Joi, 07 iulie 2022, într-o locație discretă din Sighet, a avut loc „botezul” cu public al organizației locale a partidului – nu demult înființat – condus la nivel național de Liviu Dragnea: Alianța Pentru Patrie. Deși a fost o după amiază călduroasă, peste o sută de persoane (am observat foarte mulți tineri!) au fost prezente la oficializarea organizației locale a noii… alianțe.
La organizația locală sigheteană a fost numit (până la viitoarele alegeri) președinte dr. Vasile Ștefanca, fost consilier local (în actualul mandat), ales pe listele PSD, dar care, în urmă cu câteva luni, a demisionat atât din partidul pentru care a candidat cât și din CL. Într-un discurs rostit cu sesizabilă emoție dr. Vasile Ștefanca a promis să lucreze pentru sigheteni, să fie un om de echipă și ne-a informat că a recepționat aproape 100 de adeziuni la noua formațiune politică, din partea unor sigheteni încrezători în noua „rețetă” politică.
Validarea președintelui APP numit la Sighet a fost confirmată de dl. Călin Matei (fost consilier județean, fost vicepreședinte și președinte al CJ Maramureș, fost deputat și președinte PSD Baia Mare), actualmente președintele organizației județene APP. De altfel, din discursul d-lui Călin Matei, am reținut creditul special de care se bucură dr. Ștefanca din partea conducătorilor APP, motiv pentru care acesta deține și funcția de președinte executiv la nivel județean.
Au fost invitați să se adreseze publicului prezent la întâlnirea APP d-nii Mihai Podașcu și Emil Kosztelnik.
Alianța Pentru Patrie la Sighet a pornit cu multă căldură (externă mai ales dar și internă), într-o zi luminoasă de vară dar și cu intenții „luminoase” pentru Sighet; să sperăm că nu vor exista – nici măcar „accidental” – umbre care să tulbure liniștea… politică. Și nici „liniștea” noastră!
Succes noii formațiuni politice în activitățile/ proiectele pe care le va iniția/ implementa în folosul… comunității!
Foto & text: Ion Mariș
Disclaimer: La evenimentul mai sus menționat am fost invitat, reprezentant al presei. Fără niciun dubiu (nesilit de nimeni): rămân în continuare doar ONG – ist! 🙂







Dacă formațiunea politică nou înființată are oameni asemenea domnului dr. Vasile Stefanca, vor fi o garanție ca ceea ce spun se va si înfăptui! Poate ca noua formațiune va fi ceva nou pentru sigheteni, ca prea multa minciuna si dezinteres pentru oras a fost până acum din partea politicienilor de toate culorile, care numai au promis si n-au facut nimic sau aproape nimic ca sa scoată Sighetul din groapa cenușie in care a căzut datorita minciunilor propagandiste ale partidelor de până acum! Pe mine nu ma intereseaza culoarea partidelor ci ceea ce fac pentru tara si oras, pentru români și sigheteni, pentru noi acei care asteptam o schimbare si care nu mai vine! Parerea mea este ca, daca oamenii politici sigheteni nu-și schimba atitudinea față de oras, Sighetul va fi umbrit in cenușiul uitării si ne va fi mai rau din ce in ce mai mult! Daca noua formațiune va fi alături de populație, atunci va avea succes, daca va promite și nu se va tine de cuvant va primi oprobriul nostru, acea „scarba” fata de politica actuala care uita ce-a promis, atunci când se vede cu „sacii in caruta” mințind si laudandu-se cu ce va face nu cu ce a facut! Succes noii formațiuni politice, poate ea este ceea ce așteaptă sighetenii, poate nu, dar trebuie să avem speranța, deoarece este mult loc de mai bine pentru noi si o formațiune nou creată, asta sper ca va face, ne va împlini speranțele!