Actualitate Editorial Illuminati

4 ani… 680 de zile… 136 de săptămâni… 4.000 de sunete de clopoțel… (autor, Gabriela Mich)

image_printPrinteaza
Gabriela Mich

Triumful celui care învinge fără să fi riscat este lipsit de glorie. Triumful celui care învinge fără glorie e lipsit de lacrimi. Triumful celui care învinge fără lacrimi este lipsit de smerenie. Triumful celui care învinge fără smerenie este lipsit de prețuirea celor de-o seamă cu el și a trudei drumului parcurs. (Augusto Cury)

4 ani… 680 de zile… 136 Săptămâni… 4000 sunete de clopoțel… Au fost și au trecut ca o poveste. Momentele frumoase zboară, știm asta deja. Dar azi- mă bucur. Nu știu exact de ce. Poate pentru că am dat ultimul test? Nu, mi-aș dori să dau încă unul, și încă unul și ele să nu se mai termine. I-am ascultat pe oamenii mari ce mi-au spus că aceasta e cea mai frumoasă perioadă și acum ce? Școala nu m-a învățat niciodată cum să îmi iau la revedere! Și nici nu aș vrea…

4 ani de liceu…chiar 12 de școală…. Dar educat oare pentru o viață? Pregătit pentru toate probele Împăratului Roșu? Sau sunt încă boboc în felul meu?

Timpul a devenit unitatea de măsură a sentimentelor și regretelor. În cât timp se termină ora? Câte ore mai avem până plecăm? Facem și ora asta?, dar iată că azi nici timpul nu mai stă în loc. I-am cerut să se oprească, să mă mai bucur puțin de bibliotecă, de curtea unde se depănau cele mai faine întâmplări, de sala de clasă cu table noir unde se duceau cele mai aprinse bătălii între derivate și integrale, de locul din a doua bancă, dar mi-a spus că lumea mă așteaptă și nu trebuie să mă opresc. Nu știu ce așteaptă lumea: poate să fac un pas greșit și să cad sau, din contră, să strălucesc. Însă, acum, eu aștept să mulțumesc tuturor și nimănui, să-i îmbrățișez și să le zâmbesc așa cum au făcut ei, aștept…. Aștept să ridic privirea spre bufnița care stă martor de un secol la poarta CNDV și să îi zic Am reușit. Însă, mai trebuie să mulțumesc cuiva în mod special…

Dragă școală,
Ți se pare ciudat să îți spun dragă, nu? Mai rar așa ceva…. Dar chiar îmi ești dragă. Și știi de ce? Pentru că m-ai făcut ceea ce sunt azi. Și nu vorbesc aici de cunoștințe, ci de emoții. M-ai făcut să realizez că mititica poate spune adevărul, la fel cum omul de geniu poate greși. Mi-ai demonstrat că e degeaba să te cufunzi în nori și-n ceruri nalte dacă nu înveți grija de aproape. Mi-ai explicat așa frumos că atunci când totul e plumb în juru-mi, să nu las să mi se frângă aripile, dar nu mereu te-am ascultat. M-ai lăsat să mă coc, până când, precum o leoaică, m-ai mușcat iar să vezi dacă mi-am învățat lecția. Și atunci nu am mai greșit, pentru că am realizat că oricât aș încerca din bube, mucegaiuri și noroi să realizez frumuseți și prețuri noi, testamentul meu va cuprinde ceea ce e cu adevărat valoros: cât am ajutat, cât am iubit, cât am sperat, cât am făcut, cât am fost. Dacă am fugit după glasul pământului sau după cel al iubirii, m-ai trecut prin foc încât să îmi arăți că omul e cel mai recunoscător în coliba sa. M-ai făcut să deschid ochii și să văd că niciodată nu e o minciună, ci un întreg lanț, că e mai important să fii om înainte de a deveni șeful mai multor comitete și comiții, că răzbunarea nu e a mea și că Moțoc se poate schimba doar dacă are voință, nu dacă am eu dorința. Când am vrut să o iau înainte, mi-ai amintit că într-o progresie atât primul, cât și ultimul termen au aceeași importanță. M-ai făcut să îi întâlnesc și pe cei care au vrut să mă țină sub radical, însă mereu dreptatea, cinstea, integritatea vor fi peste puterea lor. Mi-ai dat lecții peste lecții ca să îmi explici că uneori e mai bine să taci, că bunătatea definește un om și că degeaba destăinui prietenului toate secretele că poate deveni orișicând un Ștefan Tipătescu.

