcursul a două zile:
📍 Sâmbătă, 28 iunie, începând cu ora 10:00, iubitorii de frumos și de rugăciune sunt invitați la pelerinajul cu pricesne intitulat „Lăudăm pe Iisus!”, care va include opriri la mai multe mănăstiri din Țara Maramureșului.
📍 Duminică, 29 iunie, începând tot cu ora 10:00, participanții vor lua parte la Sfânta Liturghie oficiată la biserica din Călinești. De la ora 13:00, va avea loc una dintre cele mai așteptate momente ale sărbătorii: Parada portului popular, cu plecare de la Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” spre Gospodăria lui Iurca.
Aici, de la ora 14:00, va începe momentul central al manifestării – Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune (laolaltă ne adună) –, o celebrare autentică a valorilor strămoșești.
Evenimentul aduce împreună oaspeți din Țara Făgărașului: Asociația IIA călătoare, Asociația Drag de Felmer (împreună cu reprezentanți din satele Călbor și Beclean), Ansamblul Arcanul USV de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, precum și numeroase ansambluri folclorice, grupuri vocale și horitori din Maramureș și din alte regiuni ale țării.
Prin muzică, port, dans și comuniune, Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune reunește generații și comunități sub semnul identității și al continuității.
Brîndușa OANȚA
Adaugă comentariu