Însă acum, la final, rămân cu o întrebare….
De ce drumul spre triumf e atât de strâmt? Pentru că suntem învățați să prindem rădăcini în loc de aripi? Pentru că părinții și profesorii ne oferă totul, însă prea rar ne învață cum să luptăm pentru el? Avem toată informația, dar am uitat că frumusețea ei constă în a o descoperi. Ne facem prieteni din toată lumea, dar nu știm să îl prețuim pe cel care se uită la noi, îndurerat, sperând că vom ridica spre el capul măcar pentru un minut. Am învățat să zburăm, dar nu știm drumul spre casa omului care ne-a făcut să devenim ceea ce suntem azi. Am descoperit multe, dar trăim din ce în ce mai puțin. De ce drumul spre triumf e atât de strâmt? Pentru că nu știm să alegem nici ce învățăm, nici ce prețuim, nici ce aplicăm. Oare tu, dragă școală, să fii vinovată pentru asta? Din ce în ce mai des tot asta aud. Însă eu te scutesc de vină. Și știi de ce? Cu noi se petrece ceva…. O viață de om! Și, Doamne, ce valoroasă e! Pentru că oricât am încerca să o logaritmăm, să o înmulțim, să îi oferim putere, ea tot una e! Nu te simți vinovată că acum, când se strigă pentru ultima dată catalogul, nu realizăm asta. Ne-ai oferit ce ai avut mai bun (uneori, ce considerai tu bun, era un rău peste măsură, dar te iertăm) însă alegerile au fost mereu în mâna noastră.

Azi să știi că te prețuiesc pe tine, școală, cu dascălii, oamenii care te fac atât de specială și toate oportunitățile pe care mi le-ai descoperit! Mi-ai oferit șansa de a crește lângă profesori deosebiți care înțeleg amfiteatrul minții, dar și lângă cei care au blocat arta de a gândi. Am crescut lângă amândoi. De ce? Pentru că în drumul spre triumf oamenii nu sunt ceea ce te aștepți, însă sunt exact ce ai nevoie. Vouă, dragi profesori, maeștri de neuitat sau doar temporari, care m-ați format sau doar informat, care ați devenit mici pentru ca eu să ajung azi mare, care v-ați folosit puterea pentru a vă expune ideile ca niște adevărați lideri NU vreau să vă mulțumesc! Ar fi prea puțin! Vreau să vă promit că o să vă fac mândri!

Părinți, prieteni, familie, vă sunt recunoscătoare pentru că mi-ați arătat că diferența care face diferența e între Ar trebui și Am făcut. Mi-ați explicat că nu e nevoie să sar de pe o stâncă pentru a zbura, ci trebuie să îmi construiesc cu răbdare și perseverență propriul avion.

Vouă, minunata echipă Salut, Sighet! scriitori și cititori deopotrivă, vă mulțumesc că ați făcut ca scrisul să devină piatră de hotar! Lumea are nevoie de oameni care știu când și cum să mustre, dar niciodată nu se feresc să laude! Prețuiți mereu cinstea și omenia!

Viitoare generații, luați-ne drept exemplu sau chiar antiexemplu. Priviți-ne drept rebeli sau înțelepți, însă nu uitați să faceți și să fiți! Aveți un scop: să faceți lumea în care intrați mai bună decât cea din care veți ieși peste un an, doi, trei…. Veți găsi cheia succesului sub alarma voastră. Treziți-vă și trăiți frumos! Să vă dovediți vouă că puteți. Asta e cea mai mare bogăție pe care v-o puteți oferi. Și nu vă temeți de eșec! Întreaga lume nu e împotriva voastră pentru că nu întreaga lume vă cunoaște (încă).

Eu am doar 18 ani. Lume, iartă-mă că poate nu am făcut mai mult până acum, dar vezi că vin! O să-ți arăt tot ce pot, dar pe parcurs. Și alături de mine vin și fantasticii 12A! Nu ne primi ca pe străini, nici măcar ca pe niște fii risipitor, ci privește-ne drept temelia zilei de mâine.

Semnat, o elevă mândră că școala a fost o aventură plăcută

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • ce reprezinta 680 zile ? e 4 ori 170 ….hmmm…sunt 170 zile de scoala intr-un an scolar ? posibil, dar nu stiam….

    • Apreciez atenția dumneavoastră. Într-adevăr nu toți cei 4 ani de liceu au avut 170 zile, însă în anul școlar 2017-2018 au fost 167 zile, în anul 2018-2019 – 168 zile; în 2019- 2020 – 170 de zile, iar anul deosebit de neobișnuit 2020-2021 a avut 167 zile. Nu sunt 680 de zile, ci doar 672, dar am dorit să pun la socoteală și o parte din momentele pe care le-am creat împreună, ca și clasă, în diferite ocazii.

oferta-wise